Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2653/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2653/R/2009
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.734 din 14 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosarul civil nr-, privind și pe pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, vând ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin memoriul de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin întâmpinările depuse la dosar pârâții intimați Curtea de Apel Cluj, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
La data de 15.04.2008, prin sentința civilă nr. 734/2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, ȘI formulată împotriva pârâților Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect obligarea pârâților în solidar la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază începând cu data de 5.02.2005 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu indicele de inflație de la data la care erau datorate, obligarea efectuării mențiunilor necesare în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reținut că eclamanții au avut sau au și în prezent calitatea de judecători ai Secției penale din cadrul Tribunalului Sălaj, activitate care presupune prezența acestora la instanță în afara orelor de program în zilele lucrătoare, precum și în zilele libere de sâmbătă și duminică ori de sărbători legale.
reclamanților în materia dreptului penal implică și asumarea unor responsabilități privind respectarea normelor procesului penal, precum și asumarea statutului de judecător, fiind exclusă orice legătură între drepturile garantate de Constituția României și efectul programului de permanență invocat de către reclamanți, precum și orice discriminare dintre reclamanți și polițiști, care beneficiază de un spor de 25% din salariul de bază în baza nr.OG 38/2003, pe când salarizarea reclamanților este prevăzută de Legea nr. 303/2004.
Acțiunea reclamanților are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, legiuitorul fiind cel care are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor la indemnizațiile și salariile de bază, el fiind singurul care poate aprecia și stabili dacă și care anume sporuri se acordă anumitor categorii de salariați.
În acest sens a statuat și Curtea Constituțională, precizând că diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.
Referitor la faptul că reclamanții invocă instituirea unei discriminări în raport cu alte categorii profesionale, această critică privind salarizarea reclamanților nu poate fi reținută, întrucât aceștia nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție ori a altor bugetari, care se bucură de un statut aparte reglementat de legi de organizare diferite și având legi proprii de salarizare.
Potrivit art.53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
În Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și în Statutul grefierului se specifică că asigurarea permanenței reprezintă o obligație de serviciu a judecătorilor și grefierilor, asumată de aceștia odată cu ocuparea funcției pe care o dețin.
Instanța reține că legiuitorul a impus restrângerea dreptului la libera circulație potrivit cerințelor impuse de Constituție, întrucât măsura este necesară și proporțională cu scopul urmărit, respectiv acela de înfăptuire a actului de justiție, de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor față de care se dispun măsuri procesuale cu caracter urgent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții, și, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare recursului reclamanții arată că, au avut în cadrul Tribunalului Sălaj un program de "permanență" ce presupune ca, periodic și consecutiv, după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie disponibilă și, în caz că este necesar, să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea, eventual și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, respectiv cauze penale ce au ca obiect luarea ori menținerea măsurilor preventive, mandate europene, precum și încuviințarea percheziției.
Nu au fost recompensați niciodată, sub nici o formă, pentru timpul în care, faptic, au fost obligați să nu părăsească localitatea, pentru ca, în situația în care erau solicitați să se deplaseze la instanță în cel mai scurt timp și pe cheltuiala acestora.
Prin această stare de fapt, le-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare - drept fundamental garantat prin legislația internă și internațională, și, totodată, se aduce atingere și relațiilor sociale privind viața de familie și în societate - ocrotite de legiuitorul român, având în vedere faptul că reclamanții nu aveau posibilitatea de a-și face un program normal pentru sfârșitul de săptămână sau de sărbători pentru că, indiferent de oră, trebuiau să fie de a se prezenta la locul de muncă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate (care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă), Curtea reține că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și instanța de fond prin Deciziile nr. 818, 819 și 820 din 03.07.2008, respectiv prin Decizia nr. 1325/04.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională interpretarea OG nr. 137/2000 în sensul că prin acest act normativ se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Or, ceea ce solicită reclamanții este aplicarea unor acte normative care se referă la alte categorii socio-profesionale.
Diferența între reclamanți și categoriile profesionale invocate (polițiști, procurori și judecători militari, avocați) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii, respectiv în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite.
iferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Însă, instanța europeană a statuat în mod constant că nu orice diferență de tratament reprezintă o încălcare a art. 14 din CEDO. Statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârea din 28.11.1984 Ramussen Danemarcei 40). Drept urmare, spre deosebire de cauza Driha c/a României (Hotărârea din 21.05.2008) unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale, în prezenta cauză se invocă discriminarea dintre reclamanți și alte categorii profesionale, care nu se află în situații analoage sau comparabile, așa cum s-a menționat anterior.
Art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în mod expres că " Toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală". Carta Social Europeană revizuită (ratificată de România prin Legea nr. 74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art. 4 relativ la o salarizare echitabilă), măsurilor necesare în vederea garantării a unei salarizări echitabile, care să țină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală. În mod similar, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat în 1966 și ratificat de România prin Decretul 212/1974) conține dispoziții relative la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil și o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.
Deși aceste prevederi internaționale au prioritate în raport cu întreaga legislație română (conform art. 20 alin. 1 din Constituție), Curtea de Apel apreciază că, în condițiile în care munca desfășurată de reclamanți este diferită de cea a categoriilor menționate, diferența de remunerare este justificată.
De asemenea, așa cum a statuat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența relativă la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție ( e exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003), se reține că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc. prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Referitor la susținerea reclamanților în sensul că dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit de art. 16 din Constituția României se reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
Întrucât apreciază că există diferențe esențiale între reclamanți și categoriile profesionale cu privire la care se solicită constatarea discriminării Curtea de Apel reține că principiului nediscriminării prevăzut de art. 5 din Codul munciia fost respectat de legiuitor la adoptarea legii de salarizare a reclamanților.
Relativ la nelegalitatea sentinței recurate în raport de dispozițiile dreptului comunitar se reține că articolul 141 al consolidate a Tratatului privind Uniunea Europeană (devenit în prezent art. 157) interzice orice formă de discriminare care fixează reguli diferite pentru același loc de muncă sau pentru prestări de aceeași calitate sau aplică aceeași regulă în cazul unor activități diferite, chiar dacă discriminarea este directă sau indirectă. În materie de remunerație, o discriminare directă poate fi constatată prin respectarea criteriilor de egalitate în materie de condiții de lucru și remunerație. Or, așa cum s-a învederat anterior, nu există aceleași condiții de lucru, respectiv conținutul raportului juridic de muncă al reclamantei este diferit de cel al celorlalte categorii de personal pe care îl invocă reclamanții.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit, ceea ce instanța constatată că nu este cazul în prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale menționate anterior, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident în cauză.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 734 din 15.04.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
12ex./03.12.2009
Jud.fond:/
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
