Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 21/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 21/
Ședința publică din 8 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, str. G-ral -, nr. 28-30, sector 1, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M și Municipiul Târgu-M, prin primar Dr., cu sediul în Târgu-M, P-ța -, nr. 3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1544 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâtul recurent Municipiul Târgu-M consilier juridic, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar reclamanta intimată a depus la dosar prin registratura instanței la data de 23 decembrie 2008 întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar delegația de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent Municipiul Târgu-M, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Târgu-M, iar cu privire la recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T și Ministerul Economiei și Finanțelor prin M, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestora.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr.1544 din 15 septembrie 2008 Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive a Primăriei municipiului Tg-M, a Consiliului local al municipiului Tg-.M, a Inspectoratului Școlar Județean M, a Ministerului Educației, Cercetării și T, Ministerului Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Liceul de Artă Tg-M, Inspectoratul Școlar Județean M, Primăria municipiului Tg-M, Consiliul local al municipiului Tg-M, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea salarială prevăzută de art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.128/1997, începând cu data de 29 mai 2005 și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamantului, despăgubiri ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului; a obligat pârâtul Liceul de Artă Târgu- să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei drepturile salariale mai sus menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu referire la excepțiile invocate.
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.142 din Legea nr.84/1995, art.33 alin.7 și art.38 alin.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art.2, art.31 alin.2 și art.54 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
S-a mai reținut că pârâtul, Consiliul local, are calitate procesual pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea 273/2006, art.XIII alin.1 din OUG nr.32/2001, art.16 din Normele aprobate prin HG 2192/2004 și art.167 alin.3 din Legea nr.84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Primăria pârâtă dispune de calitate procesual pasivă, conform art.68 alin.1 lit.c din Legea nr.215/2001 și art.20 alin.1 și alin.4 din Legea nr.500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamantă.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și dispune de calitate procesual pasivă în cauză, conform dispozițiilor art.13 din OUG nr.32/2001 și ale HG nr.223/2005.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesual pasivă, conform art.16 din HG nr.2192/2004 și art.13 din cap.IV al Legii nr.379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este încadrată la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic cuprins în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 ani.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
În primul rând, potrivit art.63 alin.3 din Legea nr.24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art.30 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art.10 din Legea nr.154/1997 nu a abrogat dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr.154/1997 nu au nicio relevanță, deoarece prin art.5 și 6 din OUG nr.8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse în Legea nr.128/1997, iar nu în funcție de prevederile Legii nr.154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial mai precis un adaos salarial (în sensul art.155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod). Acest adaos salarial special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadru didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr.2 cap.I lit.A (introdusă prin OUG nr.8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa 2 (introdusă prin OG nr.4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Apreciind asupra celor de mai sus instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, Ministerul Educației,Cercetării și T și Municipiul Târgu-
Recurentul Ministerul Educației,Cercetării și Tai nvocat în drept, prevederile art.304 ind.1 pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că Ministerul Educației,Cercetării și T nu este angajator al cadrelor didactice și nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Ca atare, excepția lipsei calității procesual pasive a acestui minister a fost greșit respinsă de instanța de fond.
În opinia recurentului, cheltuielile de salarizare ale cadrelor didactice nu se regăsesc în bugetul, potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar fiind finanțate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, finanțarea de bază cuprinzând și cheltuielile de personal. Recurentul mai învederează și faptul că instanța de fond nu a fost investită cu o cerere de chemare în judecată privind emiterea unui ordin de ministru, elaborarea unor norme, instrucțiuni sau metodologii. Obiectul dedus judecății este plata unor drepturi salariale și, prin urmare, prima instanță nu trebuia să constate că ministerul elaborează cadrul normativ financiar, ci trebuia să verifice dacă într-adevăr ministerul are calitatea de ordonator de credite pentru instituțiile din învățământul preuniversitar.
Pe fondul cauzei, Ministerul Educației, Cercetării și Taa rătat că instanța a apreciat în mod greșit creșterea de 1/25 ca fiind un coeficient diferit denumindu-l astfel "adaos salarial". În acest fel, reclamanta a beneficiat de o plată dublă. În acest sens recurentul a exemplificat modalitatea de calculul cuprinsă în anexă, evidențiind faptul că trecerea de la o tranșă de vechime la alta pentru cadrele didactice cu o vechime în învățământ de pesete 30 de ani, s-a făcut prin aplicarea proporției prev. de art.50, astfel că raportându-se la anexele actelor normative vizând salarizarea personalului didactic în opinia recurentului, pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, a invocat prevederile art.304 ptc.9 și art.304 ind.1 pr.civ.a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor datorită lipsei calității procesual pasive a acestuia, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată, cu citarea și comunicarea în continuare, a tuturor actelor de procedură față de acest minister, la sediul
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă în materia litigiilor de muncă întrucât între acesta și reclamantă nu există raporturi juridice de muncă. În același context se arată că responsabilitatea finanțării învățământului aparține autorității administrației publice locale MEF neavând nici o astfel de atribuție legală potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995.
Pe fondul cauzei recurenta a arătat că începând cu luna iunie 1998, potrivit disp.art.24 coroborate cu art.23 din Legea nr.154/1998, coeficienții de multiplicare ai personalului didactic au fost reglementați în detaliu fiind prevăzute prin lege grile aferente tranșelor de vechime la care face referire reclamanta.
Se mai arată că textele de lege incidente trebuie interpretate sistematic rezultând astfel că majorarea salarială prev. de art.50 din Legea nr.128/1997 a fost inclusă ulterior în anexele legilor de salarizare, respectiv, în grilele care detaliază modalitatea de salarizare a personalului didactic pe diferite tranșe de vechime.
Recurentul Municipiul Târgu-M invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că atât Primăria municipiului Tg-M cât și Consiliul local al municipiului Tg-M nu au calitate procesuală pasivă în cauză. În acest sens se invocă art.167 din Legea nr.84/1995 care prevede că bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual de fiecare unitate de învățământ preuniversitar conform normelor metodologice la care face trimitere legea, respectiv HG nr.538/2001. Obligația calculării drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar este responsabilitatea instituției de învățământ preuniversitar de stat.
În fine între Consiliul local al municipiului Tg-M și Primăria municipiului Tg-M, pe de o parte, și reclamant, pe de altă parte nu există raport de muncă, astfel că cele două organe ale administrației locale de stat nu se află în culpă procesuală cu privire la neplata drepturilor salariale restante solicitate de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev.de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă instanța constată că recursurile declarate sunt nefondate, din următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a, aceasta va fi respinsă ținând seama de următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.167 alin.2 din Legea nr.84/1995 (18), finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin.3 teza a II-a a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde printre altele și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995, 18). Potrivit aliniatului 15 al aceluiași articol directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite iar potrivit alin.17 de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T precum și structura sa teritorială respectiv Inspectorul Școlar Județean este responsabil de modul de organizare și funcționare rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului etc. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de componenta socială, obiect a prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera dar mai ales în spiritul lor.
Ministerul Educației, Cercetării și T este semnatar a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, fiind responsabil așadar de îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract.
În altă ordine de idei potrivit art.4 lit.d și s din HG 366/2007, Ministerul Educației, Cercetării și T are atribuții privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului(incluzând și politicile salariale), și asigură modul de formare și utilizare aresurselorumane, materiale șifinanciare, necesare realizării procesului de învățământ și educație.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a MEF se rețin următoarele:
Potrivit art.16 din HG 2192/2004 "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii". Astfel fiind calitatea procesual pasivă a pârâtului recurent decurge din prevederile legii și nu din raportul de muncă. Potrivit art.167 din Legea 84/1995, finanțarea cheltuielilor de personal se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ,de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Textul citat de recurentă în motivele de recurs și în susținerea excepției este incomplet, respectiv, nu cuprinde și precizarea indicată mai sus.
Potrivit aceluiași art.167 din Legea 84/1995 finanțarea unităților de învățământ cuprinde atât finanțarea de bază cât și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, potrivit alin.5 cuprinde și cheltuielile de personal.
Din cuprinsul art.167 nu rezultă așa cum recurentul a invocat împrejurarea că de la bugetul de stat sunt finanțate numai categoriile de cheltuieli enumerate de art.17 lit.a - Ca atare, legiuitorul nu a distins în mod expres cu privire la acest aspect astfel că susținerile recurentului nu sunt întemeiate iar excepția lipsei calității procesual pasive nu este fondată.
Responsabilitatea recurentului pârât privind proiectul bugetului de stat respectând procedura reglementată de Legea 500/2002 atrage după sine în mod neechivoc calitatea procesual pasivă a acestui pârât.
Pârâtul Consiliul local al municipiului Tg-M are calitate procesuală pasivă în cauză conform art.15 și art.19 din Legea nr.273/2006 coroborat cu art.13 din OUG nr.32/2001. Calitatea procesuală pasivă a consiliului rezultă și din dispozițiile art.167 alin.3 din legea nr.84/1995, acest pârât asigurând aprobarea bugetului local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Primăria municipiului Tg-M prin primar, dispune de asemenea de calitate procesuală pasivă, conform art.63 alin.1 și 4 din Legea nr.215/2001 și art.20 alin.1 și 4 din Legea nr.500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamant.
Pe fondul cauzei susținerile recurenților sunt de asemenea neîntemeiate:
Legea 128/1997, prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime respectivtranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997 prin OG nr.39/1994 personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr.128/1997 prin HG nr.467 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferentetranselor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșa suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Susținerile pârâților potrivit cărora noile tranșe de vechime includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu pot fi primite întrucât pe de o parte legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de alta parte acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară ci creșteri proporționale similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Susținerile recurentului potrivit cărora anexele la actele normative nu pot fi interpretate decât sistematic ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunt aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii nu pot fi primite întrucât, așa cum s-a arătat anterior, reglementarea în amănunt a modalității de salarizare a personalului didactic prin anexele la actele normative nu poate fi de natură a înlătura un drept conferit de legea de bază, drept calificat ca fiind un adaos salarial special.
Față de cele de preced, ținând seama și de prev.art.312 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursurile declarate ca nefondate, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate prev.de art.304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Educației,Cercetării și T cu sediul în B,--30, sector 1, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice M cu sediul în Târgu-M, str.-.- nr.1-3, județul M și Municipiul Târgu-M, prin Primar, cu sediul în Târgu-M, nr.3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1544 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 ianuarie 2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored.BI/2ex.
Jud.fond:;
-13.01.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat