Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1629/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1629/R/2009

Ședința publică din 23 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor împotriva sentinței civile nr. 398 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamanții intimați și alții, precum și pe pârâtul intimat TEATRUL DE STAT C, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - spor de risc.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat în substituire avocat titular, lipsind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 23 iunie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanții intimați referitor la excepția lipsei calității legale de reprezentant al Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniul Național, invocată de reclamanți, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 398/19 februarie 2009, Tribunalul Cluj, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții, -., au chemat în judecată pe pârâtii MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR, TEATRUL DE STAT C și în consecință au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamanților a sporului de suprasolicitare neuropsihică de 5% pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută raportat la salariul de bază și a sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu 01.02.2006 și până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

S-a respins petitele 2 și 4 formulate de către reclamanți.

Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamanți a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial parțial.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, potrivit prevederilor art.45 lit.d Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură-cultură, personalul salariat beneficiază, pentru suprasolicitare neuropsihică, de un spor de 5% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută, conform prevederilor legale.

Potrivit prevederilor art.45 lit.f din același contract colectiv, personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare din instituțiile de cultură, beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale.

Reclamanții de rd.1-5 îndeplinesc condiția vechimii neîntrerupte în instituțiile de cultură.

Prin adresa nr.1530/27.10.2006, pârâtul de rd.2 a solicitat pârâtului de rd.1 să-i comunice dacă aceste sporuri pot fi acordate și care sunt criteriile de acordare și care sunt categoriile de personal care ar putea să beneficieze de ele.

Pârâtul de rd.1 a comunicat pârâtului de rd.2 că respectivele sporuri sunt aprobate pentru personalul din bibliotecile publice prin Legea nr. 334/2002 și pentru personalul din muzee conform prevederilor Legii 311/2003.

Cererea reclamanților a fost fondată și a fost admisă în parte, deoarece art.45 lit.f și g din Contractul colectiv de muncă se referă la cuprinsul salariului, în speță sporuri și nu face trimitere la legile speciale invocate de minister.

În consecință, pârâții au fost obligați la plata în favoarea reclamanților a sporului de suprasolicitare neuropsihică de 5% pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută raportat la salariul de bază și a sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu 01.02.2006 și până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Național, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii față de această instituție, neavând calitate procesuală pasivă iar în subsidiar, ca fiind nefondată.

În motivare s-a arătat că, instanța de fond s-a pronunțat extra petita (304 pct.6 Cod procedură civilă ) obligând în solidar la plata cheltuielilor de judecată ambii pârâți, săvârșind un exces de putere atunci când a considerat că sun îndeplinite condițiile legale referitoare la culpa procesuală a recurentului.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 Cod procedură civilă se critică hotărârea instanței de fond sub aspectul nepronunțării asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Culturii, Cultelor și Național, excepție întemeiată în opinia recurentului întrucât litigiul de muncă vizează respectarea contractului individual de muncă, iar Ministerul nu este parte în raportul juridic de muncă.

Nici obligarea în solidar a pârâților nu este o soluție legală, atâta vreme cât între reclamanți și Ministerul Culturii nu există raport obligațional, Contractul Colectiv de Muncă fiind legea părților, dar numai dacă este încheiat conform legii.

S-a mai arătat că,nu există dispoziții legale care să îndreptățească pe reclamanți la obținerea sporurilor solicitate și cele prevăzute pentru alte categorii de personal încadrat în diferite instituții de cultură nu pot fi date, prin asimilare, reclamanților aceștia făcând parte din personalul bugetar, sistemul de salarizare fiind stabilit conform art. 157 alin 2 Codul Muncii.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Acțiunea reclamanților formulată în calitate de angajați la Teatrul de Stat C, prin care au solicitat calcularea și plata sporului de fidelitate și respectiv sporul de suprasolicitare neuropsihică se întemeiază pe dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Cultură - încheiat pentru anii 2006-2008.

Critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii, Cultelor și Național nu este întemeiată, în condițiile în care din practicaua sentinței recurate rezultă că instanța de fond s-a pronunțat motivat asupra excepției, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă nefiind astfel incident în cauză. De asemenea, soluția de respingere a excepției este legală având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost fondată exclusiv pe prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură -Cultură, negociat cu acest minister.

Potrivit art. 157 alin 2 din Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau majoritar de la bugetul de stat, bugetele locale,etc.

Se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

S-a prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă aplicabil în instituția pârâtă că, angajații beneficiază de spor de fidelitate, precum și de spor pentru suprasolicitare neuropsihică, conform prevederilor legale.

Prin această dispoziție, Contractul colectiv de muncă a respectat prevederile art. 12 din Legea nr.130/1996, care interzice negocierea unor drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, precum și ale art. 137 Codul Muncii.

Având în vedere faptul că prin anumite acte normative, prin care au fost reglementate drepturile salariale ale personalului instituțiilor din ramura CULTURĂ nu s-au prevăzut drepturile solicitate de reclamanți, aceștia nu pot invoca pentru pretențiile formulate clauzele contractului colectiv de muncă, acesta condiționând acordarea sporurilor de existența unor prevederi legale în acest sens.

Față de argumentele mai sus reținute se constată că acțiunea reclamanților este lipsită de temei legal, iar sentința prin care a fost admisă, este netemeinică, privită prin prisma art. 304 pct. 9.proc.civ.

Având în vedere aceste considerente și reținând și faptul că față de modul cum va fi soluționată acțiunea recurentul nu este în culpă procesuală (astfel încât criticile sale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu mai subzistă), în temeiul art. 312 alin. 1 și 3.proc.civ. și urmează să se admită în parte recursul și să se modifice sentința în sensul respingerii ca nefondate în întregime a acțiunii și a menținerii dispozițiile sentinței atacate în ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR ȘI NAȚIONAL împotriva sentinței civile nr. 398 din 12.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamanților, -.,.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

PT.- - - - PT.- - - -

În semnează În semnează

Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Laura Dima Eugenia Pușcașiu

Red.D/Dact.

2 ex./04.08.2009

Jud.fond: și

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

ADEVERINȚĂ

Prezenta s-a eliberat la solicitareaavocat, pentru ai servi la motivarea absențelor din data de 23.06.2009, deoarece la acea dată se afla la Curtea de APEL CLUJ, pentru dezbaterea cauzei care face obiectul dosarului nr-, prezentându-se în substituirea Domnului avocat, așa cum rezultă din practicaua hotărârii nr. 1629/R/23.06.2009 pronun-țată în dosarul cu numărul mai sus menționat.

Alăturat vă comunicăm o copie de pe practicaua hotărârii nr. 1629/R/ 23.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-.

GREFIER

GREFIER DE SECȚIE

C- N, la 16 iulie 2009

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1629/2009. Curtea de Apel Cluj