Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2531/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2531/R/2009
Ședința publică din data 17 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTOR 3: Dana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SA B împotriva sentinței civile nr. 814 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat și reprezentantul reclamantei intimate - avocat
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosarul cauzei o expertiză contabilă prin care arată că se dorește a se face dovada că sporurile pretinse de reclamantă au fost cuprinse în salariul acesteia.
Reprezentantul reclamantei arată că i s-a comunicat un exemplar al acestei expertize și nu înțelege să susțină posibilitatea instanței de a avea în vedere această expertiză având în vedere că are valoarea unei probe extrajudiciare dar și că se referă la alte persoane străine de obiectul prezentei cauze.
Reprezentanții părților declară că nu au alte cereri prealabile.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Solicită reprezentanta pârâtei admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În principal solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată. Acțiunea este prescrisă pentru că dreptul reclamantei de a solicita sporurile de natura celui în litigiu se prescrie în termen de 6 luni. Dacă instanța va aprecia că nu este vorba de prescripție atunci să respingă acțiunea reclamantei ca nefondată întrucât sporurile solicitate sunt introduse în salariul de bază. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial sens în care depune la dosar chitanță.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Rezultă din prevederile Codului Muncii dar și din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2007 că dreptul de a solicita drepturi salariale se prescrie în termenul de 3 ani, prin urmare susținerea pârâtei cu privire la prescripția acțiunii nu este fondată. Articolul 176 pct. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă prevede patru tipuri de suplimentări salariale printre care și cel care face obiectul prezentei cauze. Art. 168 pct. 2 din același contract prevede că suplimentarea a fost introdusă în salariul de bază conform telexului nr. 2, telex care însă nu se referă și la Sucursala Raportul de expertiză depus în ședința publică de azi de reprezentanta recurentei nu are nici o valoare întrucât nu se referă la persoana care are calitate în acest dosar.
În replică, raportat la susținerea reprezentantului reclamantei că telex-ul nu face referire la Sucursala B, arată reprezentanta recurentei că nu se poate susține că drepturile salariale au fost achitate numai unora dintre angajați și altora nu.
Reprezentantul reclamantei învederează că dacă într-un Contract Colectiv de Muncă este prevăzut că angajații ar trebui să beneficieze de anumite drepturi asta nu înseamnă că acest lucru s-a și realizat iar angajatorul nu a reușit să facă dovada achitării drepturilor salariale solicitate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.814/F din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta ""
S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta, împotriva pârâtei "" A pârâtă fiind obligată să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2005, în cuantum de un salariu minim brut la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul/anii 2005, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între 01.11.2005 până la data plății efective, pre cum și 238 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, că în conformitate cu dispozițiile art.283 alin.1 lit."c" din Legea 53/2003, cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect neplata drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate și văzând și disp. art.166 alin.1 din 53/2003, tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamantă nu îl constituie un interes colectiv al salariaților astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile prin care se solicită plata drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, ribunalul a reținut că art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la sub nr.53346/06/25.04.2000, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/20.02.2005 și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006 a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr.397/12.02.2007 pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art.241 alin.1 din Codul muncii și art.11 din Legea 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de "" există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali SA și, aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă/t, tribunalul reține că, în speță sunt aplicabile disp.art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze.
Aceasta, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea 130/1996 contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamanta este îndreptățită să primească drepturile bănești solicitate.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anul 2005. De altfel pârâta nu a probat nici faptul că în anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "", întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel pentru anul 1997.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei în sensul că prin Decizia de concediere s-au stabilit toate drepturile bănești la care este îndreptățită reclamanta până la data încetării Contractului individual de muncă și că această decizie nefiind contestată, reclamanta nu mai poate solicita alte drepturi bănești.
Pentru a concluziona astfel tribunalul a reținut că prin respectiva decizie s-a stabilit doar valoarea netă a"indemnizației de concediere"prevăzută de art.50 din CCM la nivel de unitate completat cu Planul social și nu se face nici o referire la drepturile salariale cuvenite fostului angajat pentru perioada anterioară concedierii.
Pe de altă parte chiar dacă în decizia de concediere s-ar fi prevăzut, pe lângă dispoziția de încetare a contractului individual de muncă și obligația din partea angajatorului de a plăti fostului salariat anumite sume de bani, cu titlu de drepturi bănești restante, necontestarea deciziei sub acest aspect și acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale, nu are semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile ce i se cuvin în integritatea lor, potrivit art.165 Codul muncii.
vând în vedere dispozițiile art.287 din Codul muncii care prevăd că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamantă în calitate de angajat până la data de 30.01.2006, instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului a arătat că ontrar celor statuate de instanța fondului, în opinia recurentei prezentul litigiu nu este un conflict individual de munca și nu are ca obiect neplata unor drepturi salariale. Pe cale de consecință acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art.281 alin.1 lit."e" din Codul muncii, privitor la termenul de prescripție.
Astfel, prin art.176 din Contractul colectiv de muncă pe ramură s-a prevăzut că "salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă". in modalitatea de redactare a acestui articol rezultă, că aprovizionarea de toamnă - iarnă pretinsă de reclamantă nu este un drept de natură salarială în sensul dispozițiilor art.154 și urm. din Codul muncii și fiind introdus printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, face aplicabile dispozițiile art.283 alin.l lit."e"din Codul muncii potrivit cărora "termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă și a unor clauze ale acestuia".
Arată că dispozițiile art.283 alin.l lit."c"din Codul muncii care reglementează termenul de prescripție de 3 ani nu are incidență în cauză, deoarece se aplică doar în situația unui conflict individual de muncă ce are ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate.
Consideră că i pe fond hotărârea recurată este nelegală și netemeinică. instanței fondului în sensul că suplimentările salariale privind aprovizionarea de toamnă nu ar fi fost incluse în salariul de baza sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
Așa cum rezultă din art.168 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract. Potrivit acestui text, indiferent de conținutul actului adițional, părțile au convenit ca această suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază. Ulterior, prin actele adiționale a fost stabilit doar cuantumul despăgubirii acordate și nu modul în care s-a acordat. In acest sens sunt dispozițiile art.176 din CCM din anul 2008, potrivit cărora, ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997. Prin urmare începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect având în vedere faptul că acest ajutor nu se mai acordă salariaților fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
In aceste condiții reclamanta nu poate solicita plata acestei suplimentări salariale atâta vreme cât ea a fost introdusă în salariul de bază și încasată.
Potrivit art.176 alin.l din CCM pe ramură pe anul 2000, s-au stipulat următoarele: cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în formă fixă. Prin alin.6 din același text s-a stabilit că fiecare din adausurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază. rin Contractul Colectiv de Muncă pe anul 1997 încheiat între și salariați această suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă a fost introdusă în salariul de bază. Actele adiționale la CCM la nivel de ramură nu au modificat conținutul art.176 și nu puteau modifica CCM încheiat între și salariații săi.
Prin întâmpinarea de la 26-27, reclamanta a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la prescrierea dreptului la acțiune, Curtea reține că în mod corect această excepție a fost respinsă de instanța de fond. Astfel, așa cum judicios s-a arătat, calificarea corectă a cererii reclamantului este aceea de conflict de drepturi privind neplata unor drepturi salariale în sensul art. 283 alin. 1 lit.c din Legea 53/2003, astfel încât termenul de prescripție este de 3 ani, și nu de 6 luni așa cum în mod eronat susține recurenta. Acest termen de șase luni, prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii este aplicabil în cazul în care interesul născut prin nerespectarea clauzelor contactului colectiv de muncă este unul colectiv, și nu individual așa cum e cazul în speța de față.
Având în vedere contractele colective de muncă pentru anii 1998 - 2007, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, copia carnetului de muncă, decizia de încetare a contractului individual de muncă, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea este fondată.
Art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la sub nr.53346/06/25.04.2000, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/20.02.2005 și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006 a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr.397/12.02.2007 pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract. Ca atare, sunt corecte concluziile instanței de fond referitoare la îndreptățirea reclamantului la plata acestor adaosuri salariale, criticile recurentei fiind așadar neîntemeiate.
Recurenta nu a făcut dovada că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997, după cum nu a făcut nici dovada achitării dreptului cuvenit pentru anii 2005-2006.
Daca părțile ar fi urmărit intr-adevăr includerea in salariul de baza, nimic nu le-ar fi împiedicat sa efectueze o modificare a clauzelor contractuale conform voinței lor reale. Ele însă au păstrat formularea art. 168 alin. 1. neschimbata.
Curtea apreciază ca nu trebuie minimizata importanta alin. 1 al art. 168. și concentrată atenția numai asupra alin. 2 al acestui articol, iar aceasta interpretare contravine si tezei a II-a a alin. 1 al art. 168. care prevede obligativitatea unor negocieri cu pentru stabilirea valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor. Asemenea prevedere nu si-ar mai fi găsit locul in situația in care părțile ar fi voit ca suplimentările de drepturi sa se realizeze prin includerea in salariul de baza. Majorarea salariului de baza mediu este o problema distincta de drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1. si nu se poate prezuma ca recurenta a avut in vedere tocmai acordarea acestor drepturi.
Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut că pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de 1.06.1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "", întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel pentru anul 1997.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamantă în calitate de angajat și la data promovării acțiunii, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 814 din 17.12.2008 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-.
În temeiul art.274 Cod Procedură Civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 357 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform actelor justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 814 din 17.12.2008 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei IMPAN suma de 357 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - -
GREFIER
]Red.DG/03.12.2009
Dact./4ex.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș, Dana
