Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2134/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2134/R/2009
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții recurenți, și împotriva sentinței civile nr. 262 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați CENTRUL REGIONAL DE, INSTITUTUL NAȚIONAL DE și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 20 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.03.2009, sub nr.2143, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții:, au chemat în judecată pe pârâții: Centrul Regional de C, Institutul Național de B și Ministerul Sănătății Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună obligarea Centrul Regional de C la plata sporului de 100% / calculat la salariul de bază, actualizat la zi în raport cu indicele de inflație și a Ministerul Sănătății Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin HG nr. 281/1993, modificată prin HG nr. 561/2000, Regulamentul nr. 6366/1993 și nr. 533/1999 s-a stabilit că personalul sanitar care lucrează în laboratoarele de microbiologie din cadrul direcțiilor de sănătate publice, Institutul Național de și Centrele Județene de care lucrează testele / beneficiază de un spor de 50%-100% din salariul de bază.
Prin Ordinul nr. 721/2005 s-a reglementat această prevedere care a fost preluată și în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pentru anii 2005-2007.
Prin ordinul mai sus menționat și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară acest spor a fost stabilit ca fiind de 50% până la 100% din salariul de bază.
Nerespectând aceste clauze, pârâta Centrul Regional de Caa chitat doar sporul de 50% pentru două persoane din întregul personal angajat.
Întreg personalul secției lucrează zilnic teste /, timpul consacrat efectuării acestora fiind în proporție de 100%.
Sporul pentru muncă în condiții deosebit de periculoase se acordă personalului care lucrează teste / proporțional cu timpul cât a lucrat în astfel de condiții.
Potrivit art. 15 din Ordinul nr. 721/2005 nominalizarea personalului care beneficiază de acest spor se face de șeful ierarhic superior și se aprobă de comitetul director cu consultarea sindicatelor semnatare.
De asemenea, s-a mai arătat că art. 16 prevede că sumele se plătesc cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Față de susținerile reclamantei, pârâta Ministerul Sănătății Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii, arătându-se că, între reclamanți și minister nu există raporturi de muncă astfel cum prevede art. 10 din Codul muncii.
S-a mai arătat că nu se poate susține că întreg personalul beneficiază de un anumit spor, ci numai acela care desfășoară efectiv activitatea în cauză, iar nominalizarea personalului care beneficiază de acest spor se face, potrivit art. 15 din Regulament, de către șeful ierarhic superior și se aprobă de comitetul director, cu consultarea sindicatelor.
Pârâta Institutul Național de Baf ormulat întâmpinare și cerere de intervenție prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
Prin Ordinul nr. 533/1999, sporul de 50-100% a fost acordat și personalului din Institutul Național de și al Județene de care lucrează teste /.
Cuantumul sporului se stabilește corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la regulament, iar nominalizarea personalului se face de către șeful ierarhic superior și se aprobă de comitetul director cu consultarea sindicatelor semnatare.
Sporul de 50-100% se acordă numai personalului care lucrează efectiv teste / nu și restului salariaților.
Astfel, reclamanta prin referatul nr. 855/12.10.2004 a stabilit că testele se efectuează de către ea și asistenta medicală și efectuarea acestor teste nu necesită 100% din timpul de lucru, urmând ca restul cadrelor sanitare să se ocupe de celelalte testări.
Pe această bază s-a emis Dispoziția nr. 4/2005 prin care s-a acordat acestor două salariate sporul de 50%.
Restul cadrelor medicale primesc sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții periculoase.
Pârâta Centrul Regional de a formulat întâmpinare (36-40) prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Reclamanta, având calitatea de șef laborator de Boli Transmisibile prin Sânge, a desemnat două persoane pentru efectuarea și gestionarea materialelor pentru testele / precizând că din programul de lucru zilnic de 7 ore, 75% este alocat efectuării testelor /.
Prin Dispoziția nr. 4/2005, începând cu data de 01.03.2005 a fost acordat celor două persoane desemnate sporul de 50% pentru 5 ore zilnic - timp efectiv lucrat în aceste condiții.
Prevederile contractului colectiv de muncă nu au fost încălcate, întrucât acest spor se acordă personalului care lucrează efectiv teste /, persoane care au fost desemnate prin Dispoziția nr. 4/2005.
Restul personalului beneficiază de un spor de 15% pentru condiții periculoase și de un spor de 10% pentru unități sanitare cu specific deosebit.
Mai mult, aceste sporuri nu sunt obligatorii, ci ele pot fi acordate ( potrivit art. 8 din HG nr. 281/1993), rămânând la latitudinea șefului ierarhic superior stabilirea și acordarea acestora.
Prin sentința civilă nr.262/04.02.2009, Tribunalul Cluja respins acțiunea formulată și precizată de către reclamante.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ședința din 20.11.2008 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele de rândul 2 și 3.
Prin referatul nr. 855/12.10.2004 (f49), reclamanta, șef laborator, a nominalizat pentru efectuarea testelor / pe as. med. și dr. arătând că programul de lucru este de 7 ore zilnic din care 75% este pentru efectuarea testele -.
Prin dispoziția nr. 4/02.03.2005, începând cu data de 01.03.2005, se acordă un spor de 50% pentru un timp efectiv lucrat de 5 ore zilnic, respectiv 75% din programul de lucru, pentru medicul și asistentul medical.
Cele două reclamante au luat la cunoștință despre sporul acordat prin primirea salariului și nu au contestat procentul stabilit prin decizia nr. 4/2005, până la formularea prezentei acțiuni.
Potrivit Ordinului nr. 721/2005 anexa 2 lit. A pct. 7, beneficiază de un spor între 50% și 100% din salariul de bază "personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din laboratoarele de microbiologie din cadrul Institutului Național de "Prof. dr. " B și din centrele de transfuzie sanguina, care lucrează teste /".
Potrivit art. 14 din Ordinul nr. 721/2005: Cuantumul sporului se stabilește prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de baza în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament.
La art. 15 se menționează că nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către șeful ierarhic superior și se aprobă de comitetul director, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de munca la nivel de ramura sanitară.
A afirma că întreg personalul lucrează teste / în proporție de 100% înseamnă că în cadrul laboratorului nu se mai efectuează nici un altfel de test. Ori, așa cum rezultă chiar din acțiunea reclamantelor, în cadrul laboratorului se efectuează teste pentru hepatita B, hepatita C, sifilis, atât pentru securizarea sângelui donat cât și pentru diagnosticul bolnavilor internați în spitalele clujene.
Mai mult, chiar reclamanta - șef laborator - arată că pentru efectuarea testelor sunt suficiente două persoane și nici activitatea acestora nu acoperă în proporție de 100% efectuarea doar a testelor /.
Pentru că desfășoară activitate în centrul de transfuzii reclamantele beneficiază de un spor de 10% pentru unități sanitare cu specific deosebit. De asemenea, reclamantele - cu excepția persoanelor nominalizate pentru efectuarea testelor / și a reclamantei, care a fost detașată la serviciul livrare - beneficiază de un spor de 15% pentru condiții periculoase.
Nefiind desemnate decât două persoane, de către conducerea instituției, pentru efectuarea testelor /, doar acestea pot efectua testele / și doar acestea sunt îndreptățite la primirea sporului pentru condiții deosebit de periculoase.
Celelalte reclamante beneficiază de sporul de 15% pentru condiții periculoase.
Potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sporul pentru condiții deosebit de periculoase este între 50%-100% din salariul de bază.
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă, încheiat la data de 09.01.2007, părțile au convenit ca, în toate cazurile în care se acordă sporuri la salariile de bază, determinabile între o limită minimă și una maximă, să se acorde sporurile în procentul maxim prevăzut.
Nici pentru reclamantele și acordarea sporului nu poate fi în procent de 100% atâta timp cât efectuarea testelor / nu acoperă timpul de lucru în proporție de 100%.
Se putea acorda un spor de 100% în situația în care, după data încheierii actului adițional la contractul colectiv de muncă, respectiv 09.01.2007, cele două persoane nominalizate pentru efectuarea testelor / ar fi efectuat aceste teste în proporție de 100% și ar fi fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare care să acopere acordarea acestui spor în proporție de 100% ( art. 16 din Ordinul nr. 721/2005).
Pentru toate aceste motive, față de considerentele anterior enunțate, prima instanță a reținut ca fiind nefondată acțiunea formulată de către reclamanți.
În ceea ce privește cererea pârâților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a reținut că aceasta este nefondată întrucât nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamantele:, și, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Prima instanță a pronunțat hotărârea interpretând și aplicând greșit legea, respectiv prevederile Ordinului nr.721/2005, ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și ale actului adițional la acest contract încheiat la data de 09.01.2007.
Recurentele susțin astfel că sunt îndreptățite la plata sporului solicitat, întrucât Ordinul nr.533/1999 prevedea acordarea acestui spor întregului personal care lucrează în laboratoarele specializate și nu doar unui număr restrâns de personal din cadrul acestor laboratoare.
Se susține în acest sens că nu exită un spațiu special în cadrul laboratoarelor, în care să se efectueze doar teste -, astfel încât întreg personalul lucrează în aceste condiții deosebit de periculoase, utilizând aceeași masă de lucru, aceeași centrufugă, același spălător, aspecte recunoscute și de către intimași.
Mai mult, se arată că serurile testate se manevrează de către întreg personalul laboratorului, indiferent că testează sângele pentru, sa syphilis. În plus, se efectuează teste de sânge pentru bonavii internați în spitale cu diagnosticul, Centrul având protocoale de colaborare cu acestea.
Se mai susține că referatul nr.855/12.10.2004 a fost de fapt întocmit ulterior deciziei nr.4/02.03.2005. Din acest referat rezultă că timpul în care se efectuează efectiv teste de sânge este de 75 % din timpul total de muncă în cadrul laboratorului. Cu toate acestea, recurentele susțin că acest spor nu le-a fost acordat niciodată în procent de 75%.
În ceea ce privește decizia nr.4/2005, recurentele invocă faptul că aceasta nu le-a fost comunicată.
Se invocă faptul că decizia acordării sporului a fost luată în urma ședinței Comisiei de a Ministerului Sănătății din data de 08.06.2005, astfel cum reiese din adresa nr.1135/29.06.2005.
Prin adresa nr.509/01.06.2005 s-a adus la cunoștința Institutului Național de B situația acordării sporului /, deci la un interval de 3 luni de la emiterea deciziei și la un interval de 8 luni de la întocmirea referatului.
Ulterior emiterii actelor menționate s-a emis Ordinul nr.721/07.07.2005, intrat în vigoare la data de 27.07.2005, care aproba Regulamentul privind acordarea sporurilor și s-a semnat contractul colectiv de muncă, prin care s-a clarificat modalitatea de acordare a sporurilor și persoanele îndreptățite.
Se arată că, intimatul Centrul Regional de Cap referat să rămână în ilegalitate, neconsiderând necesar să respecte nici art.15 din Actul adițional la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, care prevedea obligativitatea acordării sporrilor prevăzute de legislația în vigoare în procent maxim.
Recurenții mai susțin că acordarea sporurilor nu reprezintă o facultate aflată la dispoziția angajatorului, ci este o obligativitate în măsura în care sunt întrunite condițiile art.7 din Regulamentul de acordare a porurilor, aprobat prin Ordinul nr.721/2005.
Prin întâmpinările formulate în cauză, Centrul Regional de C, Institutul Național de B și Ministerul Sănătății Publice, au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat de reclamantele:, și, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din contractele individuale de muncă depuse la filelele nr.115-119 din dosarul de fond, reclamantele:, și sunt salariatele Centrului Regional de C, în calitate de medici, chimiști și asistenți medicali.
Având în vedere faptul că reclamantele solicită obligarea pârâților-intimați la plata sporului de 100% pentru condiții deosebit de periculoase de muncă, începând cu data de 24.05.2005, Curtea reține că nu sunt incidente în cauză și nu se impune a fi analizată aplicarea în speță a dispozițiilor Ordinului Ministrului Sănătății nr.533/03.08.1999.
Se reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de baza in conformitate cu prevederile art. 13 din OUG115/2004 aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 125/2005 sporurilor in sistemul sanitar și clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe anii 2005-2007 și 2008-2010.
Potrivit disp.art.8 alin.1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 721/2005, în toate cazurile în care se menționează personalul din unități, secții, compartimente etc. se va înțelege întregul personal al unităților, secțiilor, compartimentelor etc. respective.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în celelalte cazuri, când se menționează personalul de specialitate medico-sanitar, personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare, personalul din activitatea de cercetare, personalul auxiliar sanitar etc. se înțelege numai personalul cuprins în categoriile respective conform nomenclatorului de funcții în vigoare.
Anexa II la acest regulament prevede locurile de munca, categoriile de personal si mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, incluzând, la pct.7, personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din laboratoarele de microbiologie din cadrul Institutului Național de "Prof. dr. " B și din centrele de transfuzie sanguina, care lucrează teste /, căruia i se acordă acest spor în procent de 50-100% din salariul de baza.
Coroborând dispozițiile acestui punct cu cele ale art.8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 721/2005, Curtea reține că de acest spor pentru condiții deosebit de periculoasetrebuie să beneficieze întregul personal de specialitate medico-sanitar și de specialitatedin centrelede transfuzie sanguina,care lucrează teste /, nefiind prevăzut beneficiul acestui spor doar în favoarea personalului din cadrul acestor centre care efectuează în mod special astfel de teste.
Având în vedere dispozițiile art.15 din același regulament, potrivit cărora nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de munca se face de către șeful ierarhic superior și se aproba de comitetul director, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de munca la nivel de ramura sanitară, se reține că în cauză nu poate prezenta relevanță dispoziția C nr.4/02.03.2005, ce a fost emisă pe baza referatului întocmit de către șeful laboratorului de boli transmisibile anterior intrării în vigoare a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 721/2005.
Astfel, în cauză intimații nu au făcut dovada nominalizării personalului care beneficiază de sporul pentru condiții deosebit de periculoase, după apariția noului ordin de acordare a sporurilor.
Potrivit Anexei nr. 4.2 la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, care stabilește locurile de munca, categoriile de personal si mărimea concreta a sporurilor pentru activitatea desfășurată în condiții deosebit de periculoase, la pct.7 este prevăzut și personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice si auxiliar sanitar din laboratoarele de microbiologie din cadrul Institutului Na ional de "Prof.Dr." B si centrele de transfuzie sanguina, care lucreaza teste /, cu un spor de 50-100%.
Anexa nr.4 din acest contract colectiv de muncă prevede, la art. 8 alin.1, că, n toate cazurile în care se men ioneaza "personalul din unit at i, sec ii, compartimente,etc." se va în elege întreg personalul unit at iilor, sec iilor, compartimentelor, etc. respective.
Alineatul 2 prevede că, în celelalte cazuri când se men ioneaza personalul de specialitate medico-sanitar, personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare, personalul din activitatea de cercetare, personalul auxiliar sanitar, etc. se în elege numai personalul cuprins in categoriile respective conform nomenclatorului de func ii in vigoare.
Conform art.15 din aceeași anexă la contract, ominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de munc, se face de tre șeful ierarhic superior si se aproba de comitetul director, cu consultarea organiza iilor sindicale affiliate organiza iilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca la nivel de ramura sanitar.
Practic, aceste dispoziții sunt identice cu cele prevăzute în Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de baza in sistemul sanitar, neputându-se acorda acestora o altă interpretare decât aceea că de acest spor pentru condiții deosebit de periculoasetrebuie să beneficieze întregul personal de specialitate medico-sanitar, de specialitatedin centrelede transfuzie sanguina,care lucrează teste /.
Având în vedere însă probele administrate în cauză, dispozițiile art.11 din Ordinul nr.721/2005, potrivit cărora sporul prev zut la locurile de muncă prevăzute în anexele nr.4.1-4.6, se acordă propor ional cu timpul cât se presteaza activitate la locul de munc nominalizat, precum și susținerile recurentelor-reclamante formulate prin acțiune și cererea de recurs, potrivit cărora acestea nu lucrează 100% din timpul de muncă în cadrul centrului teste /, se reține că acestea sunt îndreptățite la acordarea acestui spor doar în procent de 75%.
În ceea ce privește Actul adițional la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe anii 2005-2007, care prevede, la art.15, faptul că, în toate cazurile în care anexele la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură prevăd sporuri la salariile de bază determinabile între o limită minimă și una maximă, se acordă sporurile în procentul maxim prevăzut de lege, pe lângă faptul că acesta ar putea fi aplicabil doar de la data de 09.01.2007, data înregistrării acestuia la. C, acesta contravine dispozițiilor art.157 alin.2 din Codul muncii, având în vedere că mărimea sporurilor cuvenite personalului sanitar bugetar este cea stabilită prin Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de baza.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamantele:, și, se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamante, pârâtul CENTRUL REGIONAL DE C fiind obligat la plata actualizată la zi, în raport cu indicele de inflație, a sporului de 75 % / calculat la salariul de bază astfel:
- pentru reclamantele -, și - începând cu 24.05.2005 la zi
- pentru reclamanta începând cu 15.11.2006 la zi
- pentru reclamanta începând cu 24.05.2005 la 01.03.2008.
Pârâtul CENTRUL REGIONAL DE C va fi obligat și la plata către reclamantele și actualizată la zi, în raport de indicele de inflație, a diferenței de spor până la 75 %, actualizată la zi, în raport de indicele de inflație, începând cu data de 24.05.2005 și până la zi.
În temeiul disp.art.2 lit.e), art.4 alin.1 pct.4 și art.7 alin.3 din nr.HG1718/2008, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE va fi obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților dispuse prin prezenta hotărâre.
În temeiul disp.art.274 din Codul d e procedură civilă, intimații: CENTRUL REGIONAL DE și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE B vor fi obligați și la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele:, și împotriva sentinței civile nr. 262 din 4 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr- pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâților CENTRUL REGIONAL DE, INSTITUTUL NAȚIONAL DE și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și în consecință:
Obligă pe pârâta de rândul I la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de 75 % / calculat la salariul de bază astfel:
- pentru reclamantele -, și -, începând cu 24.05.2005 la zi;
- pentru reclamanta, începând cu 15.11.2006 la zi;
- pentru reclamanta, începând cu 24.05.2005, la 01.03.2008.
Obligă pe pârâta de rândul I la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a diferenței de până la 75 % calculată de la 50 % cât reprezintă sporul / acordat în prezent reclamantelor și, începând cu data de 24.05.2005 la zi.
Obligă pe pârâtul de rândul 3 să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Obligă pe intimații de rândul 1 și 3 la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 12.11.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Cluj -;
-.
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina