Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1542/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1542/R
Ședința publică din 9 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SRL, cu sediul în Tg.M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.201 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 septembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 6 octombrie 2009, apoi pentru data de 9 octombrie 2009.
CURTEA DE APEL,
Prin cererea înregistrată la data de 6.10.2008 și precizată ulterior, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC Activ SRL, ca prin hotărâre judecătorească, să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale pentru perioada 19.05-21.08.2008, la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, pentru perioada 22.08.2008-30.09.2008, la plata adaosului salarial de 10.500 lei, corespunzător elevilor instruiți, la plata indemnizației de concediu de odihnă pe anul 2008, să fie dispusă reintegrarea în funcție a reclamantului, cu obligarea drepturilor salariale până la zi, să fie reactualizate sumele solicitate, în funcție de rata inflației, să fie obligată pârâta la plata daunelor morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în mod netemeinic și nelegal pârâta refuză plata drepturilor bănești cuvenite, conform contractului individual de muncă și înțelegerilor adiționale la acesta, că a fost îndepărtat ilegal din muncă, în baza unei decizii care nu i-a fost comunicată.
Prin sentința civilă nr. 201 din 23 februarie 2009, Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale pentru perioada 19.05-21.08.2008, calculate în funcție de salariul de bază lunar de 300 lei, a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 22.08.2008-30-09-2008, sumei de 10-500 lei, cu titlu de adaos salarial, a indemnizației de concediu de odihnă cuvenit reclamantului pe anul 2008, dispus reintegrarea în muncă a reclamantului, în baza contractului individual de muncă (înregistrat sub nr. 16696/03 iulie 2008), începând cu data de 18.08.2008, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale, începând cu data de 01.10.2008 și până la data pronunțării hotărârii, calculate în funcție de salariul de bază lunar de 300 lei, cu reactualizarea sumelor în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății integrale a debitului și a respins restul pretențiilor reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că unitatea pârâtă avea obligația de a dovedi plata drepturilor salariale ale reclamantului pentru perioada 19.05-21.08.2008, prin statele de plată semnate de acesta sau alte acte justificative emise în regimul actelor contabile și arhivate ca atare. Pârâta nu a putut prezenta asemenea probe iar neplata drepturilor salariale a fost constatată și de ITM
Pentru perioada incapacității temporare de muncă reclamantului i se cuvine indemnizația prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 158/2005. Pârâta nu a probat că secretara nu ar fi refuzat primirea certificatelor de concediu medical, așa cum a susținut reclamantul. Această împrejurare se poate și prezuma, având în vedere că reclamantul a făcut o sesizare și la Casa Județeană de Pensii.
Reclamantului i se cuvine plata indemnizației de concediu de odihnă, a cărei plată nu a putut fi dovedită prin dovedirea programării și efectuării în natură a concediului, respectiv a plății indemnizației, conform art. 145, 163, 287, 269 alin. 1 Codul Muncii.
Reclamantul a dovedit prin proba testimonială existența clauzei salariale de 150 lei pe elev. Existența acesteia se coroborează și cu datele înscrise în foile de parcurs, din care rezultă că reclamantul a lucrat peste cele 4 ore zilnice prevăzute în contract, muncă ce se impunea a fi remunerată conform art. 154 alin. 1 Codul Muncii, prin adaosul salarial legal solicitat de reclamant, conform art. 155 Codul Muncii.
Prin Dispoziția nr. 696/18.08.2008, pârâta l-a suspendat pe reclamant din funcție, invocând prevederile art. 53 și art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, însă a omis să comunice această dispoziție cu reclamantul, recipisa poștală nefiind semnată de acesta, deși avea posibilitatea legală de a înmâna chiar silit acest act prin intermediul executorului judecătoresc, pe calea unei notificări. Ca atare, este inopozabilă reclamantului, care urmează să fie reintegrat în muncă și să i se acorde drepturile salariale de care a fost lipsit, cu reactualizarea drepturilor bănești în funcție de rata inflației.
Pretențiile privind acordarea daunelor morale au fost respinse, deoarece din actele și lucrările dosarului nu rezultă încălcarea vreunui drept subiectiv nepatrimonial al reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului ca temeinic și fondat și pe cale de consecință modificarea în parte a sentinței civile atacate, c fiind netemeinică și nelegală în sensul respingerii acțiunii introductive ca nefondată, suspendarea, în temeiul art. 300 Codul d e Procedură Civilă, a executării hotărârii atacate, anterior primului termen de judecată, prin încheiere în cameră de consiliu, cu depunerea unei cauțiuni, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că notele scrise de la filele 42-125 dosar de fond dovedesc fără putință de tăgadă că plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului a fost efectuată, de altfel acesta a recunoscut în fața instanței de fond ca valabile înscrisurile menționate și că a primit suma de 915 lei în avans, la solicitarea lui, deoarece se afla în nevoie. În aceste condiții aceste note scrise pot fi interpretate ca acte justificative, fără a mai fi necesară semnarea statelor de plată de către acesta, pretențiile fiind neîntemeiate.
Concediul medical aferent perioadei 21.08.2008-30.09.2008 a fost emis la data de 22.08.2008 și nu la data de 21.08.2008, cum pretinde intimatul, data la care contractul individual de muncă era suspendat prin dispoziția nr. 696/18.08.2008, în temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003, art. 52 alin. 1 lit. c, motiv pentru care intimatul nu mai putea beneficia de plata concediului medical. Această decizie i-a fost comunicată cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire - fila 44 dosar de fond. Reclamantul avea obligația de a proba afirmația privind refuzul secretarei de a primi certificatul de concediu medical, conform prev. Codul d e Procedură Civilă, mai mult, avea posibilitatea comunicării prin poștă a acestui înscris sau putea sesiza organele de cercetare penală pentru abuz în serviciu. Refuzul primirii certificatului nu poate fi prezumat de instanță.
Recurenta nu avea obligația de plată a concediului de odihnă, pentru că reclamantul nu a formulat o astfel de solicitare în scris, iar în speță nu sunt aplicabile disp. art. 269 alin. 1 din Codul Muncii, deoarece contractul individual de muncă nu a fost desființat, acesta a fost doar suspendat după doar 3 luni de la angajare.
Orice document, pentru a fi opozabil, trebuie comunicat persoanei pe care o vizează, prin mai multe modalități, cum ar fi: prin poștă, telex, fax etc. cu indicarea adresei corecte a acesteia. Nu se regăsește nicăieri obligația comunicării prin înmânarea înscrisului în mod silit, de către executorul judecătoresc și nici că îndeplinirea acestei condiții trebuie să poarte semnătura destinatarului pe recipisa poștală.
Este complet neadevărată afirmația potrivit căreia ar fi existat o înțelegere între părți, întrucât o astfel de înțelegere este total nelegală, fiind sancționată de lege, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. Proba testimonială trebuie înlăturată deoarece din declarația martorei nu rezultă cu certitudine că într-adevăr s-ar fi purtat vreo discuție în vederea încheierii pe viitor a vreunui act adițional privind acordarea unui adaos salarial de 150 lei pentru fiecare elev.
Nu poate fi primită opinia instanței de fond potrivit căreia proba testimonială se coroborează cu datele înscrise pe foile de parcurs din care rezultă că reclamantul a lucrat 4 ore zilnic prevăzute în contract, deoarece prin adunarea tuturor orelor din foile de parcurs nu rezultă că pentru perioada lucrată acesta a depășit numărul de ore prevăzute în contract.
În drept, a invocat prev. art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 300 Codul d e Procedură Civilă, Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, arătând că suma de 915 lei nu a fost nici salariu, nici avans la solicitarea lui, erau bani pentru alimentarea cu motorină a camionului și nu este scrisul lui pe acel înscris.
Suspendarea contractului lui de muncă s-a făcut cu rea-intenție pentru a îl reduce la tăcere și pentru a nu îl plăti pentru munca prestată.
În data de 22 august 2008 anunțat telefonic secretara că nu va veni să semneze condica de prezență întrucât e în concediu medical, iar ea a spus "bine". Nu i s-a spus niciodată, în cadrul unui instructaj de prelucrare a regulamentului de ordine interioară, că în 3 zile de la data acordării concediului de odihnă se depune la societate certificatul de concediu medical. În data de 5 septembrie când a vrut să depună certificatul la administratorul firmei, acesta i-a refuzat înregistrarea pe motiv că are contractul de muncă suspendat. Nici comunicarea deciziei de suspendare a contractului de muncă nu i-a fost dată pentru semnare, acesta a fost semnat de altcineva.
Intimatul a depus la dosar copie de pe dispozitivul sentinței penale nr. 303/30-06.2009 pronunțată de Judecătoria Reghin (filele 28, 29) și originalul a 2 înscrisuri (filele 32, 33).
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform prevederilor art. 304 ind. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Pârâta-recurentă a susținut că notele scrise de la filele 42-125 dosar de fond dovedesc fără putință de tăgadă că plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului a fost efectuată. Susținerea nu este întemeiată. Instanța de fond a reținut în mod întemeiat dispozițiile art. 163 din Codul Muncii, relative la dovedirea plății salariului prin semnarea statelor de plată și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariat. Într-adevăr, actele aflate la filele 42 și 125 dosar de fond nu întrunesc condițiile prevăzute de textul de lege sus-citat, fiind înscrisuri sub semnătură privată, a căror conținut și semnătură au fost contestate de reclamant și ca atare nu au putut fi coroborate cu alte probe administrate în cauză. Nici statele de plată depuse la dosarul de fond în xerocopie nu poartă semnătura reclamantului, conform art. 163 Codul Muncii. ITM Mac onstatat, în urma controlului efectuat la sediul societății și în urma verificării statelor de plată pentru lunile iulie, august 2008, că societatea nu a putut să facă dovada achitării drepturilor salariale și s-a dispus măsura obligatorie a plății acestor drepturi până la data de 24.10.2008. Deși reprezentantul societății a susținut și în fața instanței de recurs că s-au achitat de această obligație, nu au făcut dovada prin nici un înscris sau altă probă că ar fi achitat reclamantului drepturile salariale restante.
În atare situație, este pe deplin întemeiată măsura dispusă de instanța de fond, privind obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale restante, cu singura mențiune că aceste drepturi se cuvin a fi achitate până în data de 17 august 2008, întrucât începând cu data de 18 august 2008 contractul de muncă al reclamantului a fost suspendat, conform art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, prin Dispoziția nr. 696/18.08.2008.
Această dispoziție nu poate fi analizată și nici nu se poate omite, câtă vreme nu a fost contestată de către reclamant, fiind în ființă și producându-și efectele de la data emiterii ei. La fila 44 dosar de fond apare dovada comunicării acestei dispoziții reclamantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În această situație, societatea nu putea fi obligată la plata indemnizației aferente concediului medical pentru perioada 21 august-30 septembrie 2008, întrucât pentru această perioadă contractul individual de muncă deja era suspendat, așa cum s-a arătat mai sus, începând cu data de 18 august 2008.
Nici petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă nu este întemeiat. Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi solicitat societății pârâte efectuarea concediului de odihnă, proporțional cu timpul efectiv lucrat și ținând seama de numărul de zile de concediu de odihnă trecute în contractul individual de muncă (12 zile pe an). Mai mult, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 141 alin. 2 din Codul Muncii, unde se prevede că angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. Reclamantul a solicitat acordarea indemnizației aferente concediului de odihnă pentru anul 2008 în luna octombrie 2008, lucru nepermis de dispozițiile legale în vigoare. Mai mult, art. 141 alin. 4 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Or, contractul de muncă al reclamantului a fost doar suspendat, nu și-a încetat efectele.
Instanța de fond nu a fost investită cu analizarea dispoziției de suspendare a contractului de muncă, astfel că este total nefondată soluția de reintegrare a reclamantului și plata drepturilor salariale restante, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul nu a solicitat constatarea nulității absolute sau anularea dispoziției de suspendare.
Instanța de fond s-a pronunțat extrapetita și în ceea ce privește acordarea adaosului salarial de 150 lei pentru fiecare elev, întrucât reclamantul nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate înțelegerea privind un act adițional la contractul individual de muncă, care nu a fost încheiat în formă scrisă. Din proba testimonială nu rezultă cu caracter de certitudine că între părțile împrocesuate s-ar fi purtat o discuție în vederea încheierii pe viitor a acestui act adițional. Din foile de pontaj depuse la dosar chiar de către reclamant reiese efectuarea a 232 ore ca instructor auto, și nu de 3780 ore, câte ar fi trebuit să efectueze la un număr de 70 de elevi X 54 ore/cursant, cum se prevede în Ordinul nr. 3680/2004. Chiar și în atare situație, dacă instanța de fond a reținut că s-ar fi dovedit că reclamantul a efectuat ore suplimentare, peste cele prevăzute în contractul individual de muncă, ar fi trebuit să oblige pârâta la plata acestor ore suplimentare și nu raportat la 150 lei/cursant, întrucât acest aspect nu s-a dovedit și este infirmat chiar de actele depuse de către reclamant, așa cum s-a arătat mai sus.
Toate cele reținute mai sus duc la concluzia că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă. Ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale pentru perioada 19 mai - 17 august 2008, calculate în funcție de salariul de bază lunar de 300 lei, cu consecința respingerii ca nefondate a celorlalte petite, pentru considerentele expuse anterior.
Se va dispune și restituirea cauțiunii în sumă de 200 lei, consemnată de către recurentă la CEC, pentru petitul privind suspendarea executării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SRL, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.201 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale pentru perioada 19 mai - 17 august 2008, calculate în funcție de salariul de bază lunar de 300 lei.
Respinge celelalte petite.
Dispune restituirea cauțiunii de 200 lei către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:;
-20.10.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
