Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2001/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2001/R/2009

Ședința publică din data de 16 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop

JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

-- -

Grefier:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 1602 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni și lasă cauza la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.

Curtea, constată că recursul declarat de reclamantul recurent a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimaților fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza prevederilor art. 15 lit.a din Legea nr. 146/1997.

Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar concluzii scrise aflate la fila 12 din dosar solicitând instanței a le avea în vedere la soluționarea cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată în fața instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.1602 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții SCOALA CU CLASELE I-VIII și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect un litigiu de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art.50 alin.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Alineatul următor din același act normativ prevede expres că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Prin urmare nu este vorba de tranșe de vechime la salarizare, ci de trei tranșe suplimentare care se acordă fiecărui salariat în funcție de vechimea în activitatea în învățământ, tranșe care nu s-au acordat membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat prezenta acțiune.

Potrivit art. 167 din Legea 84/1995 a învățământului și art. 40 alin.2 din HG nr. 2192/2004, pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, Consiliul local este abilitat să aloce bugetul unității de învățământ din raza sa teritorială.

Prin Legea nr. 154/1998 se stabilesc coeficienții de multiplicare, de ierarhizare pentru funcțiile didactice din învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau de maiștrii, dar Legea nr. 128/1997 a prevăzut cele trei tranșe de vechime suplimentare care nu au fost abrogate prin noile dispoziții, și prin urmare sunt aplicabile în speță. Instanța reține că potrivit prevederilor art. 5 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de <LLNK 11997 128 10 202 90 40>art. 90 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, oeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de <LLNK 11997 128 10 202 50 40>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Din analiza anexei 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, act care ia în considerare tranșele solicitate și prin comparare cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la aceleași tranșe de vechime din anexa 2 din nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 și din anexa 2 din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 instanța constată că raportul dintre tranșele de vechime este constant, în fapt crescând doar valoarea respectivilor coeficienți. Astfel, spre exemplificare, dacă se ia în considerare coeficientul de multiplicare prevăzut pentru tranșa de vechime 25-30 ani, respectiv 6,308 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 și se raportează la coeficientul pentru tranșa anterioară (22-25 ani, de 6,031) rezultă un grad de multiplicare de 1,0459. Respectivul raport se menține și dacă se fac operațiile respective în cazul coeficienților de multiplicare din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 unde gradele de multiplicare sunt 1,0464, respectiv 1,0459, ceea ce rezultă că n coeficienții de multiplicare din anexa 2 sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Mai mult chiar, dacă se verifică matematic includerea creșterii de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime rezultă că atât la OG nr. 15 din 30 ianuarie 2008 cât și la OG nr. 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 se respectă includerea respectivei tranșe.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii, art. 50 alin. 1 din aceeași lege prevăzând, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, tranșe de vechime suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani activitate în învățământ, pentru fiecare din aceste tranșe suplimentare de vechime acordându-se, conform alin. 2 al art. 50, o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Aceste tranșe suplimentare de vechime au fost menținute atât prin nr.OG 4/2006, cât și prin nr.OG 11/2007, și abia prin nr.OG 15/2008, începând cu data de 01.01.2008, acest spor pentru tranșele suplimentare de vechime a fost inclus în coeficientul de multiplicare.

S-a mai invocat în motivarea recursului modul eronat și total străin de cauză în care instanța de fond a înțeles să facă calculele proprii pentru a verifica care a fost evoluția în timp a coeficientului de multiplicare pentru cadrele cu o vechime de peste 30 de ani în învățământ.

În consecință, se arată în memoriul de recurs, pârâții trebuie să fie obligați la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din aplicarea art. 50,lin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 01.01.2006 și până la data de 31.12.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pârâții intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare, pentru a-și susține poziția procesuală.

Recursul este fondat în parte din considerentele ce urmează a fi expuse:

Reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar a promovat cererea introductivă de instanță, în condițiile art. 222 din Legea nr. 53/2003, în numele membrilor de sindicat care, potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 erau îndreptățiți la a primi tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din acest act normativ, respectiv, pentru salariații membrii de sindicat, R.

Din tabelul nominal întocmit de Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar, aflat la fila 5, 6 dosar fond, rezultă faptul că persoanele mai sus arătate sunt membri ai grupei sindicale Școala cu clasele I-VIII, componentă a, afiliat la.

Adeverințele anexate la filele11-21 din dosarul de fond, eliberate de Școala cu clasele I-VIII, confirmă faptul că persoanele mai sus menționate sunt angajate în cadrul acestei unități de învățământ, ca profesori, precum și vechimea în învațământ la data de 01.- și respectiv, 01.01.2009. Potrivit acestor înscrisuri, la data de 01.01.2006 numiții, R aveau în învățământ o vechime mai mică de 30 de ani.

Data de 01.01.2006 a fost indicată de reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar ca moment de la care salariații membrii de sindicat sunt îndreptățiți la acordarea tranșelor suplimentare de vechime, dat fiind că cererea introductivă de instanță a fost promovată la data de 02.02.2009, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, reclamantul poate pretinde doar drepturile salariale neacordate, pe ultimii trei ani anteriori momentului introducerii cererii de chemare în judecată. În plus, este de subliniat faptul că drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2006 urmau să fie plătite în februarie 2006.

Așa fiind, se constată de către C că termenul pentru care reclamantul a solicitat, prin precizarea de acțiune, aceste drepturi salariale neacordate, constând în tranșele suplimentare de vechime, se încadrează în termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.

În ceea ce privește momentul până la care se cuvine salariaților membrii de sindicat acordarea acestor tranșe suplimentare de vechime, aceasta este evident data de 31 decembrie 2007, motivat pe următoarele considerente:

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, alin. 2 al aceluiași art. 50 prevăzând că pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin Ordonanța nr. 4/2006 au fost majorate, începând cu data de 01.01.2006, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, însă, prin această ordonanță nu s-au adus nici un fel de modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, respectiv, aceste tranșe suplimentare de vechime nu au fost incluse în coeficienții de multiplicare, aspect care rezultă cu evidență din textul nr.OG 4/2006.

Prin nr.OG 11/2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare însă, așa cum rezultă din art. 2 și 3 din nr.OG 11/2007, în acești coeficienți de multiplicare nu a fost inclus și sporul cuvenit pentru tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, ceea ce a fost inclus în coeficienții demultiplicare fiind sporul de stabilitate prevăzut de art. 50 alin. 11 din Legea nr. 128/1997 (prin art. 2 din nr.OG 11/2007) și respectiv, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997 (prin art. 3 din nr.OG 11/2007).

Prin nr.OG 15/2008 au fost prevăzute creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, această nr.OG 15/2008 urmând să-și găsească aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2008. Prin art. 2 din nr.OG 15/2008 au fost menținute dispozițiile art. 2 din nr.OG 11/2007, iar prin art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008 s-a prevăzut că "în coeficienții de multiplicare cuprinși în Anexele nr. 2, 2 și în Anexele 1.1 b și 1.2 b, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prev. de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".

Rezultă așadar, din textul art. 5 al nr.OG 15/2008, că abia începând cu data de 1 ianuarie 2008, tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 au fost incluse în coeficienții demultiplicare, ceea ce înseamnă că, până la data de 31.12.2007 personalul didactic din învățământul preuniversitar care îndeplinea condițiile de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, este îndreptățit la acordarea tranșelor suplimentare de vechime în condițiile art. 50 alin. 2 din aceeași lege.

Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. rap. la art. 3041. proc. civ. se va admite în parte recursul reclamantului, se va modifica în parte sentința recurată, conform dispozitivului prezentei decizii.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 1602 /01 iunie 2009 pronunțată de Tribunalului Cluj în dosar civil nr- pe care o modifică în parte, după cum urmează:

Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții

1. ȘCOALA CU CLASELE I-VIII

2. CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și, în consecință:

Obligă pârâtul de rândul 1, în calitate de angajator pentru salariații membrii de sindicat ai reclamantului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, să calculeze și să acorde drepturile salariale rezultate din aplicarea art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, respectiv, sporul suplimentar de vechime pentru tranșele suplimentare de vechime (prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime), astfel, pentru:, pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2007.

Menține dispoziția din sentință privind respingerea acțiunii pentru, R.

Obligă pârâtul de rândul 1 să plătească aceste diferențe de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele ce s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada cuprinsă între 01.01.2006-31.12.2007, persoanelor mai sus menționate, actualizată cu indicele de inflație.

Obligă pârâtul de rândul 1 să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și în evidențele salariale ale salariaților membrii de sindicat, mai sus menționați.

Obligă pârâtul de rândul 2 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze, conform art. 167 din Legea nr. 84/1995 modificată.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din data de 16 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

-- - - -- - - -- -

GREFIER

RED./MB

27.10.09/5 EX.

jud.fond.

Președinte:Anca Adriana Pop
Judecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2001/2009. Curtea de Apel Cluj