Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2409/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2409/R/2009
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 295 din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați și alții și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr.4438/117/10.10.2007 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții:, TA, (fostă -, -, și TA au solicitat în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâții să fie obligați la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile hotărârii judecătorești, precum și în continuare, sume reactualizate începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii.
S-a mai solicitat și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea Ministerul Economiei Și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Cluj și potrivit art. unic pct. l din Legea nr. 444/2006, art. 15 alin. l din OG nr. 6/2007 și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, s-au acordat sporuri salariale pentru păstrarea confidențialității salariaților din sistemul militar și funcționarilor publici cu statut special precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor.
Conform dispozițiilor art. 78 alin. l din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată prin Legea 17/2006 "grefierii sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea in legătură cu faptele si informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procesele aflate in curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul". Neacordarea sporului de confidențialitate i-ar pune intr-o situație de discriminare față de alte categorii de salariați, fapt care ar încălca prevederile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului ratificată de către România prin Legea 30/1994 și Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept sunt invocate prevederile OG nr. 137/2000 și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG 137/2000. În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Pârâtul a mai susținut că actele normative la care se referă reclamanții reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi magistraților. De asemenea, nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000. Astfel, magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv nr.OUG 27/2006. În aceste condiții, situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu situația personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special, cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În ceea ce privește magistrații militari, pârâtul a precizat că aceștia beneficiază de sporul de confidențialitate în virtutea calității de militar activ, iar nu de magistrat.
Din punct de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu ori indemnizație, iar în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri sau beneficii aferente unui raport de muncă sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului. De asemenea, potrivit disp. art. 29 alin. 3 din Legea nr. 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea să aloce fondurile necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune.
Același pârât a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât competența aprobării bugetului o are doar Parlamentul.
Prin sentința civilă nr. 295 din 18.02.2008, Tribunalul Cluja respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea formulată de reclamanții:, ta, (Fostă ), și ta, pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, Tribunalul Cluj fiind obligați la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu luna octombrie 2004 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective și la efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Ministerul Economiei Și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Cluj.
Prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, avându-se în vedere și dispozițiile deciziei nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art. l, art. 2 alin.3 și art. 27 alin. l din OG nr. 137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul d eontologic, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art. 15 alin.1 din G nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din G nr. 64/2006, art. 13 din G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, aceasta reprezentând o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.1 din OUG nr.123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În conformitate cu prevederile art.3 și urm. din Decretul nr. 92/1976, angajatorul are obligația de a întocmi și completa carnetul de muncă cu toate modificările intervenite în executarea raporturilor de muncă, așa încât prima instanță a obligat pârâții de rând 1 - 3 să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă ale reclamantului.
S-a reținut ca fiind fondată și cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății despăgubirilor acordate prin hotărâre.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din HG nr. 208/2005 și ale art. 3 din HG nr. 386/2007.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și Ministerul Justiției, prin reprezentanți legali, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, invocă următoarele motive de recurs:
Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând un temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar.
De asemenea, în ceea ce privește reținerea discriminării s-a arătat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Astfel, recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.4 proc.civ. arătând că acordarea pentru viitor,prin hotărârea pronunțată de instanța de fond a unui spor de confidențialitate înseamnă că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.
Pentru acest motiv prima instanță trebuia să analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, potrivit disp.art.1 alin.4, art.61 alin.1 din Constituție și art.1 alin.1 din nr.HG83/2005.
Se mai arată că hotărârea primei instanțe este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. neexistând nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze personalului auxiliar dreptul de a primi spor de confidențialitate.
Pentru a exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Se mai invocă faptul că prevederile art.14 din Convenție, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa, nu au o existență independentă, întrucât au efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale, ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în hotărârea nr. 232/29.08.2007, a statuat că:"diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității."
Se mai arată că în mod eronat instanța de fond a reținut existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art.1 alin.3 din nr.OG137/2000, care prevede că: "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Astfel, judecătorii și asistenții judiciari reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004 și cu drepturi salariale stabilite printr-un act normativ special, respectiv nr.OUG27/2006.
De asemenea, situația reclamanților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002, întrucât statutul acestora este diferit, instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate sunt doar informațiile clasificate. Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea nr.182/2002 și sunt definite ca: "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță, consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Se mai invocă faptul că situația magistraților și asistenților judiciari nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât, pe de o parte, statutul acestora este diferit, iar pe de altă parte, nr.OG6/2007 a instituit sporul de confidențialitate doar pentru anumite categorii de funcționari publici.
Recurentul mai arată că intimații nu au o situație comparabilă cu cea membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, întrucât: statutul acestora este diferit, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate îl reprezintă informațiile clasificate.
Se mai invocă faptul că situația reclamanților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,având în vedere statutul diferit al acestora.
Recurentul mai arată că, din punct de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu, indemnizație, în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Ministerul Economiei și Finanțelor, critică sentința pronunțată de prima instanță pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Analizând recursul formulat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță este nefondat, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din Codul muncii, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.
Deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se mai reține că în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Intimații-reclamanți au calitatea de judecători și asistenți judiciari.
Prin decizia nr.46/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
S-a reținut prin această decizie că drepturile și obligațiile magistraților sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice, parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, dispune în art. 39 alin. (2) lit. f) că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, <LLNK 12002 182 10 201 0 18>Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit <LLNK 12005 05704202 16 54>art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit <LLNK 12004 303 11 202 99 38>art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
De sporul de confidențialitate beneficiază și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării-art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată-, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2001), personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare], personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare).
Art. 2 alin.3 din nr.OG137/2000 caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit că, n considerarea rolului, răspunderii și complexității atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-a mai reținut că magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri pentru discriminare, despăgubiri ce nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, până la încetarea situației de discriminare.
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. se reține că în mod corect prima instanță a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, se reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins, întrucât în mod corect a fost respinsă de către prima instanță excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.
Astfel, potrivit prevederilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, se vor respinge recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor și se va menține sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 295 din 18.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red./ Tehnored.:;
2 ex.- 09.12.2009;
Jud. fond:- Tribunalul Cluj: -;
-.
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
