Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2189/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2189/R/2009
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Cristina
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1251 din 01.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, precum și pe pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1251 din 1 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis în parte cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și in consecinta paratii de randul 1-3 au fost obligați sa plătească reclamantei sporul de risc și solicitare neuropsihica in procent de 50% calculat la salariul de baza brut lunar, actualizat in functie de rata inflatiei, începand de la 03.12.2007 pana la zi și in continuare.
Paratul de randul 4 fost obligat sa aloce sumele necesare efectuarii acestor plati.
Paratul Tribunalul a fost obligat sa efectueze cuvenitele mentiuni in carnetul de munca al reclamantei.
S-a respins cererea reclamantei privind acordarea dobanzii legale aferente acestei sume.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamanți este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile om ului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța de fond a reținut că există conflict între art.1 pct. 47 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, și art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.
A fost menționată și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr. 50/1996.
Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
În motivele de recurs sentința a fost criticată întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9. proc. civ. afirmându-se, în esență, că începând cu anul 2005 aprozii și agenții procedurali au fost incluși în categoria personalului conex, iar OG 8/2007 care reglementează salarizarea personalului auxiliar nu prevede acordarea sporului de 50 % de suprasolicitare neuropsihică. De asemenea Legea 50/1996 includea în categoria celor care beneficiau de sporul de 50 % doar pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/10.03.2008, admițând recursul în interesul legii, a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a include categoria personalului conex.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor <LLNK 11996 50 11 202 47 29>art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a <LLNK 12000 83130 301 0 33>Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin <LLNK 12001 334 10 201 0 18>Legea nr. 334/2001.
Astfel, în ceea ce privește dreptul reclamantei la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, așa cum a reținut și prima instanță, acest drept a fost consacrat prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei obligativitate în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept este impusă de art. 329.proc.civ.
În raport de cele mai sus reținute, critica formulată de pârâtul recurent Ministerul Justiției în legătură cu lipsa de temei legal a acțiunii apare a fi nefondată.
Pretențiile deduse judecății, vizând tocmai interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, se constată că interpretarea dată de prima instanță acestor dispoziții este conformă cu cele statuate prin decizia în interesul legii.
Cât privește critica formulată de pârâtul Ministerul Justiției privind greșita reținere a dreptului la sporul de risc în favoarea reclamantei, nici aceasta nu poate fi primită, având în vedere că, reclamanta - agent procedural face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate prin includerea în această categorie după apariția OG 8/2007.
Sentința fiind legală și temeinică, n baza dispozițiilor art. 312 alin. 1. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1251 din 01.06.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26.10.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - - -
Red./
7 ex./30.10.2009
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Cristina