Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2712/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2712/R/2009
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 2505 din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați GRĂDINIȚA " " C-N și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentului - avocat din cadrul Baroului C, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosarul cauzei concluzii scrise și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2505 din 01 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA " " C- și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. ]n numele cărora s-a formulat acțiunea de către sindicat aveau la data de 01.01.2006 următoarea vechime efectivă în învățământ: 32 ani, 32 ani, 33 ani, 34 ani, 30 ani.
Potrivit prevederilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Valoarea coeficientului de ierarhizare este stabilită prin nr.OG 4/200, nr. 11/2007 și nr. 15/2008. în coeficienții de multiplicare din Anexa nr. 2 prevăzuți la ultimele tranșe de vechime recunoscută de 30, 35 și peste 40 de ani vechime în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii, iar potrivit art. 50 alin. 1 din aceeași lege, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pe de altă parte, subliniază reclamantul, începând cu data de 01.01.2008, prin nr.OG 15/2008 sporul suplimentului acordat cadrelor didactice cu o vechime în învățământ mai mare de 30 de ani a fost inclus în coeficientul de multiplicare.
În lipsa unei mențiuni exprese a legiuitorului, nu se poate considera că valoarea acestor 3 tranșe de vechime suplimentare prev. de art. 50 din Legea nr. 128/1997 sunt cuprinse în coeficienții de multiplicare din actele normative (OG nr. 4/2006, nr.OG 11/2006) privind salarizarea personalului din învățământ, știut fiind că unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Prin urmare, pe lângă creșterea naturală care există de la o tranșă la alta, pentru aceste 3 tranșe nou introduse s-a prevăzut o suplimentare.
A mai relevat reclamantul că instanța de fond a considerat că se impune verificarea, prin calcule proprii, care a fost evoluția în timp a coeficientului de multiplicare pentru cadrele cu o vechime de peste 30 de ani în învățământ.
Apreciază însă că raționamentul instanței este adevărat doar cu privire la salarizarea aferentă anului 2008 (care nu face obiectul prezentei cauze), nu și pentru anii solicitați de sindicat, respectiv perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2007.
Doar de la data apariției nr.OG 15/2008 se poate afirma că în coeficientul de multiplicare, prevăzut la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35, 35-40 și peste 40 de ani în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312.proc.civ. Legea nr. 168/1999, art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, nr.OG 4/2007, nr.OG 11/2007, nr.OG 15/2008, respectiv art. 167 din Legea nr. 84/1995.
Reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR a depus și concluzii scrise prin care a învederat că sporul solicitat prin acțiunea introductivă este prevăzut de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, nefiind abrogat prin nici un alt act normativ.
Astfel, prevederile legale sunt foarte clare: pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază și de 3 tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 325 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, iar pentru fiecare din cele 3 tranșe suplimentare de vechime, se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
În lipsa unei mențiuni exprese a legiuitorului, nu se poate considera că valoarea acestor 3 tranșe de vechime suplimentare prev. de art. 50 din Legea nr. 128/1997 sunt cuprinse în coeficienții de multiplicare din actele normative (OG nr. 4/2006, nr.OG 11/2006) privind salarizarea personalului din învățământ, știut fiind că unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat.
Reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță obligarea pârâtei de rândul I la calculul și acordarea drepturilor salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate dar cuvenite în baza acestui text de lege, pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, actualizate cu rata inflației. Totodată, s-a solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor sindicali reprezentați. Față de pârâtul Consiliul local al mun. C-N, s-a solicitat obligarea la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume. Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Reclamantul a depus o precizare de acțiune prin care a specificat că solicită acordarea diferenței de drepturi salariale până la data de 31.12.2007, când, arată reclamantul, sporul solicitat a fost inclus în coeficientul de multiplicare în baza nr.OG 15/2008.
Potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997,
"(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
În raport cu prevederile art. 287 Codul muncii, "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
În speță, pârâta Grădinița " " din C-N nu numai că nu a probat în condițiile art. 287 Codul muncii aplicarea creșterii coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, ci chiar a recunoscut prin răspunsul la adresa înaintată de prima instanță că a acordat drepturile salariale conform nr.OG 15/2008, începând cu data de 01.01.2008, iar pentru anii 2006 și 2007 s-au aplicat prevederile nr.OG 11/2007 și ale nr.OG 4/2006.
Se pune deci problema dacă această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime nu a fost inclusă în coeficienții de multiplicare în funcție de care se calculează salariile cadrelor didactice, singura situație în care această creștere ce se datora legal membrilor sindicali reprezentați de reclamant s-ar fi reflectat în salariul primit.
Din acest punct de vedere, se constată că doar prin art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008 s-a prevăzut că "în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Anterior acestei ordonanțe, prin nr.OG 4/2006 și prin nr.OG 11/2007, acte normative ce au reglementat creșterile salariale acordate pentru anii 2006 și 2007 personalului didactic din învățământ, deși nu s-au adus modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, nu s-a prevăzut includerea în coeficienții de multiplicare majorați a sporului cuvenit pentru aceste tranșe suplimentare de vechime.
În concluzie, Curtea constată că până la data de 1 februarie 2008, când a fost publicată în Monitorul Oficial nr.OG 15/2008, legiuitorul nu a prevăzut includerea creșterilor salariale solicitate prin prezenta acțiune în coeficienții de multiplicare folosiți la calcularea salariilor cadrelor didactice, astfel încât aceste creșteri nu au fost aplicate efectiv cadrelor didactice reprezentate în cauză, deși le erau legal datorate conform prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
Curtea nu va mai cerceta chestiunile legale aduse de pronunțarea deciziei nr. 983/2009 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 din nr.OG 15/2008, raportat la împrejurarea că acest act normativ, nr.OG 15/2008, reglementează creșterile salariale acordate în anul 2008 personalului din învățământ, în timp ce reclamantul și-a limitat în timp pretențiile la perioada anilor 2006-2007.
Față de considerentele ce preced, Curtea constată întemeiată acțiunea și deci recursul, pe care urmează a-l admite în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9.proc.civ. și în consecință, va admite acțiunea astfel cum a fost precizată, conform dispozitivului prezentei decizii.
Se constată în acest sens faptul că prin adeverința depusă, reclamantul a probat îndeplinirea condiției de vechime în învățământ de către membrii sindicali reprezentați (filele 6, 13-17 dosar fond).
Cât privește momentul de la care se cuvin aceste drepturi salariale cadrelor didactice reprezentate în litigiu, Curtea reține că acțiunea a fost înregistrată la data de 30 ianuarie 2009, astfel încât drepturile solicitate se cuvin, conform prevederilor art. 283 lit. c) Codul muncii, pentru trei ani anterior introducerii acțiunii. Întrucât plata salariului se face întotdeauna pentru luna anterioară, acțiunea va fi admisă începând cu drepturile salariale ce urmau a fi plătite în luna februarie 2006, deci cele aferente lunii ianuarie 2006.
Cât privește actualizarea cu indicele de inflație, solicitată de reclamant și acordată prin prezenta decizie, Curtea apreciază că sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 78 alin. 1 Codul muncii, text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 161 alin. 1 coroborat cu art. 155 Codul muncii, situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
Totodată, va fi obligată pârâta de rând 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților menționați în acțiune, față de dispozițiile Decretului nr. 92/1976, iar pârâtul de rând 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite.
Față de împrejurarea că prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de pârâtul Consiliul local al mun. C-N, iar pârâtul nu a formulat recurs, chestiunea calității sale procesuale rămâne dezlegată irevocabil de prima instanță, conform prevederilor art. 377 alin. 2 pct. 1.proc.civ. nefăcând obiectul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 2505 din 01 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA " " C-N și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-
Obligă pârâta, GRĂDINIȚA " " C-N, în calitate de unitate angajatoare, să calculeze salariaților, drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele ce s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2007, actualizate cu indicele de inflație.
Obligă pârâta GRĂDINIȚA " " C-N să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților mai sus menționați.
Obligă pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
GREFIER,
Red. dact.,
09.12.2009, 5 ex.
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina