Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.201/
Ședința publică din 4 martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și, cu domiciliul ales în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.1354 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită,
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimatul pârât Ministerul - a transmis prin fax certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, prin care se face dovada faptului că cererea de strămutare formulată în cauză are termen de judecată la 16 iunie 2008. Se constată, de asemenea, că intimatul pârât Ministerul - a transmis, tot prin fax, o cerere de amânare a cauzei, invocând împrejurarea că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află dosarul nr.5/2008 având ca obiect recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimatul pârât Ministerul -, apreciind că aceasta nu se încadrează în prevederile art.156 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1354 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice
Prin aceeași sentință s-a respins ca nefondată acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, (), în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul -, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a respins și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, în contradictoriu cu aceiași pârâți și cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială, că textele legale care prevăd drepturile pretinse au fost abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că sumele solicitate de reclamanți prin acțiunea formulată erau drepturi salariale prevăzute de art. 47 din legea nr. 50/1996, dispoziție legală care a fost abrogată expres prin OUG nr. 83/2000, act normativ supus controlului parlamentar și aprobat prin lege.
Întrucât normele legale invocate de reclamanți prin acțiunea formulată nu se află în vigoare, acțiunea reclamanților, precum și cererea de intervenție în interes propriu, s-a considerat nefondată și s-a respins ca atare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, solicitând modificarea integrală a sentinței pronunțate în sensul admiterii acțiunii, obligării pârâților la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în modalitatea arătată prin acțiunea inițială în sumă actualizată cu indicele de inflație aferente fiecărei luni scadentă a drepturilor datorate.
În motivare reclamanții recurenți au arătat că dreptul pretins prin acțiunea promovată le-a fost recunoscut prin art. 47 din legea nr. 50/1996 și în mod nejustificat pârâții refuză plata acestui drept. La stabilirea dreptului arătat, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și celălalt personal din domeniul justiției își desfășoară activitatea și cum aceste condiții se mențin și în prezent, pârâții datorează plata sumelor în conformitate cu dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct. 1 lit. d din Codul muncii, prevederi preluate și menținute și în legislația europeană.
S-a menționat și faptul că prin Directiva cadru nr. 89/391/CEE afirmă obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv pentru înlăturarea efectelor stresului angajaților. Toate statele membre ale Uniunii au preluat această directivă în legislația proprie, situație în care consideră că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, ce urmează a fi modificată prin admiterea recursului.
În altă ordine de idei, Ordonanța nr. 83/2000, care a "abrogat" sporul salarial amintit, este contrară prevederilor Legii nr. 125/2000, din moment ce prin legea arătată guvernul a fost abilitat să completeze și modifice prevederile Legii nr. 50/1996, iar nu să abroge parțial sau total.
Au invocat și prevederile constituționale aplicabile, ale art. 1 din protocolul adițional la convenția amintită, iar în drept recursul formulat s-a motivat cu prevederile art. 304 pct. 9, art. 304/1 Cod procedură civilă.
Analizând sentința pronunțată, prin prisma motivelor invocate de reclamanții-recurenți și din oficiu în conformitate cu prevederile art. 304/1, art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 2598/102/ 5 septembrie 2007, împotriva pârâților Ministerul -, Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând pronunțarea unei sentințe pentru obligarea pârâților în solidar, la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 și în continuare, precum și actualizarea sumelor respective în conformitate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
În motivare, reclamanții au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la plata unui spor de 50% din indemnizația brută lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dispozițiile legale indicate nu au fost abrogate expres, situație în care reclamanții apreciază că sunt îndreptățiți la plata drepturilor arătate, din moment ce condițiile avute inițial în vedere au rămas neschimbate, mai mult, numărul cauzelor a crescut, acutizând astfel riscul prevăzut de textul legal invocat, din moment ce nici OUG nr. 83/2000 și nici legea de aprobare a acesteia nu au abrogat expres prevederile amintite.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, arătând că cererea este nefondată, sporul solicitat de aceștia nu este prevăzut de legislația în vigoare, fiind abrogat expres, cum s-a arătat anterior, situație în care se impun e respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat respingerea ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, arătând că între aceștia și pârâtul pe care-l reprezintă, nu există raporturi juridice de muncă, nu are atribuții legale de plată a drepturilor salariale ale reclamanților.
După analizarea probelor administrate, a susținerilor părților formulate prin cererea de chemare în judecată și întâmpinare, a actelor normative invocate, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 1354/2007, analizată în prezentul recurs.
Recursul reclamanților este întemeiat și va fi admis, în consecință hotărârea criticată va fi modificată, pentru următoarele considerente:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea pârâților formulată prin întâmpinare, conform căreia s-ar fi abrogat expres prevederea legală referitoare la sporul pretins de reclamanți prin acțiune, este nefondată și va fi înlăturată, întrucât normele imperative ale Legii nr. 24/2000 interzic expres modificarea, completarea, abrogarea unor texte prin acte normative de putere inferioară.
De altfel, această neconcordanță legislativă prin care s-au încălcat regulile imperative instituite de Legea nr. 24/2000, de abrogare printr-un act normativ inferior a unor dispoziții dintr-un act normativ cu forță juridică superioară, s-a perpetuat și prin Ordonanța nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, care prevede la art. 30 lit. a) că Legea nr. 50/1996 rep. se abrogă.
Or, în contextul celor mai sus, art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerat abrogat, fie și din perspectiva art. 53 paragrafele 1 și 2 din Constituție, ce interzic restrângerea exercițiului unui drept, cum este și cel care face obiectul prezentei cauze, decât în anumite situații excepționale (paragraful 1 al art. 53), nicio astfel de situație neputând fi decelată în cazul de față; de asemenea, restrângerea trebuie să fie văzută ca o măsură care să fie proporțională cu situația care a determinat-o (paragraful 2 al art. 53), situație care iarăși nu este îndeplinită în cazul de față întrucât nici executivul, nici legislativul nu au indicat care este acea situație ce ar fi determinat restrângerea exercițiului dreptului, pe de-o parte, și, pe de altă parte, nici nu reiese din modul în care a acționat executivul și legislativul prin nelegala abrogare a art. 47 din Legea 50/1996 rep. în ce constă măsura care să fie proporțională cu restrângerea dreptului. Spre exemplu, ar fi trebuit, în compensare, ca legiuitorul să fi luat măsuri de protecție ca cea prevăzută de art. 47 din Legea nr. 50/1996 printr-un echivalent, cum ar fi fost consultații gratuite care să determine gradul de suprasolicitare neuropsihică, investiții în direcția înlăturării riscurilor de la locul de muncă, aspecte pe care, însă, legiuitorul nu le-a prevăzut ca obligații pentru angajatori, așa cum vom demonstra mai jos.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 347/2003, rezultă că indemnizațiile și salariile majorate reprezintă o adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avute în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații și personalul auxiliar de specialitate, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului aceștia sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursul formulat de reclamanți este întemeiat, în consecință va fi admis, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, întrucât guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar la pronunțarea sentinței criticate instanța a reținut o altă stare de fapt, pronunțând o hotărâre nelegală, în cauză este incident motivul de recurs invocat de reclamanți, recursul formulat este întemeiat și va fi admis, în consecință hotărârea criticată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii formulate.
Evident, deși obligația pârâților intimați este solidară, Ministerul Economiei și Finanțelor urmează să asigure(să aloce) fondurile necesare efectuării plăților de către ceilalți pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților, și, toți cu domiciliul ales în Târgu-M,- împotriva sentinței civile nr.1354 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- și în consecință:
Modifică integral sentința criticată.
Admite acțiunea reclamanților și cererea de intervenție formulată de intervenienta.
Obligă pârâții Ministerul -, cu sediul în B,- sector 5, Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în Târgu-M,-, Tribunalul Mureș, cu sediul în Târgu-M,-, în solidar, la plata către reclamanții recurenți a sporului de 50 % din indemnizația lunară brută pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu luna septembrie 2004 și în continuare, în sumă actualizată la data plății.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-7.03.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
