Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1957/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1957/R/2008
Ședința publică din data de 14 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanță
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 399 din 5 martie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamanții intimați și alții, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind reclamanții și reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta reclamanților depune la dosar trei copii ale unor hotărâri judecătorești reprezentând practică judiciară și precizări scrise prin care sunt dezvoltate apărările formulate prin întâmpinare, precizări pe care arată că înțelege a le susține.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau invocate excepții, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea ca nefondat a recursului susținând oral întâmpinarea formulată și dezvoltată prin precizările scrise depuse la dosar în ședința publică de azi, invocând practica Curții Europene a Drepturilor Omului precum și raportându-se la Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 399 din 5.03.2008 Tribunalului Clujs -a asmis acțiunea formulată de reclamanții, G, G, și, împotriva pârâtei Curtea De Conturi a României și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a primei de concediu aferentă perioadei 2001 - 2007 și anume: 16.212 lei, 14791 lei, 18311 lei, 14632 lei, 11812 lei, 15210 lei, 15186 lei, 14713 lei, 14632 lei, G 15275 lei, 15325 lei, 15186 lei, G 15706 lei, 14467 lei, 6444 lei, -A 14632 lei, 14632 lei, 15325 lei, 14632 lei, 15325 lei, 17403 lei, 15325 lei, 15325 lei, 4196 lei, 4196 lei, 2798 lei și 10372 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au raporturi de muncă cu pârâta, raporturi ce sunt guvernate de dispozițiile Legii 53/2003.
Potrivit art. 59 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național, salariații au dreptul la acordarea primei de concediu.
Conform art. 241 alin.1 lit.d din Codul Muncii, clauzele contractelor colective de muncă, produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii din tară,
Pentru perioada 2001-2007, reclamanții nu au beneficiat de plata primei de concediu. Or, potrivit disp.art. 40 alin.2 lit.c Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil si din contractele individuale de muncă.
Inlăturarea acestui drept al reclamanților contravine si prev.art. 41 din Constituția României, salariații având dreptul la măsuri de protecție socială, prev.art. 53 din Constituția României, deoarece acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns in mod discriminatoriu. Prin neacordarea primei de concediu, reclamanților le-a fost încălcat dreptul la egalitate de șanse si tratament, in condițiile in care, funcționarii publici din cadrul pârâtei primesc indemnizația de vacanță.
Principiul egalității dintre cetățeni, excluderea privilegiilor si discriminărilor in exercitarea drepturilor economice este consacrat si de art. 1 alin.2 lit.e din OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Neacordarea primei de concediu reclamanților constituie o discriminare acestora față de categoria celorlalți salariați ai pârâtei, un tratament diferențiat nejustificat de un scop obiectiv si legitim.
Având in vedere cele arătate mai sus, precum si prevederile textelor legale menționate, tribunalul constatat că acțiunea înaintată de reclamanți este întemeiată, motiv pentru care, in baza art. 283 si urm. din Codul Munciia admis-o, si pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a primei de concediu aferent perioadei 2001-2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata primei de concediu aferentă perioadei 2001-2005.
În motivarea recursului, recurenta a invocat că prevederile OG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate pe perioada 2001-2006 nu sunt aplicabile reclamanților, întrucât acest act normativ reglementează categoriile de personal la care se referă, iar reclamanții nu se încadrează în nici una din categoriile menționate. Având calitatea de controlori financiari, reclamanții sunt salarizați în baza unor acte normative speciale, care nici anterior adoptării OG 146/2007 și nici ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ nu au prevăzut dreptul acestor angajați la prima de concediu.
Prin întâmpinarea formulată ( 8-12) reclamanții au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând, în esență, următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune nu este incidentă, întrucât plata primei de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive, cursul termenului de prescripție fiind suspendat la rândul său. Anterior adoptării OUG 146/2007, reclamanții nu puteau invoca discriminarea provenită din neplata primelor de concediu în favoarea lor. Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă din luna martie 2008, acesta fiind termenul stabilit prin OUG 146/2007 pentru plata primei tranșe din sumele de bani aferente primelor de concediu pe anii 2001-2006.
Pe fondul cauzei, reclamanții au susținut temeinicia acțiunii promovate invocând principiul nediscriminării.
Dreptul la plata primelor de concediu distinct de indemnizația de concediu este stabilit și pentru personalul contractual prin art. 59 alin. 3 din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, iar potrivit art. 241 lit. d Codul muncii CCM încheiat la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară. Potrivit art. 41 alin. 2 lit. c Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit art. 1 alin. 3 din OG 137/2000 exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol privește persoanele aflate în situații comparabile. Or, controlorii financiari și funcționarii publici au un statut similar-se bucură de stabilitate, sunt supuși acelorași incompatibilități și exercită o funcție de execuție de specialitate.
S-au mai invocat: decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, OG. 137/2000, legislația comunitară și actele internaționale ratificate de România care consacră remunerația egală pentru muncă egală.
Analizând recursul curtea constată că este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamanților este întemeiată pe principiul nediscriminării, criteriul în speță fiind acela al diferenței dintre reclamanții care dețin funcția de controlori financiari și funcționarii publici, constând în aceea că cei dintâi nu beneficiază de primă de concediu, iar cei din urmă au această primă.
Prin deciziile nr.818-821/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la disp. art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 și s-a statuat că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții au calitatea de controlori financiari, fiind salarizați în baza unui act normativ special - OG 14/2008. Acest act normativ nu cuprinde vreo dispoziție referitoare la acordarea dreptului la primă de concediu. De menționat că nici în anii precedenți, începând cu OG 160/2000 act normativ care a reglementat salarizarea acestei categorii profesionale, acordarea primei de concediu în favoarea acestora nu a fost reglementată.
Prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, obligatorii conform art.25 alin.1 din Legea nr. 47/1992, s-a statuat asupra necompetenței instanțelor judecătorești de înlocui prevederi dintr-un act normativ în vigoare cu prevederi cuprinse în alte acte normative, urmare constatării discriminării instituite de dispozițiile în vigoare aplicabile unei anumite categorii.
În speță, absența din cuprinsul OG 14/2008 și din cuprinsul celorlalte acte normative care în decursul anilor 2001-2007 au reglementat salarizarea controlorilor financiari, unei prevederi care să recunoască dreptul acestora la prime de concediu, a fost apreciată de reclamanți ca fiind discriminatorie în raport de legislația care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Într-adevăr, conform art.19 alin.1 din OUG 245/2000 - act normativ în prezent abrogat - s- instituit începând cu anul 2000 dreptul funcționarilor publici la prima de concediu.
În temeiul acestei prevederi însă reclamanților nu li se poate acorda acest drept începând cu anul 2001, în condițiile în care ei nu au calitatea de funcționari publici, iar actul normativ în baza căruia sunt salarizați în prezent- OG 14/2008 - și nici legile de salarizare din perioada 2001-2007 nu reglementează și nu au reglementat un drept similar în favoarea controlorilor financiari.
Salarizarea funcționarilor publici fiind reglementată printr-un act normativ special, dispozițiile acestuia nu pot fi extinse pe criteriul discriminării și în favoarea reclamanților, în prezent existând cele 4 decizii ale Curții Constituționale evocate anterior, care au caracter obligatoriu.
În ceea ce privește analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2005 invocată de recurentă, curtea constată, față de cele anterior arătate, că aceasta nu este incidentă, întrucât prescripția unui drept poate viza și afecta numai un drept care a existat în patrimoniul sau în favoarea unei persoane, însă aceasta nu și-a valorificat dreptul de a-l revendica în termenul legal de prescripție. Or, conform celor anterior arătate, reclamanții nu au fost niciodată beneficiarii unui astfel de drept, prescripția neputând să își urmeze cursul asupra unui drept inexistent.
Raportat la legislația comunitară invocată de reclamanți, art. 14 din CEDO, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, instanța europeană a statuat că a distinge nu înseamnă a discrimina, existând situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat, statul, în cadrul unor politici cu caracter general (în speță, salarizarea), putând crea "inegalități de drept", destinate a înlătura sau atenua "inegalități de fapt".
Având în vedere aceste considerente, văzând și disp. art.312 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art. 304 pct. 5, 9 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr.399 din 5 martie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică și respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, G, G, -A, și, pentru drepturi salariale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC.
3 ex/27.10.2008
Jud.primă instanță:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Adrian Repede, Gabriella
