Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1717/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1717/R-CM
Ședința publică din 18 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCATIEI,CERCETARII SI, cu sediul în B,--30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.820/CM din data de 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și, intimații-reclamanți și Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia și intimații-pârâți Școala nr.8 Pitești, Centrul Bugetar, Municipiul Pitești și Inspectoratul Școlar Județean
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare și practică judiciară, din partea intimatului-reclamant Sindicat Învățământului Preuniversitar Muntenia.
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 17.07.2008, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia, în numele și pentru reclamanta - membră de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Școala Nr.8 Pitești, Centrul Bugetar, Municipiul Pitești, Inspectoratul Școlar Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și T, pentru a fi obligați lla plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar față de norma didactică pe perioada octombrie 2001 - 17 august 2003, cu actualizarea sumelor în funcție de creșterea indicelui de inflație, până la data efectuării plății; reducerea normei didactice de predare cu două ore; efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este încadrată în funcție didactică la Școala nr. 8 Pitești. Potrivit art.45 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic "personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului."
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
A precizat reclamanta că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge.
Actul întrerupător de prescripție este Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 2005, prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariații aflați în aceeași situație.
Acest acord s-a reflectat în nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.42 alin.1, art.43 alin.1, art.44, art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, art.16 și art.17 din Decretul nr.167/1958, Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ din 28.11.2005, nr.OUG17/2006.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este angajatorul reclamantei și nu are obligația de a plăti acesteia drepturile salariale solicitate în acțiune. Între Ministerul Educației, Cercetării și T și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Legea nr.53/2003, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Tot în susținerea acestei excepții s-a mai arătat că această instituție nu este nici ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferențele salariale nici unui cadru didactic.
Art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.2192/2004 prevede: "Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii."
Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de disp.art.166 Codul muncii.
Referitor la întreruperea termenului de prescripție de 3 ani prin recunoașterea drepturilor salariale de către debitor, s-a arătat de către Minister că Acordul invocat de reclamantă, aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice.
Nici acest Acord și nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
Pe fond, apărările pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T au fost de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Municipiul Pitești care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are obligația de a calcula și de a acorda diferența drepturilor salariale solicitate de reclamantă, acestea fiind acordate de la bugetul de stat și nu de la bugetul local al Municipiului Pitești.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.820/CM/29.04.2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Pitești și a admis acțiunea, obligând pe pârâții Școala nr.8 Pitești și Centrul Bugetar Liceul Național să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale, reprezentând plata cu ora a două ore efectuate suplimentar săptămânal în perioada octombrie 2001-17.08.2003, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Aceiași pârâți au mai fost obligați la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pârâtul Municipiul Pitești a fost obligat să vireze pârâților Școala nr.8 Pitești și Centrul Bugetar Liceul Național fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin prezenta acțiune.
A fost respinsă cererea privind reducerea normei didactice și acțiunea față de Inspectoratul Școlar
Pârâții Școala nr.8 Pitești și Centrul Bugetar Liceul Național au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 757 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și Taf ost respinsă, avându-se în vedere că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică.
În acest sens, instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborat cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind statutul personalului didactic.
Întrucât municipiul, orașul sau comuna, după caz sunt ordonatori secundari de credite, hotărârea trebuie să fie opozabilă și acestor persoane, motiv pentru care pârâtul Municipiul Pitești are calitate procesuală pasivă.
Excepția prescrierii dreptului material la acțiune a fost de asemenea respinsă, având în vedere disp.art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 Comisia de a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanta are calitatea de personal didactic, intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare, curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește, potrivit art.43 alin.l lit.a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Față de prev.art.43 alin.l lit.c din lege, norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.
Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar.
A se vedea în acest sens art.44 pct.1, 2, 3 și 4 din lege prin care se stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ conținutul normei didactice, fie se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1 fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1.
Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.
Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I, cum este și cazul reclamantei, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal nu înseamnă reducerea activității de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ci presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.l lit.a din lege.
Față de aceste considerente și în raport de art.70-72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanța a admis în parte acțiunea și în temeiul art.269 Codul muncii, au fost obligați pârâții Școala nr.8 Pitești și Centrul Bugetar Liceal să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal corespunzătoare perioadei octombrie 2001-17.08.2003, drepturi ce urmează fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, potrivit art.161 pct.4 Codul muncii.
Pentru motivele expuse mai sus, prima instanță a respins cererea privind reducerea normei didactice.
Având în vedere că printre atribuțiile Inspectoratului Școlar prevăzute de art.142 din Legea nr.84/1995 nu se află și cele privind plata drepturilor solicitate prin acțiune și nici reducerea normei didactice și faptul că nu este ordonator de credite, acțiunea față de Inspectoratul Școlar Județean Aaf ost respinsă.
Totodată a fost obligat pârâtul Municipiul Pitești să vireze pârâților Școala nr.8 Pitești și Centrul Bugetar Liceal fondurile necesare achitării drepturilor salariale, iar în raport de disp.art.40 alin.2 lit.g din Codul muncii au fost obligați aceștia din urmă să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă ale reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal, Ministerul Educației, Cercetării și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, următoarele:
- în mod greșit prima instanță a respins excepția calității sale procesuale pasive;
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că nu are calitate de angajator față de reclamantă, deoarece nu poate încheia contracte individuale de muncă și nu poate plăti salarii, o astfel de calitate având-o numai directorul unității de învățământ, conform art.10 și 14 din Codul muncii, art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.7 și 8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Mai arată recurentul că nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și că în temeiul art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea acestor instituții se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
- în mod nelegal instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a avea în vedere că potrivit art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data drepturilor respective ce erau datorate;
Termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale.
S-a precizat că în speță nu s-a făcut dovada existenței vreunor motive de întrerupere a termenului de prescripție, situație în care acțiunea reclamantei trebuia să fie respinsă.
- în mod greșit instanța de fond a reținut incidența Acordului încheiat la 27 2005 de Guvern cu principalele Federații sindicale din învățământ, precum și a nr.OUG17/2006, deoarece acestea nu au ca obiect plata drepturilor aferente efectuării unor ore suplimentare, peste norma didactică.
Recurentul a menționat că dreptul pretins de reclamantă este distinct de cel reglementat de nr.OUG17/2006 și nr.3351/2006 și că în nici unul din aceste acte normative nu există o recunoaștere din partea ministerului în ceea ce privește plata celor două ore efectuate suplimentar față de norma didactică.
Nici în Acordul încheiat la data de 27.11.2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și Federațiile sindicale reprezentative din învățământ, în calitate de parteneri sociali și nici în cele două acte normative, respectiv nr.OUG17/2006 și Ordinul nr.3351/2006, nu se face referire în nici un fel la drepturile salariale reprezentând depășirea normei didactice.
A considera altfel, ar însemna ca instanța de judecată să prelungească sau chiar să schimbe voința reală a partenerilor sociali, dându-i o altă înțelegere decât cea la care cele două părți s-au oprit, fapt interzis de prevederile Legii nr.130/1996 și cele ale art.969 Cod civil.
Intimatul Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea în lipsă.
Analizând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate și față de ansamblul probator de la dosar, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Primul motiv de recurs, prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului este nefondat, întrucât norma didactică se regăsește în planurile de învățământ, a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pe de altă parte, potrivit art.170 alin.2 din Legea nr.84/1995 a învățământului, "modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice".
În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Motivul doi de recurs este nefondat, deoarece în mod corect instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune în raport de dispozițiile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958 privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, fapt care rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții Federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Dreptul instituit pentru reclamantă de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres, fără nici o limitare sau condiționare.
Reclamanta este îndreptățită să beneficieze de dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, pentru că îndeplinește cele 2 condiții și întrucât reducerea normei didactice nu este posibilă, dată fiind stabilirea normei didactice pe clasă sau pe clase simultane, precum și existența unei programe ce trebuie respectate, în mod corect tribunalul a reținut că pentru orele pe care le prestează în plus față de norma didactică redusă la care ar avea dreptul, reclamanta este îndreptățită la plată suplimentară.
Trebuie menționat faptul că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETARII ȘI, cu sediul în B,--30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.820/CM/ din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR MUNTENIA, cu sediul Pitești,--6, județul A, în numele și pentru reclamanta-membră de sindicat și pârâții ȘCOALA NR.8 PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, CENTRUL BUGETAR LICEUL NAȚIONAL, cu sediul în Pitești,-, județul A, MUNICIPIUL PITEȘTI - PRIN PRIMAR, cu sediul în Pitești,-, județul A și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN A, cu sediul în Pitești,--6, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.9/27.11.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan