Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1718/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1718/R-CM

Ședința publică din 18 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase

JUDECĂTOR 3: Lică Togan

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI PRIN PRIMAR, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.751/CM din data de 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurentul-pârât Municipiul P-prin Primar, intimatul-reclamant Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar-pentru membrii de sindicat -, și Nora și intimații-pârâți Grădinița cu Program Normal nr.9 și Centrul Bugetar CN IC.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus, prin serviciul de registratură, o cerere de judecare în lipsă a cauzei și copie de pe contractul colectiv de muncă la nivel național, din partea intimatului-reclamant Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar.

Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 22.12.2008, la Tribunalul Argeș, Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, în numele și pentru reclamanții-membri de sindicat - Nora, -, a chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu Program Normal nr.9, Centrul Bugetar Colegiul Național "" și Municipiul P, solicitând obligarea acestora la calcularea și plata sumelor reprezentând prima de vacanță pe anii 2005-2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

În motivarea acțiunii, sindicatul a susținut că membrii în numele cărora a formulat prezenta acțiune sunt îndreptățiți la aceste prime de vacanță în virtutea art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, care prevede că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

De asemenea, art.243 din Codul muncii prevede că, contractul colectiv de muncă este obligatoriu între părți, art.165 din Codul muncii prevede că salariații nu pot renunța la drepturile salariale cuvenite, pe când art.241 din Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă produce efecte asupra tuturor salariaților din învățământ.

La data de 31.03.2009, pârâtul Municipiul Paf ormulat întâmpinare, invocând în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.

În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a analizat prioritar excepția, pe care a considerat-o ca neîntemeiată, respingând-o la data de 02.04.2009.

Prin sentința civilă nr.751/CM din 6 aprilie 2009, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâții Grădinița cu Program Normal nr.9 și Centrul Bugetar Colegiu Național "" să calculeze și să plătească reclamanților prima de vacanță corespunzătoare perioadei 22.12.2005-31.12.2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Municipiul P să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În baza prerogativelor date de dispozițiile art.28 din Legea nr.54/2003, Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, în apărarea drepturilor membrilor său, a solicitat pârâților plata primelor de vacanță pe perioada 2005-2008, indexate cu indicele de inflație la data plății efective, drept de care nu au beneficiat, deși erau îndreptățiți conform clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă.

Art.241 alin.1 Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art.8 alin.1 din CCM la nivel național pe 2007 - 2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat indiferent dacă acestea se găsesc sau nu în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.

Art.50 alin 2 din Legea nr.128/1997 prevede expres că personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă.

În această ordine de idei, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ a prevăzut încă de la începutul apariției sale, dreptul personalului didactic la prima de vacanță ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.

Astfel, potrivit art.37 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.

Văzând și prevederile art.30 alin.1 și 2, cap.V din Legea nr.130/1996 a contractului colectiv de muncă în care se arată că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Grădinița cu Program Normal nr.9 și Centrul Bugetar Colegiu Național "" să calculeze și să plătească reclamanților prima de vacanță corespunzătoare perioadei 22.12.2005-31.12.2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Potrivit art.161 alin.4 din Codul munciis -a dispus ca aceste drepturi să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Având în vedere prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006, coroborate cu prevederile nr.OG17/2006, precum și dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, în raport de care începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror acestea își desfășoară activitatea, pârâtul Municipiul Paf ost obligat să vireze celorlalți doi pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs pârâtul Municipiul P - prin Primar, susținând că este nelegală în conformitate cu dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

S-a susținut că în mod greșit a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, în condițiile în care aceștia nu au calitatea de funcționari publici și deci nu le sunt aplicabile dispozițiile art.188/1999 privind statutul funcționarului public.

S-a mai susținut că hotărârea recurată nu este motivată.

Examinând sentința recurată în raport de critica formulată în cauză, cum și din oficiu sub toate aspectele având în vedere dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, având în vedere actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.

Din considerentele sentinței, rezultă în mod clar faptul că acțiunea formulată de reclamanți nu s-a admis în baza Legii nr.188/1999, ci în baza prevederilor Contractului colectiv de muncă - art.37 lit.g și a dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, coroborate cu art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii, texte de lege care au fost interpretate și aplicate corect în cauză.

Cât privește susținerea recurentului în sensul că hotărârea recurată nu este motivată, se constată a fi nejustificată în raport de considerentele acesteia din care rezultă că au fost analizate pretențiile reclamanților în raport de toate susținerile părților.

Reținându-se că prima instanță a pronunțat o soluție legală, urmează ca în baza art.291 Codul muncii și art.312 (1) Cod procedură civilă să se respingă ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI - PRIN PRIMAR, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.751/CM din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR MUNTENIA, în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat - NORA, cu sediul în P,--6, județul A și pârâții GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.9, cu sediul în P, str.-, - 6,. D,.1, județul A și CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL " ", cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- -, - -, - -,

Grefier,

- -,

Red.Pl.

Tehnored.

Ex.6/27.11.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Maria Ploscă
Judecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1718/2009. Curtea de Apel Pitesti