Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1774/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1774/R/2009
Ședința publică din 1 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Daniela Griga Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.926 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, privind și pe intimații MINISTERUL APĂRĂRII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE-UM 02592 B ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, vând ca obiect calcul drepturi salariale-valoare sectorială de referință.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 29 septembrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.926 din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada mai 2005 - 17.12.2005, invocată de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților MINISTERUL APĂRĂRII, DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE (UM 02592 B), MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut în ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, pe perioada mai 2005 - 17.12.2005, ca fiind admisibilă, cererea fiind înregistrată la data de 18.12.2008, iar potrivit prevederilor Decretului 167/1958 și Codului Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Apărării Naționale, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Prin Decizia nr.1325 din 04.12.2008 a Curții Constituționale, obligatorie conform art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, instanța, constatând că în mod evident dispozițiile OUG nr.9/2005, OUG nr.3/2006 și OUG nr.11/2007, sunt aplicabile numai funcțiilor de demnitate publică, neincluzându-i pe reclamanți, beneficiari ai unui act normativ special în materie de salarizare, nu poate extinde dispozițiile legale invocată la alte categorii profesionale decât cele prevăzute în ipoteza normei juridice ca efect al unei pretinse fapte de discriminare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului au arătat că rima p. instanță, interpretând greșit legea și procedând la o examinare cu totul superficială a motivelor invocate a respins acțiunea, considerând în mod eronat că reclamanții recurenți, în calitate de salariați ai unei instanțe judecătorești, beneficiază de un act normativ special în materie de salarizare și în consecință nu se pot extinde dispozițiile legale invocate în acțiune la alte categorii profesionale decât cele prevăzute în ipoteza normei juridice, întrucât dispozițiile nr.OUG9/2005, nr.3/2006 și nr.I1/2007 nu li se aplică, de acestea beneficiind exclusiv demnitarii publici.
Solicită instanței de recurs să constate că argumentele prezentate în acțiunea pe care au formulat-o sunt judicioase și pe cale de consecință în mod greșit prima instanță a respins-
Invederează Curții că prevederile Legii nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se aplică tuturor persoanelor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică.
Conform art.l din nr.OG83/2000 pentru modificarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele
autorității judecătorești indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, dispoziții reluate și în art.2 a1.1 din nr.177/2002 privind stabilirea salarizării și a altor drepturi ale magistraților.
Prima instanță a ignorat atât aceste dispoziții legale cât și cele ale nr.OG9/2005 sau ale nr.OUG27/2007. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, . În vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește:"pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Ordonanța nr. 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive. Același lucru este prevăzut și în art. 3 alin. 1 din nr.OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG 10/2007.
Solicită a se constata că prevederile legislative din ordonanțele nr. 27/2006 și nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în vigoare la data apariției ordonanțelor care stabilește că "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, În afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de apel apreciază că recursul este parțial fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:
În mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanții nu sunt discriminați în raport de beneficiarii OG 10/2007, respectiv personalul bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct.a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
De asemenea, se mai reține că în temeiul OUG 75/2008 s-a dispus, fără a se proceda la executarea silită, plata parțială a acestor drepturi salariale.
Referitor la Decizia nr.1325/2008 a Curții Constituționale reținută de tribunal drept temei pentru respingerea acțiunii reclamanților se constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ). De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale menționate anterior, Curtea reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 926/06.04.2009 pronunțate în dosar nr- al Tribunalului Cluj care va fi modificată după cum urmează:
Se va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, și în consecință, se vor obliga pârâții de ordinul 1-2 să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate în funcție de următoarele valori de referință sectorială:
- pentru perioada 18 decembrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,0 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405,0 lei, conform OG nr. 10/2007 și drepturile salariale efectiv plătite.
În temeiul art. 1 și 3 din Decretul 92/1976 se vor obliga pârâții de ordin 1 și 2 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Se va obligă pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plății sumei datorate reclamanților.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se reține că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Apărării, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Drept urmare, în temeiul art. 60 Cod procedură civilă se va admite cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL APĂRĂRII împotriva MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE pe care îl va obliga să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului APĂRĂRII care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Se vor menține dispozițiile din sentința recurată referitoare la admiterea excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada mai 2005-17.12.2005 invocată de Ministerul Apărării, respectiv la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 926/06.04.2009 pronunțate în dosar nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică după cum urmează:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, și în consecință, obligă pârâții de ordinul 1-2 să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate în funcție de următoarele valori de referință sectorială:
- pentru perioada 18 decembrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,0 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405,0 lei, conform OG nr. 10/2007 și drepturile salariale efectiv plătite.
Obligă pârâții de ordin 1 și 2 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plății sumei datorate reclamanților.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL APĂRĂRII împotriva MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE pe care îl obligă să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului APĂRĂRII care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
21ex./30.10.2009
Jud.fond:,
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Daniela Griga Sergiu Diaconescu
