Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 278/R-CM

Ședința publică din 31 martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu

Judecător: - -

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în comuna, județul V și de pârâtul GRUPUL ȘCOLAR ICE., împotriva sentinței nr.34 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

Dezbaterile asupra recursurilor de față au avut loc în ședința publică din 26 martie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

S-a înregistrat la nr- cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Grupul Școlar D și, prin care a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea primului pârât la plata salariului aferent zile de 8.01.2007, iar, în solidar cu pârâtul doi, la plata salariului aferent zilelor de 9 și 10 ianuarie 2007, cât și a concediului medical pentru perioada 06 - 10.11.2006; s-a solicitat, de asemenea, de către reclamant obligarea pârâtului Grupul Școlar la plata contravalorii salariului aferent zilelor de 22, 29, 31 ianuarie 2007, salariul integral aferent lunii februarie 2007, cât și a salariului aferent începând cu 01.03.2007, la plata a 5 ore reținute abuziv pe statul lunii octombrie 2006, prima de 2% aferentă lunilor octombrie - decembrie 2006, cât și lunilor ianuarie - martie 2007, recalcularea salariului al XIII-lea pentru anul 2006, calculat greșit de către pârât, a cotei de 1%, de 6,5% și de 9,5% reprezentând șomaj, CAS și CASS aferent lunilor octombrie 2006 - februarie 2007, sume calculate, de asemenea, greșit, toate sumele cerute urmând a fi reactualizate.

S-a solicitat de către reclamant obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 475 din 29.12.2006, Inspectoratul Școlar Județean Var evocat decizia nr. 405/14.11.2006 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, prima decizie fiindu-i înmânată, la sediul Tribunalului Vâlcea, în data de 08.01.2007, iar prin această decizie s-a dispus reintegrarea sa în postul deținut anterior la Grupul Școlar și, totodată, obligarea acestui pârât la plata salariului aferent perioadei 14.11.2006 - 05.01.2007.

A arătat, în continuare, reclamantul că în data de 09 ianuarie 2007 s-a prezentat la Grupul Școlar, iar directorul acestei unități școlare i-a comunicat c nu poate efectua orele fără să aibă lecțiile pregătite, proiectele de lecții, planificări, fără să-i dea un răgaz de minim 2-3 zile sau minim o săptămână, pentru faptul că nu se mai prezentase la școală din data de 24.10.2006.

În data de 11 ianuarie 2007, reclamantul a arătat că a intrat în concediu medical, iar față de această împrejurare solicită plata salariului aferent zilelor de 8, 9 și 10 ianuarie 2007.

Cu privire la contravaloarea concediului medical aferent perioadei 06 - 10.11.2006 reclamantul arată că nu s-a putut prezenta la școală să depună certificatul medical până la momentul întocmirii statului de plată aferent lunii noiembrie 2006, dar pe care l-a depus abia în data de 08.12.2006 când i s-a comunicat de către serviciul secretariat - contabilitate că nu-i mai pot fi plătite aceste drepturi de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate deoarece nu au fost depuse până în data de 05.12.2006, vinovați de neplată făcându-se, după cum pretinde reclamantul, atât Inspectoratul Școlar Județean V, cât și Grupul Școlar

Mai arată reclamantul că în data de 31 ianuarie 2007 s-a prezentat la școală, dar nu a fost lăsat să intre și să efectueze orele nici în această zi și nici în zilele de 1 și 2 februarie 2007.

În săptămâna 29.01 - 02.02.2007 s-au încheiat situațiile școlare, iar în data de 2 februarie nu s-au efectuat ore deoarece a avut loc ședința consiliului profesoral și validarea situației școlare, situație consemnată în condica de prezență de către reclamant.

În tot acest timp, reclamantului i s-a înmânat sub semnătură adresa nr. 345 din 15.01.2007 prin care i s-a făcut cunoscut faptul că în cel mai scurt timp să prezinte avizul clinic urmare a controlului medical anual, să efectueze examenul psihologic de către un cabinet din Rm. V, iar cu rezultatul examinărilor să se prezinte la Cabinetul de Medicina din cadrul Policlinicii D în vederea întocmirii documentelor legale, împrejurare față de care a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani.

Pentru zile de 8, 9 și 10 ianuarie 2007, reclamantul arată că a fost plătit profesorul, iar în perioada 05 - 09 februarie 2007 fost vacanță intersemestrială, situație în care toate cadrele didactice au fost plătite ca fiind în concediu de odihnă, mai puțin reclamantul, căruia nu i s-a plătit nici perioada 31 ianuarie - 2 februarie, 8, 9 și 10 ianuarie 2007.

În continuare, reclamantul a arătat că începând cu 12 ianuarie 2007, cu excepția zilelor când s-a aflat la instanțele de judecată, fiind în proces cu pârâtul Grupul Școlar, s-a prezentat la școală și a semnat condica de prezență, mai exact a notat absențe în cataloage la toți elevii prezenți, pentru că nu a putut desfășura în mod normal nici o oră de curs, toți elevii celor 21 clase la care are ore de predare fiind instigați de conducerea școlii să părăsească sala de curs.

În sensul celor de mai sus reclamantul a susținut că a semnat condica de prezență și a consemnat în cataloage absențele elevilor din ziua de 12.-, 15.02.2007, 16.02.2007, 19.02.2007 și 21.02.2007, iar începând cu 9 martie 2007 declanșat greva foamei în fața și

În data de 13.02.2007, reclamantul a arătat că s-a aflat la Curtea de APEL PITEȘTI în proces cu Grupul Școlar D, iar în zilele de 8, 22, 29 ianuarie 2007, 20.02.2007, 6, 12 și 20 martie 2007 s-a aflat la Tribunalul Vâlcea în proces cu același pârât, iar în datele de 23 și 26 februarie 2007 s-a aflat la Cabinetul Psihologic din Rm. V, unde nu a găsit persoana abilitată.

În concluzie, reclamantul a mai arătat că în luna februarie 2007 din totalul de aproximativ 800 lei net pe care trebuia să-i primească i s-a achitat doar suma de 120 lei.

La cerere reclamantul a anexat: decizia nr. 475 din 29.12.2006 emisă de V, certificatul de concediu medical nr. - pentru perioada 06 - 10.11.2006, cererile înregistrate la Grupul Școlar sub nr. 1095/28.02.2007 și 1129 din 2.03.2007.

La fila 23 dosar a formulat întâmpinare pârâtul prin care arată că a suplinit pe reclamant în mai multe etape din semestrul I și II al anului școlar 2006 -2007 la propunerea conducerii Grupului Școlar și a primit pe bază de stat de plată contravaloarea orelor efectuate.

Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vaf ormulat întâmpinarea de la filele 35-36 dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului care nu a prestat activitate la unitatea de învățământ și nu poate fi remunerat pentru ziua de 8 ianuarie 2007 când el însuși recunoaște că se afla în fața instanței de judecată.

Același pârât a arătat că nici în zilele de 9 și 10 ianuarie 2007 reclamantul nu a prestat activitate la Grupul Școlar, iar potrivit art. 39, alin. 1 lit. a din Legea nr. 53/2003 salariul se acordă pentru munca depusă.

Referitor la neplata contravalorii concediului medical aferent perioadei 6 - 10 noiembrie 2006, pârâtul a arătat că obligația acestei plăți revine Grupului Școlar.

Pârâtul Grupul Școlar Daf ormulat întâmpinarea de la filele 48 - 50 dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului motivată de faptul că acesta s-a prezentat la școală pe data de 8 ianuarie 2007 anunțând că nu se va prezenta la ore, iar motivarea reclamantului că avea nevoie de un răgaz de 2 - 3 zile pentru a pregăti lecțiile, planificările și a cunoaște orarul este neîntemeiată deoarece orarul a fost cel afișat în data de 13.09.2006, iar reclamantul avea obligația ca până la data de 15.09.2006 să întocmească planificările pentru semestrul I al anului 2006, iar în privința neplății concediului medical aferent lunii noiembrie 2006 același pârât arată că reclamantul nu a depus până la data de 5.12.2006, conform legislației în vigoare, certificatul de concediu medical.

La data de 31 ianuarie 2007 a mai arătat același pârât, conducerea Grupului Școlar i-a solicitat reclamantului să intre în legalitate în ceea ce privește respectarea dispozițiilor art. 4 din Legea 128/1999 cu privire la efectuarea vizitei medicale și a examenului psihologic, obligație care trebuia adusă la îndeplinire până la data de 15.09.2006, pe care, însă, reclamantul nu a dus-o la îndeplinire nici până la data de 04.05.2007.

Cu privire la perioada 05 - 11.05.2007, pârâtul a susținut că a fost vacanță intersemestrială, situație în care o parte din cadrele didactice care au solicitat în scris s-au aflat în concediu de odihnă, ceea ce reclamantul nu a făcut, dar nu s-a prezentat nici la școală în perioada vacanței, astfel cum au procedat celelalte cadre didactice care, nefiind în concediu de odihnă, au desfășurat activitate constând în elaborare de proiecte în vederea obțineri unor programe de dezvoltare școlară.

Mai mult, a arătat în continuare pârâtul, reclamantul a refuzat să participe la evaluarea psihologică, fapt consemnat în procesul-verbal încheiat în data de 02.04.2007, iar în luna ianuarie a fost absent de la școală în zilele de 08, 09, 10, 18, 19, 22, 29, 30, 31, restul perioadei fiind în concediu medical.

Referitor la luna februarie 2007 pârâtul a susținut că reclamantul a fost absent în zilele de 01 - 09, 13 - 14, 20 - 21, 23, 26 - 27, ci nu mai în ziua de 15.02.2007 a efectuat două ore din trei, în ziua de 16.02.2007 nu a efectuat nici o oră din cele 7 programate, în ziua de 19.02.2007 a efectuat numai o oră din cele trei, iar în ziua de 22.02.2007 nu a efectuat nici o oră.

Cu privire la luna martie 2007, pârâtul a arătat că reclamantul a fost prezent la școală în zilele de 02, 07, 08, dar nu a efectuat nici o oră, iar restul perioadei din această lună s-a aflat în concediu medical.

Pârâtul a precizat că toate clasele de elevi au solicitat în scris să nu mai facă ore de curs cu reclamantul.

La fila 54 dosar reclamantul a formulat cerere de modificare și completare a acțiunii introductive în sensul că solicită ca toate daunele ce rezultă exclusiv din opunerea directorului Grupului Școlar la decizia de reintegrare (cu excepția primei de 2% aferentă lunilor octombrie - noiembrie 2006, recalcularea salariului al XIII-lea pentru anul 2006, 1% pentru șomaj, 6,5% CASS și 9,5% CAS aferent lunilor octombrie 2006 - aprilie 2007 să fie plătite în solidar de pârâți Grupul Școlar D și Inspectoratul Școlar Județean V și tot în solidar de către cei doi pârâți să i se plătească salariul aferent lunilor martie - aprilie 2007).

În subsidiar, reclamantul a solicitat și plata salariului aferent lunilor mai și J din luna iunie 2007, prima de vacanță aferentă lunilor aprilie - iunie 2007, inclusiv cea aferentă lunilor ianuarie - martie 2007 să i se plătească tot în solidar de către cei doi pârâți și tot acești doi pârâți să-i plătească în solidar daune morale în valoare de 10.000 lei (RON), să-i recalculeze concediul medical aferent lunii ianuarie 2007, care s-a calculat greșit, să-i plătească ziua de 13.11.2006 când s-a aflat la proces la Tribunalul Vâlcea, cu Grupul Școlar.

A mai solicitat și recalcularea sumei de 1% pentru șomaj, 6,5% CASS și 9,5% CAS pentru lunile martie - aprilie 2007 care s-au calculat greșit, reținându-se o sumă mai mare decât cea care trebuia.

În dovedirea atât a cererii principale, cât și a cererii de modificare și completare, reclamantul a solicitat proba cu înscrisurile descrise la filele 70 - 71 dosar.

Pârâtul Grupul Școlar a depus la dosarul cauzei: copii ale condicii de prezență din zilele de 9 și 10 ianuarie 2007, copii ale statelor de plată aferente lunilor martie și aprilie 2007, copii ale certificatelor medicale, situația orelor efectuate în lunile martie și aprilie de către reclamant, cererea nr. 4883 din 8.12.2006 adresată acestui pârât de către reclamant, procesul-verbal din aceeași dată încheiat cu ocazia depunerii de către reclamant a certificatelor de concediu medical.

La filele 163 - 236 pârâtul Grupul Școlar a depus, în completare, actele solicitate de reclamant constând în state de plată, copii de pe condicile de prezență, situații ore efectuate.

La cererea reclamantului i-a fost luat interogatoriu pârâtului Inspectoratul Școlar Județean V, răspunsurile acestuia fiind depuse la filele 249-250 dosar și s-a audiat martorul, a cărui declarație se află la dosarul cauzei.

La filele 160 - 161 dosar au formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului numiții:, și prin care au solicitat admiterea acțiunii formulată de reclamant în sensul obligării pârâților la plata tuturor drepturilor salariale solicitate de acesta, precum și la plata daunelor morale, reclamantul fiind de ani de zile discriminat, persecutat și amenințat de către directorul Grupului Școlar.

Prin sentința nr.34 din 18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de către intervenienții, a fost admisă în parte acțiunea astfel cum a fost modificată și completată, formulată de reclamantul, împotriva pârâtului GRUPUL ȘCOLAR " "

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea concediului medical aferent perioadei 6 - 10 noiembrie 2006, precum și drepturile salariale aferente zilei de 8 ianuarie 2007, contravaloarea a 14 ore de predare din luna februarie 2007, contravaloarea a 24 de ore de predare din luna mai 2007, contravaloarea a 9 ore de predare din luna iunie 2007 și contravaloarea a două ore de predare din ziua de 24 octombrie 2006, să recalculeze și să vireze cotele legale (CAS, CASS, șomaj) aferente drepturilor salariale acordate mai sus.

Pârâtul Grupul Școlar a fost obligat să recalculeze prima de 2% aferentă lunilor pentru care s-au acordat drepturile salariale de sus și al XIII-lea salariu aferent anului 2006 și să plătească reclamantului diferențele rezultate din calcul.

A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

A fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâților Inspectoratul Școlar Județean

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la cererea de intervenție în interesul reclamantului, potrivit dispozițiilor art. 49 și 51 Cod procedură civilă, terții pot participa într-un conflict de muncă în anumite situații, prin luarea în considerare a specificului raportului juridic de muncă și în scopul sprijinirii apărării uneia din părți, în speță a reclamantului.

Cererea de intervenție formulată în cauză motivată pe afirmațiile referitoare la amenințările și discriminările la care ar fi fost supus reclamantul de către numitul, directorul pârâtului Grupul Școlar, este neîntemeiată și a fost respinsă, neavând legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.

Cât privește cererea principală, astfel cum aceasta a fost modificată și completată, instanța a reținut următoarele:

Cu certificatul de concediu medical aflat la dosarul cauzei reclamantul a făcut dovada că în perioada 6-10 noiembrie 2006 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Susținerile pârâtului Grupul Școlar, potrivit cărora reclamantului nu i s-a plătit contravaloarea acestui concediu medical deoarece certificatul nu a fost depus până la data de 5 lunii următoare, sunt neîntemeiate, reclamantul putând să-și valorifice pretențiile referitoare la plata sumei cu acest titlu în cadrul termenului general de prescripție.

Este întemeiată și pretenția reclamantului referitoare la plata salariului aferent zilei de 8 ianuarie 2007 deoarece acesta nu a avut cum să cunoască faptul că trebuie să efectueze orele deoarece chiar în această zi i s-a înmânat, în sala de judecată, decizia nr. 475 din 29.12.2006 prin care s-a revocat decizia de desfacere a contractului său individual de muncă.

Cât privește orele din data de 9 și 10 ianuarie 2007, instanța a reținut că acestea nu au fost efectuate de reclamant, iar susținerile acestuia potrivit cărora avea nevoie de timp pentru a-și pregăti proiectele de lecții și planificările sunt neîntemeiate deoarece planificarea se face la începutul anului școlar, or, la începutul anului școlar 2006 - 2007, reclamantul a fost prezent la școală, contractul său individual de muncă fiind desfăcut abia prin decizia nr. 405 din 14.11.2006.

Deși reclamantul a solicitat obligarea pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Grupul Școlar la plata salariului integral aferent lunii februarie 2007, din analiza condicilor de prezență aflate în copie la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:

În data de 1 și 2 februarie 2007 orele au fost efectuate de pârâtul, iar în intervalul cuprins între 5 și 9 februarie reclamantul este absent, fiind vacanță intertrimestrială, iar acesta neaflându-se în concediu de odihnă sau prezent la școală, astfel cum au procedat alte cadre didactice care nu au solicitat concediu de odihnă, dar care au desfășurat alte activități în afara orelor de clasă.

În datele de 13 și 14 februarie 2007 orele au fost efectuate de alte persoane ca de altfel și în datele de 23 și respectiv 26 februarie.

O situație aparte a rezultat în urma analizei condicii de prezență pentru datele de 12 februarie, 16 februarie, 19 februarie și 22 februarie 2007.

În data de 12 februarie 2007 din condica de prezență rezultă o oră efectuată de reclamant, iar alte două ore deși semnate de către acesta apar cu mențiunea "tăiat".

Aceeași situație o regăsim pentru 7 ore tăiate în data de 16 februarie 2007, pentru 2 ore tăiate în data de 19 februarie 2007 și pentru 3 ore tăiate în data de 22 februarie 2007.

Pentru cele 14 ore din zilele enumerate mai sus, în dreptul cărora apare semnătura reclamantului și subiectul lecției, pârâtul Grupul Școlar care a făcut mențiunea "tăiat" sau "oră neefectuată" nu a dovedit motivele pentru care a efectuat aceste operațiuni.

Susținerile acestui pârât potrivit cărora elevii refuză să intre la orele reclamantului, sunt neîntemeiate, unității școlare revenindu-i obligația de a asigura disciplina în timpul orelor de școală.

În luna martie, din condica de prezență nu rezultă mențiunile de mai sus ("tăiat" sau "ore neefectuate"), iar potrivit situației de la fila 139 dosar nu rezultă că reclamantul ar fi efectuat vreo oră până în data de 19.03.2007 când a intrat în concediu medical, orele de geografie din această lună fiind efectuate de numiții și.

În luna aprilie 2007, din situația aflată la fila 76 dosar (cât și la filele 167, 168 dosar), rezultă că reclamantul a efectuat numai 5 ore, pentru care s-a și întocmit statul de plată de la fila 175 bis, restul orelor nefiind efectuate de către reclamant, iar din data de 16.04.2007 aflându-se în concediu medical.

Cât privește luna mai 2007, instanța a reținut, din condica de prezență, un număr de 24 de ore de predare, aceeași situație ca și pentru zilele expuse mai sus din luna februarie 2007.

Astfel, în data de 9 mai 2007 (fila 183) în dreptul orei de geografie de la clasa XI F, apare semnătura reclamantului, subiectul lecției, peste care este adăugat "oră neefectuată".

În data de 10 mai 2007, regăsim aceeași situație pentru două ore de geografie, la clasele XII G și XG( fila 185).

Mențiunea "oră neefectuată" o regăsim pentru 3 ore din data de 11 mai 2007 (clasele XI C, IX F și XI B), mențiune efectuată peste semnătura reclamantului și subiectul lecției.

Aceeași mențiune o regăsim în copie condicii de prezență din data de 14 mai 2007 pentru 3 ore (clasele XI C, N, F, XII E, L, C și XII C), când reclamantul semnează și trece subiectul lecției.

Situația se repetă în aceeași manieră pentru 2 ore din data de 16 mai 2007, o oră din data de 21 mai 2007, 2 ore în data de 22 mai 2007 și câte 2 ore în datele de 23, 25, 26, 28 și 30 mai 2007, totalizându-se un număr de 24 ore în luna mai 2007.

Cât privește luna iunie 2007 din tabelul de la fila 172 dosar rezultă că reclamantul a efectuat numai un nr. de 13 ore din cele 28 de ore planificate.

Din diferența de 15 ore neefectuate, 9 ore apar ca fiind semnate de reclamant peste care se face mențiunea "oră neefectuată", după cum urmează: ora de geografie de la clasa a XI-a din data de 1.06.2007, o oră în data de 4.06.2007 la clasa a IX-a F și o oră în aceeași dată la clasa a XI-a B; aceeași situație pentru o oră în data de 5.06.2007, pentru 3 ore în data de 8.06.2007 și pentru 2 ore în data de 12.06.2007, instanța urmând a constata că aceste ore au fost efectuate de către reclamant.

Pentru ziua de 24 octombrie 2006, cu aceleași mențiuni, reclamantul a făcut dovada efectuării a două ore de predare.

Pe cale de consecință instanța a admis în parte acțiunea astfel cum aceasta a fost modificată și completată la filele 54 - 57 dosar, împotriva pârâtului Grupul Școlar, cu care reclamantul se află în raporturi de muncă și va obliga acest pârât să plătească reclamantului următoarele drepturi salariale: contravaloarea concediului medical pentru perioada 6 - 10 noiembrie 2006, salariul aferent zilei de 8 ianuarie 2007; contravaloarea a 14 ore de predare din luna februarie 2007, contravaloarea a 24 ore de predare din luna mai 2007; contravaloarea a 9 ore de predare din luna iunie 2007 și contravaloarea a 2 ore de predare din ziua de 24 octombrie 2006, restul pretențiilor nefiind dovedite de reclamant.

Corespunzător drepturilor salariale descrise mai sus la care pârâtul Grupul Școlar a fost obligat, acesta a fost obligat să recalculeze și să vireze cotele legale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 40 (2) lit. f din Codul muncii.

Totodată, același pârât a fost obligat să recalculeze prima de 2% aferentă lunilor pentru care urmează a se acorda drepturile salariale de mai sus, precum și al XIII-lea salariu aferent anului 2006 și să plătească reclamantului diferențele rezultate din calcul.

Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea aceluiași pârât la plata daunelor morale, reclamantul nefăcând dovada vreunui prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.

Acțiunea reclamantului a fost respinsă împotriva pârâților V și, între acești pârâți și reclamant neexistând raporturi de muncă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul GRUPUL ȘCOLAR ICE. D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul declarat de se solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului și efectuarea unei expertize tehnico-contabile.

Se susține că, nu au fost administrate toate probele solicitate de către acest recurent, respectiv proba cu martori și acte, constând în ștatele de plată ale profesorului pentru lunile februarie - iunie 2006 și ianuarie 2007, copii de pe condicile de prezență, etc.

Recurentul susține că directorul de la Grupul Școlar nu i-a permis să intre la ore, deși avea decizie de revocare a deciziei de desfacere a contractului de muncă, dispunându-se reintegrarea acestuia, situație de care are cunoștință secretara liceului, pe care propus-o ca martor.

Menționează că proba cu expertiză contabilă a fost pusă în discuție de către instanță, urmând ca recurentul să plătească taxa aferentă, respectiv onorariu de expert, însă într-un alt dosar, după achitarea taxei i-a fost respinsă acțiunea.

În altă ordine de idei se susține că recurentul a formulat o cerere de suspendare a judecării cauzei până la data soluționării plângerii penale împotriva lui, directorul instituției școlare, pentru tăierea abuzivă orelor efectuate de recurent, cerere respinsă de către instanța de fond.

Se solicită admiterea în întregime a acțiunii, cu completările și modificările ulterioare, cu acordarea de daune morale, în cuantum de 10.000 RON și cheltuieli de judecată, în cuantum de 1.500 lei, reluându-se ceea ce s-a cerut prin acțiunea inițială, completată, cu motivarea făcută, susțineri care nu vor mai fi reluate.

Se susține că instanța a solicitat pârâtului, Grupul Școlar să depună copie de pe condica școlară 2006-2007, pentru toată perioada aflată în litigiu, respectiv: 24.10.2006 - 15.06.2007, însă acesta a depus dovezi doar pentru o parte din această perioadă, nedepunând nici înscrisurile solicitate de recurent prin cererea de probatoriu de la filele(70-72), admisă de instanță.

Se menționează că instanța de fond nu a analizat toate zilele pentru care se cer despăgubiri, cum ar fi ziua de 15.02.2007; 21.02.2007, pentru această ultimă zi nefiind plătit nici recurentul și nici pârâtul, care a semnat alături de recurent pentru ziua de 21.02.2007, ora 12-13. Se menționează că ora 1450- 1535din 21.02.2007 nu a fost efectuată deoarece recurentul a fost chemat la Poliția D, potrivit citației de la filele 262 dosar.

În continuare sunt reluate susținerile din motivarea acțiunii, pentru fiecare dintre zilele în litigiu, susțineri care nu ar fi reluate.

În concluzie, se solicită casarea cu trimitere pentru rejudecarea cauzei, impunându-se efectuarea unei expertize care să verifice modul de întocmire a statului de plată pentru toate orele, pentru câte zile trebuie să fie plătit și care este diferența de plată.

Prin recursul declarat de pârâtul, Grupul Școlar "" D se solicită respingerea acțiunii ca nefondată, criticându-se sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, fără a se indica temeiul de drept.

În primul motiv de recurs se susține că sentința de la fond este pronunțată cu nerespectarea prevederilor legale, critică ce poate fi încadrată în prevederile art.304, pct.9 Cod proc.civilă.

Astfel, se susține că pentru concediul medical din perioada 6 - 10 noiembrie 2006, sunt aplicabile prevederile unei reglementări speciale, fiind necesară depunerea acestui act medical, până pe data de 5 ale lunii următoare efectuării acestui concediu, în scopul decontării cu Casa de pensii.

Recurentul arată că în cauză nu este vorba de o obligație supusă termenului general de prescripție.

În motivul doi de recurs, se susține că instanța de fond nu a avut rol activ, neadministrând un probatoriu complet pentru lămurirea situației, în sensul constatării că orele din octombrie 2006 - februarie 2007, mai și iunie 2007 nu au fost efectuate, cu toate că reclamantul menționat efectuarea acestora, în condica de prezență.

În motivul trei de recurs se susține că instanța a făcut o greșită aplicare a probatoriului, pentru zilele din data de 8 - 10 ianuarie 2007.

În subsidiar, se solicită casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului.

La data de 21.03.2008, pârâtul depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurentul, arătând că l-a suplinit pe acesta la solicitarea conducerii liceului și cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean

Prin concluziile scrise, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V solicită respingerea recursului declarat de, ca nefondat.

Curtea, analizând recursul declarat de, prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art.312 al.2 Cod procedură civilă și a se dispune casarea sentinței de la fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele considerente:

Ambii recurenți solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, pârâtul Grupul Școlar, în subsidiar solicită aceasta în scopul suplimentării probatoriului, reclamantul solicitând și efectuarea unei expertize contabile.

Instanța constată că este necesară efectuarea acestei expertize urmând ca expertul să aibă în vedere toate actele din dosar, precum și cele care vor fi depuse după suplimentarea probatoriului, cu actele solicitate de reclamant, prin cererea de probatorii de la filele 70 - 72 dosar, sarcina probei în litigiile de muncă, revenind angajatorului, precum și cu alte acte, a căror necesitate va reieși din dezbateri. Obiectivele expertizei vor fi stabilite de către instanța de fond, în ședință publică, împreună cu părțile din cauza de față, având în vedere capetele de cerere din acțiunea reclamantului, precum și apărările intimaților-pârâți, făcute prin întâmpinare, note scrise sau motive de recurs.

În atare situație nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recursul declarat de.

Drept urmare va fi admis și recursul declarat de recurentul-pârât Grupul Școlar, cu casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare, în scopul menționat anterior, având în vedere că în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, potrivit art.305 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în comuna, județul V și de pârâtul GRUPUL ȘCOLAR ICE., împotriva sentinței nr.34 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 31 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Pt.

aflată în Grefier,

semnează

PREȘEDINTE,

Red.

Tehnored.

3 ex/24.04.2008

Jud. fond.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Pitesti