Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Încheierea 158/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 158/D/2009
Ședința publică din 30 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Ioan Roșu
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
-
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CURTEA DE APEL CLUJ având ca obiect calcul drepturi salariale - corecția valorii sectoriale de referință.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Curtea, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj, având în vedere Decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008 și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin acțiunea civilă formulată de reclamanții s-a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de 264,7 lei, pentru perioada 01.10.2005 - 31 ianuarie 2006 - 297, 4 lei, pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006 - 312,3 lei, pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006 - 331 lei, pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007 - 358 lei, pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 - 365 lei, pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 - 405 lei. La sumele cuvenite s-a solicitat să se acorde dobânda legală calculată conform art. 3 din OG nr. 9/2000, suma rezultată fiind actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății efective.
S-a mai solicitat de reclamanți obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fonduriile necesare efectuării plăților și obligarea tribunalului Maramureș la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, în esență, reclamanții arată că au calitatea de asistenți judiciari la Tribunalul Maramureș. Potrivit art. 1 al Legii nr. 50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătprești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, pregătirea și competența profesională, precum și incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească". Ordonanța de urgență nr. 2/2000 modifică coeficineții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Analizând prioritar conform art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr.73/2009) s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II ale OUG nr. 75/2008 prin care se stabilea că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel, respectiv că aceste dispoziții se aplică și proceselor în curs de judecată.
În consecință, în cauză devin incidente dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, acestea se soluționează de către instanțele judecătorești, respectiv art. 2 alin.1 lit. "c" Cod procedură civilă care prevede că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Având în vedere aceste considerente și reținând că reclamanții și-au ales domiciliul la sediul Tribunalului Maramureș, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art.158 și 159 pct.2 Cod procedură civilă se va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și, în consecință și se va declina competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și, în consecință:
În temeiul art. 158 și următoarele Proc. Civ. declină competența soluționării acțiunii formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CURTEA DE APEL CLUJ în favoarea Tribunalului Maramureș.
Dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Maramureș
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 3o iunie 2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ASISTENȚI JUDICIARI
- - -
GREFIER
Red.LD/dact.NN
2 ex./230.06.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
Către
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
În scopul soluționării acțiunii civile formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CURTEA DE APEL CLUJ având ca obiect calcul drepturi salariale - corecția valorii sectoriale de referință Având în vedere prevederile art. 158 și următoarele proc.civ. Încheierea civilă nr. 158/D pronunțată la data de 30 iunie 2009, alăturat vă înaintăm dosarul Curții de Apel Cluj cu nr. de mai sus care conține 40 de file, spre competentă soluționare.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
C
La 30 iunie 2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Ioan Roșu