Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2501/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2501/R/2009
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- N împotriva sentinței civile nr. 318/F din 15 iulie 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimații, -, B, -, -, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale-spor de confidențialitate 15%.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
Curtea constată prezentele recursuri în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
La data de 15.07.2009, prin sentința civilă nr. 318/F/2009, pronunțată în dosarul nr-, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Curtea de APEL CLUJ.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost constatată nulitatea acțiunii în ceea ce o privește pe reclamanta.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, -, B, -, -, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și în consecință au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N să calculeze și să plătească reclamanților sumele de bani ce reprezintă sporul de confidențialitate în procent de 15% lunar calculat la indemnizația brută lunară astfel: pentru -, B, -, ȘI începând cu luna octombrie 2004, pentru din data de 20.08.2007- la zi și pentru viitor pentru acești reclamanți, iar pentru reclamantul pentru perioada 01.08.2006-15.05.2009, pentru reclamantul începând cu luna octombrie 2004 și până la 01.03.2008 și pentru reclamanta începând cu luna octombrie 2004 și până la 01.08.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
A fost obligat pârâtul TRIBUNALUL BISTRIȚA -N să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că excepțiile invocate au fost unite cu fondul cauzei la termenul din data de 13 iulie 2009.
Examinând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Curtea de APEL CLUJ, soluția instanței a fost aceea de respingere ca nefondată, litigiul dedus judecății neavând invocatul caracter de contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, procedură reglementată de dispozițiile art.36 din nr.OUG 27/2007, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, și raporturile juridice a căror dezlegare este în sarcina instanței sunt unele de muncă, guvernate esențialmente de Codul Muncii, pricina purtând asupra acordării de componente ale drepturilor salariale.
Examinând excepția invocată de pârâtulMinisterul Finanțelor Publice, care a figurat inițial în proces sub denumirea Ministerul Economiei și Finanțelor, însă ca urmare a adoptării nr.OUG221/2008 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, denumirea și atribuțiile acestuia a revenit Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât pentru următoarele argumente. Cu toate că nu se derulează raporturi de muncă între acest pârât și reclamanți, prima instanță a observat că prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea acestui pârât doar la alocarea unor fonduri necesare plății drepturilor salariale, situație în care, văzând art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ce arată că acest minister pregătește proiectele legilor bugetare anuale, inclusiv a bugetului de stat, precum și ale legilor de rectificare, dar și atribuțiile ce revin acestui minister, prevăzute de nr.34/2007 privind organizarea și funcționarea acestuia potrivit căruia elaborează proiectul legii bugetului de stat, precum și proiectele de rectificare a bugetelor de stat, atribuții prevăzute anterior și de nr.386/2007 ce a fost abrogată prin cealaltă hotărâre de guvern evocată, precum și faptul că reclamanții sunt plătiți pentru activitatea desfășurată din fonduri de la bugetul de stat, întrucât potrivit art.131 din Legea nr.304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, instanța statuează că în mod evident acest pârât are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveșteexcepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtulCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, instanța a reținut-o ca fiind neîntemeiată, respingând-o, având în vedere faptul că pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII este chemat în judecată, doar pentru opozabilitate, în temeiul art.27 alin.3 din OG nr.137/2000, republicată, potrivit căruia citarea acestui pârât în procese, cum este cel din prezenta cauză, este obligatorie.
Examinând cererea adresată instanței de reclamanta, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 112.proc.civ. respectiv acțiunea nu poartă semnătura acesteia, deși reclamanta a fost legal citată în vederea complinirii lipsei arătate, în considerarea acestui aspect urmează a se face aplicarea prevederilor art.133 alin.1 proc.civ. constatându-se nulitatea acțiunii în ceea ce o privește pe reclamanta.
În ce privește fondul acțiunii civile formulate de reclamanți, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții, B, și atât la data sesizării instanței, respectiv 06.11.2007, cât și în prezent își desfășoară activitatea în calitate de judecători la Judecătoria Bistrița, iar reclamanții din data de 20.08.2007 și în prezent, pe perioada 01.08.2006-15.05.2009, până la 01.03.2008 și până la data 01.08.2006 - au avut aceeași calitate.
Reclamanții nu beneficiază de acordarea vreunui spor de confidențialitate conform reglementărilor nr.OUG27/2006 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Trebuie remarcat însă că potrivit art.91 din Legea nr.303/2004 republicată, referitoare la Statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii au obligația de a respecta secretul deliberărilor și a voturilor la care au participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției, iar art.99 lit. d din Legea nr.303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor ce au asemenea caracter.
De asemenea, s-a remarcat faptul că, potrivit art.16 din Hotărârea nr. 328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, acestora le revine obligația de a nu dezvălui și folosi în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-a obținut în această calitate. Potrivit art.131 din Legea nr.304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, iar ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Întrucât la nivel național au fost adoptate soluții contradictorii în legătură cu acțiuni similare celei din prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 15 decembrie 2008 prin Decizia nr.46/2008 din dosarul nr.27/2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar.
Potrivit art.329 proc.civ. deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Este cert că prin Decizia nr.838 din 27 mai 2009 referitoare la sesizarea Curții Constituționale în legătură cu existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte s-a constatat existența acestuia, însă instanța nu este ținută în soluționarea pricinii de această decizie, întrucât aceasta nu vizează în mod direct obiectul pricinii, cu atât mai mult cu cât cronologic cea dintâi este anterioară.
Ținând cont de Decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior evocată, de caracterul obligatoriu al acesteia referitoare la modul de dezlegare al problemei de drept, în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii la nivel național, instanța, având în vedere și dispozițiile legale anterior menționate, a admis ca întemeiată acțiunea formulată de către reclamanți, pe cale de consecință, obligând pârâții Ministerul Justiției și Libertăților (denumirea actuală după măsurile de reorganizare în cadrul administrației publice centrale adoptate prin nr.OUG221/2008), Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚAN să calculeze și să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară astfel: pentru, B, și începând cu luna octombrie 2004, pentru din data de 20.08.2007- la zi și pentru viitor pentru acești reclamanți, iar pentru reclamantul pentru perioada 01.08.2006-15.05.2009, pentru reclamantul începând cu luna octombrie 2004 și până la 01.03.2008 și pentru reclamanta începând cu luna octombrie 2004 și până la 01.08.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
Aceeași pârâți au fost obligați să acorde și în continuare sporul de confidențialitate de 15% fiecărui reclamant, întrucât obligațiile acestora de a păstra confidențialitatea lucrărilor și a păstra secretul profesional se menține și în continuare, fiind în consecință aplicabilă și pentru viitor Decizia nr.46/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior evocată.
Instanța a avut în vedere la stabilirea perioadei pentru care s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, data la care au debutat raporturile de muncă ale reclamanților (și au încetat aceste raporturi) și termenul de prescripție general de 3 ani prevăzut de art.283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, ținând cont și de obiectul acțiunii introductive și data introducerii acesteia - 30.10.2007, pentru că reclamanții aveau aceste obligații legale de a păstra confidențialitatea lucrărilor și a păstra secretul profesional și la data sesizării instanței, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că acțiunea acestora se referă la drepturi bănești neacordate în cadrul desfășurării relațiilor de muncă.
Pârâtul TRIBUNALUL BISTRIȚA -N a fost obligat, în baza art.6 din Decretul nr.92/1976, să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Întrucât, finanțarea instanțelor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de personal, se asigură potrivit art.131 din Legea nr. 304/2004 de la bugetul de stat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate, acesta având obligația legală în acest sens, ținând cont de art.19 din Legea nr.500/2002 și de art. 3 din nr.34/2009 ce prevăd că acest pârât are atribuții atât în materia elaborării proiectului legii bugetului de stat, cât și a rectificării unor asemenea legi.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În termen legal, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B
1. Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților solicită admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
În motivare, acesta invocă incidența în cauză a motivului de recurs este prevăzut de art. 304 pct. 4 din Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională Primăria depășire a puterii judecătorești.
Recurentul face referiri și la decizia nr. 838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională, arătând că, după pronunțarea acesteia, decizia nr. 46/15.12.2008 a ÎCCJ nu mai poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a arătat că dreptul la sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin Primăria act normativ în vigoare, respectiv nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special pesex, rasă, culoare, limbă, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", astfel că nu poate fi aplicată în speță câtă vreme nu exista Primăria text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate;
Învederează faptul că prevederile art.14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție;
Subliniază că nu există act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În Primăria caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Arată, de asemenea că se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului și în continuare, raportat la faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
2.Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bs-a solicitat admiterea acestuia, cu consecința modificării hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
Apreciază că sentința civilă ce face obiectul prezentului recurs este pronunțată cu încălcarea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești.
Consideră că prin pronunțarea hotărârii judecătorești atacate, instanța de fond, a acționat ca o putere legiuitoare, fiind astfel încălcat principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separației și echilibrului puterilor în stat fiind astfel încălcat cadrul democratic și constituțional, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. În acest sens s-a pronunțat de altfel și Curtea Constituțională care sesizată sub acest aspect a statuat prin considerentele Deciziei 883/2009 că actele normative din care se desprinde "înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discrimintorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Luând în considerare si dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanța, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instanței de judecata, intre altele, restabilirea situației anterioare si anularea situației create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecata poate sa înțeleagă - ceea ce s-a si petrecut in una dintre cauzele analiza te ca are competenta sa anuleze o dispoziție legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situația de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea însăși o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispoziții prevăzute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instanței se considera discriminata. II sunt vădit neconstituționale.
Consideră total eronată, motivarea instanței de fond prin care se reține în considerente că speță Decizia Curții Constituționale menționată, nu poate fi luată în considerare în soluționarea fondului dedus judecății deoarece, nu ar viza obiectul pricinii. Astfel, că prin existența unui conflict de competență între puterea legislativă pe de o parte și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, se statuează de către Curtea Constituțională, că instanța supremă nu este competentă de a acorda unor anumite categorii profesionale ceea ce legiuitorul a înțeles să nu acorde.
Astfel că, deși prin Decizia nr. 46/2008 s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că în speță reclamanții au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat după caz la indemnizația brută lunară, apreciem că această soluție nu poate fi obligatorie pentru instanța de fond decât în măsura În care nu a fost pronunțată cu încălcarea competenței instanței care a pronunțat-o, ori în speță tocmai această necompetență a fost sesizată de Curtea Constituțională.
Raportat la această situație, consideră că soluția adoptată de instanța de fond nu se poate fundamenta pe o deciziei a unei instanța de judecată, fie chiar instanța supremă ca a acordat drepturi, deși această prerogativă nu îi aparținea.
În ce privește aplicabilitatea și succesiunea dispozițiilor contradictorii ale celor două foruri jurisdicționale de la cel mai înalt nivel, considerăm că instanța în mod eronat apreciază că Decizia nr. 46/20008 a Je ste anterioară, astfel că, instanța de fond se raportează doar la Decizia 838/2009 a Curții Constituționale, fără a avea în vedere Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care se statuează în mod clar că "dispozițiile art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata in Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 99 din 8 februarie 2007, in măsura in care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative, luând in considerare si dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instanței de judecata, intre altele, restabilirea situației anterioare si anularea situației create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecata poate sa înțeleagă - ceea ce s-a si petrecut in una dintre cauzele analizate ca are competenta sa anuleze o dispoziție legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situația de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea însăși o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispoziții prevăzute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instanței se considera discriminata" sunt neconstituționale.
Criticile vizează și modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către acest pârât.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
1. Recursul Ministerului Justiției și Libertăților
eferitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță care a pronunțat hotărârea în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul Muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul Primăria o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Curtea de Apel apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 proc.civ. fiind astfel neîntemeiat.
În ceea ce privește fondul cauzei, e reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
De asemenea, se mai reține că acțiunea reclamanților a fost înregistrată în data de 06.11.2007, iar deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 din 03.07.2008 au fost publicate în Monitorul Oficial în 16.07.2008. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică, astfel încât numai cu încălcare principiului menționat anterior instanța de fond putea să aplice deciziile menționate anterior.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă".
Întrucât Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009, această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.
În consecință, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. (în care pot fi încadrate criticile formulate de recurent) nefiind întemeiat.
Referitor la acordarea drepturilor solicitate în continuare, se reține că în onformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) proc.civ. se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului relativ la admiterea greșită a sporului în continuare ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
2.Recursul Ministerului Finanțelor Publice
Se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel Primăria și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civ.
În ceea ce privește celelalte critici se reține că sunt similare cu cele formulate de către recurentul, și întrucât au fost analizate în cadrul recursului formulat de către primul recurent, instanța nu va reveni asupra acestora.
Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) proc.civ. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr. 318/F din 15.07.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
24 ex./09.12.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
