Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU -

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 18/

Ședința publică din 8 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâții Consiliul Local S și Primarul municipiului S, cu sediul în S,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1200 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar pârâtul intimat Inspectoratul Școlar Județean Mad epus la dosar prin registratura instanței la data de 15 decembrie 2008 întâmpinare.

Instanța revine asupra dispozițiilor încheierii anterioare de ședință prin care reclamantul intimat a fost obligat să depună la dosar copia contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2010.

Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza actelor dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința civilă nr. 1200 din 10 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a Consiliului Local al municipiului S și a Primarului municipiului S; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții G, prin reprezentant legal Sindicatul " " Târgu-M, în contradictoriu cu pârâții de stat " " S, Consiliul local al municipiului S, Primarul municipiului S și Inspectoratul Școlar Județean M, obligând pârâții să recalculeze toate drepturile salariale ale reclamanților, cu respectarea prevederilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamanților (calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 880 lei) și drepturile salariale plătite efectiv acestora, începând cu data de 1 ianuarie 2007 și în continuare, până când salariul reclamanților atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, dar nu mai mult de 10 iunie 2008; sumele vor fi actualizate în funcție de rata inflației până la data plății efective a debitului.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:

Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin G nr.2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.63 alin.1 lit. c și alin.4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamanți.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că potrivit art.40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 salariile minime de bază brute pentru un program de lucru complet erau: muncitori necalificați 440 lei; muncitori calificați 528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală 528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală 550 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri 572 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată este 660 lei; personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare 880 lei.

Potrivit art.41 alin.2 și alin.5 din Constituție, dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatori al convențiilor colective sunt garantate, inclusiv sub aspectul stabilirii salariului minim brut pe țară.

Totodată, art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996 și art.243 alin.1 din Codul muncii prevăd că "executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți"

De asemenea, conform art.30 alin.2 din Legea nr.130/1996, "neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta".

Potrivit art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă își produce efectele pentru toate persoanele juridice sau fizice autorizate potrivit legii, care administrează, utilizează capital, indiferent de natura acestuia și care folosesc forță de muncă salariată (deci inclusiv unitățile de învățământ).

În al treilea rând, potrivit art.241 alin.1 lit.d din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

În al patrulea rând, conform dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Apreciind asupra celor de mai sus instanța de fond s-a pronunțat în sensul arătat.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs Consiliul local al municipiului S și Primarul municipiului S, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii civile formulată de reclamantul Sindicatul " " în numele membrilor de sindicat.

În drept recurenții au invocat prev. art.304 pct.9 și art.312 (1), (3) pr.civ.

În acest sens s-a relevat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, întrucât potrivit HG nr.281/1993 salarizarea personalului din unitățile bugetare se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate și sunt finanțate de la bugetul public național și nu de la bugetul local. Astfel, s-a arătat că finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de stat se realizează din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, de la bugetul de stat precum și din alte surse, fonduri care includ și cheltuielile de personal. Ca atare, în opinia recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor este entitatea care coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar, astfel în cât consiliul local precum și primarul nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Recursul dedus judecății este nefondat pentru considerentele ce succed:

Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive instanța de fond a soluționat această excepție reținând în mod întemeiat că pârâtul Consiliul local are calitate procesual pasivă întrucât potrivit art.15 alin.1 și art.-16 din OUG 45/2003, art.XIII alin.1 din OUG 32/2001, art.18 din HG 538/2001 și art.167 alin.3 din Legea 84/1995, acest pârât asigură și aprobă la bugetul local sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.

Primarul localității are calitate procesual pasivă întrucât acesta are funcția de ordonator principal de credite potrivit disp.art.68 alin.1 lit.f din Legea nr.215/2001 și art.20 alin.1 și 4 din legea nr.500/2003.

Având în vedere cele de mai sus, criticile formulate de recurenți sunt neîntemeiate, calitatea de "intermediar" a primăriei (a primarului) este o simplă afirmație contrazisă de dispozițiile legale.

Pe fondul cauzei instanța de recurs reține următoarele:

Potrivit art.41 din Constituție, dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate inclusiv sub aspectul stabilirii salariului minim brut pe țară.

De asemenea, art.30 din Legea nr.130/1996 și art.243 din Codul muncii, prevăd că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Contractul colectiv de muncă la nivel național își produce efectele pentru toate persoanele juridice sau fizice, care administrează capital, indiferent de natura acestuia și care folosesc forțe de muncă salariată.

În plus, conform art.241 lit.d din Codul muncii contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii din țară.

În fine, personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul colectiv de muncă.

Concluzionând cele de mai sus, este evident faptul că dispozițiile art.40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 20078 - 2010, sunt aplicabile și personalului din învățământ, dreptul acestora la salariul minim fiind garantat.

Față de cele ce preced, recursul declarat de pârâți este nefondat și în consecință urmează a fi respins ca atare. Din oficiu, curtea nu a reținut motive de casare de ordine publică care să afecteze legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și pe care să le pună în discuția părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Consiliul Local al municipiului S și Primarul municipiului S, împotriva sentinței civile nr. 1200 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:;

-9.02.2009-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Tg Mures