Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1958/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1958/R/2009
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL PREUNIVERSITAR REPREZENTAT PRIN PRESEDINTE împotriva sentinței civile nr. 1429 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții SCOALA CU CLASELE I-VIII, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, pentru motivele expuse în memoriul de recurs și concluziile scrise și a se avea în vedere și practica judiciară, fără cheltuieli de judecată.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului recurent arată că drepturile salariale se plătesc pe luna întreagă, începând cu data de 01.08.2007 coeficientul de salarizare este achitat și recunoscut.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1429 din 21 mai 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins acțiunea intentată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect conflict de drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat calcularea și acordarea drepturilor salariale rezultate prin aplicarea coeficientului de multiplicare I pentru perioada 1.01.2007 - 1.08.2007, conform Legii nr.220/2007 și plata diferențelor salariale retroactiv, începând cu data de 1.01.2007.
Pârâta le-a aplicat reclamanților coeficienții de multiplicare prevăzuți de OG nr.11/2007, iar începând cu data de 1.08.2007 coeficienții de mutiplicare prevăzuți de Legea nr.220/2007.
Prin OG nr.11/2007 s-au prevăzut creșterile salariale ce se vor acorda, începând cu luna ianuarie 2007, personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997, precum și etapele de acordare a acestor creșteri salariale.
OG nr.11/2007 a fost modificată prin Legea nr.220/04.07.2007, care la pct.2 a modificat anexele nr.1.1, 1.2, 2, 4 și 5, dar nu a prevăzut aplicarea retroactivă a coeficienților de multiplicare stabiliți prin lege.
Orice modificare a dispozițiilor legale se aplică doar după data intrării în vigoare. În lipsa unei reglementări exprese a faptului că diferențele salariale rezultate din modificarea coeficienților de multiplicare în cauză se acordă retroactiv, începând cu data de 1.01.2007, nu se poate interpreta astfel voința legiuitorului, deoarece s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că sentința atacată este nelegală, deoarece OG nr.11/2007 prevede că în cursul anului 2007, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare, astfel: 1 ianuarie - 31 martie 2007; 1 aprilie - 30 septembrie 2007; 1 octombrie - 31 decembrie 2007.
de multiplicare sunt detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică.
Prima instanță a respins acțiunea pe motiv că nu există o reglementare expresă a faptului că diferențele salariale rezultate din modificarea coeficienților de multiplicare se acordă retroactiv, aspect ce nu este adevărat, întrucât art.unic al legii nr.220/2007 prin care s-a aprobat OG nr.11/2007, adus modificări și completări ordonanței guvernului, menționând aceleași etape de aplicare, iar în raport cu principiulubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, raționamentul primei instanțe este nefondat și netemeinic.
Reclamantul-recurent a depus și concluzii scrise la dosar 10.
Intimații legal citați, nu și-au delegat reprezentant în instanță și nu au depus concluzii scrise la dosar.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
În esență, prima instanță a reținut că fără o dispoziție legală expresă, coeficienții de multiplicare prevăzuți de Legea nr.220/2007, prin care s-a modificat OG nr.11/2007, nu se pot aplica retroactiv, fără încălcarea principiului neretroactivității legii civile.
Într-adevăr, potrivit art.15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. La rândul său, art.1 din Codul civil prevede că legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă.
Prin art.1 alin. (1) din OG nr.11/2007, s-au stabilit creșterile salarile ce urmau să fie acordate în anul 2007, personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997, astfel că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare va fi: 1 ianuarie - 31 martie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 221,307 lei; 1 aprilie - 31 septembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:225,733 lei; 1 octombrie - 31 decembrie 2007 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei.
În alin. (2) al art.1 din OG nr.11/2007, s-a prevăzut că indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului, sunt prevăzute în anexele nr.4 și 5.
Potrivit art.9 din OG nr.11/2007, prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
Conform art.unic al Legii nr.220/2007, publicată în Monitorul Oficial din data de 17 iunie 2007, s-a aprobat OG nr.11/2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007, personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, adoptată în temeiul art.1 pct. III din Legea nr.502/2006 privind abilitatea guvernului de a emite ordonanțe, cu modificarea anexelor nr.1.1, 1.2, 2, 3, 4, 5.
În art.11 alin. (1) din Legea nr.24/2000, republicată, se prevede că legile și ordonanțele emise de guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la trei zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.
Având în vedere că Legea nr.220/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 17 iulie 2007, personalul didactic poate beneficia de majorările dispuse prin această lege, numai de la data intrării ei în vigoare: 20 iulie 2007 și nu de la data prevăzută în OG nr.11/2007, în caz contrar s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9, art.3041și art.312 alin. (1) - (3) pr.civ. se va admite în parte recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber al Invățământului Preuniversitar împotriva sentinței tribunalului care va fi modificată în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII " " și Consiliul local al comunei și în consecință, va fi obligată pârâta Școala cu clasele I - VIII " " să le plătească salariatelor - și, diferențele salariale dintre drepturile stabilite prin dispozițiile Legii nr.220/2007, corespunzătoare coeficienților de multiplicare majorați față de OG nr.11/2007 și cele efectiv încasate, pentru perioada 20 iulie 2007 - 31 iulie 2007, drepturi actualizate cu indicele de inflație.
Aceeași pârâtă va fi obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariatelor - și.
Pârâtul Consiliul local al comunei va fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale astfel stabilite.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr.1429 din 21.05.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că:
Admite în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII " " și Consiliul local al Comunei.
Obligă pârâtul de rândul 1 să calculeze și să plătească salariaților, diferențele salariale dintre drepturile stabilite prin dispozițiile Legii nr.220/2007, corespunzătoare coeficienților de multiplicare majorați față de OG nr.11/2007 și cele efectiv încasate pentru perioada 20 iulie 2007 - 31 iulie 2007, drepturi actualizate cu indicele de inflație.
Obligă pârâtul de rând.1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților menționați anterior.
Obligă pârâtul de rând.2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.DT:28.10.2009
Dact.CA:02.11.2009 - 5 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga