Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 185/
Ședința publică din 13 februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Municipiul Tg-M, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1091 din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentanta recurentului, consilier juridic, lipsă fiind intimații Grădinița cu program normal nr.9 Tg-M, Consiliul Local Tg-M, Inspectoratul Școlar Județean M, Ministerul Educației Cercetării și T, Ministerul Economiei și Finanțelor, Sindicatul Tg-
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar intimatul Inspectoratul Școlar Județean M a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Reprezentanta pârâtului-recurent solicită admiterea recursului conform memoriului de la dosar, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul municipiului Tg-M și Consiliului local Tg-
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1091 din 3 iunie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a Primarului Municipiului Tg-M, a Consiliului local al Municipiului Tg-M; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul " " Tg-M, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu Program Normal nr.9 Tg-M, Inspectoratul Școlar Județean M, Primarul municipiului Tg-M, Consiliul local al municipiului Tg-M, și drept consecință:
-a obligat în solidar pârâții la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 20.07.2007.
- a dispus ca despăgubirile mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor;
-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
-a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de Municipiul Tg-M, în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin G nr.2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.63 alin.1 lit. c și alin.4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamanți.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadre didactice în învățământul preuniversitar, având grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
În consecință, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs Municipiul Tg-M prin Primar.
În esență recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în sensul în care între reclamanți și pârâții Primarul municipiului Tg-M și Consiliul local al municipiului Tg-M nu există raporturi de muncă. Pe de altă parte au fost invocate prevederile Legii nr.84/1995 și HG 2192/2004.
Recursul dedus judecății este nefondat pentru considerentele ce succed:
Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive instanța de fond a soluționat această excepție reținând în mod întemeiat că pârâtul Consiliul local are calitate procesual pasivă întrucât potrivit art.15 alin.1 și art.16 din OUG 45/2003, art.XIII alin.1 din OUG 32/2001, art.18 din HG 538/2001 și art.167 alin.3 din Legea 84/1995, acest pârât asigură și aprobă la bugetul local sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Primarul localității are calitate procesual pasivă întrucât acesta are funcția de ordonator principal de credite potrivit disp.art.68 alin.1 lit.f din Legea nr.215/2001 și art.20 alin.1 și 4 din legea nr.500/2003.
Pe fondul cauzei instanța de recurs reține următoarele:
În ceea ce privește majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007, se constată, de asemenea, că prima instanță a dispus în mod corect acordarea acestora, nefiind încălcat principiul neretroactivității legii civile, invocat de către pârâtul-recurent, deoarece prin art. 9 din nr.OG 11/2007 s-a prevăzut aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
Cum această ordonanță a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 220/2007, însă doar sub aspectul coeficienților de multiplicare prevăzuți inițial - aceștia fiind majorați, iar nu și cu privire la data de început a aplicării noii salarizări (astfel cum s-a prevăzut prin art. 9 din ordonanță), este evident că prevederile legale menționate nu au fost aplicate în mod retroactiv.
Față de cele ce preced, recursul declarat de pârât este nefondat și în consecință urmează a fi respins ca atare. Din oficiu, curtea nu a reținut motive de casare de ordine publică care să afecteze legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și pe care să le pună în discuția părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Tg-M prin Primar, cu sediul în Tg-M, P-ța - nr.3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1091 din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
02.03.2009.
Jud.fond:-
Asit.jud.-.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat