Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2358/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2358/R/2008
Ședința publică din data de 2 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanță
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă COM împotriva sentinței civile nr. 1213 din 23 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal și reprezentantul pârâtei recurente - avocat.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar procesul-verbal încheiat în 27 noiembrie 2008 când reclamanta a fost convocată să se prezinte pentru a semna contractul de muncă, prezentându-se avocatul reclamantei care a solicitat un exemplar al contractului de muncă pentru studiul cuprinsului acestuia. Totodată depune reprezentantul recurentei 1 exemplar al contractului de muncă pe care reclamanta arată că nu este de acord să îl semneze în forma în care acesta este încheiat.
Arată reprezentantul recurentei și reclamanta că nu mai au de formulat cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost declarat, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru completarea probatoriului. Depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind cheltuielile de judecată pe care le solicită. Susține oral motivele de recurs și concluziile scrise, arătând în esență că reclamanta însăși a recunoscut prin interogatoriul luat de instanța de fond, că a primit drepturile salariale.
Reclamanta solicită respingerea recursului ca nefondat, precizează că domiciliul său este în C N, dar având un copil bolnav este plecată cu acesta la B unde îl tratează și solicită cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei reprezentând contravaloarea transportului la trei termene de judecată pe ruta B - C
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.1213/23 iunie 2008, Tribunalul Cluja admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SC SRL B și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale pentru perioada 1 dec.2007 - 23 iunie 2008, echivalentul a 232 de ore suplimentare și indemnizația de concediu de odihnă neefectuat.
Pârâta a fost obligată să încheie cu reclamanta contract individual de muncă, începând cu luna mai 2007, să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat și să efectueze mențiunile în cartea de muncă a reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele:
Incepând cu luna mai 2007, reclamanta a lucrat la punctul de lucru din C-N- aparținând societății pârâte, în calitate de casier. Până în luna octombrie a lucrat în ture, în intervalul orar 9-20. În perioada mai 2007 - ianuarie 2008, reclamanta a lucrat și sâmbăta și duminica între orele 9-18, respectiv 9-14. Și în afara orelor de program, reclamanta se prezenta la punctul de lucru pentru supravegherea celorlalți angajați.
Reclamantei nu i s-a încheiat contract de muncă. Din luna ianuarie reclamantei i s-a interzis accesul și desfășurarea activității în societate.
S-a reținut - în temeiul art.16 din muncii - obligația angajatorului de a încheia contract de muncă, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, ceea ce între părți nu s-a realizat.
Pe de altă parte, în lipsa unui act scris, contractul de muncă se prezumă a fi încheiat pe perioadă nedeterminată, părțile putând face dovada prestațiilor reciproce, prin orice mijloc de probă.
Întrucât s-a făcut dovada prestării activității de casier de către reclamantă, s-a admis capătul de acțiune vizând obligarea pârâtei la încheierea contractului individual de muncă, începând cu luna mai 2007 și capătul de acțiune pentru obligarea pârâtei la plata contribuțiilor la asigurări sociale.
Întrucât societatea pârâtă a refuzat accesul reclamantei în incintă, aceasta a fost obligată la plata salariului pentru perioada 1 dec. 2007 - 23 iunie 2008.
Pentru cele 232 ore suplimentare prestate, pârâta a fost obligată la plată, în temeiul art.120 alin.2 din muncii, în procent de 75% din salariu și la compensarea concediului de odihnă neefectuat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând casarea ei și rejudecarea cauzei, pe fond.
În motivele aflate la 2-6 s-au arătat, în esență, următoarele:
Reclamanta nu are domiciliul în C N, prin urmare, Tribunalul Cluj nu este competent - teritorial - să judece cauza.
Cu privire la temeinicia hotărârii s-a arătat că, întrucât instanța nu a administrat toate probele necesare aflării adevărului, și-a încălcat obligațiile ce-i revin în temeiul art.129 alin.4 proc.civ.
S-a mai arătat că, nu s-a încheiat contractul individual de muncă datorită lipsei actelor de stare civilă, de ședere legală în țară, de studii și medicale, fără care nu se puteau perfecta relațiile de muncă.
Pentru perioada cât a lucrat, a fost plătită, inclusiv pentru luna decembrie 2007, așa cum rezultă din interogatoriul luat reclamantei, recunoaștere de care prima instanță nu a ținut seama. Aceeași împrejurare s-a confirmat și cu declarația martorului, care a arătat că reclamanta a primit toate sumele datorate pentru activitatea desfășurată, inclusiv pentru orele suplimentare.
În legătură cu perioada începând cu luna ianuarie 2008, reclamanta nu a mai prestat activitate, conform dorinței acesteia, manifestată după inventar, în prezența fraților săi. Apoi, începând din 28 februarie 2008, punctul de lucru a fost închis.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a instanței care a pronunțat hotărârea, aceasta este nefondată, din dosar rezultând că reclamanta locuiește în C-N, Calea nr.79, adresă la care, de altfel, a fost notificată chiar de către societatea pârâtă la data de 30 oct.2008 (58).
În ceea ce privește criticile vizând netemeinicia hotărârii, acestea sunt întemeiate, urmând a admite recursul, a casa hotărârea și a trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.5 proc.civ. judecătorii au obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, ei putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Prima instanță a administrat probe testimoniale (martorii 23 și 24) care însă, nu au lămurit starea de fapt, depozițiile lor fiind insuficiente pentru aflarea adevărului.
Astfel, prin hotărâre, instanța obligă societatea comercială pârâtă să încheie contract individual de muncă cu reclamanta pentru perioada începând cu luna mai 2007, omițând a stabili condițiile în care se va încheia acel contract, cel puțin în ceea ce privește elementul esențial și negociabil - salariul.
În același timp, instanța nu are în vedere faptul că există o vădită contradicție între susținerea reclamantei, în sensul că din ianuarie 2008nu a fost lăsatăsă lucreze în societate și declarația martorului care afirmă că reclamantanu s-a mai prezentatla serviciu (la magazin) din luna ianuarie și că mai apoi, din luna februarie magazinul nici nu a mai funcționat, împrejurare care de asemenea, rezultă din probe.
Deși contradicția mai sus expusă putea fi lămurită cu administrarea altor probe testimoniale, în ședința din 29 mai 2008 fiind dispusă audierea și a altor martori, dar în ședința din 19 iunie 2008 instanța consemnează renunțarea la audierea martorilor, deși audierea lor putea fi făcută chiar și în opoziția părților, dacă se dovedea necesară.
Or, cel puțin în ceea ce îl privește pe martorul Al,audierea lui se impune, atât pentru lămurirea întinderii perioadei cât reclamanta a prestat activitate, cât și cu privire la pretențiile salariale ale acesteia, având în vedere că reclamanta a recunoscut achitarea în luna decembrie a "toți banii ce se cuveneau pentru activitatea prestată" de către pârâtă, în prezența martorului (22) de mai sus și a lui.
Recursul este întemeiat și în ceea ce privește netemeinicia hotărârii de obligare a pârâtei la plata "contravalorii" a 232 ore suplimentare, număr stabilit în mod aleatoriu, fără nici o probă în acest sens și fără a exista o determinare a salariului la care se raportează echivalentul atât al acestor ore cât și a concediului neefectuat.
În lipsa probelor care să justifice hotărârea pronunțată, aceasta este neîntemeiată, privită prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7 proc.civ.
Întrucât se impune completarea probatoriului, ce nu poate fi realizată de instanța de recurs, în temeiul art.312 alin.3 teza 2.proc.civ. se va casa hotărârea și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.
Instanța va completa probatoriul pentru a stabili condițiile și perioada în care reclamanta a prestat activitate în favoarea societății pârâte, salariul cuvenit, eventualele ore suplimentare efectuate, dacă acestea au fost sau nu compensate conform art.119 - 120.muncii.
Se va verifica, în raport de datele de mai sus, dreptul reclamantei la concediu de odihnă - aferent timpului lucrat și compensarea lui - raportat la salariul la care era îndreptățită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL B împotriva sentinței civile nr. 1213 din 23 iunie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./3ex.
30.01.2009
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Sergiu Diaconescu, Gabriella