Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2418/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2418/R/2009
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și MINISTERUL PUBLIC prin PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței civile nr. 618 din 11 iunie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL MARAMUREȘ în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - spor de risc și suprasolicitare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, cons. jur., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, casarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii pentru motivele expuse pe larg în recursul formulat în scris.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.618 din 11.06.2009, pronunțată de TRIBUNALUL MARAMUREȘ, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministrul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pârâții au fost obligați în solidar la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% calculat din salariul de bază brut lunar, începând de la data de 1 august 2008 la zi, precum și pentru viitor, ce urmează a fi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Pârâtul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘa fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin.3 din Constituție, "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres acesta în textul legii de abilitare. Astfel, conform art.1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2003, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe pentru "abrogarea art.2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997.".
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin OG nr.83/2000 este nelegală, și în plus, subzistă rațiunea acordării sporului de stres, tribunalul apreciat că pretențiile reclamanților menționați sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996, în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar, începând de la 1 august 2008 la zi, precum și pentru viitor, ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Mai mult, prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin.3 Cod procedură civilă că: ".judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și MINISTERUL PUBLIC prin PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
Ministerul Finanțelor Publice prin Mas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică având în vedere că art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedea acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, a fost abrogat în mod expres prin art.I pct.42 din G nr.83/2000:
Potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică
legislativă:"(3) Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. " În prezenta cauză nu este vorba de ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
nr.83/2000 nu este o ordonanță respinsă prin lege de către Parlament ci, dimpotrivă este o ordonanță aprobată de Parlament prin Legea nr.334 din 6 iulie 2001.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune concluzia că dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, prin art.47 din Legea nr.50/1996, și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când, urmare abrogării exprese prin nr.OG83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
Consideră că împrejurarea că persistă condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu poate conduce la aplicabilitatea unui text legal abrogat, atâta timp cât, în actuala reglementare nu mai există o dispoziție legală care să prevadă acordarea în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a unui spor pentru munca desfășurată în aceste condiții.
Pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, plata pe viitor a acestora și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în car netele de muncă.
În motivarea recursului nvederează că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în temeiul art. 329 alin.1 din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr. 444 din 13 iunie 2008, în sensul că s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001
Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, instanțele judecătorești nefiind abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente.
În consecință, capătul de cerere privind plata și pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază este neîntemeiate.
Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin. (2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Arată că MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor
alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se
face numai prin intervenția legiuitorului, astfel că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetul de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indica rea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata
nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie ".
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Analizând recursurile formulate, Curtea, deliberând, constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Recursul pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
În mod greșit susține recurenta că dispozițiile Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt aplicabile doar pentru perioada 01 octombrie 2000 - 03. februarie 2007, atâta vreme cât din considerentele deciziei invocate nu se desprinde în nici un fel concluzia recurentei că această dispoziție ar fi limitată în timp Dimpotrivă, efectele acesteia se produc în timp până la intervenția legiuitorului în materia salarizării personalului din justiție, lucru care nu s-a întâmplat până la data introducerii acțiunii. Daca concluzia recurentei ar fi fost corectă, acest lucru ar fi fost menționat chiar în cuprinsul deciziei în interesul legii, aceasta fiind ulterioară adoptării actelor normative indicate de recurentă. Este astfel evident că la pronunțarea decizie în interesul legii că au fost apreciate toate normele incidente și existente de la data publicării nr.OG 83/2000 și până la data pronunțării deciziei nr. XXI din 10.03.2008.
Prin urmare, Curtea constată că susținerile recurenților referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menționate, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.
În ceea ce privește lipsa de interes, aceasta excepție nu poate fi reținută, Ordinul nr. 526 din 03.03.2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nefiind aplicat decât temporar, în prezent fiind suspendat.
Referitor la criticile privind înscrierea sporului în cartea de muncă, instanța de fond a procedat în mod judicios dispunând această înscriere, atâta vreme cât este vorba de drepturi salariale cu caracter de continuitate, interpretarea dată de recurenți art.11 alin. 2 din decretul 92/1976 fiind nejustificat de restrictivă.
Cât privește actualizarea cu indicele de inflație, solicitată de reclamanți și acordată prin prezenta decizie, Curtea apreciază că sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 78 alin. 1 Codul muncii, text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 161 alin. 1 coroborat cu art. 155 Codul muncii, situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
2. Recursul Ministerului Finanțelor
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice curtea reține că art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din nr.HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din nr.HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Mai arată recurentul Ministerului Finanțelor Publice că în mod greșit instanța își motivează hotărârea pe prevederile Deciziei în interesul legii nr. XXI/2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție deoarece Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009 a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Curtea constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009 reține că:
"În cauza de față, sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de <LLNK 11992 47 11 212 146 48>art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională."
Prin urmare, acest motiv de recurs în loc să constituie o critică este în fapt un argument în favoarea admiterii acțiunii și pentru respingerea recursurilor deoarece decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, acestea rămânând să producă efecte obligatorii în continuare.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și MINISTERUL PUBLIC prin PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței civile nr. 618 din 11.06.2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.DG/02.12.2009
Dact./8ex.
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
