Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2022/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2022/R/2009
Ședința publică din data de 16 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
- - -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 1351 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect calcul drepturi salariale.
Procedura de citare este îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că recursul declarat de reclamantul recurent Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimaților, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza prevederilor art. 15 lit.a din Legea nr. 146/1997.
Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar concluzii scrise aflate la fila 9 din dosar, solicitând instanței a le avea în vedere la soluționarea cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1351 din 18 mai 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, contradictoriu cu pârâții SCOALA CU CLASELE I-VIII și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantii sunt cadre didactice si sunt retribuiti potrivit Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Prin OG nr. 11/2007 intrată în vigoare la 02.02.2007, s-au prevăzut creșterile salariale ce se vor acorda, începând cu luna ianuarie 2007, personalului didactic din învățământ, stabilindu-se anumiti coeficienti de multiplicare. Ulterior, prin Legea nr. 220/2007 de aprobare a OG nr. 11/2007 s-au majorat acesti coeficienti de multiplicare.
Problema de drept care se pune în cauză este aceea dacă de la momentul aplicării OG 11/2007 si până la intrarea in vigoare a Legii 220/2007 cadrele didactice beneficiază de coeficienții de multiplicare din primul sau din al doilea act normativ. Instanța constată că Legea 220/2007 nu cuprinde norme prin care să stabilească aplicarea retroactivă a acestor majorări, prin urmare acestea devin incidente doar după data intrării în vigoare a legii, care este la trei zile de la publicarea legii in Monitorul Oficial al României, 17.07.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că angajatorul, unitatea de învățământ, nu a aplicat pentru perioada 01.01.2007-31.07.2007, coeficientul de multiplicare prevăzut în Legea nr. 220/2007, anexa 2, aferent drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice care dețin gradul didactic I, pornind de la un raționament greșit, expus în considerentele sentinței recurate.
OG nr. 11/2007 a prevăzut creșterile salariale de bază ale personalului didactic din învățământ, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare, începând cu 01.01.2007, în trei etape: 1 ianuarie-31 martie 2007, 1 aprilie -30 septembrie 2007, 1 octombrie-31 decembrie 2007, art. 9 din nr.OG 11/2007 prevăzând că această ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
Legea nr. 220/2007, prin care a fost aprobată cu modificări nr.OG 11/2007, a prevăzut majorări ale valorii coeficientului de multiplicare, menținând însă același etape de aplicare, astfel încât coeficienții de multiplicare majorați prevăzui de această lege trebuie să se aplice începând cu 1 ianuarie 2007, mai ales că art. 9 din nr.OG 11/2007, care prevede termenul de la care operează creșterile salariale, nu a suferit modificări.
În consecință, apreciază recurentul, în cazul de față nu ne găsim în situația unei legi civile care retroactivează, ci în cazul unui act normativ cu o putere temporară aprobat prin lege, impunându-se deci admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursul nu este fondat.
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în numele salariaților membrii de sindicat menționați în tabelele anexate cererii introductive de instanță, a solicitat instanței obligarea pârâților la a calcula și acorda acestor salariați drepturile salariale rezultate prin aplicarea coeficientului de multiplicare I pentru perioada 01.01.2007-01.08.2007, conform Legii nr. 220/2007, prevalându-se în susținerea cererii de dispozițiile Legii nr. 220/2007.
Legea nr. 220/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 478/17.07.2007, intrată în vigoare la 20.07.2007, a aprobat, cu unele modificări, nr.OG 11/2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997.
Prin nr.OG 11/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 85/02.02.2007, s-au prevăzut creșteri ale salariilor de bază ale personalului didactic din învățământ, începând cu ianuarie 2007, prin majorarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, în speță, interesând funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3.
Astfel, potrivit art. 1 lit. b din nr.OG 11/2007, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi diferit, în funcție de etapele prevăzute în acest text normativ, după cum urmează: pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2007- 221,307 lei; 1 aprilie - 30 septembrie 2007 - 225,733 lei; 1 octombrie - 31 decembrie 2007 - 259,593 lei.
Potrivit art. 9 din nr.OG 11/2007, prevederile acestei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
OG nr. 11/2007 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2007, în sensul că valoarea coeficientului de multiplicare prevăzut în anexa 1.1 s-a majorat, astfel: pentru perioada ianuarie - martie 2007- 221,307 lei; pentru perioada aprilie - septembrie 2007 - 225,733 lei, iar pentru perioada octombrie - decembrie 2007 - 230,247 lei.
Nicăieri în textul Legii nr. 220/2007 nu se prevede în mod expres că aceste valori majorate ale coeficientului de multiplicare s-ar aplica retroactiv, începând cu ianuarie 2007.
Este adevărat că, prin legea de aprobare a nr.OG 11/2007 nu s-a modificat în niciun fel textul art. 9 din nr.OG 11/2007, dar nu este mai puțin adevărat că această împrejurare nu este de natură să conducă la concluzia că prevederile Legii nr. 220/2007 s-ar aplica retroactiv, începând cu ianuarie 2007, având în vedere cel puțin următoarele argumente:
În primul rând, textul art. 9 se referă expres la prevederile nr.OG 11/2007, în redactarea în vigoare la momentul apariției nr.OG 11/2007, fără să conțină vreo referire la prevederile Legii nr. 220/2007.
În al doilea rând, așa cum temeinici a subliniat instanța de fond, în conformitate cu Normele de tehnică legislativă, legile intră în vigoare în termen de trei zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial, dispozițiile de modificare încorporându-se, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, potrivit art. 60 din Legea nr. 24/2000. Orice modificare a unor dispoziții legale se aplică doar după data intrării în vigoare a respectivelor dispoziții, neputându-se aplica retroactiv, așa cum nefondat susține reclamantul recurent, spre un atare demers opunându-se textul art. 1.civ. și art. 15 din Constituția României revizuită.
Dacă s-ar fi dorit ca valoarea majorată a coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 220/2007 să se aplice retroactiv, începând cu ianuarie 2007, legiuitorul ar fi prevăzut expres acest lucru în chiar textul Legii nr. 220/2007.
Așa fiind, constatându-se că, în speță, Legea nr. 220/2007 nu retroactivează, în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 3041. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr.1351/18 mai 2009 pronunțată de Tribunalului Cluj în dosar civil nr-, pe care o menține în tot.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16.10.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
-- - - -- - - - - -
GREFIER
RED./MB
27.10.09/5 ex.
jud.fond:
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț