Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1612/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
CURTEA:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1612/R/2009
Ședința publică din 23 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 214 DIN 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de reclamanții, -, și, privind și pe pârâții intimați TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 22 iunie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, Tribunalul Bistrița -N, a răspuns solicitării instanței și a comunicat relațiile solicitate prin adresa dispusă la termenul anterior.
Totodată se constată că la data de 23 iunie 2009, prin fax, Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosarul cauzei note de ședință.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 214 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, s-a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, -, A, și - împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bistrița -N și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și în consecință au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bistrița -N să calculeze și să plătească reclamanților sumele de bani ce reprezintă diferența dintre indemnizația determinată conform coeficienților de multiplicare ce se aplică procurorilor de la DNA și DIICOT și indemnizația efectiv încasată de fiecare reclamant începând cu data de 01.04.2006 până la 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora,cu excepția reclamantei pentru care perioada de calcul este cuprinsă între 01 aprilie 2006 până la data intrării acesteia în concediul pentru îngrijirea copilului.
A mai fost obligat pârâtul Tribunalul Bistrița -N să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor și Economiei să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria magistraților ce își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului BN, (unitate bugetară care este finanțată de la bugetul de stat), salarizați în baza OUG nr.27/2006, fiind judecători, respectiv asistenți judiciari, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Conform art. 11 alin.1 din G nr. 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
În realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bazădomeniul specializat de activitate(urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar " distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice ".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Tocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională și de locul de muncă.
Existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile: art.2 alin.1-3 și art.6 din OG nr.137/2000, art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit.a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit.f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art.155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art.16 alin. 1, art.53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în cauză, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Este cert că în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii însă, în speță,simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Pe de altă parte, este total impropriu și injust a considera că procurorii ce instrumentează cauze de corupție al căror prejudiciu este, de exemplu, 200 EURO, sunt supuși unor presiuni și pericole mai mari față de cei care soluționează o cerere de restituire a unor case naționalizate, în baza Legii nr.10/2001 cu o valoare de peste 1.000.000 EURO, un litigiu de reorganizare judiciară cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar și în cadrul domeniului cauzelor penale, nu se poate pune semnul egalității între un litigiu privind o infracțiune de corupție cu un prejudiciu mic, față de o infracțiune contra vieții sau economico-financiară cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciară desfășurată de personalul judiciar este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă. Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve, etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste împrejurări atrag un cortegiu de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Ca urmare a discriminării s-a creat un prejudiciu în persoana magistraților judecători și asistenți judiciari, prejudiciu al cărui cuantum îl reprezintă diferența dintre indemnizația determinată conform coeficientului de multiplicare aplicabil procurorilor de la DNA și DIICOT prevăzut în art.11 alin.1 din G nr.27/2007 și indemnizația efectiv încasată de fiecare reclamant. Acordarea despăgubirilor în discuție nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților angajatori, MJ și Tribunalul BN, de plată a drepturilor bănești, solicitate, este o obligație solidară deoarece, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile or,Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. În materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Instanța a contatat că beneficiari ai dreptului salarial examinat sunt și asistenții judiciari întrucât, numiți în condițiile Legii nr.92/1992 R, cu modificările și completările ulterioare și potrivit art.17 (1) din Ordonanța nr.83/2000, aceștia sunt remunerați cu indemnizația corespunzătoare unui judecător de judecătorie, iar potrivit art.15 din OUG nr.177/2002 care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți s-a stabilit că aceștia beneficiază de indemnizația lunară prevăzută la anexa A pct.28-32 în funcție de vechimea în magistratură, respectiv a judecătorilor de judecătorii. Aceleași criterii de salarizare sunt stabilite și prin Ordonanța nr.27/2006 la art.16.
Acordarea unui anumit spor judecătorilor fără ca acesta să fie acordat și asistenților judiciari reprezintă o discriminare ce nu are la bază un criteriu rațional, obiectiv, atâta timp cât potrivit textelor legale mai sus arătate asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor.
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii, potrivit căruia debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate, eliminarea acestor discriminări.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și pârâții Ministerul Justiției, Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N pentru Ministerul Finanțelor Publice.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel reclamanții au susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care instanța nu a examinat coeficientul exact de multiplicare aplicabil fiecăruia, raportul la funcțiile de conducere deținute pe perioada în litigiu și în prezent.
În acest sens sunt invocate dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salariați potrivit nr.crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii.
Astfel, recurenții susțin că președintele instanței este asimilat procurorului șef al DICOT sau DNA care la rândul său e asimilat prim-adjunctului procurorului general (art.6 din anexă, coeficientul de multiplicare 23); vicepreședintele instanței este asimilat procurorului șef adjunct al DICOT sau DNA, care la rândul său e asimilat adjunctului procurorului general (pct.7 din anexă - coeficient de multiplicare 22,500); președintele de secție este asimilat procurorului șef de secție al DNA care la rândul său e asimilat procurorului șef de secție (9 din anexă - coeficientul de multiplicare 21,500).
În baza acestor aspecte recurenții au solicitat modificarea în parte a hotărârii numai sub aspectul indicării exprese a obligării Ministerului Justiției și Tribunalului Bistrița -N la următoarele plăți:
- pentru reclamantul, președinte al instanței, diferența dintre îndemnizația determinată prin luarea în calcul a coeficientului 23,00 aplicabil procurorului șef al DNA și DIICOT și indemnizația efectiv încasată pe perioada 1.04.2006 - 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație;
- pentru reclamanta, vicepreședinte al instanței, diferența dintre îndemnizația determinată prin luarea în calcul a coeficientului 19,00 pe perioada 01.04.2006-01.05.2006 (cât timp a îndeplinit funcția de execuție) și a coeficientului de 22,500 cu începere din 01.05.2006 aplicabil procurorului șef adjunct al DNA și DIICOT și indemnizația efectiv încasată pe perioada 01.04.2006 - 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație;
- pentru reclamanta, președinte secție civilă, diferența dintre îndemnizația determinată prin luarea în calcul a coeficientului 19,00 pe perioada 01.04.2006-31.12.2006 (cât timp a îndeplinit funcția de execuție) și a coeficientului de 21,500 cu începere din 01.01.2007 aplicabil procurorului șef secție al DNA și indemnizația efectiv încasată pe perioada 01.04.2006 - 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație;
- pentru reclamanta, președinte secție penală, diferența dintre îndemnizația determinată prin luarea în calcul a coeficientului 21,500 aplicabil procurorului șef secție al DNA și indemnizația efectiv încasată pe perioada 01.04.2006 - 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație;
- pentru reclamantul, președinte secție comercială și de contencios administrativ, diferența dintre îndemnizația determinată prin luarea în calcul a coeficientului 21,500 aplicabil procurorului șef secție al DNA și indemnizația efectiv încasată pe perioada 01.04.2006 - 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație;
- pentru reclamanta, vicepreședinte al instanței pe perioada în litigiu 01.04.2006-01.05.2006, diferența dintre îndemnizația determinată prin luarea în calcul a coeficientului 22,500 pe perioada 01.04.2006-01.05.2006 aplicabil procurorului șef secție al DNA și apoi a coeficientului 19,000 cu începere din 01.06.2006 și indemnizația efectiv încasată pe perioada 01.04.2006-31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație;
- pentru reclamanta, președinte secție civilă pe perioada în litigiu 01.04.2006-31.12.2006, diferența dintre îndemnizația determinată prin luarea în calcul a coeficientului 21,500 pe perioada 01.04.2006-31.12.2006 aplicabil procurorului șef secție al DNA și apoi a coeficientului 19,000 cu începere din 01.01.2007 și indemnizația efectiv încasată pe perioada 01.04.2006-31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond prin prisma dispozițiilor art.304 pct.4 și 9.pr.civ.
Se susține astfel că instanța a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Din această idee se susține că prima instanță depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ.
Se mai învederează faptul că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate doar drepturi recunoscute și ocrotite de lege or, drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute în legislația în vigoare.
Pe fondul cauzei se arată că nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor OG nr.137/2000 în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2008 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare.
Se mai susține că din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagma cum sunt "exercitarea următoarelor drepturi" - art.1 alin.2, "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin.3, "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege " - art.2 alin.1, "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei", etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea cum am arătat anterior ca într-un litigiu de competenta instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale, așa cum a învederat mai sus.
În motivarea soluției primei instanțe s-a reținut că, în materia salarizării magistraților, vechimea în magistratură reprezintă criteriul esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de nr.OUG 27/2006, în corelație cu celelalte, iar în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT acest criteriu a fost eliminat întrucât acești a sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, chiar dacă nu au vechimea minimă de 8 ani, potrivit art. 44 alin. 11it. c din Legea nr. 303/2004.
Potrivit art.3 alin.1 din nr.OUG 27/2006: "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți În anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."
Din examinarea dispozițiilor acestui articol constatăm că legiuitorul nu stabilește care dintre aceste. criterii este esențial; în plus, același act normativ stabilește că drepturile salariale ale procurorilor din cadrul și sunt similare cu cele ale procurorilor de la Parchetul de pe lângă instanța supremă, pe durata numirii.
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la și este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin urmare, în vederea numirii În cadrul și nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al Parchetului de lângă ÎCCJ, ceea ce duce la concluzia inexistenței unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori.
In acest sens, dispozițiile art.75 și art.83 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.247/2005 sunt extrem de clare.
Art. 83 alin.9 din Legea nr.304/2004 stabilește în acest sens că La data încetării activității în cadrul Parchetului Național Anticorupție procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Prin urmare, având în vedere faptul că procurorii de la DNA și DIICOT ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, considerăm că în mod evident criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Deși instanța susține că prin dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG nr. 26/2007 se instituie un alt sistem de salarizare decât cel reglementat la art. 3 alin.1, în mod surprinzător reține că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea coeficientului de multiplicare de care beneficiază procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deși nu îndeplinesc nici unul din criteriile invocate în cuprinsul sentinței (nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, vechimea În magistratură).
Prin această soluție instanța eludează dispozițiile pe care le invocă în argumentarea sa juridică, instituind un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece în mod evident, solicitarea reclamanților de a li se acorda, prin hotărâri judecătorești indemnizațiile de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor și determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin G nr. 27/2006.
Se ajunge în acest fel ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă ÎCCJ, fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare.
Așa fiind, rugăm Curtea să aibă în vedere că criteriul principal de departajare avut în vedere de legiuitor la stabilirea salarizării magistraților, care rezultă din enumerarea legii este acela al nivelului instanței/parchetului.
Or, Direcția Națională Anticorupție și Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori care activează în cadrul acestor structuri fiind salarizați, în mod unitar, potrivit dispozițiilor aplicabile procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
Astfel, se susține că instanța de fond a ignorat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, câtă vreme acest minister nu are calitatea de angajator, nu are nici obligația de a plăti reclamanților drepturile bănești solicitate.
Alocarea fondurilor pentru plata drepturilor bănești putea fi solicitată numai de către Ministerul Justiției.
De asemenea nici faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat și proiectul legii de rectificare a bugetului, nu îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă întrucât reclamanții nu se pot adresa direct Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca acesta să aloce sumele de bani necesare drepturilor bănești solicitate.
Or, susține recurentul, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate echivalează practic cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume cu titlu de drepturi bănești, unor persoane ce nu sunt angajații acestuia, încălcându-se prevederile art.14 din Legea nr.500/2002.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art.304 pct.4 și 9.pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din justiție - unități bugetare de stat ce sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile art.1 și 295 Codul muncii.
Față de obiectul dedus judecății, de dispozițiile Legii nr.500/2002, HG nr.208/2005, HG nr.386/2007 și OUG nr.27/2006 instanța de fond a făcut o apreciere legală a stării de fapt și de drept și a raporturilor juridice dintre părți.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament, în remunerație pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității ce a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de angajați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor, în perioada în care dispozițiile ce le reglementau erau în vigoare.
De asemenea, instanța de fond este competentă material să soluționeze cauza, deoarece obiectul ei îl constituie acordarea unor drepturi salariale, fiind un conflict de interese ce se soluționează potrivit dispozițiilor Legii nr.168/1999 privind conflictele de muncă și ale Codului muncii, nefiind un litigiu prin care se contestă modul de stabilire a dreptului și care s-ar soluționa potrivit procedurii prev. de dispozițiile art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi apreciată ca fondată în condițiile în care printre alte argumente reținute de instanța de fond, este de știut că potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002 acestui minister îi revine obligația de a aproba și asigura bugetele necesare pentru plata de către instituțiile publice a drepturilor în temeiul titlurilor executorii.
Cât privește celelalte motive de recurs invocate și care se referă la fondul cauzei, de asemenea trebuie apreciate ca nefondate pentru aceleași considerente ce au stat și la baza pronunțării hotărârii atacate.
Astfel, chiar dacă dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii, în cazul din speță, neacordarea drepturilor salariale solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii DNA și DIICOT nu privesc salarizarea superioară pentru calificările cerute de ocupația acestora ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată pur și simplu, în mod arbitrar cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă ÎCCJ, asimilare ce are la bază doar criteriul naturii cauzelor instrumentate ceea ce nu justifică nelegalitatea de tratament prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
De altfel și dispozițiile art.6 din Codul muncii prevăd foarte clar că pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, ceea ce justifică și mai mult pretențiile reclamanților.
Astfel din perspectiva celor expuse și considerentelor Deciziei nr.6/2007 a ÎCCJ Secțiile Unite și a dispozițiilor art.6 din Codul muncii, instanța de fond raportat la petitele acțiunii reclamanților și la dispozițiile art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 și art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs invocate de pârâți.
În ce privesc motivele de recurs invocate de reclamanți, este de reținut că solicitarea reclamanților față de petitele acțiunii asupra cărora instanța s-a pronunțat prin admiterea ei, apare ca o cerere nouă în recurs, cerere inadmisibilă în această cale de atac.
Astfel față de cele expuse, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.4 și 9.pr.civ. recursurile pârâților și ale reclamanților urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții, -, și, de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 214/F din 24 IV 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - - plecat în concediu de plecată în concediu de plecată în concediu de
odihnă, semnează odihnă, semnează odihnă, semnează
vicepreședintele instanței vicepreședintele instanței prim-grefier
Red./Dact.
2 ex./24.07.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
