Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2504/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2504/R/2009

Ședința publică din 16 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Griga

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.657 din 10 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, -, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 proc. civ.

Se constată că la data de 13 noiembrie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, răspuns la adresa efectuată către Tribunalul Sălaj prin care se comunică funcțiile îndeplinite de reclamanții intimați și perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea în aceste funcții.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 657 din 10.04.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

S-a admis acțiunea reclamanților, -, ȘI în contradictoriu cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și au fost obligați pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul brut de bază, începând cu data de 25 septembrie 2005 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, drepturi care vor fi actualizate cu indicele de inflație.

S-a constatat prescrisă acțiunea reclamanților pe perioada 1 ianuarie -24 septembrie 2005.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Sălaj să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu 25 septembrie 2005 și pentru viitor.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sporului de confidențialitate de 15% către reclamanți.

S-a disjuns cererile de intervenție în interes propriu formulate de către intervenienții, și și a fost fixat termen de judecată la data de 4 mai 2009.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.

Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.

Conform art. 15 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă atât categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006 cât și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.

Aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, care de asemenea au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.

Astfel, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului d eontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.

Această obligație a reprezentat obligație de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.

Conform art. 84 lit. e din Legea nr. 567/2004, republicată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.

Prin însăși natura sa, activitatea juridică desfășurată de reclamanți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor sau colegilor de serviciu, sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, adopții, secretul bancar, secretul economic.

Pentru prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fie diferit. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Reclamanții s-au aflat în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.

Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.

Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.

Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.

Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța reține că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie.

Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, o contraprestație salarială, această obligație fiind implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. În caz contra ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată.

Este însă de remarcat faptul că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, au rezultat că reclamantele nu pot fi tratate diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio profesională din care face parte.

În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Referitor la solicitarea privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, potrivit prevederilor art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a găsit-o întemeiată, a admis-o pentru considerentele ce au fost expuse în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art. 15 din HG nr. 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.

Pe cale de consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost obligat acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, instanța a reținu că acesta, conform art. 16-20 din nr.OG 137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prev. de nr.OG 137/2000 cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate. Față de împrejurarea că acest pârât nu are nici un raport juridic cu reclamanții, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamanților față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea discriminării.

Instanța a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 ianuarie - 245 septembrie 2005.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu 25.09.2005 și până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și pentru viitor, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței plății și până la data plății efective. A mai obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor, iar pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamante.

A fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj.

1. Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților se solicită admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.

În motivare, acesta invocă incidența în cauză a motivului de recurs este prevăzut de art. 304 pct. 4 din Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.

Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională prin depășirea puterii judecătorești.

Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a arătat că dreptul la sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin Primăria act normativ în vigoare, respectiv nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special pesex, rasă, culoare, limbă, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", astfel că nu poate fi aplicată în speță câtă vreme nu exista Primăria text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate;

Învederează faptul că prevederile art.14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție;

Subliniază că nu există act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților.

apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În Primăria caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.

Arată, de asemenea că se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului și în continuare, raportat la faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.

2.Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publices-a solicitat admiterea acestuia, cu consecința modificării hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.

Apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății raportat la faptul că nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților nu există nici o obligație de plată pentru drepturi bănești pe care Ministerul Justiției și Libertăților ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.

Prin Legea finanțelor publice nr. 500/2002 se reglementează constituirea fondurilor publice si prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisa. Rolul esențial in procesul bugetar si in execuția de casa bugetara revine Guvernului si respectiv Parlamentului. Potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de Guvern.

"Rolul Guvernului", la art.18 din Legea sus menționata, stabilește ca acesta asigura elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum si supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectifica re bugetara anuala si a contului general anual de execuție.

Consideră recurentul că întrucât nu are calitatea de ordonator de credite, iar rectificarea bugetara nu se poate efectua decât in baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, acesta este în imposibilitate de a modifica sau a elabora un proiect al bugetului de stat în lipsa proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum si în lipsa aprobării de către Guvern si a adoptării de către Parlament a proiectelor bugetare

Cu privire la fondul cauzei se învederează, în esență, faptul că reclamanții nu se află într- situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale sporului de confidențialitate, lipsind prin urmare premisa unei discriminări.

3. Recurenta Curtea de Apel Cluj subliniază că nu există nici un temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15%, subliniind că decizia nr. 46/2009 a ÎCCJ se referă doar la judecători și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, iar din considerentele sentinței nu rezultă că instanța ar fi cercetat în vreun fel calitatea reclamanților din punct de vedere al apartenenței la categoriile de personal menționate.

4. Prin recursul lui, Tribunalul Sălaj critică hotărârea atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei, învederând faptul că acordarea sporului de confidențialitate nu are un suport legal, acest acordându-se numai în cazuri și pentru persoane anume prevăzute de lege, reclamanții nefăcând parte din categoria menționată.

Intimații nu și-au expus poziția procesuală.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

1. Recursul Ministerului Justiției și Libertăților

eferitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță care a pronunțat hotărârea în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.

De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.

Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul Primăria o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.

Curtea de Apel apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 proc.civ. fiind astfel neîntemeiat.

În ceea ce privește fondul cauzei, e reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.

Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.

Referitor la Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.

Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă".

Întrucât Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.

Se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. (în care pot fi încadrate criticile formulate de recurent) nefiind întemeiat.

Referitor la acordarea drepturilor solicitate în continuare, se reține că în onformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) proc.civ. se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului relativ la admiterea greșită a sporului în continuare ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.

2. Recursul Ministerului Finanțelor Publice

Se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din Hotărârea nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel Primăria și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.

Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.

Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la fondul cauzei, se reține că sunt similare cu cele formulate de către recurentul, și întrucât au fost analizate în cadrul recursului formulat de către acesta, instanța nu va reveni asupra acestora.

3. Recurentul Tribunalul Sălaj invocă lipsa existenței unui temei legal privind acordarea sporului de confidențialitate, critici care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, și care au fost analizate în cadrul recursului formulat de recurentul, astfel că instanța nu le va mai analiza.

4. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâta Curtea de Apel Cluj, se constată că și acesta se întemeiază pe lipsa unei cauze legale de acordare a sporului de confidențialitate, critici care au fost deja analizate.

Se reține, de asemenea, că potrivit Deciziei nr. 46 pronunțate de ÎCCJ, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar, categorii din care așa cum a arătat și recurenta, nu face parte reclamantul, care potrivit adresei nr. nr. 5171/39/09.11.2009 emisă de Tribunalul Sălaja avut calitatea de îngrijitor, acesta nefiind inclus în categoria personalului auxiliar de specialitate( 36 dosar recurs).

Pentru considerentele expuse, și având în vedere că efectele hotărârii judecătorești urmează să producă efecte cu privire la ceilalți recurenți ca urmare a faptului că obligația pârâților este una solidară, în conformitate cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.

Constatând legalitatea și temeinicia hotărârii cu privire la celelalte aspecte, va menține restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Curții de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 657 din 10.04.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.

Menține celelalte dispoziții.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.DG/dact.MM

9ex./09.12.2009

Jud.fond: și

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu, Daniela Griga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2504/2009. Curtea de Apel Cluj