Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1845/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1845/R/2009
Ședința publică din data 6 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Traian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 838 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați și I și pe pârâții intimați PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - consilier juridic, care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Solicită reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj admiterea recursurilor conform motivelor prezentate în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 838 din 4 mai 2009pronunțată de Tribunalul Sălajîn dosar nr-, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea reclamantelor și I și au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamante a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din salariul de bază lunar, începând cu 1 august 2008 pentru și 21 octombrie 2008 pentru I, actualizat cu indicele de inflație până la zi și în continuare.
S-au admis cererile de chemare în garanție a Tribunalului Sălaj, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale către reclamante.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/10.03.2008.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamante este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea Legii nr. 50/1996, reclamantele au fost lipsite de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 47 din nr.OG 83/2000 și OG8/2007, prin care a fost abrogată Legea nr. 50/1996, și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 și OG8/2007 a fost nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților au fost întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pe cale de consecință, pârâții au fost obligați la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, cu modificările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art. 15 din nr.HG 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Pe cale de consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost obligat acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamantă, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, bazat pe dispozițiile art.304 pct.7 coroborat cu punctul 9.pr.civ. și art.3041proc.civ. pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În motivare, se arată că reclamanta a solicitat acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, invocând în susținerea acțiunii Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Într-adevăr, Decizia menționată a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la acest spor și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Raportat la cele arătate mai sus, raționamentul reclamantei a fost corect dacă sporul ar fi fost solicitat pentru perioada anterioară datei de 3 februarie 2007, această dată fiind momentul intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007, act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga lege nr. 50/1996.
Recurenta consideră că Înalta Curte de Casație Justiție, soluționând recursul în interesul legii, a avut în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță.
Din aceste motive, solicită admiterea recursului, potrivit art.312 alin.3 din pr.civ.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acestuia pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 pr.civ. cu aplicarea art.3041pr.civ. modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv ca lipsit de obiect pe cel vizând plata pe viitor a acestor drepturi bănești, raportat la Decizia nr.21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Așadar, pentru perioadele de timp ulterioare acestei date, solicită respingerea acțiunii intimaților-reclamanți ca nefondată.
În condițiile în care Legea 50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea. Nu se poate susține că art. 47 din Legea nr. 50/1996 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate. nstanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
De altfel, potrivit Ordinului nr.526 din 3 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 martie 2009, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% se acordă procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al parchetelor de pe lângă curțile de apel și al unităților de parchet arondate acestora.
În consecință, capătul de cerere privind plata și pe viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică din salariul de bază, după data de 1 martie 2009, este lipsit de obiect.
Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Publi ce - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice.
Se mai face referire la prevederile art.29 alin.3 și art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Mai mult, apreciază că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a- determina să-și execute obligația asumată.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. S în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a declarat recurs, solicitând desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a Ministerul Finanțelor Publice în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâta invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor.
În speță, Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios, pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
Sunt invocate prevederile art.3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34 privind organizarea și funcționarea Ministerul Finanțelor Publice, art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art.15 alin.1 și 3 din Legea nr.500/2002, art.2 și 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi implicat în plata dreptului solicitat de reclamantă întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Public și nicidecum din cel al Ministerului Finanțelor Publice.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.
Pe fondul cauzei se face trimitere la Decizia nr.21/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii, sporul de 50% fiind declarat nelegal, având în vedere faptul că art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale organelor autorității judecătorești a fost abrogat prin nr.OG 83/2000.
În literatura de specialitate, s-a statuat că potrivit normelor constituționale, ordonanțele sunt acte ce conțin norme cu putere de lege și, ca atare, este neîntemeiată susținerea instanțelor în sensul că ordonanța de Guvern nr. 83/2000 este un act juridic inferior prin care nu se poate abroga o dispoziție din legea ordinară. Se mai face trimitere și la prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000.
Pe de altă parte, a susține că nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu produce efecte juridice înseamnă a-i lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
Ulterior, prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002, s-a abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996.
Totodată, prin art. 41 lit. a din nr.OUG 27/2006 s-a abrogat nr.OUG 177/2002. Noul act normativ a înlocuit în totalitate prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, fără a face însă, referire și fără a dispune cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea instanțelor în sensul că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un "bun" în sensul art.1 din protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a fi în prezența unui "bun " în sensul Convenției, acesta trebuie să existe, să fie actual. Or, în cazul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, atâta timp cât el a fost abrogat, acesta nu mai subzistă, "a murit" prin intrarea în vigoare a normei legale de abrogare, nefiind deci, un "bun actual" în sensul Convenției.
De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a stabilit că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea, diminuarea acestora, ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului (decizia nr.728 din 24.10.2006), respectiv că, modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din 11.08.2007).
Prin recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâtul arată că efectele aplicării dispozițiilor art.329 pr.civ. încetează după data de 3 februarie 2007.
Raportat la Decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, se arată că raționamentul în baza căruia se solicită sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este aplicabil numai pentru perioada 01 octombrie 2000 - 03 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG 8/2007, act normativ care prin art. 30 abrogată în mod explicit întreaga Lege 50/1996, deci și art.47.
În condițiile în care Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare.
Prin urmare, nu se poate susține că art. 47 din Legea nr.50/1996 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată.
Instanța supremă tratează problema eventualei abrogări a art. 47 de către nr.OG 83/2000, fără a face referire la prevederile nr.OG 8/2007.
Pe de altă parte, începând cu data de 01.03.2009 sporul se acordă în baza Ordinului Procurorului General al României, astfel încât instanța poate să constate faptul că începând cu data de 01.03.2009, sporul se acordă, fără a mai fi necesară obligarea ordonatorilor în acest sens; chiar dacă instanța ar fi considerat că acțiunea trebuie admisă, trebuia să constate că aceasta a rămas fără obiect după data de 01.03.2009.
Pentru aceleași considerente, sentința este nelegală și în ceea ce privește admiterea petitului accesoriu privind obligarea la plata drepturilor solicitate "și în continuare".
Pe de altă parte, instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente și care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Publi ce - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Pe de altă parte, potrivit art.14 alin.2 din Legea nr.500/2005 - privind finanțele publice "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinația precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Mai mult, apreciază că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata unor sume cu titlu de actualizare conform indicelui de inflație și dobândă legală fiind lipsită de cauză juridică.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Raportat la motivul de recurs privind caracterul nefondat al acțiunii, Curtea reține că prin Decizia în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilit cu putere de lege pentru instanțe că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 329.proc.civ.
Nici pentru perioada de după intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 nu poate fi reținut caracterul întemeiat al acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul motivării deciziei mai sus menționate, a stipulat cu claritate că "ub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Se poate observa că înaltul for jurisdicțional a repetat de trei ori că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea nici în prezent, or atât momentul pronunțării deciziei nr. XXI, 10 martie 2008, cât și cel al publicării acesteia, 13 iunie 2008, sunt ulterioare publicării nr.OG 8/2007, respectiv datei de 31 ianuarie 2007. prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea deciziei amintite, inclusiv dispozițiile nr.OG 8/2007, situație în care caracterul obligatoriu al deciziei acesteia impune instanțelor judecătorești ca în soluționarea litigiilor privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să considere că acesta a supraviețuit publicării nr.OG 8/2007.
Evident că acordarea acestui spor prin Ordinului Procurorului General al României, pentru o perioadă de câteva luni, începând cu data de 01.03.2009, urmează a fi avută în vedere la executarea sentinței atacate, această acordare a sporului nefiind decât o plată benevolă a obligației stabilite prin sentința atacată, nicidecum un motiv de modificare a sentinței. Aceasta, întrucât potrivit art. 289 Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond sunt definitive i executorii de drept.
Nu poate fi reținut nici argumentul privind ingerința puterii judecătorești în domeniul celorlalte puteri ale statului, întrucât acordarea sau nu a sporului solicitat impune o activitate de interpretare a legii, nicidecum una de legiferare, iar pe de altă parte, această interpretare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind obligatorie pentru instanțe.
Cât privește apărarea privind imposibilitatea înscrierii în bugetul angajatorului a unor plăți fără bază legală pentru respectiva cheltuială, Curtea reține caracterul său nepertinent, efectuarea plății drepturilor asupra cărora poartă litigiul reprezentând o etapă ulterioară stabilirii caracterului îndreptățit a acestor drepturi, anume, etapa punerii în executare a acestora, care nu poate fi evocată, cu dificultățile sale, ca un motiv de nelegalitate a dreptului pretins.
Sentința pronunțată a fost criticată și sub aspectul acordării pentru viitor a drepturilor solicitate. Critica este nefondată, întrucât obligarea pârâților la plata sporului până la ziși în continuarenu reprezintă o legiferare a sporului, ci doar repararea unui prejudiciu viitor cert, legat de neplata acestui spor în viitor. În literatura de specialitate s-a agreat considerarea unui prejudiciu ca cert, chiar dacă se va produce în viitor, în măsura în care acesta este determinabil sub raportul cuantumului. Evident, sintagma "și în continuare" vizează doar perioada în care se vor menține condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței, anume, caracterul datorat al sporului și refuzul acordării lui de către angajator.
Sub raportul actualizării sumelor datorate pentru trecut cu rata inflației, solicitată de reclamante și acordată prin sentința atacată, Curtea apreciază că sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 78 alin. 1 Codul muncii, text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 161 alin. 1 coroborat cu art. 155 Codul muncii, situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
Raportat la recursul pârâtului-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține caracterul nefondat al excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că prima instanță, admițând acțiunea în contradictoriu cu acest pârât-chemat în garanție, a înțeles să îl oblige la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor de bani cuvenite reclamantelor, astfel încât nu se pune problema ca prima instanță să fi avut în vedere existența unor raporturi juridice directe între reclamante și acest pârât. A fost avut în vedere rolul acestui pârât în elaborarea bugetului de stat din grija pentru a se asigura caracterul efectiv al hotărârii pronunțate. Nu se pune problema alocării sumelor necesare achitării drepturilor recunoscute reclamanților din bugetul propriu al acestui minister, ci, așa cum s-a arătat, asigurarea efectuării demersurilor necesare pentru includerea în bugetul de stat, pentru Ministerul Public, a sumelor necesare achitării acestor drepturi.
Chiar dacă nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument vizează momentul punerii în executare a hotărârii, deci nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond. Obligația de a se pune la dispoziție surse financiare pentru acoperirea indemnizației este subsecventă celei de a se plăti această indemnizație de către parchetul la care reclamantele își desfășoară activitatea.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 14 și 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 din nr.OUG 22/2002, art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009, art. 17.proc.civ.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile formulate, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 838 din 04.05.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă
Dată și pronunțată în ședință publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI
- - - - - -
GREFIER
Red.IT./dact.SM
10 ex./06.11.2009
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Traian
