Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2658/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2658/R/2009
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și, respectiv, de pârâta - SA împotriva sentinței civile nr. 622/F din 13 octombrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantulreclamantului recurent, avocat A și reprezentanta pârâtei recurente, avocat, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, Curtea Constituțională a respins, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii invocată de pârâta intimată - SA.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul stabilirii drepturilor salariale suplimentare conform adresei emisă de pârâta recurentă - SA depusă la dosar, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei recurente - SA solicită respingerea recursului declarat de reclamantul recurent, întrucât adresa depusă la dosar se referă la obiectul drepturilor salariale, calculate pentru altă primă. În ceea ce privește propriul recurs solicită admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului declarat de pârâta recurentă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
La data de 13.10.2008, prin sentința civilă nr. 622/F/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei A B și, în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C din anul 2007, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății B din anul 2007, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plătii efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 238 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut, referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta - SA, că aceasta este nefondată, astfel fiind respinsă în considerarea dispozițiilor art.283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect neplata drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate și văzând și dispozițiile art. 166 alin 1 din Legea nr. 53/2003, tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamant nu îl constituie un interes colectiv al salariaților, astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile prin care se solicită plata drepturilor salariale. În aceste condiții excepția invocată este nefondată, motiv pentru care a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, respectiv contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2007, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, Decizia nr.5140/2007 a Comisiei Paritare, adresele emise de SA, tribunalul a reținut că aceasta este fondată, fiind admisă, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C, sume actualizate la data plății efective.
În acest sens, s-a reținut că prin CCM nr. 8080 din 23.05.2000, modificat succesiv la începutul fiecărui an, în favoarea angajaților pârâtei s-au prevăzut, în art.168, drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paști și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Prin actul adițional din 25.02.2003 s-a prevăzut că "pentru anul 2003" aceste suplimentări salariale vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. Această mențiune a fost reiterată și în contractul colectiv de muncă valabil pe anul 2004.
În actele adiționale din 2005 conținutul alin. 2 al art.168 a fost din nou modificat, în sensul că în loc de expresia "pentru anul 2003" suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, s-a folosit expresia "în anul 2003" suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază. Această expresie se regăsește și în Contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2006 și 2007.
În acest context, pârâta a susținut că în anul 2003 suplimentările salariale pentru Paști și C au fost incluse în salariul de bază și au fost încasate, invocând în apărare și Decizia Comisiei Paritare, de interpretare a clauzelor art.168 alin.2 din CCM, interpretare survenită abia după ce angajații pârâtei au solicitat plata acestor drepturi.
Potrivit aceluiași CCM salariații SNP SA beneficiază anual de o creștere procentuală a salariilor de bază, creștere prevăzută în art.128.
Prevederile art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. În acest sens, contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În cauză, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul legii. Se va reține astfel că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996- prin acte neînregistrate la Direcția Teritorială de Muncă - nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al clauzei invocate.
Cum pârâta nu a probat faptul că în anul 2003 s-au executat efectiv dispozițiile art.168 alin.2 din CCM, respectiv că într-adevăr suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, susținerile pârâtei, în sensul că în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nu se mai impunea acordarea separată a acestor suplimentări (cu ocazia fiecărui eveniment) nu sunt întemeiate.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii, care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate de reclamant, prima instanță a constatat că reclamantul în calitate de angajat al pârâtei este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Este adevărat că pârâta a depus la dosar, în susținerea tezei respingerii acțiunii urmare a faptului că suplimentările salariale de Paști și C ar fi fost incluse în salariu în anul 2003, un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, dar acesta a fost înlăturat, nefiind opozabil reclamantului și nefiind întocmit în contradictoriu cu acesta. În ce privește practica judiciară, respectiv hotărârile judecătorești prin care au fost respinse acțiuni similare, au fost înlăturate, motivat de faptul că opinia majoritară exprimată în hotărârile judecătorești este în sensul admiterii unor astfel de acțiuni.
În baza textelor de lege arătate, tribunalul a admis acțiunea, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești, reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C din anul 2007, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății B din anul 2007 și nu în funcție de salariul mediu brut, așa cum a solicitat reclamantul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art.168 alin.1 din CCM.
Această modalitate de acordare a fost dispusă tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamantului, având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau a fi acordate aceste drepturi și data acordării, cât și rata inflației.
În temeiul art. 274.proc.civ. a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 238 lei reprezentând onorariu avocațial, conform actelor justificative depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul declarat de reclamants-a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în întregime a acțiunii și obligării pârâtei la plata către drepturilor salariale actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând prima de C aferentă anului 2007 la nivelul sumei calculate conform adresei nr.504/11.06.2007, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivele de recurs arată că instanța a cenzurat cuantumul pretențiilor, considerând că baza de calcul a acestora este cea din adresa nr.2022/04.09.2007 și 2019/12.11.2007 și nu cea din adresa nr.504/11.06.2007, depusă la dosar.
Conform art.168 din CCM-urile pe anii 2004-2007 stabilirea valorii concrete a acestor drepturi salariale se face în urma negocierilor cu.
În aceste condiții, pentru a putea produce efecte, adresa din 2007 ar trebui să poarte viza, dar această viză lipsește, adresa depusă de reclamant purtând această viză.
În urma negocierilor dintre conducerea și, au rezultat nivelul cuantumurilor salariilor suplimentare, a adaosurilor și indemnizațiilor așa cum rezultă din adresa menționată, drepturile astfel stabilite fiind obligatorii pentru sucursale.
Consideră că avea dreptul la plata primei de C în cuantumul prevăzut în această adresă.
Prin recursul declarat de pârâta s-a solicitat modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Recurenta consideră că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
Învederează că, acțiunea reclamantului este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 și 274 Cod procedură civilă.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoare:
Recursul pârâtei este nefondat.
Întrucât, conform art. 137.proc.civ. excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată în 31.07.2008 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anului 2007, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 salariații SNP SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între și patronat.
(2) al art. 168 din Contractele colective de muncă menționate anterior prevede că pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce reprezintă în opinia Curții de Apel o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.
Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2007. În caz contrar dispozițiile alin.(1) din art. 168 menționat anterior ar fi inutile întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.
Având în vedere aceste considerente și reținând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1 ) proc.civ. Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
Recursul reclamanților este întemeiat.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este întemeiată, prima instanță nestabilind prima în raport de suma atestată de actul emis chiar de pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și, ci în raport de salariul de bază mediu, întemeindu-se pe adresa nr.2019/12.11.2007, care însă nu poartă viza. Prin urmare, și din această perspectivă hotărârea va fi modificată.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct.9 proc.civ. va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată în sensul admiterii în întregime a acțiunii și obligării pârâtei să plătească reclamantului suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C 2007, în cuantum de 2000 lei.
Va menține dispoziția din sentința recurată privind actualizarea sumei.
Constatând culpa procesuală a pârâtei recurente, în temeiul art. 274.proc.civ. va dispune obligarea acesteia să plătească reclamantului recurent suma de 595 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței de la dosar ( 79).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 622/F/13.10.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C 2007 în cuantum de 2.000 lei.
Menține dispoziția din sentința recurată privind actualizarea sumei de 2000 lei.
Respinge recursul declarat de - SA împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimata - SA să plătească reclamantului suma de 595 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică, azi, 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
5ex./03.12.2009
Jud.fond: /
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
