Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr. 3948//85/2007

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 144/2009

Ședința publică de la 05 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan

- - -- JUDECĂTOR 3: Victor

- - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu, în calitate de mandatar al d-nei -, împotriva sentinței civile nr.1031/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta recurentă și consilier juridic pentru pârâta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei constatându-se că pârâta intimată a înregistrat la dosar, la data de 26 ianuarie 2009, întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu reclamanta recurentă. Aceasta arată că nu solicită un nou termen de judecată pentru prezența avocatei în instanță sau pentru studiul întâmpinării.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se lua cunoștință de întâmpinare.

La reluarea cauzei părțile declară că nu mai au cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris pe care le susține și oral.

Arată, în esență, că se încadrează în prevederile art.51 alin.4 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic fiind îndreptățită să primească indemnizația de educatoare, de 10% întrucât nu este necesar să îndeplinească funcția de diriginte pentru plata acestui spor. Mai solicită plata orelor prestate în zilele de sâmbătă și duminică.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului declarat și în consecință a se menține sentința atacată pentru motivele formulate în scris pe care le reiterează.

Învederează, în esență, faptul că reclamanta nu întrunește condițiile prev. de art.51 alin.4 din Lg.128/1997 întrucât nu a îndeplinit o funcție de predare. Invocă în acest sens OG103/1998 privind modificarea structurii normei didactice în învățământul preuniversitar. Nici plata orelor suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă și duminică nu se încadrează în norma didactică de 25 ore săptămânal, prevăzută în contractul de muncă iar pentru acestea i-a fost acordat timp liber corespunzător.

Depune la dosar concluzii scrise.

Instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr- reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu în numele și pentru membra de sindicat - a chemat în judecată pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu solicitând obligarea acesteia la plata indemnizației de dirigenție în procent de 10% din salariul de bază și a sporului pentru ore suplimentare în procent de 100% pe perioada 5.01.2005 la zi.

În motivarea acțiunii reclamanta a precizat că este educatoare, fiind angajată la. Sibiu. De la data semnării nu a primit sporul de dirigenție și nici sporul pentru orele suplimentare lucrate, pentru care nu a primit zile libere în compensare.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu a îndeplinit funcția de diriginte, ore suplimentare nu s-au efectuat, iar cele efectuate au fost compensate cu timp liber în cursul săptămânii.

Reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a precizat că drepturile bănești pe care înțelege să le solicite sunt indemnizația de educatoare, identică ca și cuantum cu indemnizația de dirigenție și sporul cuvenit pentru cele 600 ore de muncă lucrate în zilele de sâmbătă și duminică.

A fost efectuat un raport de expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 1031/2008 Tribunalul Sibiua respins acțiunea formulată de reclamantă cu motivarea că reclamanta nu a desfășurat activitate de dirigenție, astfel că nu se încadrează în dispozițiile art. 51 alin. 4 din Legea nr. 128/1997, iar în privința orelor suplimentar din raportul de expertiză s-a reținut că în perioada ianuarie 2005 - august 2007 reclamanta a desfășurat un număr de 600 ore suplimentare pentru care însă a primit un număr de 120 de zile libere. În ceea ce privește precizarea de acțiune, se menționează că întrucât reclamanta a acceptat zile libere pentru orele suplimentare nu poate pretinde și plata lor cu 100% pentru că ar însemna că a încasat necuvenit salariul pentru cele 120 zile libere.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1031/2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu pentru soluționarea pe fond a acțiunii.

În motivarea recursului se menționează că sentința este nelegală deoarece instanța a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că deși reclamanta nu a mai susținut capetele de cerere din acțiunea introductivă privind sporul de dirigenție și sporul pentru orele suplimentare, Tribunalul Sibiua respins ca neîntemeiate aceste petite.

În al doilea rând, se menționează că instanța nu s-a pronunțat deloc asupra primului capăt din precizarea de acțiune care viza indemnizația de educatoare.

Al treilea motiv de recurs vizează nesocotirea de către prima instanță a caracterului cumulativ al sporului pentru zilele prestate sâmbăta și duminica, spor care se acordă alături de zilele libere plătite acordate pentru munca prestată sâmbăta și duminica. Prin urmare, nu se pune problema determinării numărului de ore suplimentare, ci a orelor lucrate sâmbăta și duminica pentru care beneficiarului i se cuvin cumulativ zile libere precum și un spor de 100%.

Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Se menționează că reclamanta nu a desfășurat activitate de dirigenție astfel că nu i se cuvine sporul de dirigenție, iar orele suplimentare au fost compensate cu zile libere plătite.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă reține următoarele:

Recursul este întemeiat.

Prin precizarea de acțiunea depusă la dosarul de fond (fila 227) reclamantul și-a modificat în totul acțiunea inițială, astfel că nu și-a mai menținut pretențiile formulate, solicitând în schimb indemnizația de educatoare în procent de 10% și sporul cuvenit pentru cele 600 ore de muncă lucrate în zilele de sâmbătă și duminică.

În privința primei solicitări reclamantul menține temeiul indicat inițial, iar pentru cel de-al doilea capăt menționează că potrivit CCM unic la nivel de ramură învățământ/2006, art. 36 alin.1(i) valabil și în 2007 se cumulează zilele libere acordate pentru munca prestată sâmbăta și duminica cu sporul de 100%.

Prin sentința atacată prima instanță nu analizează deloc pretenția referitoare la indemnizația de educatoare care a înlocuit pretenția inițială privitoare la indemnizația de dirigenție.

În privința celui de-al doilea petit, astfel cum a fost modificat, instanța fondului nu menționează dacă a luat sau nu în considerare dispozițiile menționate de reclamantă din CCM unic la nivel de ramură învățământ, iar dacă le-a avut în vedere de ce le-a înlăturat sau a considerat că nu se aplică reclamantei.

Rezultă că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului în ceea ce privește primul capăt de cerere și a analizat superficial cel de-al doilea capăt de cerere, fiind deci incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele menționate, Curtea constatând temeinicia recursului formulat urmează a-l admite cu consecința casării sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond.

În rejudecare, prima instanță se va pronunța asupra capătului de cerere vizând plata indemnizației de educatoare și va analiza și aplicabilitatea în speță a prevederilor din CCM unic la nivel ramură învățământ/2006 menționate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu în calitate de mandatar al d-nei - împotriva sentinței civile nr.1031/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Sibiu - complet specializat în litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5.02.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

CM-semnează grefier șef secție, -

Red./18.02.2009

Tehnored. 3 ex.

Jud.fond: -

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Alba Iulia