Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1602/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 2323,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1602
Ședința publică din data de 5 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată revizuientul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște,--11, județul D, împotriva deciziei civile nr. 693 din 24 iulie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata SC T SA, cu sediul în municipiul Târgoviște,--11, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, la doua strigare, răspuns intimata în revizuire SC T SA, reprezentată de consilier juridic, lipsind revizuientul Sindicatul Liber Independent Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
Cerere de revizuire scutită de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic depune la dosar pentru intimata în revizuire un înscris, în copie, reprezentând "Instrucțiuni privind plata salariilor pentru salariații COST", după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra cererii de revizuire
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Consilier juridic, având cuvântul, susține excepția tardivității promovării cererii de revizuire, excepție invocată prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul din 18.07.2008, întrucât față de temeiul formulării acesteia și disp. art. 324 alin. 1 pct. 4 cod procedură civilă, cererea apare ca fiind tardivă, înscrisul nou pe care îl invocă sindicatul fiindu - comunicat acestuia la 29 octombrie 2004, astfel că solicită admiterea excepției si respingerea cererii ca tardivă.
Pe fondul cererii, arată că aceasta este nefondată întrucât înscrisul nou la care face referire revizuienul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, respectiv "Instrucțiuni privind plata salariilor pentru salariații COST", este deținut de sindicat din anul 2004.
Totodată, acest înscris nu are nicio relevanță sau influență asupra litigiului care făcut obiectul dosarului -, deoarece instrucțiunile s-au elaborat pentru a se demonstra modul de calcul al salariilor de bază existente în societate la data de 1 august 2004, dată la care s-au finalizat negocierile colective.
Se arată în continuare că în cadrul litigiului ce făcut obiectul dosarului de față, sindicatul solicita recalcularea sporului pentru condiții nocive, care ar fi trebuit acordat începând cu 01.01.2007, iar singura legislație incidentă în cauză la acea dată era Contractul colectiv de muncă valabil la nivel național, care prevedea expres că salariul de bază minim pentru un muncitor calificat începând cu 01.01. 2007 este de 528 lei.
În subsidiar, față de motivele invocate, solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.2323,- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, revizuientul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT a formulat, în contradictoriu cu intimata SC T SA, cerere de revizuire a deciziei civile nr.693/24.07.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr- solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea în parte a deciziei în sensul ca, începând cu data de 1.01.2007, salariul de bază în funcție de care se calculează sporul de condiții nocive să fie de 576 lei, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 476/4.05.2007.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că potrivit înțelegerii părților, sporul de condiții nocive s-a calculat în funcție de salariul de bază al treptei I, rețeaua C, iar în anul 2004, după data de 1 august, când a intrat în vigoare noul Contract Colectiv de Muncă, salariul de bază al treptei I, rețeaua C era de 420 lei și sporul de condiții nocive reprezenta, așa cum s-a detaliat în Anexa nr. 4 pe locuri de muncă, 10%, 12% și, respectiv, 14% din acesta.
Acest lucru, susține revizuientul, este probat și de fluturașii salariaților care beneficiază de sporul respectiv, atașați la prezenta cerere spre exemplificare, respectiv numiții - finisator laminate, -mașinist pod rulant și - macaragiu.
Se arată în continuare că în urma majorării salariului minim de bază, care este echivalent cu salariul de bază al treptei I, rețeaua C, la 602 lei, începând cu data de 1.01.2008, sporul de condiții nocive s-a calculat în funcție de această valoare, exemplificându-se situația salariaților - laminator și -maestru mecanic.
Se mai învederează că atunci când Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia atacată, a înlocuit valoarea de 576 lei, care reprezenta salariul de bază al treptei I, rețeaua C, cu salariul de bază de 528 lei, care este salariul de bază al muncitorului calificat de la poziția casier II din anexa 8, modificat prevederile CCM cu privire la salariul minim de bază pe societate întrucât cererea sindicatului a fost ca salariul de bază folosit la calculul sporului de condiții nocive, așa cum prevede art. 80.2 din, să fie cel al treptei I, rețeaua C, din Anexa nr. 8, care în urma adaptării valorii de 528 lei stabilite de contractul național pentru muncitorul calificat, conduce la valoarea de 576 lei conform calculului expus, valoare care nu poate fi mai mică întrucât nu se realizează adaptarea cerută de contractul național.
În plus, arată revizuientul, prin impunerea valorii de 528 lei la salariul minim de bază în societate se încalcă și dispozițiile art.8 alin.1 din Contractul Național, anumite categorii profesionale calificate nemaiatingând drepturile minime stabilite de Contractul Național.
Documentul intitulat "Instrucțiuni privind plata salariilor pentru salariații Cost", susține revizuientul, stabilește fără putință de tăgadă, la art.5.3, că sporul pentru lucru în condiții nocive este stabilit în sumă fixă pentru fiecare loc de muncă, în procent din salariul minim de bază, iar acest salariu minim de bază este al muncitorului calificat treapta I, rețeaua C, așa cum precizează art.5.1.1.
În drept, revizuientul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct.5 din Codul d e Procedură Civilă arătând că invocă drept înscrisuri noi Instrucțiunile privind plata salariilor pentru salariații din societate, cu precizarea că nu au mai fost prezentate în proces, depunând la dosar și o serie de alte înscrisuri, în copie.
Intimata SC T SA a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea promovării cererii de revizuire arătând că înscrisul nou invocat de sindicat i-a fost comunicat acestuia, în mod expres, la data de 29.10.2004, astfel cum rezultă din Registrul de corespondență al societății cu .
Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată arătându-se că instrucțiunile privind plata salariaților nu constituie un în scris nou și nu se află strict în posesia intimatei, sindicatul deținând încă din anul 2004 copia acestuia, pe care a putut să o folosească în cadrul etapelor procesuale anterioare.
De asemenea, s-a susținut că acest înscris nu are nicio relevanță în ceea ce privește obiectul dosarului nr- întrucât instrucțiunile au fost elaborate pentru explicarea modului de calcul al salariilor de bază existente în societate la data de 1.08.2004, când s-au finalizat negocierile colective din anul 2004, pe când obiectul cauzei de față l-a constituit recalcularea sporului pentru condiții nocive care ar fi trebuit acordat începând cu data de 1.01.2007 și singura legislație incidentă la acea dată era CCM la nivel național, care prevedea expres că salariul de bază minim pentru un muncitor calificat începând cu data de 1.01.2007 este de 528 lei.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, un extras din Registrul de corespondență pentru pe anul 2004, respectiv fila cuprinzând perioada 5.10.2004-12.11.2004, precum și instrucțiunile privind plata salariilor pentru salariații COST aplicabile începând cu data de 1.09.2004.
Pentru justa soluționare a cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr- soluționat prin decizia nr. 693/24.07.2007 împotriva căreia a fost formulată prezenta cerere de revizuire.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod Procedură Civilă, excepția tardivității invocată de intimată, Curtea constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, revizuientul și-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe dispozițiile art.322 punctul 5 Cod Procedură Civilă, conform cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților- motiv invocat practic în această cauză- ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
De asemenea, potrivit art. 324 alin.1 pct. 4 Cod Procedură Civilă, termenul de revizuire este de o lună și se socotește, în cazurile prevăzute la art.322 pct.5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin decizia civilă nr. 693/24.07.2007 împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de pârâta SC T SA, intimata din cauza de față, împotriva sentinței civile nr. 486/4.05.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL LIBER INDEPENDENT T, revizuientul din prezenta cauză și a modificat în parte sentința în sensul că de la 1.01.2007 sporul pentru condiții nocive se calculează în funcție de salariul de bază minim de 528 lei lunar, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Revizuientul a invocat drept înscrisuri noi în cauza de față, așa cum a arătat expres în finalul cererii, "Instrucțiunile privind plata salariilor pentru salariații COST", iar conform dovezii depuse la dosar de către intimată pentru termenul de judecată din 18.07.2008, respectiv copia filei cuprinzând perioada 5.10.2004 -12.11.2004 din Registrul de corespondență al societății cu, dovadă necontestată sub nicio formă de reprezentantul legal al revizuientului, instrucțiunile respective au fost comunicate sindicatului, sub semnătură, încă din data de 29.10.2004.
Prezenta cerere de revizuire a fost înaintată instanței prin poștă, la data de 4.06.2008, potrivit ștampilei oficiului poștal de expediție existentă pe plicul aflat la dosar (fila 18), situație față de care, având în vedere cele mai sus reținute, aceasta apare ca fiind formulată cu depășirea termenului legal de o lună prevăzut de art. 324 alin.1 pct.4 Cod Procedură Civilă.
În consecință, Curtea va admite excepția tardivității formulării cererii de revizuire invocată de intimată și va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată, fără a mai proceda, prin urmare, la analiza pe fond a cererii.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite excepția tardivității formulării cererii de revizuire invocată de intimata SC T SA și în consecință:
Respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire declarată de revizuientul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT cu sediul în Târgoviște,--11, județul D, împotriva deciziei civile nr. 693/24 iulie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata SC T SA cu sediul în Târgoviște,--11, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
--- - - - -
Grefier,
RED
/SV
2 ex-22.09.2008
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina