Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2783/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2783/R/2009
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTORI: Sergiu Cătălin Boboș, Cristina Mănăstireanu Eugenia
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr. 1092 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la dosarul cauzei, la data de 3 decembrie, prin serviciul registratură al instanței reclamantele au înregistrat "concluzii scrise" și acte anexă.
Având în vedere că recurentelei au solicitat judecarea recursului în condițiile art. 242.proc.civ. instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1092 din 11 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj s-au respins excepțiile invocate de pârâți și s-a respins acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR având ca obiect drepturi bănești.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art.2 din OUG 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, iar prin Legea nr. 347/2003, prin care a fost aprobată OUG 177/2002, art.2 a fost modificat în sensul că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută in anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Prin art.50 din OUG 177/2002, au fost abrogate disp. art.11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice ale dispoziții contrare.
OUG 177/2002 a fost abrogată prin OUG 27/2006 respectiv prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr. 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse in Legea nr. 154/1998, art.56 din Legea nr. 317/2004.
S-a apreciat că acțiunea este nefondată, deoarece după intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art. 2 din Legea 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile solicitate de reclamanți să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, indemnizațiile acestora fiind expres și exclusiv prevăzute prin OUG 177/2002, OG 23/2005 și OUG 27/2006.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, și solicitând casarea acesteia, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că OG 27/2006 încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată de la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică aparținând puterii legislative și executive.
S-a susținut că același lucru este prevăzut și în art. 3 alin. 1 din OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG 10/2007.
Prevederile din OG 27/2006 și 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea 303/2004, astfel că stabilirea prin Ordonanțe a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute de Legea 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și spiritului de echilibru a puterilor statului, contravenind atât Constituției, Codului Muncii și spiritului Legii 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Recurentele au mai arăta că interpretarea instanței de fond este discriminatorie și incoerentă deoarece la înfăptuirea justiției participă și personalul auxiliar, iar pentru asigurarea unei reglementări corecte s-a omis OG 23/2005 și nu se pune problema retroactivității acestui act normativ.
Intimatul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin întâmpinarea depusă la data de 9 ianuarie 2009 solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Intimatul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI AL LIBERTĂȚILOR prin întâmpinarea depusă la 26 ianuarie 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat să le fie plătite salarii mai mari decât cele de care au beneficiat, prin recunoașterea de către instanța de judecată a dreptului lor de a beneficia și de majorările salariale acordate în anii 2005-2007 categoriilor profesionale nominalizate în cuprinsul nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007, invocând ca temei al acțiunii Constituția, Codul Muncii și Legea 137/2000.
Aceste acte normative au făcut referire la personalul salarizat conform OG24/2000 și C cuprins în anexele II - III din Legea 154/1998 și nu au incidență asupra personalului autorității judecătorești, ci personalului bugetar din sectorul administrației publice.
Atât personalul auxiliar de specialitate cât și ceilalți bugetari funcționari publici, cei care ocupă funcții de demnitate publică, personal contractual sunt categorii profesionale deosebite fiecare având statut propriu și de asemenea sisteme diferite de stabilire a drepturilor salariale, astfel încât este lipsită de temei legal solicitarea recurentelor constând în obligarea la recunoașterea creșterilor salariale care se acordă celorlalte categorii de bugetari.
Diferența între reclamanți și categoriile profesionale invocate (funcție de demnitate publică) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii, respectiv în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite.
Reclamantele, beneficiază de drepturi stabilite prin legea proprie de salarizare, astfel că nu pot pretinde în afara legii, alte drepturi reglementate în beneficiul altor categorii, dacă acestea nu se prevăd expres și pentru aceștia.
Prin urmare, instanța de recurs, constatând că în mod evident dispozițiile OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OUG nr. 10/2007, sunt aplicabile numai funcționarilor publici, salariați conform OUG nr.24/2000, neincluzându-i pe recurenți, beneficiari ai unui act normativ special în materie de salarizare, nu poate extinde dispozițiile legale invocată la alte categorii profesionale decât cele prevăzute în ipoteza normei juridice ca efect al unei pretinse fapte de discriminare.
Este de reținut și faptul că jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat că nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Reclamantele nu sunt în situațiile mai sus arătate, diferențierile salariale invocate având justificări raportate la categorii profesionale deosebite, fiecare având statut propriu și sisteme de funcție diferite de stabilire a drepturilor salariale (cazul Thlimmelos versus - 2000).
Pe de altă parte, prin mai multe hotărâri - Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 și Decizia nr.1325 din 04.12.2008 - obligatorii conform art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 alin (3) și art. 27 alin 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) pr.civ. va respinge recursul declarat împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr. 1092 din 11.06.2008 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Cătălin Boboș, Cristina Mănăstireanu Eugenia
--- - - - -
GREFIER
Red./
9 ex./07.01.2010
Președinte:Sergiu Cătălin BoboșJudecători:Sergiu Cătălin Boboș, Cristina Mănăstireanu Eugenia
