Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1956/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1956/
Ședința publică din 16 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de, domiciliat în comuna, județul V împotriva deciziei civile nr.595/R-CM din 25 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații Inspectoratul Școlar Județean V, Grupul Școlar și solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu invocă excepția inadmisibilității prezentei contestații în anulare, având în vedere dispozițiile art.321 Cod pr.civilă.
Curtea constată în stare de judecată contestația și trece la soluționarea lui, pronunțându-se următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
La data de 25.03.2009, s-a înregistrat contestația în anulare formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimații: GRUPUL ȘCOLAR IC D, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, și, prin care se solicită anularea deciziei civile nr.595/R-CM/25.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Contestatorul precizează că motivele contestației sunt pe larg menționate în concluziile scrise, cu ocazia judecării contestației în anulare, care a făcut obiectul deciziei civile nr.595/R-CM/25.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
În drept, se invocă disp.art.318 și 320 alin.3 Cod pr.civilă.
În ședința publică din 15.04.2009, a fost admisă cererea de amânare formulată de către contestator.
La data de 28.04.2009, a fost depusă cerere de recuzare a completului de judecată, respinsă prin încheierea din 13 noiembrie 2009.
Prin încheierea din 15.04.2009 a fost acordat un nou termen de judecată, având în vedere noua cerere de amânare a cauzei depusă de către contestator.
Prin încheierea din 30.09.2009, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, potrivit art.242 alin1 pct.2 Cod pr.civilă pentru lipsa părților, cauza fiind repusă pe rol la data de 12.10.2009, la cererea contestatorului, cauza fiind din nou suspendată în baza aceluiași temei legal, prin încheierea din 4.11.2009, fiind repusă pe rol la data de 10.11.2009, la cererea contestatorului.
Prin încheierea din 25.11.2009 contestatorul a fost avertizat cu plata unei amenzi judiciare potrivit art.1081alin.1 pct.1 lit.a) Cod pr.civilă, față de repetatele suspendări, datorate în mod exclusiv culpei contestatorului, care a lipsit nejustificat de la ședințele de judecată și având în vedere dispozițiile art.6 din CEDO, privind soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în cauză fiind vorba de un conflict de muncă ce impune celeritatea, contestatorul făcând abuz de drept, prevăzut de art.723 Cod pr.civilă.
Prin aceeași încheiere s- dispus emiterea unor adrese către celelalte părți din dosar, urmând ca acestea să precizeze dacă solicită judecata în lipsă, acest lucru fiind solicitat de către și Inspectoratul Școlar Județean
Referitor la contestația în anulare care face obiectul cauzei de față, se constată că contestatorul își însușește motivarea pe care a făcut-o în contestația în anulare anterioară care a făcut obiectul deciziei civile nr.595/R/CM din 25.03.2009, împotriva căreia se formulează prezenta contestație în anulare.
Însă, dispozițiile art.312 Cod pr.civilă prevăd că: " Nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi", situație în care prezenta contestație în anulate este inadmisibilă, urmând aor espinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de, domiciliat în comuna, județul V împotriva deciziei civile nr.595/R-CM din 25 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: GRUPUL ȘCOLAR IC D str.- nr.1, județul V, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, str.- nr.26, județul V, D str.-, județul V, județul V, toți cu domiciliul în, județul V, Rm.V, str.- mnr.35 -..12, județul V, și, ambii cu domiciliul în, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
TC/15 ex.
16.12.2009
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Jeana Dumitrache, Paulina