Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1530/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1530/R/2008
Ședința publică din 02 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și - împotriva sentinței civile nr.128/F din 05 martie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița - N privind și pe pârâții PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimaților. De asemenea, constată că reclamanții-recurenți, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 pr.civilă au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În baza actelor de la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 128/F din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Primarul comunei și Consiliul Local al Comunei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din rândul personalului contractual ce-și desfășoară activitatea la Primăria, fiind angajați conform contractelor individuale de muncă, pe posturile de topograf, guard și conducător auto, iar drepturile lor salariale au fost stabilite în baza Legii nr. 24/2000. Alte acte normative care a reglementat drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză au fost Codul Muncii și - urile la nivel național pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamanților în sensul că, pe lână drepturile bănești prevăzute în Legea nr. 24/2000, au fost îndreptățiți să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct. 9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne, care a cuprins Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr. 496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor ( în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu au fost considerate întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul a reținut că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr. 275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar a interpretat dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nu a prevăzut drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamanților nu au fost stabilite în baza Legii nr. 138/1999 ci conform Legii nr. 24/2000, astfel că el a beneficiat doar de drepturile salariale prevăzute în această ultimă lege nu și de cele prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, chiar dacă în pct. 9.2 din Normele metodologice s-a arătat că indemnizația de dispozitiv s-a acordat și personalului civil ce-și desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin s-a aplicat doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, nu s-a acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrație publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art. 13 din Legea nr. 138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin nr.OUG 63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior activă în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și respectiv art. 3 din nr.OUG 30/2007, activează în " domeniul administrației publice " deși este salarizat conform Legii nr. 138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației public Ministerul Administrației și Internelor () devenit, prin nr.OUG 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative (), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice:
a) " în domeniul administrației publice ";
b) " în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) " alte atribuții" astfel că o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea nr.OUG 63/2003, activează "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile desconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr. 40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 alin. 3 din nr.OUG 63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art. 17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la. și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții au fost reluate și în cuprinsul art. 17-24 din nr.OUG 30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
De altfel, Ordinul nr. 496/2003, pentru completarea Ordinului nr. 275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a nr.OUG 63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea " în domeniul ordinii publice " ci " în domeniul administrației publice ", deoarece Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate " în domeniul ordinii publice și siguranței naționale ".
Deși reclamanții au făcut parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice ", cum salarizarea lor nu s-a realizat în baza Legii nr. 138/1999, ci în baza altei legi, Legea nr. 24/2000, nu au fost îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Principiul nediscriminării invocat de către reclamanți nu a presupus egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice ", domeniu care a cuprins un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu a presupus acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță tratamentul salarial diferit al reclamanților față de angajații din cadrul serviciilor de evidență informatizată a persoanelor a fost justificat obiectiv, cele două categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu s-a realizat un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamanți nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestuia de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art. 154-157 și art. 269 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanții solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și în consecință admiterea acțiunii.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată de instanță cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale.
S-a arătat că în baza art. 9 pct. (4) din OUG63/2003, Ministrul Administrației și internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003 prin care s-a completat Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002, introducându-se pct. 9.2 cu următorul conținut: " indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce desfășoară activitatea în domeniul administrației publice." Așadar, prin acest ordin s-a extins aria persoanelor la care s-a referit Legea nr. 138/1999 privind salarizarea cadrelor militare, incluzând și persoanele care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. În mod greșit instanța a considerat că această dispoziție legală nu le-a fost aplicabilă, atâta timp cât: cele două ministere s-au comasat prin ordin al ministrului noului minister creat, s-au extins drepturile salariale privind indemnizația de dispozitiv și asupra personalului care își desfășoară activitatea în administrația publică.
S-a mai precizat că prin nr.OUG 30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Administrației și Internelor ( creat anterior prin comasarea celor două ministere și. ) s-a reorganizat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, articolul 17 pct. 1 din acest act normativ stipulând că " personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate,personal contractual,precum și soldați și gradați." Prin urmare, a fost evident aspectul că reclamanții angajați contractuali ai Consiliului local al comunei, fac parte dintre persoanele la care s-a referit acest act normativ, încadrându-se în categoria " personal contractual " la care s-a referit această dispoziție legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinele Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei, a căror salarizare este reglementată prin Legea 24/2000.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 (42-43 fond), care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041Cod procedură civilă se va respinge ca c nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 128/F din 05.03.2008 a Tribunalului Bistrița - N pronunțată în dosar nr-, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 128/F din 05.03.2008 a Tribunalului Bistrița - N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - PT.-
în semnează
vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș Sergiu
RED.
DACT. 2.EX./22.07.2008.
JUD.FOND.,.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu