Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2002/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2002 /R/2009
Ședința publică din data de 16 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
-- -
Grefier:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN B-N și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 270/F din 04 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind pe reclamantul - și pe pârâții TRIBUNALUL BISTRIȚA - N, CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor de confidențialitate 15 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni și lasă cauza la a doua strigare a cauzei pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Curtea constată că recursurile declarate de pârâții recurenți Ministerul Finanțelor Publice prin B - N și Ministerul Justiției și Libertăților au fost declarate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza prevederilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, Curtea constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 pr.civ.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 270/F/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Bistrița N, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și, în consecință: pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Bistrița N au fost obligați să calculeze și să plătească reclamantului sumele de bani ce reprezintă sporul de confidențialitate în procent de 15% lunar calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 29 ianuarie - la zi și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; pârâtul Tribunalul Bistrița Na fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului; pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamant; a fost respins petitul de obligare a pârâților la plata dobânzii legale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice justifică o calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, finanțarea instanțelor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de personal, se asigură potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 de la bugetul de stat, acest pârât fiind obligat, în concordanță și cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 din nr. 34/2009, să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate.
În ceea ce privește temeinicia acțiunii reclamantului, se impune a se preciza faptul că reclamantul, în calitatea sa de judecător la Judecătoria Bistrița, văzând și dispozițiile OUG nr. 27/2006 și ale art. 91 și 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 16 din Hotărârea CSM nr. 328/2005, este îndreptățit la a i se acorda drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 21 ianuarie 2009 la zi, dat fiind că, în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 46/15 decembrie 2008, dată într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, rap. la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul Deontologic al Magistraților, judecătorii, procurorii, etc. au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Ministerul Justiției și Libertăților.
Prin propriul recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de acest pârât, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului acest pârât a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, decurgând din aceea că între acest pârât și reclamant nu există raporturi juridice de muncă, care să-l îndreptățească pe reclamant să formuleze cerere direct împotriva Ministerului Finanțelor.
Plata unor drepturi salariale fiind în sarcina angajatorului, orice culpă poate fi reținută doar în sarcina angajatorului, acest recurent neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 282 din muncii, respectiv, neavând calitatea de angajator al reclamanților, în plus, recurentul nu se confundă cu bugetul de stat, prin prisma Legii nr. 500/2002, recurentul fiind răspunzător de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete. Prin urmare, admițând cererea direct împotriva acestui pârât, s-ar ajunge la obligarea acestuia, la plata din bugetul propriu, a unor sume cu titlul de drepturi salariale unor persoane care nu sunt angajați ai acestuia, încălcându-se astfel prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002. în plus, acest pârât nu are nici calitatea de ordonator de credite față de intimat, această calitate având-o pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Prin propriul recurs, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, invocând în motivarea recursului prevederile art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ.
În esență, s-a arătat în motivarea recursului că, prin hotărârea pronunțată, se tinde la modificarea unor acte normative, ceea ce este inadmisibil, pronunțarea unei hotărâri, cum este cea de față, prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege, fiind considerată de către Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Prin pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești, nesocotind deciziile Curții Constituționale nr. 819/03.07.2008, 1325/04.12.2008, prin care s-a statuat în sensul că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
S-a mai arătat de către acest recurent că hotărârea recurată este lipsită de temei legal în sensul art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ. întrucât nu a ținut seama de prevederile art. 16 din Constituția României și de faptul că sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege, nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare și nu face nici obiectul art. 14 din CEDO.
S-au mai invocat de către recurent prevederile art. 74, art. 90-93 din Legea nr. 303/2004, concluzionându-se în sensul că, dacă se acceptă soluția acreditată de prima instanță, se ajunge la concluzia că tuturor îndatoririlor prevăzute de Legea nr. 303/2004 le corespunde câte un spor salarial, o primă sau un premiu.
Tot în susținerea recursului au fost invocate câteva decizii de speță ale diferitelor instanțe naționale.
Reclamantul intimat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursurile sunt nefondate.
1. În ceea ce privește recursul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N:
Prin cererea introductivă de instanță, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să pună la dispoziția Ministerului Justiției și Libertăților sumele necesare achitării drepturilor bănești pretinse prin petitul acestei cereri.
Prin urmare, în nici un caz nu poate fi primită susținerea acestui recurent, în sensul că, dacă se menține soluția primei instanțe, va trebui să plătească direct reclamantului aceste drepturi de natură salariale restante și că astfel s-ar contraveni prevederilor art. 14, 20 și 21 din Legea nr. 500/2002.
Într-adevăr, acest pârât nu a fost chemat în judecată pentru a fi obligat direct către reclamant la plata drepturilor de natură salarială restante, ci pentru a fi obligat să aloce și să pună la dispoziția Ministerului Justiției și Libertăților sumele achitării acestor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 304/2004, finanțarea instanțelor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de personal se asigură de la bugetul de stat, din economia art. 19 din Legea nr. 500/2002, coroborat cu art. 3 din nr. 34/2009 rezultând faptul că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții atât în materia elaborării proiectului Legii bugetului de stat, cât și a rectificării unor asemenea legi.
Pe cale de consecință, Curtea constată că acest pârât justifică o calitate procesuală pasivă în cauză, el fiind dator să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor restante pretinse de reclamant, această îndatorire fiind una legală, prevăzută de textele legale mai sus menționate.
Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B
2. În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților:
Prin Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
Conform art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.
Reclamantul, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitor al acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, munca a fost prestată de reclamanți în condiții de confidențialitate, la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Având în vedere considerentele anterior expuse se poate aprecia în sensul că reclamantul este victima unei discriminări, în sensul pretins de dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, respectiv în sensul pretins de Protocolul adițional nr. 12 CEDO, adoptat la la data de 04.12.2000, care prevede în art. 1 pct. 1 interzicerea generală a discriminării, înțelegând prin aceasta exercitarea oricărui drept prevăzut de lege fără să fie asigurată nediscriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, și care la punctul 2 arată că nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1.
Este adevărat că Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000, prin mai multe decizii pronunțate în acest sens, dar nu este mai puțin adevărat că această împrejurare nu este de natură să impieteze asupra soluționării favorabile a pretențiilor reclamantului, pe de o parte având în vedere că, conform celor anterior precizate, reclamantul este victima unei discriminări chiar și în absența incidenței OUG nr. 137/2000, iar pe de altă parte, având în vedere că Decizia în interesul legii nr. XLVI din 15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Se constată, așadar, de către C că, în cauză, nu se poate vorbi despre o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești și nici despre o aplicare greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ.
Pe de altă parte, se constată de către C că toate deciziile invocate de recurent, cu titlu de practică judiciară, în susținerea recursului său, sunt anterioare pronunțării Deciziei în interesul legii nr. XLVI/15.12.2008 a, nefiind deci relevante pentru justa soluționare a prezentei cauze.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților.
Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 270/F din 04 iunie 2009 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - --- - -- -
Red./dact.MM
8ex./20.10.2009
Jud.fond: /
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
