Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2207/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2207/R/2009
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr. 251/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, pârâtul intimat TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 251 din data de 25 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița Ns -a respins excepția inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Prin aceeași hotărâre a fost admisă ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE B- și, în consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Bistrița -N să calculeze și să plătească reclamanților, și sumele de bani ce reprezintă sporul de confidențialitate în procent de 15% lunar, calculat la îndemnizația brută lunară astfel: pentru din data de 01.01.2008, pentru din data de 13.12.2007 și pentru din data de 01.08.2008 - la zi, precum și pentru viitor pentru toți reclamanții, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Bistrița -N să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, în primul rând, instanța de fond a analizat excepțiile invocate de pârâți.
În privința excepției de inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, instanța de fond a apreciat că soluția ce se impune este aceea de respingere ca nefondată, raporturile juridice a căror dezlegare este în sarcina instanței - sunt unele de muncă, guvernate esențialmente de Codul muncii, pricina purtând asupra acordării de drepturi salariale reglementate de acte normative ce stipulează atari drepturi, netinzându-se la modificarea acestora prin promovarea acțiunii, ci dimpotrivă la interpretarea și aplicarea lor.
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a figurat inițial în proces sub denumirea Ministerul Economiei și Finanțelor, însă ca urmare a adoptării nr.OUG 221/2008 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, denumirea și atribuțiile acestuia a revenit Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a respins-o pentru următoarele argumente:
Cu toate că nu sunt raporturi de muncă între acest pârât și reclamanți, se observă că prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea acestui pârât doar la alocarea unor fonduri necesare plății drepturilor salariale, situație în care, văzând art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ce arată că acest minister pregătește proiectele legilor bugetare anuale, inclusiv a bugetului de stat, precum și ale legilor de rectificare, dar și atribuțiile ce revin acestui minister, prevăzute de nr. 34/2007 privind organizarea și funcționarea acestuia potrivit căruia elaborează proiectul legii bugetului de stat, precum și proiectele de rectificare a bugetelor de stat, atribuții prevăzute anterior și de nr.HG 386/2007 ce a fost abrogată prin cealaltă hotărâre de guvern evocată, precum și faptul că reclamanții sunt plătiți pentru activitatea desfășurată din fonduri de la bugetul de stat, întrucât potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, instanța statuând că în mod evident acest pârât are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește fondul acțiunii civile formulate de reclamanți, tribunalul a reținut că reclamantele, și - născută, atât la data sesizării instanței, respectiv 26 martie 2009, cât și în prezent își desfășoară activitatea în calitate de judecători la Judecătoria Bistrița, din cadrul Tribunalului Bistrița -
Reclamantele, atât la data sesizării instanței, cât și în prezent, observând nr.OUG 27/2006 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, nu beneficiază de acordarea vreunui spor de confidențialitate. Trebuie remarcat însă că potrivit art. 91 din Legea nr. 303/2004 republicată, referitoare la Statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii au obligația de a respecta secretul deliberărilor și a voturilor la care au participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției, iar art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor ce au asemenea caracter.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că potrivit art. 16 din Hotărârea nr. 328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, acestora le revine obligația de a nu dezvălui și folosi în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-a obținut în această calitate. Potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, iar ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Întrucât la nivel național, instanțele sesizate au adoptat soluții contradictorii în legătură cu acțiuni similare cu cea formulată de reclamanți în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 15 decembrie 2008 prin Decizia nr. 46/2008 din Dosarul nr. 27/2008 a admis recursul în interesul legii declarat și a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar.
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Ținând cont de Decizia nr. 46/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior evocată, de caracterul obligatoriu al acesteia referitoare la modul de dezlegare al problemei de drept, în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii la nivel național, instanța de fond, având în vedere și dispozițiile legale anterior menționate, a admis ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către reclamanți și pe cale de consecință a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților (denumirea actuală după măsurile de reorganizare în cadrul administrației publice centrale adoptate prin nr.OUG 221/2008), Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Bistrița -N, să calculeze și să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară astfel pentru din data de 01.01.2008, pentru din data de 13.12.2007 și pentru (născută ) din data de 01.08.2008 - la zi, precum și pentru viitor pentru toți reclamanții, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
Instanța a avut în vedere la stabilirea perioadei pentru care s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, data la care au debutat raporturile de muncă ale reclamanților și termenul de prescripție general de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, ținând cont și de obiectul acțiunii introductive și data introducerii acesteia - 26 martie 2009, pentru că reclamanții aveau aceste obligații legale de a păstra confidențialitatea lucrărilor și a păstra secretul profesional și la data sesizării instanței, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că acțiunea acestora se referă la drepturi bănești neacordate în cadrul desfășurării relațiilor de muncă.
Pârâtul Tribunalul Bistrița -N a fost obligat în baza art. 6 din Decretul nr. 92/1976 să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Întrucât, finanțarea instanțelor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de personal, se asigură potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 de la bugetul de stat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate, acesta având obligația legală în acest sens, ținând cont de art. 19 din Legea nr. 500/2002 și de art. 3 din nr. 34/2009 ce prevăd că acest pârât are atribuții atât în materia elaborării proiectului legii bugetului de stat, cât și a rectificării unor asemenea legi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivare pârâtul a incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.4 din pr.civ. întrucât față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimata-reclamantă este salariată în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceasta beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât dacă cele prevăzute expres în favoarea acesteia, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.
În primul rând, solicită să se observe că deși acțiunea a fost motivată pe dispozițiile OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța de fond nu a făcut nicio referire la deciziile Curții Constituționale invocate în apărare de Ministerul Justiției și Libertăților.
S-a mai învederat în apărare faptul că ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii (818, 819, 820 pe 2008 au fost publicate în Monitorul Oficial al României partea I din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționale ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a reținut că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin. 4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
În consecință, Curtea Constituțională aadmis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și constată că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
De asemenea, învederează faptul că prin Deciziile 1325/4 decembrie Curtea Constituțională a statuat că " OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, solicită să se aibă în vedere și faptul că în ședința din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că, "În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Solicită instanței observarea că în cadrul raporturilor de muncă obligarea angajatului e prestarea muncii, iar obligarea corelativă a angajatorului este plata salariului. Teza rsidicată la de principiu al dreptului muncii de către instanța de fond potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic, în mod separat, îi corespunde un spor, nu are nici un temei legal sau doctrinar.
În speță, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Având în vedere că instanța nu a putut aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu s-a putut pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, consideră că se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, luând în considerare și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice solicitând în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
În memoriul de recurs s-a învederat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 3 alin. (1)pct. 6 din HG 34/2009, art. 4 alin. ( 1) și (2), art. 15 alin. (1) și (3) din Legea 500/2002.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea de Apel reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților se apreciază eferitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă".
Așa cum corect reținut și instanța de fond, rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
În consecință, întrucât Decizia nr. XLVI din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.
Drept urmare, se apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești nici prin raportare la eciziile Curții Constituționale, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă fiind astfel neîntemeiat.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Referitor la criticile formulate în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate pentru viitor, se reține că în mod evident acordarea acestor drepturi se va realiza numai în măsura în care se vor menține raporturile de muncă între reclamanți și pârâți și nu se vor modifica reglementările legale în materie.
Drept urmare, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 251 din 25 mai 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. Dact./
10 ex./24.11.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu, Daniela Griga
