Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1891/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1891/R/2009

Ședința publică din 8 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Tripon

JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan

JUDECĂTOR 3: Traian

GREFIER:

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 1431 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați ȘCOALA CU CLASELE I - VIII și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

dezbaterilor și susținerile părților prezente a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 6 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Prin sentinta civilă nr.1431 din 21 mai 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins acțiunea intentată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect conflict de drepturi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului de multiplicare I pentru perioada 1.01.2007-1.08.2007, conform Legii nr.220/2007 și plata diferențelor salariale retroactiv, începând cu data de 1.01.2007. În perioada 1.01.2007 - 31.07.2007, pârâta de rd.1 le-a aplicat reclamanților coeficienții de multiplicare prevăzuți de OG nr.11/2007, iar începând cu data de 1.08.2007, coeficienții de multiplicare prevăzuți de Legea nr.220/2007.

Prin OG nr.11/2007, s-au prevăzut creșterile salariale ce se vor acorda începând cu luna ianuarie 2007, personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997, precum și etapele de acordare a acestor creșteri salariale. Prin Legea nr.220/2007, s-a aprobat OG nr.11/2007, cu unele modificări.

Legea nr.220/2007 a modificat anexele nr.1.1, 1.2, 2, 3, 4 și 5, dar nu conține nicio reglementare expresă în ceea ce privește aplicarea retroactivă a coeficienților de mutiplicare stabiliți prin lege. Prin Legea nr.220/2007, s-a aprobat OG nr.11/2007, care și-a produs efectele pe perioada 1.01.2007 - 31.07.2007 și s-au modificat anexele, modificare ce operează începând cu data de 1.08.2007.

Dispozițiile de modificare ale unei legi, se încorporează de la data intrării lor în vigoare în actul de bază, identificându-se cu acesta, potrivit art.60 din Legea nr.24/2000. Orice modificare a dispozițiilor legale, se aplică doar după data intrării lor în vigoare și nu se pot aplica retroactiv, așa cum a solicitat reclamantul în numele membrilor de sindicat pe care îi reprezintă.

Întrucât Legea nr.220 a fost publicată în Monitorul Oficial din 17.07.2007, modificările prevăzute de acest act normativ se pot aplica începând cu drepturile salariale acordate pentru luna august 2007. În lipsa unei reglementări exprese a faptului că diferențele salariale rezultate din modificarea coeficienților de multiplicare în cauză se acordă retroactiv, începând cu data de 1.01.2007, nu se poate interpreta astfel voința legiuitorului, deoarece s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar, solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, s-a susținut că raționamentul primei instanțe în respingerea acțiunii, pe motiv că dispozițiile Legii nr.220/2007 au intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial, 17.07.2009 și astfel modificările prevăzute în acest act normativ se pot aplica începând cu drepturile salariale acordate în luna august 2007, este greșit.

OG nr.11/2007 prevede că în cursul anului 2007, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare, în următoarele etape: 1 ianuarie - 31 martie 2007; 1 aprilie - 30 septembrie 2007; 1 octombrie - 31 decembrie 2007.

de multiplicare sunt detaliați pe grade didactice, vechimea în învățământ și funcție didactică. Potrivit art.9 din OG nr.11/2007, prevederile ordonanței se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007. Legea nr.220/2007 fiind o lege specială prin care s-a aprobat OG nr.11/2007, etapele de aplicare rămân cele din ordonanță.

Recurentul a mai criticat sentința atacată, pentru că în considerentele acesteia, s-a susținut greșit că în lipsa unei reglementări exprese privind diferențele salariale, acestea nu se pot acorda retroactiv.

În realitate, art.unic al Legii nr.220/2007 a aprobat OG nr.11/2007, cu modificări și completări, dar a menținut aceleași etape de aplicare, iar acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.

Dispozițiile modificatoare ale coficienților de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică din Legea nr.220/2007, se încorporează în actul de bază care este OG nr.11/2007, identificându-se cu acesta, de la data intrării în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2007, conform art.9 din ordonanță.

Recurentul a depus și concluzii scrise la dosar 10.

Recursul este fondat.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR prin președintele -, în numele membrilor, și -, i-a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII " " și Consiliul local al comunei, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la calcularea și acordarea drepturilor salariale rezultate prin aplicarea coeficientului de multiplicare I pentru perioada 1.01.2007 - 1.08.2007 conform Legii nr.220/2007; obligarea aceleiași pârâte la plata diferențelor de drepturi salariale pentru aceeași perioadă, actualizate cu indicele de inflație și să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și evidențele salariale, precum și obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a apreciat că fără o dispoziție legală expresă, coeficienții de mutiplicare prevăzuți în Legea nr.220/2007, de modificare a OG nr.11/2007, nu se pot aplica fără încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Este adevărat că potrivit art.15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. La rândul său art.1 din Codul civil prevede că legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă.

Prin Ordonața Guvernului nr.11 din 31 ianuarie 2007, s-au stabilit creșterile salariale ce urmează să fie acordate în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Astfel, potrivit art.1 alin. (1) lit.b), pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:

- 1 ianuarie - 31 martie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 221,307 lei;

- 1 aprilie - 31 septembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 225,733 lei;

- 1 octombrie - 31 decembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei.

Conform alin. (2) al art.1 din Ordonanța Guvernului nr.11/2007, idemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr.4 și 5.

Potrivit art.9 din aceeași ordonanță, "prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007".

Prin art.unic al Legii nr.220/2007, publicată în Monitorul oficial din data de 17 iulie 2007, s-a prevăzut că se aprobă Ordonanța Guvernului nr.11 din 31 ianuarie 2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, adoptată în temeiul art.1 pct.III.4 din Legea nr.502/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Of.nr.85 din 2 februarie 2007, cu modificarea anexelor nr.1.1, 1.2, 2.2, 4 și 5.

Art.15 alin. (2) din Constituie și art.1 din Codul civil, consacră așa cum am arătat principiul neretroactivității legii civile.

În art.11 alin. (1) din Legea nr.24/2000, republicată, se prevede că legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la trei zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Of.și expiră la ora 24,oo a celei de-a treia zi de la publicare.

Așa fiind, reclamanții sunt îndreptățiți să li se calculeze și să li se acorde drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexele modificate prin Legea nr.220/2007, dar numai de la intrarea ei în vigoare, 20 iulie 2007 și nu de la data de 1 ianuarie 2007, așa cum solicită în mod neîntemeiat reclamanții.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9, art.3041și art.312 alin. (1), (2) și (3) pr.civ. se va admite în parte recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.1431/21.05.2009 a Tribunalului Cluj, care va fi modificată în parte, în sensul că se va admite în parte acțiunea intentată de reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preunivesitar, în numele membrilor de sindicat, -, în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII " " și Consiliul local al comunei și în consecință, va fi obligată pârâta Școala cu clasele I-VIII " " să calculeze și să le plătească salariaților, și -, diferențele salariale dintre drepturile stabilite prin Legea nr.220/2007, corespunzătoare coeficienților de mutiplicare majorați față de Ordonanța Guvernului nr.11/2007 și cele încasate efectiv pentru perioada 20 iulie 2007 - 31 iulie 2007, drepturi actualizate cu indicele de inflație.

Aceeași pârâtă va fi obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților sus-menționați.

Va fi obligat pârâtul Consiliul local al comunei jud.C, să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr.1431 din 21.05.2009 în dosar nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că:

Admite în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII " " și Consiliul local al comunei.

Obligă pârâtul de rând.1 să calculeze și să plătească salariaților, - diferențele salariale dintre drepturile stabilite prin dispozițiile Legii nr.220/2007, corespunzătoare coeficienților de multiplicare majorați față de OG nr.11/2007 și cele efectiv încasate pentru perioada 10 iulie 2007 - 31 iulie 2007, drepturi actualizate cu indicele de inflație.

Obligă pârâtul de rând.1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților menționați anterior.

Obligă pârâtul de rând.2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER,

- - - - - -

RED.DT:19.10.2009

Dact.CA: 22.10.2009 - 5 ex.

Jud.fond.;

Președinte:Ioana Tripon
Judecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Traian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1891/2009. Curtea de Apel Cluj