Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2382/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2382/R/2009
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții, -, prin, împotriva sentinței civile nr. 1061 din 12 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțate în dosarul nr-, privind și pe pârâții PACHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PACHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PACHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect calcul drepturi salariale - corecția valorii de referință sectorială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 octombrie 2009, prin registratura instanței, reclamanta recurentă a depus la dosar, cu titlu de practică judiciară o serie de hotărâri judecătorești.
De asemenea, se constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuția părților motivul de ordine publică prevăzut de art. 306 alin. 2.pr.civ. respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 28.02.2005.
Având în vedere motivul de ordine publică menționat, Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
După dezbaterea cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, consilier juridic care solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 28.02.2005, iar în ceea ce privește recursul formulat de reclamanții recurenți solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1061/12.05.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a instanței, excepție invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
S- respins ca nefondată acțiunea formulată de, -, prin, împotriva pârâților: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - S referitoare la obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2007.
Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut că este competentă material să soluționeze cauza având în vedere raportul atipic de muncă al reclamanților, dispozițiile art. 295 din Codul muncii, care prevăd că dispozițiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, deoarece, potrivit nr. 500/2002, nr.HG 208/2005 și nr.HG 386/2007, acest minister coordonează acțiunile care sunt de responsabilitatea Guvernului, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de ratificare.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat principiu constituit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Actele normative de corectare a valorii sectoriale de referință invocate de reclamanți nu s-a referit expres la magistrați, or, instanțele nu pot adăuga la lege, nu poate examina soluțiile legislative alese de către legiuitor.
În anexa II a Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, sunt enumerate funcțiile de Procuror General, prim-adjunct al Procurorului General și adjunctul Procurorului General.
Potrivit nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, indicată între altele de reclamanți ca și temei pentru pretenții afirmate, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu a fost o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG 137/2000.
Principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, astfel că în situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
De altfel, practica Curții Supreme a Drepturilor Omului a fost constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina.
În acest context, diferența de tratament a reclamanților față de funcțiile enumerate în anexa II pct. 11,12 și 13 din nr. 154/1998 nu a însemnat discriminare ci se justifică prin atribuții diferite, astfel cum întemeiat a susținut prin întâmpinare Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, -, prin,, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței atacate și admiterea acțiunii formulată împotriva pârâților chemați în judecată, cu obligarea la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectoriale prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectați periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică astfel:
- pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG nr. 123/2003,
- - pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,0 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială 405 lei, conform OG nr. 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
În motivarea recursului reclamanții arată că sentința instanței de fond este nelegală întrucât rima p. instanță, interpretând greșit legea și procedând la o examinare cu totul superficială a motivelor invocate a respins acțiunea, considerând în mod eronat că reclamanții recurenți, în calitate de salariați ai unui parchet, beneficiază de un act normativ special în materie de salarizare și în consecință nu se pot extinde dispozițiile legale invocate în acțiune la alte categorii profesionale decât cele prevăzute în ipoteza normei juridice, întrucât dispozițiile nr.OUG 9/2005, nr. 3/2006 și nr. I1/2007 nu li se aplică, de acestea beneficiind exclusiv demnitarii publici.
Solicită instanței de recurs să constate că argumentele prezentate în acțiunea pe care au formulat-o sunt judicioase și pe cale de consecință în mod greșit prima instanță a respins-
Învederează Curții că prevederile Legii nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se aplică tuturor persoanelor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică.
Conform art. l din nr.OG83/2000 pentru modificarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele
autorității judecătorești indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, dispoziții reluate și în art.2 a1.1 din nr.177/2002 privind stabilirea salarizării și a altor drepturi ale magistraților.
Prima instanță a ignorat atât aceste dispoziții legale cât și cele ale nr.OG9/2005 sau ale nr.OUG27/2007. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, . În vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește: "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Ordonanța nr. 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive. Același lucru este prevăzut și în art. 3 alin. 1 din nr.OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG 10/2007.
Solicită a se constata că prevederile legislative din ordonanțele nr. 27/2006 și nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în vigoare la data apariției ordonanțelor care stabilește că "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, În afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel apreciază că recursul este parțial fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:
În mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanții nu sunt discriminați în raport de beneficiarii nr.OG 10/2007, respectiv personalul bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct.a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin nr.OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
De asemenea, se mai reține că în temeiul OUG nr. 75/2008 s-a dispus, fără a se proceda la executarea silită, plata parțială a acestor drepturi salariale.
Raportat la decizia nr.1325/2008 a Curții Constituționale se constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Așadar, în cauză nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ). De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale menționate anterior, Curtea reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
Curtea găsește întemeiat și motivul de ordine publică invocat din oficiu, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 28.02.2005, raportat la faptul că reclamanții au promovat acțiunea la data de 20.03.2008.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) proc.civ. se va admite în parte recursul declarat de reclamanți, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că se va admite în parte acțiunea conform dispozitivului.
Constatând legalitatea și temeinicia sentinței cu privire la celelalte aspecte, Curtea va menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanții, -, prin, împotriva sentinței civile nr. 1061/12.05.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj pe care o modifică după cum urmează:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, prin, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curții de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, obligă pârâții de rândul 1-3 la plata diferențele de drepturi salariale calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și de următoarele valori de referință sectorială:
- pentru perioada 1 martie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,0 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială 405,0 lei, conform OG nr. 10/2007 și drepturile salariale efectiv plătite.
Respinge ca prescrisă cererea reclamanților pentru pretențiile aferente perioadei 01.10.2004 - 28.02.2005.
Obligă pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plății sumei datorate reclamanților.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva Ministerul Finanțelor Publice, pe care o obligă să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.G/Dact.
5ex./25.11.2009
Jud.fond: și
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
