Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2139/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2139/R/2009
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 231 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - spor vechime.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 20 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 231 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, s-a espins ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a examinat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, excepție cu privire la care reclamanta a făcut apărări în cuprinsul acțiunii introductive, constatând că aceasta este întemeiată.
S-a reținut că potrivit art. 283 lit. c Codul muncii, acțiunile în justiție în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate într-un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune dacă se referă la drepturi salariale neacordate ori despăgubiri către salariat. În cazul de față, ținând cont de perioada pentru care reclamanta a solicitat plata sporului de vechime, respectiv de la 01 ianuarie 2000 la 30 iunie 2001, acțiunea putea fi introdusă în termenul legal evocat doar până la data de 01 ianuarie 2003, pentru dreptul aferent primei luni, pentru că este vorba de prestații succesive, situație în care termenul de prescripție se socotește separat potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, și respectiv, până la 30 iunie 2004 pentru ultima prestație lunară succesivă, ori acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece tribunalul constată că acțiunea reclamantei a fost înregistrată doar în data de 14 aprilie 2009.
În ce privește susținerile reclamantei conform cărora dreptul la acțiune cu privire la plata sporului de vechime solicitat ar fi început să curgă doar de la data pronunțării deciziei nr.36 /2007 din 7 mai 2007 de către Înalta Curte de Casație si Justiție, prin care s-a soluționat recursul in interesul legii având ca obiect aplicarea și interpretarea unitara a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea, inclusiv a controlorilor financiari, cum este cazul și al reclamantei, tribunalul a constatat că nici în dispozitivul și nici în considerentele acestei decizii instanța supremă nu a făcut vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție. Ori în aceste condiții pronunțarea și publicarea în Monitorul oficial a unei decizii interpretative nu poate naște dreptul la acțiune decât dacă are în sine acest obiect, pe de o parte, iar pe de alta parte, această decizie nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției începute anterior, deoarece nu se încadrează în prevederile expres si limitativ prevăzute în acest sens de art.13 și art.16 din Decretul nr. 167/1958. Nici celelalte dispoziții convenționale și comunitare invocate de reclamantă nu pot conduce la altă concluzie atât timp cât reclamanta, deși putea, nefiind împiedică de vreo situație obiectivă, nu și-a exercitat dreptul la acțiune în termenul imperativ prevăzut de lege în acest sens.
A fost adevărat că drepturile invocate de către reclamantă au calitatea debunîn sensul art.1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, însă cu toate acestea dreptul la acțiune privind valorificarea acestuia trebuie exercitat în condițiile speciale prevăzute de legislația națională, inclusiv în ceea ce privește prescripția extinctivă (momentul începerii, cauze de suspendare sau de întrerupere) și că acest drept nu poate fi exercitat în mod absolut și fără respectarea unor condiții legale, mai ales ținând cont de aspectul că reclamanta putea să-și exercite dreptul la acțiune în cazul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de lege. În acest sens s-a mai arătat că sentința civilă nr.486/F/2008 a Tribunalului Bistrița N, anexată acțiunii introductive, a fost modificată în recurs și s-a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților de Curtea de apel Cluj prin decizia civilă nr.117/R/2009
Având în vedere considerentele anterior arătate, instanța a constatat că termenul de prescripție privitor la dreptul la acțiune pentru plata sporului de vechime solicitat de reclamantă pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 30 iunie 2001, nu a fost nici suspendat și nici întrerupt, și că acest termen s-a împlinit cu mult timp anterior investirii instanței de judecată, întrucât acțiunea a fost înregistrată după împlinirea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune după cum s-a reliefat anterior, motiv pentru care, în temeiul art. 283 lit. c din Codul Muncii, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune ca întemeiată și în consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta,solicitând ca în temeiul art.304 pct.9 și 3041raportat la art.312 pr.civ. să se modifice în tot hotărârea atacată și rejudecând să se admită acțiunea formulată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că interpretarea instanței de fond potrivit căreia s-ar fi prescris acțiunea privind plata sporului de vechime, de la intrarea în vigoare a nr.OUG 160/2000 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 29 și 45/2007, ar face ca decizia dată în recurs în interesul legii să fie lipsită de interes. Or, o asemenea ipoteză nu poate fi primită.
Astfel, Decizia XXXVI constată dreptul la plata sporului de vechime, statuând expres că art.6 alin.1 al nr.OUG 160/2000 nu poate afecta dreptul la plata sporului de vechime. Nefiind abrogate printr-un act normativ de aceeași valoare juridică, așa cum impune Legea nr. 24/2000, prevederile art.8 alin.1 ale Legii nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi își produc efectele în continuare, chiar și ulterior apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr.160/2000".
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că doar constatând dreptul la plata sporului de vechime pentru magistrați și controlorii financiari, asigura principiul egalității în drepturi și înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu.
Se face referire la prevederile art.20 alin.1, art.27 alin.1, art.2 alin.11 al nr.OG 137/2000.
Prin Decizia XXXVI, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a procedat la enunțarea perioadei pentru care controlorii financiari pot beneficia de spor de vechime, deși cererile în fața instanțelor judecătorești au vizat în principal anii 2003-2007.
Pe cale de consecință, dreptul la plata sporului de vechime și pentru controlorii financiari a fost stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție cu forța obligatorie prin Decizia XXXVI din 7 mai 2007 dată în recurs în interesul legii. Or, având în vedere, că potrivit art.283 lit.c, termenul de prescripție curge doar de la data nașterii dreptului de acțiune, această decizie marchează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru plata sporului de vechime.
Această soluție este determinată și de cele două principii invocate de Înalta Curte în cuprinsul deciziei sale: principiul egalității în drepturi și eliminarea oricărui tratament discriminatoriu.
Potrivit dispozițiilor specific aplicabile, funcționarii publici, cadrele didactice sau personalul contractual, căruia i se aplică dispozițiile succesive ale Contractelor colective de muncă la nivel național, prin care se consacră plata sporului de vechime, toți aceștia funcționând în instituții publice, beneficiază expres de acest spor de vechime.
Se creează astfel o discriminare între personalul didactic, funcționari publici, magistrați, de exemplu, pe de-o parte, și controlorii financiari, pe de altă parte, contrară art.154 alin.3 din Codul muncii, art.16 din Constituție, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr.30/1994, coroborat cu art.20 din Constituție, art.5 alin.1, 4 din Codul muncii.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența discriminării în ceea ce privește neacordarea sporului de vechime controlorilor financiari, la sesizarea acestora, prin hotărârea nr.64/27.03.2007 și prin hotărârea nr.78/07.05.2007.
De asemenea, pe baza deciziei nr.VI din 15.01.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pot fi stabilite, și în cazul controlorilor financiari, elementele în funcție de care se apreciază existența unei discriminări privind egalitatea de remunerație pentru categorii similare.
În ipoteza în care, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat dreptul controlorilor financiari la acordarea sporului de vechime în muncă, instanța nu ar obliga Curtea de Conturi a României la plata acestuia, controlorii financiari ar fi discriminați atât față de funcționarii publici sau personalul contractual beneficiar al contractelor colective de muncă la nivel național care lucrează în cadrul Curții de Conturi, ca și față de toți ceilalți bugetari.
Se mai face trimitere, sub aspectul principiului egalității remunerației și al egalității de tratament, la art.141 paragraf Ia E. consolidate a Tratatului asupra uniunii Europene (incluzând modificările aduse prin Tratatul d l Nisa din 26.02.2001).
Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29.06.2000 ( 180/19.07.2000), art.2 alin.2 lit.b al Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.L 303 din 2 decembrie 2000), transpusă în legislația internă prin Legea nr.324/2006, care a modificat nr.OUG 137/2000, art.2 alin.3 nr.OUG 137/2000 privind combaterea discriminării, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ratificată prin Legea nr.30/1994), art.1 al Protocolului 1 al CEDO, art.7 al Declarației Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, art.23 alin.2 al acesteia, art.7 al Pactului Internațional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice sociale și culturale, publicat în Buletinul Oficial nr.146/20 noiembrie 1974 și Carta Socială europeană revizuită.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat expres că sporul pentru vechime în muncă reprezintă un drept de natură personală, care nu depinde nici de funcția pe care o ocupă persoana în cauză și nici de condițiile de muncă, fiind un drept preexistent acestora, condiționat doar de perioada anterioară lucrată ce constituie vechime în muncă.
Înlăturarea în concret a efectelor acestei discriminări și conferirea de eficiență juridică Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție se pot realiza numai prin obligarea Curții de Conturi la plata sporului de vechime aferente perioadei 01.01.2000 - 30.06.2001, cu actualizarea sumelor cuvenite cu coeficientul de inflație calculate de la data la care trebuia plătită suma și până la data plății efective și corectarea încadrărilor salariale cu includerea sporului de vechime în muncă și înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale rezultate.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Două sunt în principal motivele de recurs invocate: primul vizează deducerea din cuprinsul Deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție a faptului că începutul curgerii dreptului la acțiune, și deci implicit a cursului prescripției acestui drept, este marcat tocmai de publicarea acestei decizii.
Al doilea se raportează la situația de discriminare în care ar fi puși reclamanții în ipoteza în care li s-ar respinge acțiunea.
Cât privește primul motiv, Curtea constată întemeiate considerentele primei instanțe.
Pronunțarea unei decizii în interesul legii raportat la existența unui drept nu poate avea efect asupra cursului prescripției dreptului la acțiune pentru dobândirea dreptului material solicitat. Recursul în interesul legii nu creează drept, ci doar arată care dintre interpretările diferite date de instanțe în anumite probleme litigioase este cea corectă. Or, întrucât decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a statuat asupra începutului cursului prescripției dreptului la sporul de vechime, ci doar asupra problemei de drept material privind îndreptățirea la plata sporului de vechime, se reține că pronunțarea acestei decizii nu a avut nici un efect în ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru solicitarea în instanță a sporului de vechime.
A considera dimpotrivă ar însemna să se determine o situație de nelegală diferențiere între persoanele care au sesizat instanțele anterior pronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție și cele care au așteptat să se pronunțe înaltul for judiciar, or tocmai în acest mod s-ar crea discriminare.
Pe de altă parte, tocmai faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești implică drept premisă, în situația dată, faptul că dreptul solicitat exista anterior sesizării Curții, altfel nefiind de conceput ca aceasta să constate existența lui. Or, dreptul existând și nefiind constatat vreun motiv de suspendare din cele enumerate la art. 12 din Decretul nr. 167/1960, concluzia este că pronunțarea deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a avut nici o înrâurire asupra prescripției dreptului la acțiune pentru solicitarea sporului de vechime de către reclamantă, astfel încât solicitarea în instanță a acestui drept pentru perioada 01.01.2000-30.06.2001, la data de 14.04.2009 apare ca prescrisă.
C de-al doilea motiv de recurs este de asemenea neîntemeiat.
Nu se poate constata îndreptățirea reclamantei de a cere repararea unei situații de discriminare în afara termenelor legale. Chiar art. 27 alin. 1 și 2 din nr.OUG 137/2000 statuează că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării într-un termen de 3 ani care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Or, reclamanta nu a fost cu nimic împiedicată să ia cunoștință de situația de discriminare pe care o invocă la chiar momentul când legislația a prevăzut dreptul la sporul de vechime în favoarea categoriilor sociale cu care se compară și pe care le evocă în cererea de recurs.
Nici prin raportare la legislația internațională nu se poate constata dreptul de a sesiza instanțele în afara termenelor legale pentru repararea unei situații de discriminare. Dimpotrivă, aceste norme statuează cu titlu de principiu dreptul la egalitatea de tratament, inclusiv sub aspectul remunerației, însă în cadrul normelor procedurale interne.
Nici dreptul reclamantei la un bun în înțelesul dat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestei noțiuni nu este încălcat, întrucât acest bun nu este, în cazul de față, actual, și nici nu se poate vorbi despre o speranță legitimă la recunoașterea bunului (de asemenea ocrotită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului), întrucât expirarea termenului de prescripție face această creanță iluzorie.
Față de aceste considerente, văzând i prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 231 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -, -
GREFIER
Red.T/.
4 ex./20.11.2009
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina
