Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2646/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.2646/R/2009
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTORI: Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Gîrbovan
- -
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ ȘI MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1457 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamanta intimată a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, practică judiciară reprezentând hotărâri pronunțate în cazuri similare, ( filele 15-27 din dosar ), solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr- din data de 24.04.2009, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de fidelitate în procent de 10% din salariul brut de încadrare, conform disp.art.4 din OUG nr. 27/2006, începând cu data de 01.08.2008 până la zi și pentru viitor, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că, în baza art. 4 alin.1 din nr.OG 27/2006, toate persoanele din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești beneficiază de un spor de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară sau de specialitate.
Prin aceasta apare o discriminare între asistenții judiciari și celelalte persoane ce fac parte din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești și chiar a personalului de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție.
Prin sentința civilă nr.1437 din 21 mai 2009, Tribunalului Cluja admis acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI și în consecință pârâții au fost obligați la plata în favoarea reclamantei a sumei reprezentând sporul de fidelitate în cuantum de 10% aferent perioadei 01.08.2008 până la zi și în continuare.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că nstanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art. 295 alin.1 din Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanta este asistent judiciari la Tribunalul Cluj și face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea sporului de fidelitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În primul rând, instanța a constatat că între judecători și asistenții judiciari (aparținând toți aceleiași categorii a personalului judiciar) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece asistenții judiciari îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat, aceștia trebuind să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați, să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale, să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați, să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători și să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor.
Mai mult chiar, aceștia deliberează împreună cu judecătorii, chiar dacă au vot consultativ și au dreptul la opinie separată, drept recunoscut numai judecătorilor, au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate și nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate.
Instanța nu a putut reține susținerile Ministerului Justiției referitoare la caracterul nepermanent al muncii asistenților judiciari, având în vedere că asistenții judiciari în cauză activează la Tribunalul Cluj de 8 ani și au avutîn permanențăședințe bisăptămânale de judecată, cu un număr mediu de dosare de 100 de dosare pentru fiecare ședință, asigurând, în caz de nevoie, și completele de la Tribunalul Zalău, B și Târgu- Activitatea acestora a fost considerată ca fiind de bună calitate și apreciată de conducerile instanțelor unde au activat.
Deci munca acestora este similară cu a judecătorilor și având în vedere principiile de nediscriminare, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru asistenții judiciari inclusiv a sporului de fidelitate se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu magistrații.
Având în vedere prevederile art. 5 din Codul muncii și aspectele reținute instanța a constatat ca fiind fondată acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivare, pârâta a arătat că nu există prevederi legale exprese care să instituie acordarea acestui spor pentru categoriile profesionale din care fac parte cei în cauză, art.4 din OUG nr.27/2006 cuprinzând lista limitativă a funcțiilor care sunt avute în vedere pentru acordarea sporului de "fidelitate" solicitat de reclamanți.
Nu se poate reține în cauză situația de discriminare pe care au invocat-o reclamanții în întemeierea acțiunii și care a constituit unul dintre argumentele pentru care instanța de fond a admis acțiunea. Asistenții judiciari au un vot consultativ la pronunțarea sentinței, ei nerostind dreptul, condiții în care determinarea prin lege a condițiilor în care drepturile salariale ale acestora nu sunt asimilate cu ale judecătorilor nu constituie o faptă de discriminare.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Justiției, solicitând admiterea căii de atac promovate și casarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii formulate.
Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă întrucât prin hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Recurentul mai arată că, în ședința din data de 27.05.2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul existenței unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilind că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Având în vedere și temeiul acțiunii reclamantei, solicită să se observe că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispozițiile legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, existând posibilitatea ca într-un litigiu competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Posibilitatea de a extinde, pe cale judiciară, sfera beneficiarilor unei norme juridice, în temeiul articolelor din OG nr.137/2000, ca urmare a reținerii unei stări de discriminare instituite prin lege între categorii profesionale distincte, respectiv între asistenții judiciari și magistrați, echivalează cu încălcarea nepermisă a art.1 alin.4 din Constituție ce reglementează principiul separației puterilor în stat, precum și art.61 alin.1 din Legea fundamentală, text care conferă calitatea Parlamentului de organ unic legiuitor.
Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut la punctul 9 al art.304 pr.civ. întrucât în primul rând că soluția primei instanțe de a obliga pârâții la acordarea majorării indemnizației lunare în raport cu "vechimea în funcția de asistent judiciar" și pentru viitor, este în același timp nelegală, întrucât art.27 din OUG nr.27/2006 permite doar acordarea de despăgubiri, pentru un prejudiciu deja produs, iar nu de drepturi salariale, pentru viitor.
În mod corect, instanța de fond ar fi trebuit să constate că acest capăt de cerere, care se referă la acordarea în continuare a majorării solicitate, nu putea fi primită, întrucât se referea la un drept pretins pentru viitor, drept care nu s-a născut încă, astfel încât intimații - reclamanți nu justificau un interes actual, ci care ar putea deveni actual în mod succesiv, pe măsura derulării raporturilor de muncă.
În ceea ce privește pretențiile exprimate prin acțiune și acordarea prin sentința pe care o critică, solicită să se aprecieze că prin caracterul esențialmente temporar al îndeplinirii funcției de asistent judiciar este exclusă, în mod rațional, justificarea fidelizării față de această funcție.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură de durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele dintre drepturile prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, solicită constatarea că acest beneficiu este acordat tocmai în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile și asistenților judiciari, neputând fi extins de către instanță și nepunându-se vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
Cât privește durata exercitării funcției de asistent judiciar este temporară, este greu de argumentat cum se poate realiza fidelizarea persoanelor care au asemenea funcții.
În schimb, anumite categorii de personal din sistemul justiției precum judecătorii, procurorii și chiar personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor se dedică unei cariere profesionale, motiv pentru care sunt recompensate de către legiuitor cu anumite beneficii, ca majorarea indemnizației pentru vechimea în funcție, ori pensia de serviciu, tocmai pentru a stimula și recompensa fidelitatea față de funcție pe parcursul întregii cariere.
Nu în ultimul rând, solicită să se aprecieze că, în speța de față, unde se pune problema unei discriminări de natură salarială, nu se poate reține existența unor situații analoage sau comparabile, din punct de vedere al reglementărilor legale cu incidența în ceea ce privește conținutul concret al celor două funcții, de magistrat, respectiv judecător și procuror, pe de o parte, și de asistent judiciar, pe de altă parte.
Astfel, condițiile de numire și de recrutare a asistenților judiciare sunt diferite de condițiile de acces în magistratură, atribuțiile conferite de lege celor două funcții sunt diferite și există diferențe clare și în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor disciplinare și eliberarea din funcție.
În ce privește durata exercitării funcției, aspect cu o semnificație deosebită pentru a demonstra că nu avem de a face cu o situație analogă sau comparabilă, se arată încă o dată că exercitarea funcției de asistent judiciar este esențialmente temporară, aceștia fiind numiți pe un mandat cu durată limitată de 5 ani, cu posibilitatea unei reinvestiri ulterioare, în vreme ce judecătorii își exercită funcția pe durată nedeterminată.
S-a mai invocat de către recurentă și depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere că, prin deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2008, s-a constatat că dispozițiile art.27 al.1 din OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că recursurile formulate de Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției și Libertăților sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță este nefondat, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din Codul muncii, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.
Deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantei, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se mai reține că în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Prin recursul formulat în cauză a fost invocată decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Se reține că această hotărâre nu poate avea nici o relevanță în cauză, întrucât în speță instanța supremă nu a pronunțat vreo decizie prin care să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Curtea mai reține că, potrivit disp. art. 110 alin. (2) Cod procedură civilă, se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiței ar însemna ca reclamanta să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
Analizând însă în cauză motivele de recurs invocate de către pârâții-recurenți privind întrunirea condițiilor pentru constatarea discriminării reclamantei, ce are calitatea de asistent judiciar, prin neacordarea sporului de fidelitate, Curtea reține că acestea sunt fondate, în mod greșit prima instanță constatând că acțiunea formulată de către intimată este întemeiată.
Conform disp.art 110 din Legea nr.304/2004, asistentii judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime in funcții juridice de cel puțin 5 ani si care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au cetățenia, domiciliul in România si capacitate deplina de exercițiu;
b) sunt licentiate in drept si dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;
c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal si se bucura de o buna reputație;
d) cunosc limba;
e) sunt apte, din punct de vedere medical si psihologic, pentru exercitarea funcției.
Conform disp.art. 4 alin. 1 din OG27/2006: "(1)Judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti beneficiaza,in raport cu vechimea numai in functiile de judecator, procuror, magistrat-asistent la Inalta C de Casatie si Justitie sau de personal asimilat judecatorilor si procurorilor,de o majorare a indemnizatiei stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculata in procente la indemnizatia de incadrare bruta lunara, dupa cum urmeaza:
- de la 3 la 5 ani - 10%;
- de la 5 la 10 ani - 15%;
- de la 10 la 15 ani - 20%;
- de la 15 la 20 de ani - 25%;
- peste 20 de ani - 30%.
(2)Indemnizatia de incadrare majorata potrivit alin. (1) se acorda de la data de intai a lunii urmatoare celei in care s-a implinit vechimea numai in functiile prevazute la alin. (1) si constituie indemnizatia de incadrare bruta lunara."
Având în vedere faptul că reclamanta solicită plata unui spor de fidelitate începând cu data de 01.08.2008, aceasta se raportează desigur la aceste dispoziții legale, însă și art.4 din nr.OUG177/2002 prevedea că: "Magistrații beneficiază,în raport cu vechimea efectivăîn funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Curtea Suprema de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (2), calculată în procente la indemnizația bruta, după cum urmează:
- de la 5 la 10 ani - 5%;
- de la 10 la 15 ani - 10%;
- de la 15 la 20 de ani - 15%;
- peste 20 de ani - 20%.
(2) Indemnizația majorată potrivit alin. (1) se acorda de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinitvechimea efectivăîn funcțiile prevăzute la alin. (1) și constituie indemnizația de încadrare bruta lunară."
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului referitoare la discriminare, cât și Curtea Constituțională au stabilit că egalitatea între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale sau asemănătoare, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii, nici discriminare.
Principiul egalității în fața legii prevăzut de art.16 alin.1 din Constituție și al nediscriminării prevăzut de art.5 alin.1 din Codul muncii nu înseamnă uniformitate, fiind admise soluții legislative diferite pentru situații diferite, justificate obiectiv.
Curtea Constituțională a mai stabilit că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
În același sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat principiul egalității, ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Legiuitorul poate să țină seama de anumite particularități, care impun, în mod necesar și rațional, un tratament diferențiat. Ca urmare, este posibilă diferențierea salarizării, fără a fi vorba de discriminare, în funcție de folosirea unor cunoștințe și drepturi profesionale similare sau egale, depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual și/sau fizic, importanța și complexitatea muncii prestate, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, condițiile de muncă etc.
În speță, Curtea reține că nu există elementul de comparabilitate cerut pentru reținerea discriminării.
Astfel, Statutul magistraților diferă de al asistenților judiciari, sub aspectul atribuțiilor, competențelor, condițiilor de numire în funcție. Modalitatea de salarizare a magistraților este motivată de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru aceste categorii profesionale.
Chiar dacă asistenții judiciar beneficiază de o parte dintre drepturile salariale cuvenite magistraților, legiuitorul, având în vedere atribuțiile conferite acestora și răspunderea, complexitatea funcției, faptul că aceștia au doar un vot consultativ în cadrul deliberărilor, dar mai ales caracterul esențialmente temporar al funcției îndeplinite, nu a prevăzut în favoarea acestora și dreptul la un spor de fidelitate ( de stabilitate în funcție).
Astfel, prin nr.OUG27/2006, act normativ care abrogat nr.OUG177/2002, salarizarea asistenților judiciari fost stabilită după cum urmează:
Art. 16- (1) Asistentii judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare bruta lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit. A din anexa, nr. crt. 28-31,în raport cu vechimea în funcții juridice.
(2) Asistentii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 5, 7, 18, 24 și 25.
Legea nr. 45 din 6 martie 2007pentru aprobarea <LLNK 12006 27180 301 0 46>Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2006privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, modificat articolul 16, alineatul (2) în sensul că:
"Asistentii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 4 ind. 1, 5, 7, 18, 24 și 25."
În consecință, conform disp.art.16 alin.1 din nr.OUG27/2006,asistentii judiciari sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brutalunară,în raport cu vechimea în funcții juridice.
Desigur, perioada în care aceștia îndeplinesc funcția de asistenți judiciari va fi luată în considerare ca vechime în specialitatea juridică și, astfel cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior, aceștia dețin deja un beneficiu salarial acordat în raport de acest criteriu.
Vechimea în funcții juridice nu trebuie însă confundată cu vechimea efectivă în magistratură, care conferă judecătorilor dreptul la sporul de fidelitate, de stabilitate în funcție.
De fapt, asfel cum rezultă din textele legale enunțate anterior, deși reclamanta solicită obligarea pârâților la platasporuluide fidelitate, nici categoriile de personal prevăzute de disp. art. 4 alin. 1 din OG27/2006, la care aceasta se raportează pentru a dovedi că se află într-o situație de dsicriminare directă, nu beneficiază de un asemenea spor,ci deo majorare a indemnizatiei lunare, ce constituie chiar indemnizatia de incadrare bruta lunară,ori, potrivit disp.art. 16 alin. 1 din același act normativ, asistentii judiciari sunt salarizați cu o indemnizație,în raport cu vechimea în funcții juridice.
Curtea reține astfel că lipsa beneficiului acestui drept de natură salarială, recunoscut magistraților, nu presupune automat discriminare, ci este justificată de situațiile diferite în care se află reclamanta și care impun în mod rațional și obiectiv soluții diferite ale legiuitorului în privința salarizării, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității prevăzut de Constituție și art. 6 alin. 2 Codul muncii.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, să se admită recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților și să se modifice în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge acțiunea formulată de reclamanta -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1437 din 21 mai 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon Dana Gîrbovan
- - - - cu opinie separată
- - -
GREFIER,
- -
Red./ Tehnored.:;
6 ex.- 17.12.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Cluj:-;
-
OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTOR - -
Apreciez că se impunea respingerea recursurilor invocate, pentru considerentele de mai jos.
Referitor la stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcției judiciare), tribunalul a analizat în mod judicios situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Așa cum a reținut și prima instanță este incontestabilă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar (alături de judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate), deoarece asistenții judiciari: trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; trebuie să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale; trebuie să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; trebuie să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători; trebuie să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor; li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați; se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor; se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează, la fel ca judecătorii; au vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți; au dreptul la opinie separată, drept recunoscut de lege numai judecătorilor; au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate; nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate (art.110-113 din Legea nr.304/2004). Această similitudine este reconfirmată și de reglementarea funcției de asistent judiciar și prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (de exemplu, prin art.5 al acestei legi). Ceea ce este esențial și decisiv, este faptul că asistenților judiciari, asimilați și din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006), legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit.
Conform art. 16 alin. (3) raportat la art. 1 și art. 295 alin. (2) din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca reprezintă vechime în muncă, iar o formă vechimii în muncă o constituie vechimea în specialitate (în funcție, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități într-o anumită funcție, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute. Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal judiciar, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și acumulează, în urma executării acestui raport, vechime în specialitatea funcției judiciare deținute, fiind fideli acestei funcții judiciare, deoarece își mențin activitatea în sistemul judiciar, neexercitându-și dreptul,prevăzut de art. 41 din Constituție, de părăsire din proprie inițiativă a acestui sistem în favoarea altei funcții extrajudiciare. De asemenea, asistenții judiciari respectă aceleași incompatibilități ca și magistrații, deci această fidelitate trebuie remunerată la fel. În plus, legea declară în mod expres că perioada desfășurării activității de asistent judiciar reprezintă vechime în magistratură, adică în funcția de judecător sau procuror. Oricum, cu atât mai mult, nici între asistenții judiciari și personalul auxiliar nu poate exista un tratament diferențiat sub aspectul continuității într-o funcție judiciară.
Sporul de fidelitate se acordă întregului personal de specialitate din sistemul justiției, judiciar sau doar conex, indiferent de funcția concretă deținută în acest sistem (deci indiferent de statut, recrutare, atribuții, durata funcției etc.). Acest spor recompensează alegerea făcută de titular de a munci în sistemul justiției și însuși lucrul prestat în sistemul justiției, atât timp cât acesta este prestat, deci nu recompensează doar o anumită funcție.
De asemenea, deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și una de specialitate juridică din instanțele judecătorești (iar perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură), precum și că, deși asistenții judiciari acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar, totuși, prin art. 16 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prevăzut de art. 4 din nr.OUG 177/2002 și de art. 4 din nr.OUG 27/2006, spor ce are corespondent în cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, a celui nejudiciar de specialitate juridică sau a celui conex fără această specialitate juridică, toate din sistemul justiției.
Deci același element, constând în dreptul la vechimea în funcția judiciară și respectarea incompatibilităților legale, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului judiciar, în funcție de criteriul discriminatoriu al apartenenței la o anumită categorie profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. (1) din OG nr. 137/2000).
Existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, 6, 8, 39 alin. (1) lit. a, art. 40 alin. (2) lit. c și f art. 154 alin. (3), art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. (1), art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Referitor la aspectele invocate de Ministerul Justiției în sensul că perioada determinată a mandatelor asistenților reprezintă justificare obiectivă și rezonabilă pentru neacordarea sporului de fidelitate, se apreciază că nu are nicio relevanță faptul că asistenții judiciari îndeplinesc mandate determinate (de câte 5 ani cu posibilitate reinvestirii), deoarece acestea pot fi succesive în timp și nu împiedică nicidecum acumularea vechimii în funcția judiciară. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima tranșă a sporului de fidelitate, prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006, se acordă deja de la o vechime de 3 ani în funcție, deci evident anterior expirării mandatului. De altfel, în aceeași situație se află și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin mai apoi din nou în sistemul judiciar (de exemplu potrivit art. 33 alin. 1 și alin. 5 din Legea nr. 303/2004), și care beneficiază în continuare și în mod corespunzător de sporul de fidelitate prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006, indiferent de eventualele întreruperi ale exercitării funcției judiciare. Același este și cazul personalului auxiliar de specialitate încadrat pe durată determinată, de pildă potrivit art. 81 lit. a din Codul muncii. Într-adevăr, sporul prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006 se acordă pentru vechimea efectivă în specialitatea funcției judiciare, iar nu pentru vechimea neîntreruptă, deci indiferent de eventualele întreruperi sau modalități de exercitare a funcției.
Drept urmare, apreciaz că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale menționate anterior, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident în cauză.
JUDECĂTOR
- - -
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Gîrbovan
