Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1881/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1881/R/2009
Ședința publică din 8 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan
JUDECĂTOR 3: Traian
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 916 din 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, -, () -, și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale - indexări 2007.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 6 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.916 din 26 mai 2008 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI B și în consecință, s-a admis acțiunea intentată de reclamanții, -, () -, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI B și în consecință, au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ ȘI TRIBUNALUL CLUJ, la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2007 și de 11% începând cu data de 1.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație, începând cu data de 1.02.2007 și până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI B să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că reclamanții exercită funcția de grefieri în cadrul Tribunalului Cluj. Întrucât reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar din unitățile autorității judecătorești, unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile lor juridice de muncă sunt generate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin. (2) din același cod.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații chiar similare.
Fiind parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, reclamanților li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri din cauza devalorizării monedei naționale. Aflându-se în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar, care a beneficiat de majorările salariale anuale pentru 2007, prin OG nr.10/2007, OG nr.11/2007, OG nr.16/2007, OG nr.27/2007, OG nr.23/2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor, reclamanții trebuie să beneficieze și ei de aceleași drepturi.
Reclamanții sunt salarizați prin OUG nr.27/2006, astfel că nu au beneficiat în mod discriminatoriu de adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, ceea ce s-a repercutat negativ asupra cuantumului salariilor acestora, care spre deosebire de restul majorității sistemului bugetar, nu pot obține alte venituri decât cele salariale, din cauza incompatibilității și interdicțiilor la care sunt supuși. Or, este inadmisibilită operarea unei noi discriminări sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. persoanelor care se află în aceleași situații, trebuie să li se recunoască pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Întrucât reclamanții se află într-o situație identică cu a restului personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe anul 2007. Nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Potrivit art.16 alin. (1) și (2) din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege. OG nr.137/2000 prevede principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate îns pecial în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului de muncă la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotria șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Conform art.2 pct.1 din Declrația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției s-a solicitat casarea ei și respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului său, pârâtul a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Legiuitorul prin OG nr.8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2005, a acordat personalului de specialitate, creșteri salariale pentru anul 2007, situație înc are nu mai poate beneficia și de drepturile acordate altor cetegorii profesionale.
Prin sentința atacată, au fost acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege, încălcându-se flagrant principiul separației puterilor în stat. În art.124 alin. (3) din Constituție, se prevede că judecătorii sunt idependenți și se supun numai legii.
Nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări.
Recurentul a mai criticat sentința și pe motiv că prima instanță a dat o interpretare greșită a legii, susținând că față de dispozițiile art.1 din HG nr.83/2005, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă.
În baza art.1 din Legea nr.502/2006, Guvernul este instituția abilitată să emită ordonanțe inclusiv în domeniul creșterilor saleriale, situație în care recurentul nu se află în culpă referitor la majorările salariale pretinse de reclamanți.
Textul art.1 alin.(3) din OG nr.137/2000, este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000. Conform acestui act normativ, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor, or în afara legii nu se poate vorbi de discriminare.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate.
Jurisprudența Curții Constituționale, s-a pronunțat în sensul că principiul egalității consacrat de art.16 din Constituția României presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, de aceea el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
În speță însă, este cert că nu poate fi vorba de existența vreunei comparabilități sau analogii între situația personalului bugetar care, în temeiul OG nr.10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, prin urmare nu pot beneficia de drepturi neprevăzute în favoarea lor.
Creșterile salariale acordate prin OG nr.10/2007 acordate anumitor categorii de salariați din sistemul bugetar, au avut scopul de a acoperi parțial nivelul inflației, or personalul de specialitate a beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007 prin majorarea coeficienților de salarizare în aceleași tranșe, începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 octombrie 2007.
OG nr.137/2000 privește acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile consiliului și ale instanței se pronunță asupra unor fapte ori acte, acțiuni sau omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe.
Nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage.
Observând procentele în care instanța obligă la indexări, în plus faptul că Tribunalul ignoră rolul său de a exercita atribuții specifice doar autorității judecătorești, iar nu pe ale altei puteri constituite în stat, nu rezultă din motivarea instanței de fond care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile OG nr.10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale. Din acest punct de vedere, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct. 7 pr.civ.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a solicitat modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamanților împotriva MEF.
În motivarea recursului său, pârâtul a susținut că prin hotărârea atacată, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF, care nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu reclamanții, astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
În mod neîntemeiat prima instanță a respins și excepția inadmisibilității cererii reclamanților.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară îi revine Guvernului, respectiv Parlamentului, potrivit art.17 alin. (1) din Legea nr.500/2002. Guvernul asigură elaborarea proiectelor bugetare anuale și transmiterea acestor aspre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptarea Parlamentului proiectelor legilor de rectificare bugetară și a contului general anual de execuție.
Art.18 din Legea nr.500/2002 stabilește atribuțiile diferențelor autorități în elaborarea, transmiterea și adoptarea legilor bugetare anuale, atribuții ce nu îi revin MEF, ci Guvernului sau Parlamentului.
Admiterea acțiunii de față echivalează cu obligarea MEF la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații MEF, deși și pentru acesta sunt valabile regulile instituite prin art.14 din Legea nr.500/2002.
Includerea sumelor necesare efectuării plăților în bugetul pe anul 2008 este imposibilă.
Procedura privind elaborarea și adoptarea legilor de rectificare anuale, este reglementată de Legea nr. 500/2002 și presupune conform art.15 alin. (1), întocmirea unor propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii având obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru creșterea cheltuielilor.
Recursurile au fost înregistrate sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr.2726 din 9 martie 2009 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de APEL CLUJ.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției, acesta a invocat trei motive de recurs.
În primul rând, sentința recurată a fost criticată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct. 4 pr.civ. "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul Cluj, la plata diferențelor salariale.
Având în vedere dispozițiile art.3 civ. conform cărora judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate, instanța nu putea refuza să judece acțiunea, întrucât judecătorii ar fi fost culpabili de denegare de dreptate.
Într-adevăr, conform art.124 alin. (3) din Constituție, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, așadar inclusiv art.3 civ. și exercită strict numai activitatea de judecată, iar nu și pe aceea de legiferare.
Numai în optica total eronată a recurentului, soluționarea unui litigiu de muncă prin admiterea acțiunii, înseamnă activitate de legiferare, sau depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
În această concepție profund greșită, nu s-ar putea admite niciun gen de acțiune civilă prin care un organ central sau local al administrației de stat să fie oblgiat la plata unor sume de bani datorate legal, fiindcă acea instanță ar modifica Legea bugetului de stat, ceea ce nu este adevărat.
Organele administrației centrale de stat, ca orice angajator, sunt obligate să își asigure disponibilitățile bănești necesare achitării obligațiilor rezultate din hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Recurentul a mai criticat sentința și prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 pr.civ.: când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prima instanță nu a contrazis prin sentința pronunțată, respectiv că potrivit art.1 din HG nr.83/2005, Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la aplicarea strictă a legii în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.
Aceeași primă instanță, nu a reținut că pârâtul Ministerul Justiției ar fi comis acte de discriminare față de reclamanți, ci că fiind salarizați în baza OUG nr.27/2006, nu li s-a acordat în mod discriminbatoriu adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant negativ asupra acestora, din cauza incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale la care sunt supuși.
realității că potrivit Legii nr.373/2007, Guvernul în ansamblul său este abilitat să emită ordonanțe, iar nu Ministerul Justiției ca organ administrativ central, separat. Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, derivă din aceea că este ordonator principal de credite, ce are obligația să le pună la dispoziția Curții de APEL CLUJ, respectiv a Tribunalului Cluj, sumele necesare achitării diferențelor salariale solicitate de către reclamanți.
De aceea s-a și apreciat că Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză.
Discriminarea s-a produs între celelalte categorii de personal bugetar care au beneficiat de indexările (majorările) salariale de 5%, 2% și 11% în cursul anului 2007, și reclamanții care în calitatea lor de personal auxiliar de specialitate, plătit tot de la bugetul de stat, nu au beneficiat de aceleași indexări salariale.
Or art.5 din Codul muncii, interzice discriminarea în raporturile de muncă, în același sens fiind și OG nr.137/2000 și Directiva 2000/CE/78.
În speță nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate a vreunui text legal, motiv pentru care prima instanță nu a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, ci s-au aplicat direct dispozițiile interne și comunitare incidente în cauză.
Drepturile de care au beneficiat reclamanții în temeiul OG nr.10/2007, nu exclud acordarea indexărilor solicitate prin acțiunea introductivă de instanță.
O altă critică adusă de recurent sentinței atacate, vizează motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ.: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se prijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Și această critică este neîntemeiată, sentința primei instanțe este motivată pe 8 pagini format A4, ea cuprinzând o amplă motivare în fapt și în drept, cu referire la legislația muncii interne, comunitare și internaționale; în realitate, pârâtul-recurent este nemulțumit de soluția primei instanțe și nu de considerentele solide pe care se sprijină acea soluție.
Întrucât nu sunt prezente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4, 7 și 9 pr.civ. în temeiul art.3041și art.312 alin. (1) din același cod, se va respinge recursul pârâtului împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat.
Referitor la recursul pârâtului, Ministerul Economiei și Finanțelor, curtea reține că acest pârât prin dispozitivul sentinței apelate, a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Prin aceasta, tribunalul nu l-a obligat direct pe MEF să plătească sumele de bani la care sunt îndreptățiți reclamanții și nici nu a reținut că ar exista raporturi juridice de muncă stabilite direct între reclamanți și acest pârât.
Este vorba numai de obligațiile MEF ce îi revin în baza Legii nr.500/2002, de a include în bugetul Ministerului Justiției și sumele de bani cu titlu de drepturi salariale la care acesta a fost obligat să le plătească personalului auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Cluj, prin hotărâri definitive și executorii.
De altfel, din adresa nr.1105/09.06.2009 eliberată de Tribunalul Clujf.100 și tabelul anexă 101-102 dos.recurs, rezultă că reclamanților-intimați li s-au și plătit integral sumele reprezentând indexări de 5%, 2% și 11% pe anul 2007, plata fiind făcută la data de 16.10.2008.
Iată așadar că este posibilă achitarea diferențelor salariale către reclamanți, chiar dacă între aceștia și pârâtul-recurent nu există raporturi juridice directe de muncă.
Prin urmare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, pentru prestația la care a fost obligat, aceea de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale la plata cărora au fost obligați prin sentință, pârâții Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul Cluj.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9, art.3041și art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.916 din 26 mai 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.DT:26.10.2009
Dact.CA:02.11.2009 - 48 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Traian
