Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1556/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr- (Număr în format vechi 2210/2009)
Decizie nr. 1556/
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Municipiul Tg. M și Consiliul Local Tg. M prin Primar, cu sediul în Tg. M, P-ța -, nr. 3, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 748 din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul legal prevăzut de lege și este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța din oficiu invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul Municipiul Tg. M și reține cauza în pronunțare cu privire la excepție și pe fond cu privire la recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Tg. M prin Primar.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.748 din 21 mai 2009, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului municipiului Tg-M și a Consiliului local al municipiului Tg-M; a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, prin reprezentant legal Sindicatul " "Tg-M, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Național "Al. "Tg-M, Inspectoratul Școlar Județean M, Primarul municipiului Tg-M și Consiliul local al Municipiului Tg-M, și drept consecință:
-a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 20.07.2007.
- a dispus ca despăgubirile mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art.2, art.31 alin.2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin G nr.2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Primarul pârâtul dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.63 alin.1 lit.c și alin.4 din Legea nr.215/2001, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamant.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul este încadrat la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în învățământul preuniversitar, având grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă, respectiv recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Municipiul Tg.M prin Primar și Consiliul local Tg-M, au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, invocând prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
În esență recurenții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în sensul în care între reclamant și pârâți nu există raporturi de muncă. Pe de altă parte au fost invocate prevederile Legii nr.84/1995 și HG 2192/2004 arătând în esență că finanțarea instituțiilor de învățământ se face prin bugetele locale de la bugetul de stat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev.de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă instanța constată că recursul declarat de Consiliul local al municipiului Tg-M, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pârâtul Consiliul local al municipiului Tg-M are calitate procesuală pasivă în cauză conform art.15 și art.19 din Legea nr.273/2006 coroborat cu art.13 din OUG nr.32/2001. Calitatea procesuală pasivă a consiliului rezultă și din dispozițiile art.167 alin.3 din Legea nr.84/1995, acest pârât asigurând aprobarea bugetului local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Cu referire la recursul declarat de Municipiul Tg-M prin Primar, curtea constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.20 din Legea 215/2001 comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală și în carese organizează și funcționeazăautorități ale administrației publice locale. Potrivit art.1 lit.d și e din aceeași lege, autoritățile deliberative sunt reprezentate de consiliile locale, consiliile județene etc, iar autoritățile executive de primarii comunelor, orașelor, municipiilor etc.
Din definițiile mai sus enunțate precum și din economia dispozițiilor art.21 din Legea 215/2001, rezultă că unitățile administrativ teritoriale (comunele, orașele, municipiile și județele) sunt persoane juridice distincte de autoritățile administrației publice care se organizează și funcționează în cadrul lor, au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, acestea putând fi reprezentate în justiție de primar sau respectiv președintele consiliului județean.
În prezenta cauză reclamanta a înțeles să cheme în judecată Primarul Municipiului Tg-M și Consiliul local Tg-M în calitatea lor de autorități ale administrației publice locale, autorități care sunt organizate și funcționează în unitatea administrativ teritorială. Prin hotărârea atacată instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasivă invocată de Primarul Municipiului Tg-M și Consiliul local al municipiului Tg- Excepțiile astfel soluționate au fost întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr.215/2001, Legii nr.500/2003, Legii nr.273/2006, OUG nr.32/2001 și HG nr.2192/2004 precum și dispozițiile Legii nr.84/1995 avându-se în vedere textele legale incidente în vigoare în perioada în litigiu (01.09.2004 - la zi).
Potrivit dispozițiilor art.316 pr.civ. raportat la dispozițiile art.294 pr.civ. calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în prima instanță este rezervată persoanelor care au avut calitatea de părți la judecata cauzei în fond.
Din actele și lucrările dosarului și cererea de chemare în judecată, potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, rezultă fără putință de tăgadă, împrejurarea că în prezenta cauză unitatea administrativ teritorială, persoană juridică distinctă, respectiv Municipiul Tg-M, nu a avut calitatea de parte în proces și ca atare, nu putea formula recurs în prezenta cauză.
Având în vedere cele de mai sus, curtea apreciază ca inadmisibil recursul declarat de persoana juridică Municipiul Tg-M reprezentat prin Primar, împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Față de cele de preced, ținând seama și de prevederile art.312 pr.civ, urmează să se respingă recursul declarat de Consiliul local al municipiului Tg-M prin Primar, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al municipiului Tg-M cu sediul în Tg-M, P-ța - nr.3, prin Primar și ca inadmisibil recursul declarat de Municipiul Tg-M, prin Primar, împotriva sentinței civile nr.748 din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
7 exp.
10.11.2009.
Jud.fond:-
Asit.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat