Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 162/R/2008
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Ioana Tripon
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 1741 din 10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, precum și recursurile declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z și PRIMARUL MUNICIPIULUI Z și recursul chematului în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, recursuri declarate împotriva aceleiași hotărâri, privind și pe reclamanta intimată LIGA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S și pe pârâta intimată ȘCOALA " " Z, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare la dosarul cauzei, formulată de către intimata Liga Sindicatelor din Învățământ
Instanța din oficiu, invocă excepția tardivității recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, acest recurs fiind înregistrat la data de 31.10.2007 iar hotărârea împotriva căreia a fost declarat i s-a comunicat la data de 19.10.2007 conform dovezii de comunicare de la fila 78 dosar fond, depășind astfel termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut în materia litigiilor de muncă.
Având în vedere că prin toate recursurile înregistrate cât și prin întâmpinarea formulată de intimată se solicită judecata în condițiile art. 242.proc. civ. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1741 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului Liga Sindicatului din Învățământul S, formulată împotriva pârâților școala Z, Consiliul Local Z, Primarul orașului Z și Inspectoratul Școlar al Județului S și în consecință au fost obligați pârâții să plătească membrilor de sindicat drepturile salariale neacordate în ultimii 3 ani actualizate în funcție de rata inflației, după cum urmează: 3002 lei, 2821 lei, 2837 lei, 2762 lei, 2931 lei, 3198 lei, 3460 lei, 3230 lei, 2857 lei, 2684 lei, 3395 lei, 3562 lei, 3268 lei, B 3360 lei, 3566 lei, 3229 lei, 2738 lei, 117 lei, 1929 lei.
Au fost obligați pârâții școala Z și Inspectoratul Școlar S să reducă norma didactica a reclamanților cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Consiliul Local al municipiului Z și în consecință a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure din bugetul de stat fondurile necesare acestor plăți.
Au fost obligații pârâții să le plătească reclamanților suma de 130 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 142 lit. g din Legea învățământului nr. 84/1995, inspectoratele școlare au obligația de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic.
Această activitate implică stabilirea normei didactice, cu consecințe asupra salariului personalului didactic, deci excepția lipsei calității procesuale pasive nu este fondată.
Având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice are atribuții de pregătire a proiectelor de legi bugetare, ale legilor de rectificare. Ori, finanțarea unităților de învățământ se face de la bugetul de stat prin consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale, care cuprind în planul bugetar anual și aceste cheltuieli.
Prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor nu este fondată.
Potrivit art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu grad didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Norma didactică constă în activități didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planului de învățământ.
Precizările generale emise de Ministerul Educației și Cercetării prevăd că personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I și care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activitățile ce depășesc norma maximă de 16 ore, respectiv 22 de ore.
Așadar, posibilitatea plății orelor suplimentare este garantată de actele normative menționate, inclusiv art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pe de altă parte, norma didactică precizată în acțiune este legală, iar planul cadru depus de inspectorat are un caracter general și nu concretizează o altă normă didactică.
Prin neaplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Statutul personalului didactic s-au încălcat prevederile Codului Muncii privind durata normală a timpului de muncă săptămânal, în sensul că munca prestată în plus este considerată muncă suplimentară.
Calculul drepturilor salariale efectuat de unitatea de învățământ pentru munca prestată peste norma didactică este legal și corect.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z ȘI PRIMARUL MUNICIPIULUI Z, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive ca fiind nefondată, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ.
În motivare se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local al municipiului Z și a Primarului municipiului Z întrucât aceste autorități nu au atribuții referitoare la aplicarea prevederilor Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic și prin urmare nici la stabilirea normei didactice.
De asemenea, legislația în vigoare nu conferă nici o atribuție Consiliului local sau Primarului cu privire la stabilirea și calcularea drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat.
Faptul că fondurile necesare plății salariilor cadrelor didactice tranzitează bugetele locale nu este în măsură a duce la concluzia că recurenții pârâți ar trebui să fie obligați în raportul juridic dedus judecății, deoarece aceste fonduri sunt integral asigurate din bugetul de stat.
Conform art. 167 din Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările ulterioare și potrivit nr.HG 2192/2004, art. 16, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Aceste fonduri sunt repartizate de către consiliile județene, prin hotărâre, pe bugete locale.
Așa fiind, nu există raport juridic direct între Consiliul local și Primar pe de o parte și cadrele didactice pe de altă parte, în ceea ce privește stabilirea și plata drepturilor salariale, lipsește identitatea între persoana pârâților și cel obligat în același raport juridic, în speță fiind vorba de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației și Cercetării.
Pe fond, raportat la prevederile art. 45 alin. 1 și art. 43 din Legea 128/1997, se arată că în cazul educatorilor și învățătorilor, norma didactică nu este stabilită pe număr de ore.
În acest caz, norma didactică reprezintă un post de educator, respectiv de învățător, în cadrul căruia aceste cadre didactice trebuie să asigure activitățile de predare-învățare, norma didactică nefiind alcătuită dintr-un anumit număr de ore.
În acest sens, art. 44 alin. 1 din Legea 128/1997 prevede: norma didactică cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență sau de absolvire.
În acest context, se apreciază că nu întâmplător textul art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 se referă doar la personalul didactic de predare și instruire practică și nu la personalul didactic de predare-învățare despre care face vorbire atât art. 42 cât și art. 43 din același act normativ.
În același sens, prevederile art. 2 din Legea 102/1999 pentru aprobarea OG nr. 103/1998 privind modificarea structurii normei didactice în învățământul preuniversitar se referă doar la profesorii din învățământul preuniversitar secundar, nefăcând nici o precizare cu privire la posturile de educatori și învățători.
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, ÎN NUMELE MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a declarat recurs, solicitând desființarea sentinței civile atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca inadmisibilă.
În motivare se invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în cauză.
În cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție, întrucât dreptul muncii are un caracter specific atât în ceea ce privește normele de drept substanțial cât și în privința normelor procedurale, iar raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere de chemare în garanție.
În consecință, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul local al municipiului Z nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Consiliului local al municipiului Z nu a acordat drepturile solicitate, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În drept, sunt invocate prevederile art. 3 alin. (1) lit. a pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit cărora Ministerul "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat. Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, "sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare cărora li se aplică aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale".
Art. 15 alin.(1) din Legea nr. 500/2002 modificată prevede: "în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minimului de venituri, sau creșterea cheltuielilor.
După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament, pot fi aprobate acte normative numai în condițiile prevederilor alin.(1) dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exercițiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul".
Potrivit art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
Consiliul local al municipiului Z ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar.
Mai sunt invocate prevederile art. 167 din Legea nr. 84/1995, subliniindu-se dispozițiile alineatelor 3, 9, 11, 13-15, 17, 21.
Din aceste dispoziții legale se arată că rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât alocarea acestor fonduri se face pe baza unei formule de finanțare, care ia în considerare costul standard pe elev/profesor, numărul de elevi/preșcolari din unitatea de învățământ, precum și factorii de corecție dependenți de densitatea de elevi în zona, severitatea dezavantajelor și alți factori și pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se afla unitatea de învățământ.
Dispozițiile art. 167 alin. 17 din Legea nr. 84/1995 prevăd expres și limitativ cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin recursul declarat de MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI T, Inspectoratul Școlar Județean S acesta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței prin acordarea drepturilor salariale stabilite de unitatea de învățământ depuse de Inspectoratul Scolar Județean S cu adresa de înaintare nr.4764/27.08.2007.
În motivele de recurs arată că otrivit p. Planurilor cadru depuse în probațiune, norma învățătorului este situată între un număr minim respectiv număr maxim de ore care să-i permită parcurgerea în integralitate a Programei școlare.
Numărul minim de ore pe care este obligat să-l presteze învățătorul pentru a parcurge programa școlară este de 18 ore la clasele I-a și clasa a II-a secția română, respectiv 22 de ore la secția maghiară, 20 ore la clasa a III-a și 21 ore la clasa a IV-a secția română, respectiv 24 de ore la clasa a III-a și 25 de ore la clasa a IV-a secția maghiară.
Arată că, calculele depuse realizate de unitatea de învățământ au vizat reducerea normei cu 2 ore din acest număr minim de ore din Planul cadru, iar calculul sumei pentru orele plătite suplimentar a fost raportat la acest număr redus de ore.
Fără nici un temei legal instanța a acceptat calculele depuse de unitățile de învățământ la solicitarea sindicatului calcule care au fost realizate prin raportarea la o normă didactică de 18 ore pentru întreg personalului didactic ( învățători/educatoare) fără să existe un act normativ în acest sens.
Nu a existat nici un act normativ pentru perioada în care reclamanții solicită recalcularea drepturilor salariale care să stabilească numărul de ore din norma învățătorului sau educatoarei la 18 așa cum a acceptat instanța, toate actele normative invocate în cerere fiind pentru acel moment abrogate sau anulate ( 3343/2002 -abrogat, Precizările generale 19388/1997abrogate, nr. 4209/2004 anulat prin Decizia nr. 4188/1 iulie 2005 Inaltei Curți de Casație și Justiție).
Prin urmare consideră că sunt corecte calculele realizate de unitatea de învățământ și depuse prin adresa de înaintare nr.4764/27.08.2007, calcule care se raportează la norma minimă stabilită prin Planul cadru aprobat prin ordinul ministrului educației naționale și nu calculele stabilite la solicitarea sindicatului prin raportarea la norma de 18 ore.
Prin întâmpinarea formulată, Liga Sindicatelor din Învățământul S în temeiul art. 112.proc.civ. al art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, al art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și al art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, în numele membrilor de sindicat, angajați ai Școlii Z, solicită respingerea recursului ca nefondat, păstrarea în întregime a sentinței, considerând-o temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Raportat la recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea a invocat excepția tardivității, asupra căreia urmează a se pronunța cu prioritate, față de prevederile art. 137 alin. 1.proc.civ. care stipulează că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În speță, sentința atacată a fost comunicată către chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor la data de 19.10.2007, astfel încât, potrivit prevederilor art. 101-103.proc.civ. ultima zi în care această parte putea înregistra în termen recursul era data de 30.10.2007. Așa fiind, recursul înregistrat în data de 31.10.2007 de către chematul în garanție apare ca tardiv, urmând a fi respins cu această motivare, potrivit prevederilor art. 103.proc.civ.
Cât privește recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Z și Primarul Z, acesta este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
În principal, recurenții susțin excepția lipsei calității procesuale pasive, subliniindu-se că aceste autorități nu au atribuții referitoare la stabilirea normei didactice și nici cu privire la stabilirea și calcularea drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat.
În primul rând, trebuie remarcat că petitul privind reducerea normei didactice nu a fost admis în contradictoriu cu acești pârâți, astfel încât este lipsit de interes motivul de recurs privind lipsa atribuțiilor acestor pârâți în stabilirea normei cadrelor didactice.
Cât privește calcularea drepturilor salariale ale reclamanților, chiar dacă aceasta nu se efectuează de către aceste autorități locale, calitatea procesuală a acestora este dată de atribuțiile lor în asigurarea fondurilor din care se plătesc salariile cadrelor didactice, conform prevederilor art. 167 din legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările ulterioare și art. 16 din nr.HG 2192/2004, unde se arată că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Prin urmare, chiar dacă nu există raport juridic direct între Consiliul local și Primar pe de o parte și cadrele didactice pe de altă parte, în ceea ce privește stabilirea și plata drepturilor salariale, se remarcă faptul că împrocesuarea acestor pârâți a fost făcută, chiar fără a se exprimaexpressis verbisacest lucru, printr-o acțiune oblică, obligarea lor la plata drepturilor salariale având sensul de obligare la a pune la dispoziția angajatorului, care este unitatea de învățământ, sumele necesare plății drepturilor stabilite în favoarea reclamanților.
Chiar în condițiile în care sumele urmează a fi virate, în final, de la bugetul de stat prin ministerul d e resort, potrivit prevederilor legale menționate, aceste fonduri se alocăprin bugetele locale, situație în care devin incidente prevederile art. 36 alin. 2 lit. b și d, alin. 4 lit. a și alin. 6 lit. a pct. 1 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora Consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe fond, se arată că raportat la prevederile art. 43, art. 44 alin. 1 și art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997, în cazul educatorilor și învățătorilor, norma didactică nu este stabilită pe număr de ore. În acest caz, norma didactică reprezintă un post de educator, respectiv de învățător, norma nefiind alcătuită dintr-un anumit număr de ore.
În acest context, se apreciază de către recurenți că nu întâmplător textul art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 se referă doar la personalul didactic de predare și instruire practică și nu la personalul didactic de predare-învățare despre care face vorbire atât art. 42 cât și art. 43 din același act normativ, în același sens fiind invocate prevederile art. 2 din Legea 102/1999 pentru aprobarea OG nr. 103/1998 privind modificarea structurii normei didactice în învățământul preuniversitar.
Curtea apreciază nefondate și aceste motive de recurs, considerând excesiv de formală această interpretare a legii, întrucât art. 45 alin. 1 din lege nu face distincția arătată între cadrele didactice de predare-învățare și cele de predare și instruire, ci se referă la reducerea normei didactice în general, pentru personalul didactic de predare și instruire practică. Din cuprinsul legii nu reiese că prin sintagma "personal didactic de predare-învățare" s-ar înțelege învățătorii și educatoarele, iar prin sintagma "personalul didactic de predare și instruire practică" s-ar înțelege profesorii.
În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 43 din lege, unde făcându-se vorbire în partea introductivă despre "norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă", se exemplifică atât prin postul de educatoare sau învățător, cât și prin orele pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar sau pentru maiștrii-instructori. Așa fiind, deducția este că în înțelesul sintagmei de personal de predare-învățare intră atât educatorii și învățătorii, cât și profesorii, situație în care devin aplicabile prevederile art. 45 din lege și educatorilor, neexistând nici un motiv pentru a se face distincția propusă de către recurenți între cele două categorii de cadre didactice. Nu se face distincție în lege între personalul de predare și personalul de predare-învățare, fiind evident că orice proces de predare se dorește însoțit de unul de învățare în întregul sistem de învățământ, nu doar în ciclul preșcolar și primar.
De altfel, art. 1 din Legea nr. 128/1997 actualizată privind statutul personalului didactic statuează aplicabilitatea dispozițiilor sale personalului didactic de predare, didactic auxiliar și de conducere din întregul sistem de învățământ de stat și particular, nefăcând distincția terminologică propusă de recurenți. În cuprinsul legii se face vorbire despre funcțiile didactice, fără a se institui menționata distincție. De asemenea, în cuprinsul art. 34 din lege, care reglementează definitivarea în învățământ, se face vorbire despre personalul didactic de predare, cu referire, prin trimiterea la art. 7 din lege, atât la învățători, cât și la educatori, institutori și profesori.
Toate acestea întemeiază convingerea că nu există două categorii distincte de cadre didactice, anume, cele de predare învățare și cele de predare, care să facă aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 128/1997 doar cadrelor didactice care au normată activitatea prin indicarea unui anumit număr de ore, ci o singură categorie generală de cadre didactice, motiv pentru care prin normă didactică se va înțelege în fiecare caz numărul de ore stabilit prin lege pentru subcategoria din care face parte salariatul (fie în mod direct, fie prin raportare la numărul de ore aferent unui post de educatoare sau învățător), cu consecința că din acest număr de ore se va face reducerea indicată de art. 45. urmată de remunerarea corespunzătoare a orelor prestate în plus.
Argumentul dedus din dispozițiile Legii nr. 109/1999 pentru aprobarea nr.OG 103/1998 este în egală măsură inconsistent, pentru aceleași considerente, textul de lege neinstituind distincția propusă de recurenți.
Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului S este fondat, pentru următoarele:
În fața primei instanțe, recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă. Cum inspectoratele școlare județene sunt organe deconcentrate în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și T, cu atribuții clar prevăzute în art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, printre care cea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 din Codul muncii, între inspectoratul școlar și cadrele didactice nu se raporturi de muncă. Acestea iau ființă între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de Inspectoratul școlar general. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin, unde se stipulează că directorul unității de învățământ în calitate de angajator încheie contractele individuale de muncă cu personalul angajat.
Rolul Inspectoratului școlar general este deci doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 167 din Legea învățământului, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau prin bugetele locale ale unităților administrative teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean sau a celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, situație în care Inspectoratul Școlar Județean nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
Excepția amintită, de lipsă a calității procesuale pasive, este una de ordine publică, astfel încât, chiar dacă nu a fost reiterată prin cererea de recurs, instanța o poate invoca din oficiu și în această fază a procesului, în baza art. 306 alin. 2.proc.civ. Părțile și-au putut exprima poziția raportat la această excepție în fața primei instanțe, recurentul pârât aducând argumentele mai sus prezentate în susținerea excepției, iar celelalte părți având posibilitatea să combată aceste argumente în fața primei instanțe, unde a fost invocată excepția în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de către pârâtul Inspectoratul Școlar Județean.
Caracterul de ordine publică al acestei excepții este dat de dispozițiile imperative ale legii în ce privește atribuțiile legale ale inspectoratelor școlare județene, așa cum se regăsesc acestea în art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare. Or, este evident că ordinea publică a unui stat este conturată de prevederile legale de la care nu se poate deroga prin voința participanților la raporturile juridice, deci de prevederile legale imperative, care trebuie respectate întocmai și a căror încălcare poate fi sesizată și sancționată de către instanțe, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2.proc.civ. chiar dacă părțile nu o solicită.
Având în vedere aceste precizări, trebuie observat că printre atribuțiile stabilite de art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995 în sarcina inspectoratelor școlare nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. Doar atribuțiile enumerate la lit. b) ( asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ ) și g) ( coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic) se apropie de problematica derulării raporturilor de muncă ale cadrelor didactice, însă nu într-un mod suficient de specific pentru a putea justifica în speță calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean. Astfel, așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă de acesta în primă instanță, nu există vreo formă de implicare efectivă a acestui pârât în încheierea contractului individual de muncă al cadrului didactic cu unitatea de învățământ, iar repartizarea personalului didactic la diversele unități de învățământ, făcută de acest pârât, nu reprezintă decât o condiție prealabilă încheierii contractului de muncă. Nu se poate spune că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare și faptul neacordării unor drepturi salariale.
Așa fiind, observând și dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ (situație în care rolul de angajator, deci obligat la plata drepturilor salariale, este unitatea de învățământ, conform art. 10 și 14 din Codul muncii ), Curtea apreciază operantă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât Inspectoratul Școlar al Județului S, situație în care se impune admiterea recursului acestui pârât pentru acest motiv, cu modificarea sentinței atacate în sensul respingerii petitului privind obligarea acestui pârât la plata drepturilor salariale ce fac obiectul acțiunii.
Față de aceste considerente, apare ca superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite în sensul mai sus arătat recursul pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului S respectiv va înlătura obligarea acestuia la plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților și va menține celelalte dispozițiuni ale sentinței.
Vor fi respinse recursurile pârâtului Consiliul Local al Municipiului Z și chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 1741 din 10 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligarea Inspectoratului Școlar Județean S la plata drepturilor salariale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z ȘI PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 1741/ 2007 Tribunalului Sălaj.
Respinge ca tardiv recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva aceleiași hotărâri.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.GP
Dact./3ex.
18.02.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Ioana Tripon
