Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2044/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 2044/R/2008
Ședința publică din data de 23 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitoș
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitoș, Lucia Ștețca Adrian
-
GREFIER:
S-au luat spre examinare în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamanții, și pârâtul SC""SA împotriva sentinței civile nr. 669 pronunțată de Tribunalul Maramureș, la data de 27 mai 2008, în dosarul nr-, având ca obiect calcul drepturi salariale.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 21 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
S-au depus concluzii scrise de către reprezentanta reclamanților recurenți.
CURTEA
Asupra recursului declarat, reține că:
Prin sentința civilă nr. 669 pronunțată la data de 27.05.2008 în dosarul nr- s-a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune și excepția prematurității introducerii acțiunii, invocate de pârâtă.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA și, în consecință:
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a drepturilor salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști, pentru anii 2005,2006,2007 și 2008, precum și a celor de C pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, plata acestor drepturi făcându-se fiecărui reclamant în funcție de perioada în care a avut calitatea de angajat al pârâtei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1100 le, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că
excepția prescrierii dreptului material la acțiune este nefondată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii. Sumele pretinse de reclamanți, nu reprezintă drepturi salariale în sens strict. În CCM salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentarilor de Paști și de C, reprezintă alte drepturi ce sunt cuprinse în capitolul VI, care reglementează protecția socială a salariaților și alte drepturi. Chiar dacă aceste drepturi nu se regăsesc textual în contractele individuale de muncă, dispozițiile acestuia se completează cu cele ale CCM, situație în care, fiind vorba de drepturi salariale, în cauză sunt incidente dispozițiile art.283 lit. c Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani, acesta începând să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv odată cu sărbătorile de Paști și de Raportat la data introducerii acțiunii, reclamanții sunt în termen pentru drepturile aferente începând cu anul 2004, respectiv începând cu Cul din acest an.
Pentru considerentele reținute a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
În CCM pe anul 2004, în art.168 alin.1 s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu brut pe SNP SA. La alin.2 al aceluiași articol s-a făcut mențiunea că pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor fi incluse în salariul de bază. În Contractele Colective de Muncă pe anii următori, 2005, 2006, dispozițiile art.168 au fost menținute, dar pârâta nu a achitat aceste drepturi salariale reclamanților.
S-a constatat astfel că reclamanții au fost îndreptățiți la plata acestor drepturi și raportat la dispozițiile art.168 alin.1 din CCM, art.289 Codul muncii, coroborat cu art.78 din Legea 168/1999, a fost admisă acțiunea conform dispozitivului.
În temeiul art. 274 proc. civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților în sumă de 1100 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, în sensul obligării pârâtei la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective, reprezentând prime de Paști și C pe perioada 2004-2007 la nivelul sumelor conform adreselor nr. 1666/200, nr. 313/2005, nr. 713/2006 și nr. 504/2007 fiecărui reclamant în funcție de perioada în care a avut calitatea de angajat al unității, respectiv 980 lei prima de C pe anul 2004, suma de 1400 lei prima de Paști pe anul 2005, suma de 1.400 lei prima de C, suma de 1.850 lei primă de Paști pe anul 2006, suma de 1.850 lei prima de C pe anul 2006, suma de 2.000 lei prima de Paști - C pe anul 2007.
Împotriva acestei sentințe a mai declarat recurs și pârâta SC SA, solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la 03.10.2008, pârâta SC SA a solicitat admiterea în parte a recursului formulat de reclamanți, cu privire la acordarea primei de Paști pe anul 2008.
La data de 14.10.2008 reclamanții au depus întâmpinare, prin care solicită respingerea ca ca recursului declarat de pârâtă.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acestea sunt fondate, în parte, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Recursul reclamanților:
Prin acțiunea introductivă și precizarea acesteia, reclamanții au pretins obligarea pârâtei la plata primelor de Paști și C pentru perioada 2004-2007. Cu toate că reclamanții nu și-au majorat pretențiile, instanța a obligat pârâta și la plata primei de Paști pentru anul 2008.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. Ultim proc. civ. judecătorul va hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Prin textul sus evocat, se consacră principiul disponibilității care guvernează procesul civil. Acordarea unor drepturi care nu au fost pretinse de reclamanți, face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 proc. civ. conform căruia hotărârea poate fi modificată atunci când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Acțiunea reclamanților a fost înregistrată la 28.01.2008, astfel că pretențiile lor vizând drepturile aferente anului 2004 sunt prescrise, termenul general de prescripție fiind de 3 ani conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Este întemeiată și critica referitoare la cuantumul sumelor la care a fost obligată pârâta deoarece, prin adresele depuse la filele 191-194 dosarului instanței de fond, s-a dovedit că salariul mediu brut pe SNP a fost de 1.400 lei în anul 2005, 1.850 lei în anul 2006 și 2.000 lei în anul 2007. Aceste salarii au fost stabilite prin contractul colectiv de muncă între și conducerea SC SA.
În aceste limite, respectiv a obligării pârâtei la plata sumelor datorate reclamanților la nivelul salariului mediu brut și înlăturării obligării pârâtei la plata primei de Paști pentru anul 2008, urmează a se admite în parte recursul reclamanților în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct.6 și 9 proc. civ.
Recursul pârâtei:
Prima instanță a apreciat corect că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni.
Sumele pretinse de reclamanți nu reprezintă drepturi salariale în sens strict, în contractul colectiv de muncă salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentărilor salariale de Paști și de C reprezintă "alte drepturi" ce sunt cuprinse în capitolul VI ce reglementează "protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e poate fi apreciată ca normă generală.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.
Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.
Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.
Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamanților a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2007.
Susținerea recurentei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2005-2007, nu poate fi primită.
Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.
Din copia carnetelor de muncă ale reclamanților (fila 24), (fila 30), (fila 48) și (fila 63) nu rezultă că salariile reclamanților ar fi crescut toate cu suma fixă de 1.140.000 ROL, astfel cum pretinde pârâta.
Din acest fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat de fapt o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.
La stabilirea cuantumului acestor prime aferent celor trei ani, instanța a avut în vedere adresele emanând de la pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Recursul pârâtei este întemeiat în parte, numai în ceea ce privește greșita acordare a primei de Paști pe anul 2008, considerentele expuse cu privire la acest aspect la recursul reclamanților fiind valabile.
Conform art. 274 alin. 1 și art. 276.pr.civ. pretențiile părților fiind admise în parte, pârâta recurentă, va fi obligată să plătească intimaților câte 250 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanțele depuse la filele 54-57.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanții, și în parte recursul pârâtei SC SA împotriva sentinței civile nr. 669 din 27.05.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că plata sumelor la care a fost obligată pârâta să se facă la nivelul salarului mediu brut pe SNP SA, respectiv: 1400 lei pe anul 2005, 1850 lei pe anul 2006 și 2000 lei pe anul 2007.
Înlătură obligarea pârâtei la plata primei de Paști pentru anul 2008.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei câte 250 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER --- - - - -
red. LȘ/dact.MM
2ex./03.12.2008
Jud.fond: ///
Președinte:Marta Carmen VitoșJudecători:Marta Carmen Vitoș, Lucia Ștețca Adrian
