Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1631/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1631/R/2008
Ședința publică din data de 9 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă MEMBRU GRUP împotriva sentinței civile nr. 1022 din 5 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei - avocat din Baroul Cluj și reprezentantul intimatei - avocat din Baroul Gorj, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
La acest termen de judecată reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar delegația de reprezentare, chitanța privind onorariul avocațial și întâmpinare, comunicând un exemplar al întâmpinării reprezentantului recurentei care depune o adresă privind valorile salariului de bază mediu la nivelul în lunile martie - noiembrie din perioada 2003-2007, ambii arătând că nu au alte cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau invocate excepții, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului reprezentanților părților.
Reprezentantul pârâtei recurente susține recursul astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței atacate în sensul respingeriii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind pe deplin temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei reprezentând onorariul avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1022 din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată excepția prescripției extinctive, excepție invocată de pârâta - SA
S-a admis acțiunea reclamantei, formulată împotriva pârâtei și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 11.000 lei reprezentând prima de Paște și de C cuvenite pentru perioada 2005-2007, actualizată în raport cu indicele de inflație, la data plății efective.
Pârâta a fost obligată și la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a fost salariatul pârâtei pe durată nedeterminată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei invocată de către pârâtă și întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, instanța a reținut că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei învederează instanței de judecată că prin decizia nr. 5140 din 31 august 2007 emisă de către Comisia Paritară la nivelul s-a confirmat fără putință de tăgadă faptul că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și totodată că începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei este nefondată câtă vreme și pârâta recunoaște că aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, având astfel incidente în cauză prevederile art. 166 din Codul Muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și a daunelor rezultate în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este fondată pentru motivele care succed:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 decembrie 2006, adaosurile la salariul de bază sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe
Din analiza textelor de mai sus rezultă în mod neechivoc că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantei suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantei dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestuia din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază au fost infirmate de către înscrierile făcute în carnetul de muncă al reclamantei, din care rezultă că statele de plată în care figura salariata cuprindeau pe parcursul anului 2003 toate sporurile (de vechime, de noapte, de conducere), iar anterior anului 2003 și sporurile prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă figurau în statele de plată în mod distinct, într-o coloană separată.
Din analiza carnetului de muncă al reclamantei reiese cu certitudine că reclamantei nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Faptul că în anul 2003 suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul nu i-au fost acordate reclamantului prin introducerea în salariu a acestora a făcut ca pe toată perioada anilor 2003-2006 reclamanta să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
De altfel, din expertizele contabile efectuate în alte dosare similare aflate pe rolul aceleași instanțe, s-au identificat o serie de majorări și reașezări salariale de care a beneficiat reclamanta, dar care abia acoperă inflația pe această perioadă, și nicidecum nu reprezintă plata suplimentărilor salariale ce trebuiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C către reclamant, fapt care contrazice concluziile expertizei extrajudiciare depuse la dosarul cauzei.
În privința sumei cuantumului sumei datorate reclamantei, instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 287 din Codul Muncii nefăcând dovada că suma datorată reclamantului ar avea un alt cuantum.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SNP SA B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În motivele aflate la 2-6 s-a arătat în esență că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculeazăîn raport de salariul de bază mediupe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantei este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Recursul nu este întemeiat.
Astfel, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune se constată că excepția formulată de societatea comercială pârâtă este neîntemeiată.
Așa cum a reținut și prima instanță, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.166 din Codul muncii, conform cărora, acțiunile vizând drepturi salariale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani. Având în vedere data la care s-a formulat acțiunea (martie 2008) rezultă că pretențiile începând cu anul 2005 cu titlu de drepturi de natură salarială au fost formulate în termen.
În ceea ce privește fondul cauzei se constată că motivele de recurs formulate nu sunt întemeiate.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C decâte o suplimentarea drepturilor salariale încuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art.168 alin.1).
S-a mai precizat în art.168 alin.2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde
1.regulaobligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații -stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP- sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și
2.excepțiareferitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin,ele fiind deja introduseîn salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin.1 din art.168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art.168 alin.1 rezultă că la evenimentele respective se plăteștecâtesuplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin.2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată pârâta SA critica este de asemenea nefondată, având în vedre expertiza efectuată în cauză din care rezultă atât suma pe care pârâta era datoare aop lăti cât și devalorizarea acesteia pe care aceasta trebuie să o acopere, având în vedere dispozițiile art.161 alin.4 muncii conform cărora angajatul este îndreptățit la plata salariului la termen cât și la daune interese pentru neplata sau întârzierea nejustificată a plății salariului.
Văzând și dispozițiile art.274 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SA împotriva sentinței civile nr. 1022 din 5 mai 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER,
Red.AR
Dact./2ex.
26.09.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Marta Carmen Vitos, Adrian
