Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2203/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2203 /R/2009
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 262 din 01.06.2009, pronunțate de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, pârâtul TRIBUNALUL BISTRIȚA - N și pe intervenienta, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor de confidențialitate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâții recurenți, prin memoriile de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
La data de 01.06.2009, prin sentința civilă nr.262/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, s-au respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Tribunalul Bistrița -N și, în consecință, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Bistrița -N au fost obligați să calculeze și să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salarul de încadrare brut lunar, începând cu 01 octombrie 2004 la zi, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, cât și pentru viitor pentru acești reclamanți, iar pentru intervenienta începând cu data de 12.11.2007, la zi, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate;
Pârâtul Tribunalul Bistrița -N a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că rin p. încheierea civilă nr.828/F/2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art. II alin.2 din OUG nr. 75/2008, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul instanței și trimiterea dosarului spre competență soluționare Curții de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj, prin încheierea civilă nr.14/2009 pronunțată în dosarul nr-, a admis excepția necompetenței materiale și în consecință a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Bistrița -N, invocând în acest sens decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bistrița -N sub nr-.
În acest dosar, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienta, solicitând obligarea acelorași pârâți la plata aceluiași drept, respectiv sporul de confidențialitate, și în aceeași modalitate ca și ceilalți reclamanți.
În motivarea cererii de intervenție s-a arătat faptul că aceasta este încadrată în muncă în calitate de grefier-arhivar începând cu data de 12 noiembrie 2007 la Judecătoria Beclean.
Prin încheierea din 6 aprilie 2009, tribunalul văzând obiectul cererii de intervenție, obiectul cererii de chemare în judecată introductive, în temeiul art.49, art. 50 și art. 52.proc.civ. a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientă.
Examinând excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a figurat inițial în proces sub denumirea Ministerul Economiei și Finanțelor, însă ca urmare a adoptării OUG nr.221/2008 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, denumirea și atribuțiile acestuia a revenit Ministerului Finanțelor Publice, prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de acest pârât pentru următoarele argumente:
Cu toate că nu sunt raporturi de muncă între acest pârât și reclamanți, se observă că prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea acestui pârât doar la alocarea unor fonduri necesare plății drepturilor salariale, situație în care, văzând art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ce arată că acest minister pregătește proiectele legilor bugetare anuale, inclusiv a bugetului de stat, precum și ale legilor de rectificare, dar și atribuțiile ce revin acestui minister, prevăzute de nr.HG34/2009 privind organizarea și funcționarea acestuia, potrivit căruia elaborează proiectul legii bugetului de stat, precum și proiectele de rectificare a bugetelor de stat, atribuții prevăzute anterior și de HG nr.386/2007 ce a fost abrogată prin cealaltă hotărâre de guvern evocată, precum și faptul că reclamanții sunt plătiți pentru activitatea desfășurată din fonduri de la bugetul de stat, întrucât potrivit art.131 din Legea nr.304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, instanța a statuat că acțiunea formulată este admisibilă, fiind obligat Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești necesare cu ocazia întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale ori a celor de rectificare. În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale evocate privitoare la atribuțiile acestui pârât și obiectul acțiunii civile reiese în mod evident faptul că acest pârât are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește fondul acțiunii civile formulate de reclamanți, cât și a cererii de intervenție principală, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții, lucrează în calitate de grefieri la Judecătoria Beclean, înainte de data de 1 octombrie 2004 și până în prezent, iar intervenienta își desfășoară activitatea în calitatea de grefier-arhivar la aceeași instanță începând cu data de 12 noiembrie 2007 până în prezent, potrivit datelor comunicate de Tribunalul Bistrița N. Reclamanții și își desfășoară activitatea la Judecătoria Beclean, din anul 1994 în calitate de agent procedural și respectiv aprod.
Reclamanții, atât la data sesizării instanței, cât și în prezent, observând nr.OUG8/2007 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cât și Legea nr.567/2004, nu au beneficiat și nu beneficiază de acordarea vreunui spor de confidențialitate.
Potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate ale instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care au cunoștință în exercitarea funcției și cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care au fost sesizați.
De asemenea, a fost reliefat faptul că potrivit art.90/1 din Legea nr.567/2004 introdus prin OUG nr. 100/2007, prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex ale instanțelor judecătorești, cu excepția dispozițiilor art. 68, 68/2, 68/3 și 68/4.
A mai fost reliefat că potrivit art. 9,10 din Hotărârea CSM nr.145/2005 pentru aprobarea Codului d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale și trebuie să se abțină de la orice încercare de a obține date sau informații pe care nu e îndreptățit să le cunoască.
Întrucât la nivel național, instanțele sesizate au adoptat soluții contradictorii în legătură cu acțiuni similare cu cea formulată de reclamanți în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, în ședința din 15 decembrie 2008, prin Decizia nr.46/2008 din dosarul nr.27/2008, a admis recursul în interesul legii declarat și a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar.
Potrivit art.329 proc.civ. deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Ținând cont de Decizia nr.46/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior evocată, de caracterul obligatoriu al acesteia referitoare la modul de dezlegare al problemei de drept, în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii la nivel național, prima instanță, având în vedere și dispozițiile legale anterior menționate, a admis ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către reclamanți, precum și cererea de intervenție în interes propriu, obligând pârâții Ministerul Justiției și Libertăților (denumirea actuală după măsurile de reorganizare în cadrul administrației publice centrale adoptate prin nr.OUG221/2008) și Tribunalul Bistrița -N, să calculeze și să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salariul brut lunar începând cu data de 1 octombrie 2004, la zi, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, iar intervenientei începând doar cu data de 12.11.2007, la zi, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective pentru a se realiza o despăgubire reală a fiecărui reclamant. Aceeași pârâți au mai fost obligați să acorde și în continuare pentru viitor sporul de confidențialitate de 15% fiecărui reclamant, întrucât obligațiile acestora de a păstra confidențialitatea lucrărilor și a păstra secretul profesional se mențin și în continuare, fiind în consecință aplicabilă și pentru viitor Decizia nr.46/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior evocată.
Instanța a avut în vedere la stabilirea perioadei pentru care s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, termenul de prescripție general de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, ținând cont și de obiectul acțiunii introductive și data introducerii acesteia - octombrie 2007, pentru că reclamanții aveau aceste obligații legale de a păstra confidențialitatea lucrărilor și a păstra secretul profesional și la data sesizării instanței, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că acțiunea acestora se referă la drepturi bănești neacordate în cadrul desfășurării relațiilor de muncă.
Întrucât, finanțarea instanțelor de judecată, deci inclusiv a cheltuielilor de personal, se asigură potrivit art.131 din Legea nr.304/2004 de la bugetul de stat, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate, acesta având obligația legală în acest sens, ținând cont de art.19 din Legea nr.500/2002 și de art. 3 din HG nr.34/2009, ce prevăd că acest pârât are atribuții atât în materia elaborării proiectului legii bugetului de stat, cât și a rectificării unor asemenea legi. A fost obligat pârâtul Tribunalul Bistrița -N, în baza art.6 din Decretul nr.92/1976, să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În termen legal, au formulat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Ministerul Justiției și Libertăților.
1.Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice BNs olicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății raportat la faptul că nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților nu există nici o obligație de plată pentru drepturi bănești pe care Ministerul Justiției și Libertăților ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Prin Legea finanțelor publice nr. 500/2002 se reglementează constituirea fondurilor publice si prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisa. Rolul esențial in procesul bugetar si in execuția de casa bugetara revine Guvernului si respectiv Parlamentului. Potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de Guvern.
"Rolul Guvernului", la art.18 din Legea sus menționata, stabilește ca acesta asigura elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum si supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectifica re bugetara anuala si a contului general anual de execuție.
Consideră recurentul că întrucât nu are calitatea de ordonator de credite, iar rectificarea bugetara nu se poate efectua decât in baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, acesta este în imposibilitate de a modifica sau a elabora un proiect al bugetului de stat în lipsa proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum si în lipsa aprobării de către Guvern si a adoptării de către Parlament a proiectelor bugetare.
Apreciază că pe de alta parte, acordarea drepturilor salariale solicitate ar echivala cu stabilirea de către instanță a altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative și încălcându-se astfel rolul Parlamentului de autoritate legiuitoare a țării.
A subliniat că prin Decizia din 27.05.2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cererea formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice și să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
În drept, recurentul invoca art. 304, pct. 9, art. 3041.proc.civ.
2. Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților solicită admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
În motivare, acesta invocă incidența în cauză a motivului de recurs este prevăzut de art. 304 pct. 4 din Cod procedură civilă întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e din Constituție.
Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a arătat că dreptul la sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare, respectiv nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special pesex, rasă, culoare, limbă, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", astfel că nu poate fi aplicată în speță câtă vreme nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate;
Învederează faptul că prevederile art.14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție;
Subliniază că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Arată că instanța de fond nu a făcut referiri la deciziile Curții Constituționale invocate în apărare - Deciziile nr. 818/819/820/03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial la data de 16.07.2008, respectiv Decizia nr. 1325/04.12.2008.
Criticile acestui recurent vizează și acordarea sporului de confidențialitate în continuare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea de Apel reține următoarele:
1.Recursul Ministerului Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civ.
2. Recursul Ministerului Justiției și Libertăților
eferitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță care a pronunțat hotărârea în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Curtea de Apel apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă fiind astfel neîntemeiat.
În ceea ce privește fondul cauzei, e reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
De asemenea, se mai reține că acțiunea reclamanților a fost înregistrată în data de 26.10.2007, iar deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 /03.07.2008 au fost publicate în Monitorul Oficial în 16.07.2008. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică, astfel încât numai cu încălcare principiului menționat anterior instanța de fond putea să aplice deciziile menționate anterior.
În consecință, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (în care pot fi încadrate criticile formulate de recurent) nefiind întemeiat.
Referitor la acordarea drepturilor solicitate în continuare, se reține că în onformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) proc.civ. se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului relativ la admiterea greșită a sporului în continuare ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) proc.civ. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 262 din 01.06.2009 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
15ex./25.11.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu, Daniela Griga
