Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Încheierea 19/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 19/2009
Ședința publică din 03 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede Carmen Popa
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
-
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții - -, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 ianuarie 2009, prin registratura instanței, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului depus la dosar întâmpinare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj, având în vedere Decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008, și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin acțiunea civilă formulată de reclamanții - -, au chemat în judecată pe pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumelor de bani reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu data de 01.08.2008 până la data pronunțării și în continuare, până la data modificării legislative care să reglementeze acest spor.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin decizia în interesul Legii nr.21/10 martie 2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. S-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Analizând prioritar conform art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr.73/2009) s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II ale OUG nr. 75/2008 prin care se stabilea că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel, respectiv că aceste dispoziții se aplică și proceselor în curs de judecată.
În consecință, în cauză devin incidente dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, acestea se soluționează de către instanțele judecătorești, respectiv art. 2 alin.1 lit. "c" Cod procedură civilă care prevede că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Având în vedere aceste considerente și reținând că reclamanții și-au ales domiciliul la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art.158 și 159 pct.2 Cod procedură civilă se va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și, în consecință și se va declina competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și, în consecință:
Declină competența soluționării acțiunii formulată de reclamanții - -, toți cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ ambii cu sediu în B-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în C- P-ța - C M nr.1, jud.C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ cu sediul în C-N--4, jud.C, în favoarea Tribunalului Cluj.
Cu recurs în cinci zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ASISTENȚI JUDICIARI
- -
GREFIER
Red.LD/dact.SM
2 ex./24.02.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Adrian Repede Carmen Popa