Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1570/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1570/R/2009
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 3: Laura Dima
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și - împotriva sentinței civile nr. 39 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI și CNCD, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - spor de fidelitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că domnul judecător este incompatibil în cauză întrucât s-a pronunțat asupra fondului iar în compunerea completului de judecată a intrat doamna judecător, conform programării de permanență în materie.
Se constată că intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, transmisă prin fax la dosarul cauzei la data de 16 iunie 2009. Reclamanții, de asemenea, au transmis prin fax note de ședință anexând în copie dispozitivul unei hotărâri având aceleași părți obiect și cauză.
Având în vedere că părțile au solicitat judecata în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Asupra recursului declarat, reține că:
Prin sentința civilă nr. 39/01.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR; a fost respinsă acțiunea reclamanților, -, împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Bistrița N și Curtea de Apel Cluj
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă având în vedere că, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat că reclamantul și-a întemeiat cererea sub aspect juridic pe o pretinsă situație de discriminare existentă între asistenții judiciari și celelalte persoane din categoria personalului judiciar.
În acest sens, Curtea a reținut că art.4 alin.1 din OUG nr.27/2006 nu recunoaște dreptul la sporul de fidelitate în favoarea asistenților judiciari, astfel încât în absența unui temei legal, dreptul pretins de reclamant nu îndeplinește cerința de a fi recunoscut de lege.
Prin urmare, pretențiile reclamantului trebuie examinate din perspectiva inegalității de tratament, care în opinia sa, îmbracă forma unei discriminări în sensul art.1-6 din OUG nr.137/2000.
Or, Curtea de Apel nu este abilitată să extindă aplicarea art.4 din OUG nr.27/2006 și în favoarea asistenților judiciari, fiind obligată să procedeze astfel, în temeiul Deciziilor nr. 819 și nr. 820 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale obligatorii conform art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992.
Prin aceste decizii, Curtea Constituțională statuat că " prevederile art.1, art.2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din OUG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, Curtea a reținut că asistenții judiciari nu se găsesc într-o situație comparabilă cu magistrații, datorită condițiilor specifice de muncă și recrutare, a modului de aplicare sancțiunilor disciplinare și de eliberare din funcție diferite și a duratei determinate de exercitare a funcției, conform dispozițiilor Legii nr. 303/2004, ceea ce înlătură din discuție premisa unei situații identice cu a altor categorii profesionale, beneficiare a sporului pretins.
Constatând, din oficiu, eroarea materială strecurată în cuprinsul practicalei și a dispozitivului sentinței civile nr. 39/D/01.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, instanța a dispus îndreptarea acesteia, în sensul menționării ca reclamant a lui.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și -, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală și netemeinică raportat la motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7, 8 și 9.pr.civ.
Reclamanții-recurenți apreciază că acțiunea este admisibilă întrucât instanța judecătorească nu adaugă la lege, nu legiferează și nu își depășește atribuții, ci acordă despăgubiri. Art. 1 parag. 1 din Protocolul nr. 12 la. prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării. Vechimea în specialitatea funcției judiciare, justifică acordarea sporului de fidelitate, spor prevăzut pentru întregul personal de specialitate din sistemul justiției.
Prin art. 16 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prev. de art. 4 din nr.OUG 177/2002 și art. 4 din nr.OUG 27/2006.
Existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din disp. art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Recursul este întemeiat.
Sub aspectul chestiunilor prealabile, Curtea apreciază acțiunea reclamanților ca admisibilă, întrucât în temeiul art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000 instanțele judecătorești nu adaugă la lege, nu legiferează și nu își depășesc atribuțiile, ci acordă despăgubiri, împrejurare concordantă cu toate principiile de drept. De asemenea, nu este întemeiată apărarea pârâților conform căreia sporurile salariale nu sunt ocrotite de principiul nediscriminării. Aceasta deoarece art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Într-adevăr, conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 1 din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne.
Reclamanții sunt asistenți judiciari și fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de fidelitate ( sporul pentru vechime în specialitatea funcției judiciare), instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Este incontestabilă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar (alături de judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate), deoarece asistenții judiciari: trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; trebuie să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale; trebuie să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; trebuie să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători; trebuie să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați; se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor; se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează, la fel ca judecătorii; au vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți; au dreptul la opinie separată, drept recunoscut de lege numai judecătorilor; au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate; nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate (art. 110-113 din Legea nr. 304/2004). Această similitudine este reconfirmată și de reglementarea funcției de asistent judiciar și prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (de exemplu, prin art.5 al acestei legi). Ceea ce este esențial și decisiv, este faptul că asistenților judiciari, asimilați și din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006), legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nediscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratate diferit.
O specie vechimii în muncă o constituie vechimea în specialitate (în funcție). Vechimea în specialitatea funcției judiciare este o variantă a vechimii în specialitate aplicabilă în sistemul judiciar (așa cum, de pildă, vechimea la catedră, este o variantă a vechimii în specialitate aplicabilă în sistemul de învățământ). Ca atare, vechimea în specialitate (în funcție) constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități într-o anumită funcție, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
Deci reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal judiciar, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și acumulează, în urma executării acestui raport, vechime în specialitatea funcției judiciare deținute, fiind fideli acestei funcții judiciare, deoarece își mențin activitatea în sistemul judiciar, neexercitându-și dreptul,prevăzut de art. 41 din Constituție, de părăsire din proprie inițiativă a acestui sistem în favoarea altei funcții extrajudiciare. De asemenea asistenții judiciari respectă aceleași incompatibilități ca și magistrații, deci această fidelitate trebuie remunerată la fel. În plus, legea declară în mod expres că perioada desfășurării activității de asistent judiciar reprezintă vechime în magistratură, adică în funcția de judecător sau procuror. Oricum, cu atât mai mult, nici între asistenții judiciari și personalul auxiliar nu poate exista un tratament diferențiat sub aspectul continuității într-o funcție judiciară.
În al doilea rând, criteriul și justificarea acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar sau chiar nejudiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției, și implicit a fidelității acumulate cu respectare incompatibilităților funcției, specifice sistemului, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din unul și același sistem al justiției. Deci sporul de fidelitate se acordă având în vedere că aceste funcții impun incompatibilități drastice care au ca efect interzicerea obținerii de venituri salariale sau de altă natură din alte locuri de muncă. Astfel, potrivit art. 4 din nr.OUG 27/2006, toate persoanele din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești (judecători, procurori, magistrați asistenți), ba chiar și personalul fără atribuții judiciare dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție, beneficiază de un spor de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară sau în funcția de specialitate juridică deținută în sistemul justiției. Chiar până și personalul administrativ de la protocol sau resurse umane, fără absolut nicio atribuție judiciară, se bucură, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 124/2000, de toate drepturile, inclusiv de sporul de fidelitate. Mai mult, și personalul judiciar care nu este de specialitate juridică (personalul auxiliar) beneficiază de sporul de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară deținută în sistemul justiției ( art. 16 din nr.OG 8/2007). De același spor beneficiază și celelalte categorii de personal nejudiciar conex din sistemul justiției: consilierii de probațiune (conform art. 7 din Legea nr. 327/2006) și personalul din penitenciare (potrivit art. 6 din nr.OG 64/2006).
Concluzionând, rezultă în mod evident și indiscutabil faptul că sporul de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției) se acordă întregului personal de specialitate din sistemul justiției, judiciar sau doar conex, indiferent de funcția concretă deținută în acest sistem (deci indiferent de statut, recrutare, atribuții, durata funcției etc.). Acest spor recompensează alegerea făcută de titular de a munci în sistemul justiției și însuși lucrul prestat în sistemul justiției, atât timp cât acesta este prestat, deci nu recompensează doar o anumită funcție.
Deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și una de specialitate juridică din instanțele judecătorești (iar perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură), precum și că, deși asistenții judiciari acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar, totuși, prin art. 16 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prevăzut de art. 4 din nr.OUG 177/2002 și de art. 4 din nr.OUG 27/2006, spor ce are corespondent în cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, a celui nejudiciar de specialitate juridică sau a celui conex fără această specialitate juridică, toate din sistemul justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element, constând în dreptul la vechimea în funcția judiciară și respectarea incompatibilităților legale, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului judiciar, în funcție de criteriul discriminatoriu al apartenenței la o anumită categorie socio-profesională judiciară.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție judiciară, cu efectul juridic al acumulării vechimii în specialitatea funcției judiciare și a respectării incompatibilităților acesteia, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de fidelitate. Din moment ce asistenții judiciari sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului judiciar din instanțele judecătorești sub aspectul exercitării unei funcții judiciare cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în funcția judiciară la fel ca și restul personalului judiciar, rezultă că asistenții judiciari nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului judiciar, prin refuzul acordării sporului de fidelitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției judiciare garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară, și implicit a fidelității acumulate cu respectare incompatibilităților funcției judiciare, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din personalul judiciar.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de fidelitate, și anume existența dreptului la vechimea în funcția judiciară și a respectării incompatibilităților (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în funcția judiciară prin rămânerea în sistemul instanțelor judecătorești și interdicția cumulării altei funcții (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o anumită categorie socio-profesională ( a asistenților judiciari) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestuia dintr-un drept garantat de lege, tuturor celorlalți componenți ai personalului judiciar (dreptul la vechime în funcție judiciară cu respectarea incompatibilităților specifice sistemului) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru fidelitate în sistemul de salarizare al personalului judiciar. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, s-a invocat elementul categoriei socio-profesionale a asistenților judiciari pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea sporului de fidelitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în specialitatea funcției cu consecința recunoașterii fidelității, etc.).
În concluzie, prin neacordarea sporului de fidelitate, asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului judiciar. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, asistenții judiciari sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 -3, art. 6 din nr.OG 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de fidelitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția vechimii în funcția judiciară cu respectarea incompatibilităților), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege. Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Prin art.1 al G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de presă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice. La alin. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust și discriminatoriu a personalului din unitățile de justiție, fiind absurd și de neconceput a se accepta că vechimea în funcția judiciară și respectarea incompatibilităților se acumulează doar raportat la o anumită funcție, iar la alta, nu.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de fidelitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului judiciar nu primește sporul de fidelitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru simplul fapt că sunt titulari ai dreptului de vechime în funcția judiciară (la fel ca și asistenții judiciari).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de fidelitate: vechimea în funcția judiciară cu respectarea incompatibilităților care demonstrează fidelitatea față de aceasta, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față. Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, ori munca a fost acumulată în vechimea în funcția judiciară dobândită de asistenții judiciari, la fel ca munca celuilalt personal judiciar, deci trebuie remunerată la fel.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că excluderea asistenților judiciari de la acordarea sporului de fidelitate a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Nu are nicio relevanță faptul că asistenților judiciari le este recunoscut și sporul de vechime în muncă, deoarece, pe de o parte, această vechime generală nu se confundă cu vechimea în specialitate sau în funcție (cele două noțiuni sunt distincte și se aplică în mod simultan și cumulativ). Vechimea în specialitate cuprinde doar vechimea într-o anumită meserie sau funcție, pe când vechimea în muncă se compune din toate perioadele în care a fost prestată o muncă în baza unui raport de muncă (indiferent de natura lui) și din alte perioade asimilate prin lege. Pe de altă parte, sporul de vechime în specialitatea funcției judiciare (sporul de fidelitate) este recunoscut și restului personalului judiciar în mod cumulativ și simultan cu sporul în vechime (de exemplu, prin art. 13 și art. 16 din nr.OG 8/2007; art. 4 și art. 4 indice 1 din nr.OUG27/2006 ).
De asemenea, nu are nicio relevanță faptul că asistenții judiciari îndeplinesc mandate determinate (de câte 5 ani cu posibilitate reînvestirii), deoarece acestea pot fi succesive în timp și nu împiedică nicidecum acumularea vechimii în funcția judiciară. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima tranșă a sporului de fidelitate, prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006, se acordă deja de la o vechime de 3 ani în funcție, deci evident anterior expirării mandatului. De altfel, în aceeași situație se află și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin mai apoi din nou în sistemul judiciar (de exemplu potrivit art. 33 alin. 1 și alin. 5 din Legea nr. 303/2004), și care beneficiază în continuare și în mod corespunzător de sporul de fidelitate prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006, indiferent de eventualele întreruperi ale exercitării funcției judiciare. Același este și cazul personalului auxiliar de specialitate încadrat pe durată determinată, de pildă potrivit art. 81 lit. a din Codul muncii. Într-adevăr, sporul prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006 se acordă pentru vechimea efectivă în specialitatea funcției judiciare, iar nu pentru vechimea neîntreruptă, deci indiferent de eventualele întreruperi sau modalități de exercitare a funcției. Noțiunea de vechime în funcție nu poate fi confundată cu noțiunea de vechime neîntreruptă în unitate, deoarece aceste două noțiuni sunt tradițional distincte și inconfundabile în dreptul muncii. Ori de câte ori legiuitorul a reglementat un spor salarial pentru vechime neîntreruptă, acesta a introdus, în mod logic și necesar, printre condițiile de acordare a acestui spor și condiția vechimii neîntrerupte, în mod expres și neechivoc, întrucât această condiție nu poate fi decât legală și expresă.
Ceea ce este esențial și trebuie subliniat în mod deosebit este faptul că, în temeiul dispozițiilor imperative ale art. 1 și art. 295 alin. 2, ale art. 5 și ale art. 154 alin. 3 raportate la cele ale art. 86 din Codul muncii, este interzis în mod expres de lege orice tratament diferențiat al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate determinate. Aceste prevederi reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor dreptului comunitar prioritar (Directiva 1999/70/CE). Ca atare, criteriul duratei determinate constituie prin forța legii un criteriu care tocmai interzice discriminarea, fiind absurdă și inadmisibilă invocarea lui ca pe un criteriu care ar justifica discriminarea.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări. Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa. Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 208/2005 și ale art. 3 din nr.HG386/2007.
În concluzie, criticile formulate de reclamanți apar ca întemeiate, sentința fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9.pr.civ. În baza disp. art. 312 alin. 1 - 3.pr.civ. recursul declarat de reclamanți va fi admis, modificându-se sentința în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și - împotriva sentinței civile nr. 39 din 01.10.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea reclamanților împotriva pârâților Tribunalul Bistrița N, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, obligă pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale corespunzătoare sporului de % din îndemnizația brută lunară pe perioada 1 aprilie 2005 - 31 martie 2006 și de 15 % pentru perioada 1 aprilie 2006 și în continuare, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței lunare și până la plata efectivă.
Obligă pârâtul Tribunalul Bistrița N să efectueze înscrierea în carnetele de muncă.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - pt.- - pt.- - - -
în odihnă odihnă
semnează semnează
Vicepreșdintele Vicepreședintele
Curții de Apel Curții de Apel
Red.LȘ/dact.MM
3ex./28.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Laura Dima
