Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1552/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1552/
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M, cu sediul în Tg. M, str. -. -, nr. 1-3, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 494 din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul legal prevăzut de lege și este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor și lucrărilor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.494 din 24 martie 2009, Tribunalul Mureș, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului local al municipiului Tg-M, a Ministerului Finanțelor Publice; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Grupul Școlar " " Tg-M, Primăria municipiului Tg-M, Consiliul local al municipiului Tg-M, Ministerul Finanțelor Publice și drept consecință: a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea salarială prevăzută de art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.128/1997, pentru perioada 27.02.2006-25.08.2007, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului; a obligat pârâtul Grupul Școlar " " să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei drepturile salariale menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin G nr.2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Ministerul Finanțelor Publice dispune de calitate procesual pasivă, conform art.16 din HG nr.2192/2004 și art.13 din cap.IV al Legii nr.379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost încadrată la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în perioada 01.01.2005 - 25.08.2007, fiind cuprinsă în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 ani.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
În primul rând, potrivit art.63 alin.3 din Legea nr.24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art.30 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art.10 din Legea nr.154/1997 nu a abrogat dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr.154/1997 nu au nicio relevanță, deoarece prin art.5 și 6 din OUG nr.8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse în Legea nr.128/1997, iar nu în funcție de prevederile Legii nr.154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial mai precis un adaos salarial (în sensul art.155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod). Acest adaos salarial special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadru didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr.2 cap.I lit.A (introdusă prin OUG nr.8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa 2 (introdusă prin OG nr.4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă pârâții au omis să aplice adaosul salarial special prevăzut de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, încălcând și prevederile art.154-155, art.161-164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art.269 Codul muncii.
Apreciind asupra celor de mai sus instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor iar în subsidiar respingerea ca nefondată a acțiunii, cu citarea și comunicarea tuturor actelor procedurale față de minister, la sediul DGFP
În considerentele recursului și în dezvoltarea motivului de nelegalitate prev. de art.304 pct.9, art.3041pr.civ. s-a arătat că cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă întrucât între reclamantă și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă.
În altă ordine de idei se arată că potrivit disp.art.167 alin.13 din Legea nr.84/1995, finanțarea instituțiilor de învățământ se face de la bugetele locale iar sumele defalcate de la bugetul statului nu au în vedere și cheltuielile de personal, respectiv cheltuielile de salarizare.
Pe fondul cauzei recurentul a arătat că începând cu luna iunie 1998 coeficienții de multiplicare (ierarhizare) au fost stabiliți în amănunt fiind prevăzute prin lege grilele aferente tranșelor de vechime. În perioada în litigiu aceste grile au fost cuprinse în OUG 8/2000. În opinia recurentului anexele la actele normative nu pot fi interpretate de cât sistematic ca parte integrantă a actului normativ și ca prevederi care reglementează în amănunt aspectele enunțate în corpul legii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev.de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă instanța constată că recursul declarat este nefondat, din următoarele considerente:
Referitor la calitatea procesuală pasivă a MEF curtea reține următoarele:
Potrivit art.16 din HG 2192/2004 "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii". Astfel fiind calitatea procesual pasivă a pârâtului recurent decurge din prevederile legii și nu din raportul de muncă. Potrivit art.167 din Legea 84/1995, finanțarea cheltuielilor de personal se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ,de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Potrivit aceluiași art.167 din Legea 84/1995 finanțarea unităților de învățământ cuprinde atât finanțarea de bază cât și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, potrivit alin.5 cuprinde și cheltuielile de personal.
Responsabilitatea recurentului pârât privind proiectul bugetului de stat respectând procedura reglementată de Legea 500/2002 atrage după sine în mod neechivoc calitatea procesual pasivă a acestui pârât.
Pe fondul cauzei susținerile recurentului sunt de asemenea neîntemeiate:
Legea 128/1997, prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime respectivtranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997 prin OG nr.39/1994 personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr.128/1997 prin HG nr.467 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferentetranselor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșa suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Susținerile pârâtului potrivit cărora noile tranșe de vechime includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu pot fi primite întrucât pe de o parte legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de alta parte acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară ci creșteri proporționale similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Susținerile recurentului potrivit cărora anexele la actele normative nu pot fi interpretate decât sistematic ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunt aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii nu pot fi primite întrucât, așa cum s-a arătat anterior, reglementarea în amănunt a modalității de salarizare a personalului didactic prin anexele la actele normative nu poate fi de natură a înlătura un drept conferit de legea de bază, drept calificat ca fiind un adaos salarial special.
Un alt argument ce susține legalitatea hotărârii primei instanțe îl reprezintă prevederile cuprinse în art.5 din OG 15/2008 în sensul în care la momentul redactării acestei dispoziții legale a fost avut în vedere, în mod expres, și acest drept, fiind cu alte cuvinte, recunoscut și de Guvern.
Prin decizia Curții Constituționale nr.983 din 30 iunie 2009, textul legal amintit a fost declarat neconstituțional.
Independent de rezultatele controlului de constituționalitate reclamantei nu iar fi fost aplicabile aceste dispoziții legale întrucât pretenția solicitată prin acțiune de aceasta are în vedere perioada 01.01.2005 - 25.08.2007.
Având în vedere cele de mai sus, curtea urmează să se respingă recursul declarat ca nefondat, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate prev.de art.304 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr.494 din 24 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 13 octombrie 2009, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
7 exp.
06.11.2009.
Jud.fond:-
Asit.jud. -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
