Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2355/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2355/R/2009
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTOR 3: Eugenia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLICB - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B împotriva sentinței civile nr. 1649 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect litigiu de muncă-calcul drepturi salariale-spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - consilier juridic, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau invocate excepții, Curtea apreciază că se află cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recurs.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea recursurilor declarate de Parchete și respingerea recursului Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât unul din motivele invocate de acest recurent se referă la excepția lipsei calității procesuale pasive. Susține motivele de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1649/4 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul împotriva pârâților Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Finanțelor Publice și au fost obligați pârâții de rândul 1-3 în solidar la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salarul de bază brut lunar începând cu 1.06.2008 și până la 1 martie 2009 actualizat la zi în raport de indicele de inflație.
Au mai fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului în sensul celor dispuse mai sus, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
S-a respins ca fiind fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata sporului pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente:
Prin Sentința civilă nr. 1101/12.06.2008 s-a admis cererea reclamantului și pârâții de rd.l si 3 au fost obligați să -i acorde acestuia plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada 01.11.2000-12.06.2008 respectiv, data pronunțării hotărârii.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că prev.art. 47 din Legea nr. 50/1990 republicată nu au fost abrogate expres sau implicit ca si faptul că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secțiile Unite, pronunțate în dosar nr. 5/2008 acest drept a fost recunoscut magistraților si personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a OUG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001, decizie care conform art. 329 alin.3 Cod Procedură Civilă este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Privitor la acordarea drepturilor salariale solicitate de către reclamant, MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lîngă ÎNALTA CURTE de Casație și Justitție a emis Ordinul nr. 526/03.03.2009 prin care arată că începând cu data 01.03.2009,procurorii din cadrul parchetelor de pe lîngă instanțele judecătorești beneficiază de un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară. Acest ordin a fost emis având în vedere cele dispuse prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție-Secțiile Unite cu privire la recursul in interesul legii privind interpretarea si aplicarea disp.art. 47 din Legea 50/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Prin Ordinul nr. 1165/C/09.04.2009 al Ministrului Justitiei si Libertăților, drepturile salariale recunoscute, anterior menționate, urmau să se acorde doar magistraților care dețin hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare". Din analiza prevederilor acestui ordin rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate la data emiterii acestuia si după această dată prin care se acordă aceste drepturi "pentru viitor" sau "în continuare" vor fi puse în executare doar de la momentul "pronunțării", neputându-se pune problema recalculării drepturilor cuvenite pentru intervalul 01.03.2009 și data pronunțării. Prevederi asemănătoare cuprind si Ordinele nr. 1167/2009 si nr. 1168/2009.
Potrivit disp.art. 5 alin.l si 4 din Codul Muncii în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament, angajatorul fiind obligat să nu dispună măsuri având ca efect neacordarea, restrângerea sau înlăturarea unor drepturi prevăzute în legislația muncii sau rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.
Drepturile reclamantului au fost prevăzute de normele legale anterior menționate și constituind o obligație legală neacordarea acestora prin motivarea lipsei sintagmelor "pentru viitor" și "în continuare", din hotărârile judecătorești pronunțate tocmai pentru a se aplica prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată constituie un abuz.
Pe de altă parte, din conținutul dispozitivului sentinței anterior menționate, rezultă că pârâții de rd.2-3, au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă a reclamantului, situatie în care instanța consideră că acest drept este în ființă, si ca atare, reclamantul este îndreptăt să beneficieze de acesta în continuare câtă vreme nu există o dispoziție contrară.
Întârzierea nejustificată a drepturilor salariale stabilite si recunoscute angajatului poate determina obligarea angajatorului la daune interese pentru repararea prejudiciului, conform prev.art. 161 alin.4 din Codul Muncii.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei si Finanțelor, deși, instanța urmează să constate că acesta are calitate procesuale pasivă deoarece potrivit dispozițiilor art.2 din OG nr. 22/2002 ca si ordonator principal de credite, are obligația să ia toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii ale celorlalte instituții publice finanțate de la bugetul de stat și instituțiilor din subordine pentru efectuarea plății sumele stabilite prin titluri executorii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice a invocat și susținut excepția lipsei calității procesuale pasive, și ca atare excepția inadmisibilității acțiunii față de acest pârât, sens în care a invocat dispozițiile art.4 alin.1 și 2 din Legea 500/2002.
Se susține astfel că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să plătească reclamantului sumele stabilite, întrucât ele nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală.
Se mai arată că prin legea finanțelor publice nr.500/2002 se reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisă. Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară în schimb revine Guverului și Parlamentului potrivit art.17 alin.1 din Legea 500/2002 și Parlamentul este acela ce adoptă legile anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Se mai susține că în mod greșit instanța de fond își motivează hotărârea pe prevederile Deciziei în interesul Legii nr.21/10.03.2008 pentru că Curtea Constituțională prin Decizia nr.830/27.05.2009 a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.3041pr.civ.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJa solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Se susține astfel că sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția de încadrare și nu se includ în aceasta, deci aceste sporuri reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetul de muncă.
Se mai susține că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal, au fost aprobate prin Legea de stat nr.18/27.02.2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
Mai mult, învederează acești recurenți, că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În aceeași idee, se mai arată că instanța de fond nu a luat în considerare la pronunțarea hotărârii, cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în sistuația în care a admis acțiunea reclamantului înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Or, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție există în temeiul art.131 pct.1 din Legea 304/2004, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Se mai învederează faptul că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.304 pct. 9 și 3041pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la motivul de recurs invocat deParchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ(care poate fi încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă) se reține că șa cum corect a reținut și instanța de fond prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii menționată anterior în data de 10.03.2008, după intrarea în vigoare a OG 8/2007 invocată de recurent. Drept urmare, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate, Curtea apreciază că nu poate reține incidența unor dispoziții legale contrarii care existau la data pronunțării deciziei în interesul legii.
În consecință, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea respectând interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile în cauză de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008, Curtea de Apel constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cse reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
În ceea ce privește criticile hotărârii primei instanțe referitoare la fondul cauzei Curtea constată că susținerile recurentului referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menționate anterior, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.
Referitor la recursul declarat deParchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justițiese constată că primul motiv de recurs este similar cu cel invocat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, iar pentru considerentele expuse anterior acest motiv de recurs este apreciat ca fiind neîntemeiat.
De asemenea, elativ la al doilea motiv de recurs care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul Muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Contrar susținerilor recurentului, Curtea apreciază că actualizarea sumelor cuvenite intimaților-recurenți cu titlu de spor de vechime este justificată prin aceea că neacordarea sporului solicitat se analizează conform art. 40 alin. (2) lit. c din Codul Muncii, iar conform art. 161 alin. (4) din Codul Muncii " întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Drept urmare, neacordarea drepturilor cuvenite la timp atrage obligația de a le plăti actualizate cu rata inflației, pentru a acoperi astfel prejudiciul produs reclamanților prin devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În caz contrar, nu s-ar produce o reparare totală a prejudiciului suferit. În consecință, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, se constată că primul respectiv ultimul motiv de recurs sunt similare cu primul, respectiv al treilea motiv din recursul declarat deParchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, pentru considerentele expuse anterior fiind apreciate ca fiind neîntemeiate de către instanța de recurs.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs se reține că în onformitate cu art. 110 alin. (2) Cod procedură civilă se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției relativ la admiterea greșită a sporului pentru viitor ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
În consecință, Curtea de Apel apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, împotriva sentinței civile nr.1649 din 4.06.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - --- - -
pensionată,semnează
Președintele instanței
Red.PE/CA
17.12.2009 - 7 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș, Eugenia
