Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2324/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2324/R/2008
Ședința publică din 26 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Sergiu
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii
, -, -, -, - împotriva deciziei civile nr. 1502/R din 27 iunie 2008 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr. 2303+/112/2007, privind și pe intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta contestatorilor, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 25 noiembrie 2008 s-au respins cererile de recuzare a doamnei judecător și a domnului judecător -, formulate de reprezentanta contestatorilor.
Reprezentanta contestatorilor depune la dosar un script intitulat "situația acțiunilor în instanță privind drepturile salariale ca urmare a aplicării art. 2 din G nr. 160/2000".
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății în vederea pronunțării unei noi hotărârii neviciate, susținând concis motivele arătate în scris prin memoriul contestației în anulare depus la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 89/F din 18.02.2008, pronunțată de tribunalul Bistrița -N, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect acordare de diferențe salariale pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții.
Prin decizia civilă nr. 1502/R din 27 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJs -a respins ca nefondat recursul reclamanților, reținându-se următoarele:
Prin sentința civilă nr. 797/13.10.2006 pronunțată de tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, irevocabilă prin respingerea recursului (decizia nr. 584/20.03.2007 Curții de APEL CLUJ ), a fost respinsă acțiunea actualilor reclamanți împotriva aceluiași pârât, având ca obiect acordarea drepturilor salariale pretinse în prezenta acțiune.
Este real că diferența între cele două acțiuni constă în cauza juridică diferită pe care se întemeiază: dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale cuvenite controlorilor financiari și, respectiv, pe starea de discriminare existentă.
Deși nu există autoritate de lucru judecat între acțiunile menționate, Curtea a constatat că sentința civilă nr. 584/2006 a Tribunalului Bistrița -N, trecută în puterea lucrului judecat și consacrând neîndreptățirea reclamanților de a beneficia de drepturile salariale pretinse, prezintă un aspect negativ, respectiv imposibilitatea pentru reclamanți de a obține recunoașterea aceluiași drept. Astfel, deși a doua acțiune a reclamanților se întemeiază pe o altă cauză, respectiv existența unei discriminări, aceasta însă decurge din pronunțarea unor hotărâri judecătorești prin care altor controlori financiari li s-au recunoscut drepturile salariale în urma unor acțiuni similare întemeiate pe aceeași stare de fapt și de drept.
Or, în cele din urmă, se aduce atingere efectului de obligativitate al hotărârii trecute în puterea lucrului judecat prin invocarea unor împrejurări de fapt, ulterioare sau străine cadrului procesual stabilit prin prima acțiune, ceea ce nu poate reprezenta un motiv de încălcare a autorității de lucru judecat și de reformare faptică a primei hotărâri.
În egală măsură, sentința nr. 584/2006, irevocabilă prin respingerea recursului, beneficiază de prezumția absolută că exprimă adevărul, bucurându-se de un efect deplin de validitate, ceea ce împiedică reexaminarea chestiunilor de drept dezlegate, din perspectiva unor împrejurări străine cadrului procesual inițial (pronunțarea unor hotărâri favorabile controlorilor financiari).
S-a reținut că sunt, prin urmare, lipsite de pertinență criticile recurenților referitoare la existența unui tratament discriminatoriu câtă vreme se încalcă efectele autorității de lucru judecat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. a respins ca nefondat recursul reclamanților.
Împotriva deciziei Curții de Apel reclamanții au formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății în vederea pronunțării unei noi hotărâri.
În motivele contestației arată că deși în cuprinsul deciziei contestate se reține în mod expres de către instanță că nu există autoritate de lucru judecat între acțiunile succesive pe care le-au formulat și depus, în dosarele nr- și 2303+/112/2007, deși instanța a reținut expres că cele două acțiuni de întemeiază pe o cauză juridică diferită și că nu există autoritate de lucru judecat, a făcut aplicarea efectelor autorității de lucru judecat, respingând recursul "câtă vreme se încalcă efectele autorității de lucru judecat".
Deși instanța de recurs a reținut expres că nu există autoritate de lucru judecat între cele două acțiuni, în penultimul paragraf al considerentelor (pagina 5), statuează expres în sensul că "sunt prin urmare lipsite de pertinență criticile recurenților referitoare la existența unui tratament discriminatoriu câtă vreme se încalcă efectele autorității de lucru judecat".
Referitor la autoritatea de lucru judecat arată că art. 1201.civ. enumeră expres și limitativ: "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți", fără a lăsa nici o îndoială că cele trei elemente trebuie întrunite cumulativ. " identitate de obiect, cauză și părți este constituită ca o condiție a existenței autorității lucrului judecat", ori în cauză această cerință nu este îndeplinită.
Arată reținerea eronată a obiectului litigiului din dosarul nr. 2303+/112/2007 ca "având ca obiect calcul drepturi salariale", în condițiile în care contestatorii-recurenți au solicitat, atât prin cererea inițială, cât și prin cererea de recurs constatarea discriminării la care sunt supuși și eliminarea efectelor ei, respectiv repararea prejudiciului cauzat prin discriminare, prin restabilirea situației anterioare. Actele normative invocate în sprijinul cererii de recurs au semnificația unor mijloace de apărare care, potrivit art. 316.pr. civ, și art. 294. pr. civ. nu sunt considerate cereri noi.
Reținerea eronată a faptului că discriminarea controlorilor financiari ar decurge doar "din pronunțarea unor hotărâri judecătorești prin care altor controlori financiari li s-au recunoscut drepturile salariale în urma unor acțiuni similare întemeiate pe aceeași stare de fapt și de drept".
Raportarea eronată de către instanță doar a elementelor de fapt noi invocate de reclamanții-recurenți la hotărârile din dosarul nr- (respectiv sentința nr. 797/F/2006 a Tribunalului Bistrița -N, trecută în mod eronat în decizia Curții ca "sentința nr. 584/2006, irevocabilă prin respingerea recursului"), cu omiterea elementelor noi de drept.
Prin art. 8 al Tratatul Uniunii Europene din 07.02.1992 (în vigoare în 01.11.1993), s-a instituit cetățenia europeană aceasta având ca scop declarat ca toate persoanele care au naționalitatea unui stat membru să beneficieze de un minim al drepturilor fundamentale, printre care dreptul la nediscriminare, la remunerație egală pentru muncă egală.
În primul rând, doar după 1 ianuarie 2007, după integrarea României în Uniunea Europeană, a devenit posibilă pentru cetățenii români, deveniți cetățeni comunitari, invocarea directă în fața jurisdicțiilor naționale a prevederilor art. 141 paragraful 1 consolidate a Tratatului asupra Uniunii Europene privind principiul egalității de remunerații pentru aceeași muncă sau o muncă de o valoare egală. De la egalitatea de remunerații între muncitorii bărbați și femei pentru aceeași muncă sau o muncă de o valoare egală, Curtea de Justiție a Comunității Europene a extins această prevedere, "principiul egalității remunerației făcând parte din fundamentele Comunității" (CJCE 08.04.1976, cauza Defrenne /, nr. 43/75, rec. p. 455). "Principiul egalității de tratament poate fi invocat în fața jurisdicțiilor naționale și acestea au obligația de a asigura protecția acestor drepturi, în special atunci când discriminări le își au sursa directă În dispozițiile legislative naționale" (CJCE, 28.09.1994, cauza Beunne, nr. C-7/93, rec. I p. -4471).
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat expres în sensul că "art. 141 al Tratatului se aplică în mod direct tuturor formelor de discriminare susceptibile să fie constatate prin simpla raportare la criteriile muncii egale sau de valoare egală și egalității remunerației, reținute de acest articol, fără a fi necesară, pentru aplicarea prezentului articol, adoptarea unor măsuri comunitare sau naționale care să determine aceste criterii" (CJCE, 11.03.1981, cauza Jenkins ci, nr. 69/80, rec. p. 767).
"Revine jurisdicțiilor naționale obligația de a asigura protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dispozițiilor Tratatului. De asemenea, jurisdicțiile naționale au obligația de a veghea la aplicarea corectă a art. 141 al Tratatului și de a da dispozițiilor interne aplicabile o interpretare și o aplicare conformă exigențelor dreptului comunitar" (CJCE, 04.02.1988, cauza Murphy, nr. 157/86, rec. p. 673; CJCE, 28.09.1994, cauza Colorol, nr. C-200/91, rec. p. 1-4389; CJCE, 19.06.1990, cauza Factortame, nr. /89, rec. p. 1-2433).
Pe aceeași linie, Rezoluția Parlamentului European din 12 aprilie 1989 pentru adoptarea Declarației drepturilor și libertăților fundamentale (publicată în C 120 din 16 mai 1989) statuează în preambul necesitatea unei comunități de drepturi întemeiată pe respectul demnității umane și a drepturilor fundamentale. în art. 3 alin. 1 al acestei Declarații este prevăzută expres egalitatea în fața legii, alineatele 2 și 3 interzicând orice discriminare, întemeiată pe orice criteriu. Potrivit art. 25 al Declarației, prevederile ei protejează toate persoanele din câmpul dreptului comunitar, adică orice persoană care are naționalitatea unui stat membru, fiind obligatorii pentru acesta.
În al doilea rând, în ceea ce privește eliminarea oricărei forme de discriminare, inclusiv în materie salarială, doar după data introducerii acțiunii inițiale au fost transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 324/2006 Directivele 2000/43/CE și -/CE invocate în cuprinsul motivelor de recurs și a concluziilor scrise.
Potrivit art. 2 alin. 2 lit. b al Directivei Consiliului -/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament. în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. din 2 decembrie 2000), constituie discriminare prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane (art. 2 alin. 3 137/2000 privind combaterea discriminării). Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b, dispozițiile sale se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice, în ceea ce privește condițiile de angajare și de muncă, inclusiv condițiile privind concedierea și remunerarea.
Potrivit expunerii de motive a acestei Directive (publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. 1303 din 2 decembrie 2000), la pct. 6, "Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale a muncitorilor recunoaște importanța luptei contra discriminărilor sub toate formele", iar potrivit pct. 15, "aprecierea faptelor care permit să se prezume existența unei discriminări directe sau indirecte aparține instanțelor judiciare naționale sau altei autorități competente, conform dreptului național". De asemenea, potrivit pct. 30 al expunerii de motive, "aplicarea efectivă a principiului egalității impune o protecție judiciară adecvată contra oricăror nerespectări ale acestuia", iar potrivit pct. 35, "Statele membre trebuie să pună în aplicare sancțiuni efective, proporționale și disuasive, în caz de nerespectare a obligațiilor decurgând din prezenta directivă".
Or, potrivit art. 20 alin. 1 și alin. 3 al OG nr. 137/2000, "persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării". Potrivit art. 2 alin. II al OG. nr. 137/2000, comportamentul discriminatoriu, care intră sub incidența art. 2 al acestui act normativ, nu poate rămâne nesancționat, ci atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. Pe cale de consecință, constatarea de către CNCD a discriminării în ceea ce privește categoria profesională din care fac parte recurenții-reclamanți și solicitarea adresată în acest sens instanței reprezintă faptul generator ce de dreptul acestora de a se considera discriminați și de a solicita instanței repararea prejudiciului cauzat prin discriminare.
Având în vedere că acțiunea inițială. ca și recursul din dosarul nr- au fost formulate înainte de 01 ianuarie 2007 si că potrivit art. 316 coroborat cu art. 294.pr.civ. în recurs nu se poate schimba temeiul cererii, reclamanții-recurenți nu au putut invoca, astfel încât să se rețină autoritatea de lucru judecat, direct în fața jurisdicțiilor naționale și prevalând față de legile interne, acest principiu comunitar al remunerației egale pentru muncă egală. Acest lucru a devenit posibil doar după 01.01.2007, reclamanții-recurenți introducând acțiunea din dosarul nr. 2303+/112/2007
Analizând decizia, prin prisma motivelor de contestație în anulare invocate, instanța reține că cererea nu este fondată.
Contestatorii au indicat în fața prezentei instanțe că motivul invocat este cel prevăzut de art. 318 teza I pr.civilă, text care prevede că o contestație în anulare poate fi admisă dacă hotărârea pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unor greșeli materiale.
Cât privește teza prevăzută de art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, anume situația când hotărârea pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unor greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Aprecierile pe care le fac contestatorii necesită o analiză în drept și nu se încadrează prin urmare în noțiunea de greșeală materială. Dacă s-ar purcede la un răspuns motivat cu privire la presupusele erori invocate de către contestatori s-ar ajunge la un recurs la recurs dat fiind că motivele invocate depășesc cadrul unor presupuse greșeli de fapt, intrând pe tărâmul greșelilor de judecată, de apreciere.
În sensul textului citat, "greșeală materială" înseamnă greșeala de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determina soluția pronunțată.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În aceasta categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare trebuie să fie greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, ori de îndreptare a dispozițiilor legale.
Astfel contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate prin prisma motivelor limitativ enumerate.
Faptul că decizia ar conține erori de judecată, nu constituie o greșeală de fapt ci ar necesita o analiză în cadrul unei căi de atac de reformare iar nu de retractare, un recurs la recurs care nu este admisibil.
Față de acestea, în temeiul prevederilor art. 318 Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii, -, -, -, - împotriva deciziei civile nr. 1502/R din 27.06.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr. 2303+/112/2007, pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii, -, -, -, - împotriva deciziei civile nr. 1502/R din 27.06.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr. 2303+/112/2007, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 22.12.2008
Judecător fond -,. - Curtea de APEL CLUJ
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș, Sergiu
